$$$

 S-a întâmplat în 29 aprilie1830, 29 aprilie/11mai: În această zi, s-a născut, la București, Emanoil Bacaloglu, fizician, matematician şi chimist. Membru titular al Academiei Române (1879). Unele surse indică data naşterii ca fiind la 11 aprilie, iar altele la 11 mai. Important e că s-a născut şi a creat. Este primul organizator al învăţământului superior de fizică din România. S-a preocupat de elaborarea manualelor şcolare şi a cursurilor universitare, redactând manualul Elemente de algebră (1866), ca şi primul manual universitar de fizică – Elemente de fizică (1870).Tatăl lui, Ivan Bacaloglu, este înmormântat lângă biserica Sfântul Anton din București și este de loc din Gabrovo, așa cum scrie pe piatra funerară de lângă respectiva biserică.

A fost profesor de fizică la Universitatea București și membru titular al Academiei Române din 1879. A participat la Revoluția de la 1848.Este creditat cu primele lucrări științifice românești de matematică, fizică și chimie, contribuind astfel la crearea terminologiei în limba română pentru aceste domenii.Este și unul dintre principalii inițiatori ai „Societății de științe fizice”, înființată în 1890. A studiat la Leipzig și Paris. La Leipzig (1856) a frecventat cursuri de filozofie, de geometrie analitică, de analiză matematică al profesorilor Moritz Wilhelm Drobisch și August Ferdinand Möbius, de geografie și mineralogie ale profesorului Karl Friedrich Naumann.

La Paris și-a trecut bacalaureatul în 1857. Aici a studiat cursurile profesorilor Michel Chasles, Augustin Louis Cauchy, Jean-Baptiste Biot, Joseph Bertrand, Charles Hermite, Jean-Victor Poncelet, Charles Dupin, Antoine Henri Becquerel, Jean-Marie Duhamel ș.a. În 1859 este profesor de chimie la Școala Națională de Medicină și Farmacie din București și de algebră și trigonometrie la Colegiul Sfântul Sava. În 1863 este profesor de fizică la Școala Superioară de Științe.În cadrul preocupărilor sale în domeniul matematicii, a purtat o bogată corespondență cu matematicianul francez Pierre Ossian Bonnet. Om al epocii sale, de dezvoltare a capitalismului românesc, Bacaloglu a fost un participant activ la Revoluția Română din 1848.Având o poziție opusă idealismului reacționar, în lecțiile sale a insistat asupra interpretării materialiste a fenomenelor științifice.

Surse:

Predescu, Lucian, Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, Bucureşti 1999

https://www.ro.biography.name/fizicieni/17-romania/193-emanoil-bacaloglu-1830-1891

https://www.independentaromana.ro/emanoil-bacaloglu/

http://noema.crifst.ro/ARHIVA/2016_9_02.pdf

http://galeriaportretelor.ro/item/emanoil-ba caloglu/

$$$

 S-a întâmplat în 29 aprilie 1864: În această zi, a murit Abraham Gesner, medic și geolog canadian, fondatorul industriei petroliere moderne. Abraham Gesner (n. 2 mai 1797, Cornwallis Township, Nova Scotia, Canada; d. Halifax, Nova Scotia) a fost un medic, fizician şi geolog canadian. Gesner are merite deosebite ca geolog în industria  petrolului.

Gesner provine dintr-o familie de origine germană. Din anul 1825 studiază medicina la Londra, unde începe să se intereseze de ştiinţele naturale. La întoarcerea în Canada va practica medicina şi în paralel efectuează studii în domeniul geologiei. În anul 1836 va publica cercetările sale petrografice din Nova Scoţia. Harta întocmită de el uşurează explorările geologice în descoperirea zăcămintelor de fier şi cărbune. În anul 1838 este însărcinat  întocmirea unei hărţi geologice asemănătoare despre New Brunswick. 

