$$$

 Silviu Stanculescu, considerat unul dintre actorii distinşi ai scenei si ai marelui ecran, un talentat interpret de operetă, dansator, scriitor, s-a nascut pe 24 ianuarie 1932.

Actorul român Silviu Stănculescu a murit la 23 octombrie 1998. Timp de peste 40 de ani fusese o prezență distinsă, o voce fermecătoare și puternică, pe scenă și pe ecran. Un bărbat frumos, cu ținută aristocratică.

Pe 9 iulie 1998, pleca într-o excursie în Turcia alături de soție, iar la întoarcere starea de sănătate s-a înrăutățit, iar la 23 octombrie s-a stins discret, de leucemie.

Silviu Stănculescu a fost unul dintre absolvenții Promoției de Aur a Teatrului Românesc care a jucat pe scene bucureștene, dar și pe marele ecran în aproape 50 de filme artistice. Zeci de personaje în piese de teatru radiofonic sau în piese de teatru pentru televiziune. O prezență agreabilă în emisiuni de divertisment alături de minunați actori români.

Actorul Silviu Stănculescu a fost prezentator la ediția din 1969 a Festivalului Internațional Cerbul de Aur de la Brașov, împreună cu Sanda Țăranu, și a dat zeci de recitaluri de poezie.

La 24 ianuarie 1932, de Ziua Unirii, venea pe lume Silviu-Mihail la Timișoara, iar Virginia și Dumitru Stănculescu deveneau pentru a doua oară părinți. Înaintea lui cu doi ani, se născuse Valentin pe care aveau să-l piardă la vârsta de 6 ani din cauza unei epidemii.

Încă din vremea când era elev, Silviu Stănculescu a fost atras de scenă. Va termina IATC secția actorie la București în 1956, fiind coleg cu marii actori ai Generației de Aur : Amza Pellea, Victor Rebengiuc, Silvia Popovici, Draga Olteanu.

Tânăr actor repartizat la Bacău, Silviu Stănculescu se căsătorea în iulie 1957 cu fosta sa colegă de la Liceul Comercial din Caracal, Corina Pârvulescu. Ea absolvise Institutul de Economie și Statistică și nu împlinise 23 de ani. El avea 25 deja.

În 1962 se năștea primul lor copil, o fetiță pe care o botezaseră Rodica. Necazul nu i-a ocolit pe tinerii părinți. Au pierdut-o pe Rodica în 1966 într-un stupid accident. Peste doi ani, sosea pe lume Catrinel, care avea să le vindece o parte din răni, iar în 1970 fiul lor, Radu, care le împlinea destinul de părinți.

Va termina IATC sectia actorie la Bucuresti in 1956, fiind coleg cu marii actori ai Generatiei de Aur : Amza Pellea, Rauțchi, Rebengiuc, Silvia Popovici, Draga Olteanu.

În iulie 1951, Silviu Stănculescu pleca dezamăgit de la Institutul de Teatru fiindcă secretara nu voia să-l înscrie. În 1952 susține probele la IATC și devine student la actorie, deși până atunci unii dintre examinatori îl „acuzau” că ar avea o față asimetrică, descurajându-l. Trece cu bine examenul și în 1956 devine absolvent al Promoției de Aur a Teatrului Românesc.

Din 1960, până în 1998, Silviu Stănculescu a jucat în aproape 50 de filme și tot atâtea piese de teatru. Joacă în foarte multe piese de teatru radiofonic. Între anii 1981 si 1990 a fost director al Teatrului de Comedie.

În 1970 începe perioada sa la Teatrul de Comedie, unde va rămâne până la sfârșitul vieții. Începând cu 1981, timp de 9 ani, Silviu Stănculescu va fi directorul acestui teatru.

După 1989, Silviu Stănculescu va preda cursuri la Universitatea „Luceafărul” și Universitatea „Ecologică”.

Ultima apariție scenică va fi în iunie, într-o zi de 13, în musicalul ”My Fair Lady” de Loewe, în rolul profesorului Higgins, un rol pe care l-a iubit enorm, iar ultima înregistrare la radio va fi în ziua de 8 iulie 1998.

În 1970, Silviu Stănculescu începe perioada sa la Teatrul de Comedie, unde va rămâne până la sfârșitul vieții.

&&&

 24 ianuarie 1932: S-a născut actorul român Silviu Stănculescu.

Silviu Stănculescu (24 ianuarie 1932, Timișoara – 23 octombrie 1998, București) a fost un actor român de teatru și film. După studiile încheiate la IATC în 1956, începe o lungă carieră de succes atât în teatru (Teatrul de Comedie) cât și în film (a jucat în peste 40 de filme începând din anul 1960).

Până la Revoluția din decembrie 1989, în perioada regimului comunist, Silviu Stănculescu a fost membru al Marii Adunări Naționale în perioada 1980 - 1989, precum și director al Teatrului de Comedie din București. În cadrul activității sale parlamentare în Marea Adunare Națională, Silviu Stănculescu a fost membru în comisia de învățământ, știință și cultură. Silviu Stănculescu a fost membru în comitetul municipal de partid în perioada 1979–1989.

Silviu Stănculescu a murit la Spitalul Victor Babeș, unde fusese internat cu diagnosticul de leucemie.

DISTINCȚII

Silviu Stănculescu a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

FILMOGRAFIE

- Aproape de soare (1961)

- Străzile au amintiri (1962)

- Partea ta de vină... (1963)

- La patru pași de infinit (1964) - slt. Mihai

- Dincolo de barieră (1965)

- Puterea și adevărul (1972)

- Parașutiștii (1973)

- Conspirația (1973)

- Vifornița (1973)

- Capcana (1974)

- Pe aici nu se trece (1975) - col. Maxineanu

- Evadarea (1975)

- Ultima noapte a singurătății (1976)

- Bunicul și doi delincvenți minori (1976)

- Misterul lui Herodot (1976)

- Acțiunea „Autobuzul” (1978) - Marius Mardopol

- Pentru patrie (1978) - col. Alexandru Anghelescu

- Revanșa (1978) - subsecretarul de stat Alexandru Rioșanu

- Vlad Țepeș (1979) - Sava

- Drumuri în cumpănă (1979)

- Un om în loden (1979) - directorul Institutului

- Ora zero (1979)

- Al treilea salt mortal (1980)

- Munții în flăcări (1980) - episcopul Andrei Șaguna

- Șantaj (1981) - medicul legist Vlase

- Orgolii (1982) - fostul procuror Constantin Redman

- Plecarea Vlașinilor (1983)

- Întoarcerea Vlașinilor (1984)

- Vară sentimentală (1986) - prim-secretarul organizației județene a PCR

- Trenul de aur (1986) - ministrul de externe Grigore Gafencu

- Noi, cei din linia întâi (1986) - general sovietic

- Liceenii (1986) - tatăl lui Șerban

- Pădurea de fagi (1987) - colonel român

- François Villon – Poetul vagabond (1987)

- Niște băieți grozavi (1988)

- Mircea (1989)

- Începutul adevărului (Oglinda) (1994)

- Stare de fapt (1995)

- Triunghiul morții (1999)

- Patul lui Procust (2001)

- Carol I - Un destin pentru România (2009)

- Din nou împreună (1978)

- Manole - Meșter valah (1978)

- Războiul independenței (Serial TV) (1977) - Col. Alex. Anghelescu

- Soldații victoriei / („Soldati svobody”) ep. 3 (1977)

- Simpaticul domn R (1969)

- Cerul începe la etajul III (1967) - Mihai

$$$

 La 25 ianuarie:

– „Ziua Unirii Principatelor Române” – sărbătoare naţională; Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 este considerată a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român. După ce, la 5/17 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn al Moldovei, de către Adunarea Electivă a Moldovei, la 24 ianuarie/5 februarie, este ales şi domn al Ţării Româneşti, de către Adunarea Electivă a Ţării Româneşti. Ţelul comun a fost atins la 1 decembrie 1918, când a avut loc Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România

– „Ziua Academiei de Poliţie”, stabilită de Senatul Academiei de Poliţie la 24 ianuarie; a fost aleasă această dată deoarece Academia poartă numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care are şi meritul de a fi înfiinţat primele formaţiuni de poliţie modernă şi primele formaţiuni de pompieri

– 41: A fost asasinat împăratul roman Caligula (Caius Julius Caesar Germanicus), renumit pentru cruzimea şi extravaganţa hotărârilor sale (n. 12 î.H.)

– 76: S-a născut Publius Aelius Traianus Hadrianus (d.10 iulie 138), cunoscut ca Hadrian, împărat roman (117-138). Hadrian a fost al treilea dintre așa-zișii „cei cinci împărați buni ai Imperiului Roman”.