În anul 1842, el a fondat Museum of Natural History, care va deveni in 1934 renumitul muzeu New Brunswick Museum, care îi va purta numele. În perioada cercetărilor sale în domeniul mineralogiei, Gesner descoperă în anul 1846 procesul de obţinere a petrolului din cărbune, produsul nou obţinut fiind numit „kerosen”. În anul 1850, Gesner va întemeia „Kerosene Gaslight Company”, din Halifax, care producea petrol lampant pentru iluminarea străzilor. Firma întemeiată de Gesner se va extinde în anul 1854 sub numele de „North American Kerosene Gas Light Company”. 

Pentru un timp, până la descoperirea petrolului, compania nu reuşeşte să satisfacă necesarul crescut de combustibil. În anul 1861 Gesner publică lucrarea „A Practical Treatise on Coal, Petroleum and Other Distilled Oils”, lucrare de bază în domeniul distilării uleiului mineral. În final, firma lui Gesner va fi cumpărată de concernul Standard Oil Company, iar Gesner se va reîntoare la Halifax, unde va preda ca profesor universitar ştiinţele naturale la Dalhousie University.

Surse:

https://thecanadianencyclopedia.ca/en/article/abraham-gesner

http://www.canadianpetroleumhalloffame.ca/abraham-gesner.html

http://www.biographi.ca/en/bio/gesner_abraham_9E.html

https://www.dal.ca/about-dal/dalhousie-originals/abraham-ges ner.html

&&&

 S-a întâmplat în 29 aprilie1918: În această zi, a trecut la cele veșnice Barbu Ştefănescu-Delavrancea, scriitor, avocat şi om politic, membru titular al Academiei Române din 1912, vicepreşedinte al acestui for în perioada mai 1915 - aprilie 1918 (n. 1858). A cultivat nuvela idilică (Sultănica, 1885), povestirea poematică sau baladescă, basmul, nuvelistica. Prin Hagi Tudose (1903) realizează caractere în sens clasic. Trilogia sa dramatică Apus de soare (1909), Viforul (1910) şi Luceafărul (1910) are în centru figura grandioasă a lui Ştefan cel Mare. A fost un orator remarcabil şi publicist pasionat. De mai multe ori a fost ministru și a fost șiprimar al Capitalei (1899 şi 1906).

Cel mai mic din cei nouă copii ai „starostelui căruţaşilor” din mahalaua Delea – Nouă, Ştefan Tudorică Albu, vrâncean la origine şi al Ianei, oameni simpli. Primul contact cu alfabetizarea îl are prin intermediul diaconului Ion Pestreanu de la biserica Sf. Gheorghe cel Nou. În anul 1866 se înscrie în clasa a doua la Şcoala de băieţi nr. 4, unde institutorul Spiridon Danielescu îi adaugă la nume sufixul „escu” care-i transformă numele din Ştefan în Ştefănescu. După două clase se transferă la Şcoala Domnească, unde le va face pe ultimele două. Urmează liceul la „Gheorghe Lazăr”, prima clasă, şi pe celelalte şapte la „Sf. Sava”. În anul 1878 se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti. După susţinerea licenţei (1882) merge la specializare la Paris, dar nu reuşeşte să-şi ia doctoratul.

Datorită operei sale extrem de laborioase, în anul 1912 devine membru al Academiei Române. Barbu Ştefănescu Delavrancea desfăşoară o activitate variată: profesor suplinitor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, ziarist, avocat (este celebru procesul „Caion”, intentat lui Ioan Luca Caragiale în legătură cu paternitatea dramei Năpasta, când în sală, pentru a asculta pledoaria avocaţilor, s-a intrat doar pe baza invitaţiilor), scriitor (nuvelist şi dramaturg). Activitatea sa publicistică constă în colaborarea cu ziarele „România Liberă” şi „Epoca” (din 1884), al căror redactor a fost; în 1887 conduce, pentru o scurtă perioadă, „Lupta Literară” iar din anul următor devine redactor la revista lui B. P. Hasdeu, „Revista Nouă” şi colaborator la „Democraţia” şi „Voinţa naţională”; din 1893 începe colaborarea cu „Literatura şi ştiinţa” lui Constantin Dobrogeanu-Gherea. Alte publicaţii la care a colaborat de-a lungul timpului au fost: „Revista Literară”, „Familia”, „Românul”.

În literatură debutează în anul 1878 cu volumul de poezii intitulat Poiana lungă, semnat „Barbu”, iar în anul 1883 debutează ca nuvelist cu opera Sultănica, urmează Bunicul, Bunica, Domnul Vucea şi, mai ales, Hagi Tudose (1903). Din anul următor publică sub pseudonimul „Delavrancea”. Inspirându-se din folclor, a lăsat câteva basme de o neasemuită frumuseţe: Neghiniţă, Palatul de Cleştar, Dăparte, Dăparte, Moş Crăciun etc. Barbu Ştefănescu Delavrancea este cunoscut publicului larg mai ales pentru trilogia sa istorică: Apus de soare (1909), Viforul (1910), Luceafărul (1910), plină de un suflu romantic.

Ca politician, se remarcă prin deţinerea mai multor demnităţi: primar al Bucureştilor (1899), ministru al Lucrărilor Publice (29 decembrie 1910 - 27 martie 1912), ministru al Industriei şi Comerţului (din 10 iulie 1917), deputat.Unul dintre cei mai mari oratori români, pe lângă colosala-i operă, nu atât cantitativ, cât prin frumuseţea şi stilul ei, a fost şi un mare patriot care a militat pentru unirea tuturor românilor într-un singur stat: „Visul atâtor generaţii de strămoşi, de moşi şi de părinţi l-am visat şi noi, şi acum îl vedem aevea […].Suntem un singur popor, Carpaţii ne sunt şira spinării”.

Surse:

Stan, Stoica (coord.) - Dicţionar biografic de istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti, 2008

G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, București, Editura Minerva, 1984

Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Dicționarul scriitorilor români, vol. II, București, Editura Albatros, 1998.

https://www.tititudorancea.org/z/biografie_barbu_stefanescu_delavrancea.htm

https://www.ziarulmetropolis.ro/marturiile-contemporanilor-despre-barbu-stefanescu-de lavrancea/

$$$

 S-a întâmplat în 29 aprilie1928: În această zi, a avut loc inaugurarea oficială a Monumentului lui Ştefan cel Mare, amplasat în zona centrală a oraşului Chişinău. Monumentul a fost realizat de sculptorul basarabean Alexandru Plămădeală. În 1923 lui Alexandru Plămădeală i s-a propus să elaboreze proiectul monumentului lui Ştefan cel Mare. În căutarea portretului lui Ştefan cel Mare, el a cutreierat mai multe mănăstiri, până ce în una din ele – mănăstirea de la Humor – a descoperit o miniatură, din anul 1475, valoarea căreia constă în aceea, că pictorul l-a pictat pe Ştefan cel Mare în natură. Această imagine a fost luată de sculptor drept bază pentru portretul domnitorului.

Alexandru Plămădeala a prezentat trei variante ale monumentului. Sculptorului i s-a propus să aleagă singur terenul unde va fi instalat monumentul. La evenimentele zilei de 28 iunie 1940, generalul Ion Râşcanu, a insistat ca monumentul să fie evacuat în România, la vest de Prut, pentru a nu fi lăsat în mâinile sovieticilor. Monumentul a fost instalat în oraşul Vaslui, in apropierea bisericii Sf. Ioan, care a fost construită de Ştefan cel Mare. La Chişinău, armatele sovietice de ocupație au aruncat în aer piedestalul lucrat de Alexandru Plămădeală şi în locul domnitorului au instalat figura, făcută în grabă şi aprins colorată, a lui Stalin (figura, care va cădea la 16 iulie 1941).

În 1942, monumentul este readus la Chişinău, ca peste doi ani să fie strămutat, din nou, tocmai la Craiova. Dar monumentul a fost găsit şi acolo, fiind întors la Chişinău ca „proprietate a statului sovietic“ şi instalat pe locul său vechi din faţa grădinii publice.  După evenimentele din Ungaria (1956), autorităţile sovietice au început o luptă acerbă contra surselor naţionalismului local „moldovenesc“, în centrul căruia se afla figura lui Ştefan. Spre exemplu, una dintre cele mai cunoscute organizaţii clandestine anti-comuniste a luat chiar numele domnului român – „Arcaşii lui Ştefan“, Soroca. De aceea, s-au purtat discuţii privind evacuarea monumentului din centrul Chişinăului sau chiar distrugerea acestuia. Doar graţie intervenţiilor intelectualităţii s-a reuşit păstrarea operei lui Plămădeală. Văduva sculptorului s-a adresat lui Hruşciov printr-o scrisoare, după care organele locale au hotărât să schimbe sentinţa – să-i fie „doar” schimbat locul monumentului).

Totuşi, în 1971 s-a decis mutarea statuii mai în dosul parcului, cu aproximativ 18 metri, interpretată atunci ca o simbolică „mutare spre uitare“. În 1989, monumentul lui Ştefan cel Mare a fost reîntors pe locul istoric, ales de către Alexandru Plămădeală. Au fost restabilite si inscripţiile iniţiale de pe monument.     

Surse:

https://radiochisinau.md/scurta-istorie-a-monumentului-lui-stefan-cel-mare-si-sfant-si-a-rolului-acestuia-in-miscarea-de-eliberare-nationala-din-anii-90---73824.html

https://orasulmeuchisinau.wordpress.com/2009/07/24/monumentul-domnitorului-stefan-cel-mare/

https://www.timpul.md/articol/scrisoarea-saptamanii-refacerea-inscriptiilor-initiale-de-pe-monumentului-lui-stefan-cel-mare-este-importanta-pentru-unirea-din-2018-991 01.html

&&&

 S-a întâmplat în 29 aprilie1939: A murit Petre Iorgulescu-Yor, pictor român (n. 1890). Petre Iorgulescu - care va adăuga numelui forma prescurtată Yor, s-a născut în familia demnitarului Constantin Iorgulescu. Tatăl său îl încurajează şi susţine pentru o carieră politică, Petre Iorgulescu, devenit avocat, este ales în 1917 deputat.Datorită vocaţiei artistice manifestată încă din adolescenţă, Petre Iorgulescu se înscrie în 1918 în societatea Arta română, apoi, în 1919 pleacă la Paris pentru studii. Urmează cursurile Academiei Julian şi Academiei moderne a lui Othon Friesz; simultan frecventează şi atelierul lui Maurice Denis. În 1920 şi-a făcut debutul cu o expoziţie personală, deschisă la Maison d’Art în Bucureşti. Din acest an, Petre Iorgulescu Yor devine o prezenţă constantă pe simezele Saloanelor Oficiale din Bucureşti şi Paris, precum şi în expoziţiile grupărilor Grupul Nostru, Tinerimea Artistică şi Criterion. În anul 1929 i s-a decernat medalia de aur pentru Expoziţia Internaţională deschisă la Barcelona, iar în 1938 i s-a premiat o lucrare la Salonul Oficial din Paris.Lucrările sale converg spre un modernism temperat, influenţat de postimpresionism, fovism, expresionism, artistul menţinându-se în linia construcţiei realiste a tabloului. 

Surse:

https://muzeuldeartaconstanta.ro/petre-iorgulescu-yor-peisaj-in-galben-si-albastru/

https://www.radioromaniacultural.ro/exclusiv-online/amintiri-cu-si-despre-artisti-plastici/petre-iorgulescu-yor-la-ramnicu-sarat-i-id23136.html

https://www.artnet.com/artists/petre-iorgulescu-yor/

https://dosaresecrete.ro/sinuciderea-pictorului-petre-iorgulescu-yor/

https://www.artmark.ro/ro/artist/petre-iorgulescu-yor?srsltid=AfmBOoqREYA7PL1UREEQtN0Gdl-rHEWttEmvYgxdOLMiKuDntyC8oHAL

https://istoriiregasite.wordpress.com/2012/11/29/biografia-lui-petre-iorgulescu-yor-din-presa-vremii-si-documentele-per sonale/

$$$

 S-a întâmplat în 29 aprilie 1980: În această zi, a încetat din viaţă Sir Alfred Joseph Hitchcock, cineast britanic, maestru al suspansului (n.1899). Stabilit în S.U.A. (1940). Personajele sale sunt victime ale secolului angoasei (Femeia dispărută, 1929; Rebecca, 1940 – Premiul Oscar pentru cel mai bun film; Fascinaţie, 1945; Notorius, 1946; Psihoză, 1960; Păsările, 1963). Alfred Joseph Hitchcock s-a născut la 13 august 1899, la Leytonstone, Marea Britanie, într-o familie săracă care i-a oferit o educație strictă catolică.

A fost înscris la colegiul iezuit St. Ignatius din Londra, unde domnea un regim foarte sever şi pentru neascultare sau mici greșeli, băieții erau bătuți cu o vergea groasă de gumă. A parcurs studiile superioare de inginerie și navigație, iar după absolvire a început să lucreze la Compania Telegrafică Hanley.Încă din copilărie a fost un admirator înfocat al lui Charles Dickens și Edgar Allan Poe dar a avut o atracţie și pentru cinema, mai ales după ce a vizionat „Nașterea unei națiuni” de D. W. Griffith. S-a căsătorit la vârsta de 27 de ani, cu Alma Reville, iar la 7 iulie 1928 s-a născut fetița lor, Patricia.

Începând din 1920, Hitchcock a lucrat trei ani ca regizor secund al lui Graham Cutts, iar în 1923, începe filmarea la scurtmetrajul Number 13, care nu a fost finalizat.Primul lungmetraj „The Pleasure Garden” este regizat la München, iar în 1929 regizează primul film cu sonor din Anglia „Șantajul”.Au urmat producţiile „Murder” – 1930, „The Man Who Knew Too Much” – 1934 și mai ales „The 39 Steps” – 1935, care l-au transformat în port-stindardul noului val al cinematografului britanic. La 22 august 1937 a vizitat cu familia sa New York-ul, iar la finalul anului 1939 se mută definitiv în SUA.

În 1940 relizează adaptarea cinematografică a romanului „Rebecca” de Daphne Du Maurier. În 1941 și-a început prietenia cu Cary Grant, Hitchcock având alte preferințe profesionale pentru James Stewart și Gregory Peck.Trei ani mai târziu creează împreună cu Sidney Berstein propria sa casă de producție –  Transatlantic Pictures şi începe să lucreze cu Ingrid Bergman, prima blondă de care era fascinat.A urmat regia la peliculele „Spellbound” – 1945, cu Ingrid Bergman și Gregory Peck şi „Notorius” – 1946, cu Cary Grant în distribuție. Au urmat filme regizate în care însuşi Hitchcock avea roluri foarte scurte: „Strangers on a Train” – 1951, „Dial M for Murder” – 1954.În 1954 o distribuie pe Grace Kelly în „Rear Window” și în „To Catch a Thief” (1955), unde juca împreună cu Cary Grant.

În 1958 primeşte „Globul de Aur” pentru cel mai bun serial TV – „Alfred Hitchcock Presents”, iar după doi ani regizează filmul „Psycho” iar în 1963 – „The Birds”.Referitor la „Psyho”, se spune că, după ce a obţinut drepturile de autor pentru romanul lui Robert Bloch, cu 9.000 de dolari, Hitchcock a dorit să cumpere de pe piaţă toate copiile cărţii, pentru ca finalul să rămână cât mai puţin cunoscut pentru public.În anul 1968 a primit un Oscar onorific pentru întreaga sa carieră în cadrul ceremoniei Premiilor Academiei. În 1976, a regizat „Family Plot” cu Karen Black și Bruce Dern, în 1979, American Film Institute îi decernează premiul pentru întreaga carieră, iar Regina Angliei îi decernează, în acelaşi an, titlul de Sir. La 29 aprilie 1980, Alfred Hitchcock a trecut la cele veşnice, la Los Angeles.

În aproape jumătate de secol de carieră, Alfred Hitchcock a realizat peste 50 de filme şi a contribuit la afirmarea unor actriţe precum Joan Fontaine, Ingrid Bergman, Shirley McLane, Grace Kelly. Hitchcock a influenţat puternic arta filmului hollywoodian, de la realizarea scenariilor, alegerea şi îndrumarea actorilor până la subtilităţi regizorale sau tehnici de realizare a a suspansului.În anul 2012, thriller-ul psihologic „Vertigo” regizat în 1958 de Alfred Hitchcock, a fost votat cel mai bun film al tuturor timpurilor, într-un sondaj care a reunit 846 de critici şi 358 de regizori, organizat o dată la zece ani de revista „Sight and Sound” editată de British Film Institute.

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/alfred-hitchcock-11071/

https://www.biography.com/filmmaker/alfred-hitchcock

https://www.oxforddnb.com/view/10.1093/ref:odnb/9780198614128.001.0001/odnb-9780198614128-e-31239

https://www.britannica.com/biography/Alfred-Hitchcock

https://www.npg.org.uk/collections/search/person/mp05410/sir-alfred-joseph-hitchcock

http://www.rador.ro/2017/08/13/portret-alfred-hitchcock-un-maestru-al- suspansului/

$$$

 29 aprilie - „Ziua Veteranilor de Război". Data la care este marcată această zi aminteşte de ziua de 29 aprilie 1902, atunci când regele Carol I a recunoscut pentru prima dată oficial titlul de veteran de război, la cererea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă. Începând din 2008, Ziua Veteranilor de Război este celebrată în fiecare an, potrivit unei hotărâri de guvern. 

Regele Carol I a introdus titlul de veteran de război la 29 aprilie 1902. Participanţilor la Războiul de Independenţă din 1877 – 1878 li s-a asigurat acest statut alături de mijloace pentru un trai decent, pe măsura curajului şi a sacrificiilor de care au dat dovadă pe câmpul de luptă. La articolul 2, Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902 prevedea: „Pentru ca fiecărui ostaş veteran să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, i se vor pune la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare''. În Războiul de Independenţă (1877-1878), s-au sacrificat 10.000 de ostaşi din cei peste 58.000, care au constituit Armata de Operaţii. De asemenea, după primul război mondial au fost adoptate diferite legi, prin care participanţii la campanii şi urmaşii lor au primit diferite drepturi şi avantaje reparatorii. Astfel, prin Legea din 13 ianuarie 1918, participanţii la Primul Război Mondial care au fost decoraţi cu Medalia „Virtutea Militară'' de război clasa I, au primit o pensie viageră, iar prin Legea din 2 septembrie 1920, li s-au creat condiţii speciale de pensionare. În 1927, prin Decretul - lege nr. 1402 din 15 mai, ofiţerilor activi şi de rezervă care participaseră la Primul Război Mondial şi care fuseseră decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul'', li s-au acordat loturi de teren sau loturi de casă, precum şi anumite gratuităţi.

În războiul de reîntregire care a dus la crearea României Mari, a fost mobilizată 11% din populaţia ţării, mai exact peste 880.000 de militari, iar izbânda finală a fost plătită cu jertfa a peste 335.000 morţi şi dispăruţi, a peste 75.000 de invalizi şi a circa 650.000 de morţi din rândul populaţiei civile. În cel de-al Doilea Război Mondial, armata României a pierdut peste 790.000 de militari, din care peste 92.000 au murit, peste 33.000 au fost răniţi şi peste 360.000 au fost dispăruţi pe cele două fronturi.Veteranii de război au primit o serie de drepturi şi avantaje şi în anii următori, printr-o serie de acte normative, precum Decretul nr. 1304 din 8 mai 1933, Decretul nr. 1056 din 6 mai 1936, Legea nr. 794 din 4 septembrie 1941, Legea nr. 310 din 24 aprilie 1945, Decretul-lege nr. 440 din 4 iunie 1945. Începând din 1948, aceste drepturi şi avantaje au fost revăzute, unele fiind chiar anulate.

În prezent, drepturile veteranilor de război sunt reprezentate de Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, membră a Federaţiei Mondiale a Vechilor Combatanţi, cu sediul la Paris. Aceste drepturi sunt garantate de Legea nr.49/1991 şi de Legea nr.44/1994, modificată şi completată prin Legea 303/2007. Guvernul a hotărât, prin HG nr.1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007, ca „Ziua veteranilor de război” să fie marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României. În prezent mai sunt în viață foarte puțini de veterani de război (ieri auzeam cifra de 288 în toată țara) și văduve de război şi văduve de veterani de război, iar numărul acestora este în vertiginoasă scădere…

Ca în fiecare an la această dată, vă invit să citiți și versurile care urmează...

Se sting Veteranii!

Priveşte, copile, cum trec veteranii

În şiruri tăcute, bătrâni luptători

Se duc! Se topesc! Şi-odată cu anii

Dispar în neant, anonimi călători.

Se sting veteranii, lăsaţi în uitare,

Încet, în tăcere şi-n lacrimi se sting.

Şi nimeni nu-i plânge! Pe nimeni nu doare

Că mor veteranii! Nici ei nu mai plâng!

Priveste-i! Mai mișcă! Mai sunt încă vii!

Şi-așteaptă să sune... un ultim atac,

Căci astăzi sunt iarăşi în linia-ntâi

Şi-așteaptă semnalul! Şi rabdă! Şi tac!

Priveşte-i trecând, resemnaţi spre vecie,

Păşind maiestuos, ca lumea să ştie

Că n-au cerşit, nu s-au plâns, n-au crâcnit!

Au luptat, au muncit, au tăcut... şi-au murit!

De-ai fost general sau simplu soldat

Pe front nu contează! Nu este o lege

Să-ţi apere gradul. Eşti doar un bărbat

În luptă cu moartea. Şi moartea n-alege!

Din est până-n vest, întregul pământ

Cu sângele lor în război l-au udat.

Cu trupuri uitate sub cruci de mormânt

Tot drumul Golgotei a fost jalonat!

Iar cei ce-au scăpat de cumplitul infern

La matcă întorşi au fost aşteptaţi

Potrivit obiceiului nostru etern

La Aiud, la Sighet, la Piteşti, la Galaţi.

De-aceea, copile, când trec veteranii

Cu feţele supte, ca de sfinţi bizantini

Opreşte-te-n loc, căci ei sunt titanii

Istoriei noastre! Şi lor să te-nchini!

Sunt candele sfinte! Cât pâlpaie încă

Mai dă-le onoruri! Aceşti oameni triști

Ţi-au clădit viitorul în piatră şi-n stâncă

Şi-au murit pentru tine, ca tu să exişti!

Şi-acuma priveşte cum trec veteranii

În şiruri tăcute, eroi cerşetori!

Se duc! Se topesc! Şi-odată cu anii

Dispar în neant... inutili trecători!

Col. (r) Gheorghe Lăcătuşu, Veteran de război

Surse:

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/04/29/ziua-veteranilor-de-razboi--98710

https://www.forter.ro/ministerul-apararii-nationale/29-aprilie-%E2%80%93-ziua-veteranilor-de-r%C4%83zboi/23431

http://www.condeiulardelean.ro/articol/29-aprilie-ziua-veteranilor-de-razboi?page=3

http://presamil.ro/ziua-veteranilor-de-razboi/

http://www.ra dioiasi.ro/stiri/prim-plan/29-aprilie-ziua-veteranilor-de-razboi/