– 1458: Matia Corvin, al doilea fiu al lui Iancu de Hunedoara, era ales rege al Ungariei, cu sprijinul nobilimii mici şi mijlocii şi al trupelor de mercenari conduse de Mihail Szilágyi. Domnia sa (32 de ani) a fost una dintre cele mai strălucite din istoria Ungariei

– 1679: S-a născut filosoful german Christian Wolff (m. 1754)

– 1705: S-a născut cântăreţul italian de operă (sopranist) Farinelli (numele real: Carlo Broschi) (m. 1782)

– 1732: S-a născut Pierre-Augustin de Beaumarchais, dramaturg şi prozator francez (m. 1799)

– 1752: S-a născut Muzio Clementi, pianist, profesor, dirijor şi compozitor italian (m. 1832)

– 1776: S-a născut E.T.A. (Ernst Theodor Amadeus) Hoffmann, scriitor şi compozitor romantic german (m. 1822) 

– 1791: A murit sculptorul francez Étienne-Maurice Falconet (n. 1716)

– 1847: S-a născut actorul Ion Anestin (m. 1919)

– 1849: S-a născut Gheorghe Cârţan („Badea Cârţan”), ţăran autodidact din Ţara Făgăraşului; a răspândit cărţi româneşti în satele transilvănene; a călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea Columna lui Traian şi alte mărturii despre originea latină a poporului român (m. 1911)

– 1851: A murit compozitorul italian Gaspare Luigi Spontini (n. 1774) 

– 1852: A murit poetul slovac Ján Kollár (n. 1793)

–1859: Avea loc Unirea Principatelor Române. Adunarea Electivă a Ţării Româneşti îl alegea, în unanimitate, pe domnul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, şi ca domn al Ţării Româneşti (la 5/17 ianuarie 1859 Adunarea Electivă a Moldovei îl alesese, în unanimitate, ca domn pe colonelul Al. I. Cuza) (24.I/5.II)

–1862: Se deschidea, la Bucureşti, primul Parlament al Principatelor Unite. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) proclama în mod solemn, în faţa Adunărilor Elective ale Moldovei şi Ţării Româneşti, reunite în şedinţă comună, „Unirea definitivă a Principatelor”, iar oraşul Bucureşti era desemnat capitala ţării (24.I/5.II)

–1864: Apărea Legea privind înfiinţarea Curţii de Conturi, instituţie pentru verificarea şi controlul administrării şi mânuirii banilor publici (24.I/5.II)

– 1874: S-a născut filosoful Grigore Tăuşan; lucrări de istoria filosofiei şi de etică; membru de onoare al Academiei Române din 1939 (m. 1952)

– 1889: S-a născut (la Boboştiţa, Albania) Victor Eftimiu, dramaturg, poet, prozator, memorialist şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1972)

–1891: Îşi începea activitatea în mod oficial Liga pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor (Liga Culturală), înfiinţată la 17/29.XII.1890, la Bucureşti. Liga a desfăşurat o bogată activitate culturală şi politică de sprijinire a luptei poporului român de pe ambele versante ale Carpaţilor pentru unitatea sa politică, reuşind ca până în 1914 să-şi creeze numeroase secţii în majoritatea oraşelor din ţară şi în unele centre universitare din străinătate: Paris, Londra, Berlin, Anvers, Bruxelles ş.a. (24.I/5.II)

–1893: Apărea (bisăptămânal, până la 12/24.V.1902, cu întreruperi), la Bucureşti, revista umoristică şi literară „Moftul român”, sub conducerea lui Ion Luca Caragiale (director) şi Anton Bacalbaşa (prim-redactor) (24.I/5.II)

– 1905: S-a născut Grigore Vasiliu Birlic (n. Fălticeni - d. 14 februarie 1970, București), unul dintre cei mai mari actori români de comedie. A jucat în multe piese de teatru, precum și în filme. Numele de naștere era Grigore Vasiliu, Birlic fiind doar o poreclă pe care a primit-o datorită succesului din piesa Birlic, jucată la începutul carierei sale.

–1913: Apărea (lunar, până în iulie 1917), la Vălenii de Munte, iar din 1915, la Craiova, revista literară „Drum drept”, sub conducerea lui Nicolae Iorga

– 1916: S-a născut pictoriţa şi graficiana Wanda Sachelarie-Vladimirescu (m. 2008) 

– 1921: S-a născut Sorana Coroamă-Stanca, regizor, profesor, dramaturg, critic teatral şi publicist; soţia lui Dominic Stanca, scriitor şi actor (m. 2007)

– 1932: S-a născut actorul Silviu Stănculescu (m. 1998)

– 1932: S-a născut actriţa Leonie Waldman-Eliad, considerată o stea a cântecului evreiesc din România (m. 2015)

– 1944: S-a născut interpretul de muzică uşoară şi actorul Cristian Popescu

– 1945: S-a născut Silviu Angelescu, critic literar, romancier, folclorist, profesor universitar de etnologie şi folclor

– 1946: S-a născut Daniela Gruşevschi, artist decorator

–1946: Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat prima sa Rezoluţie, privind crearea Comisiei pentru energie atomică, care avea drept scop să prezinte propuneri referitoare la utilizarea în scopuri paşnice a energiei atomice şi eliminarea armelor atomice sau a altor arme de distrugere în masa

– 1949: S-a născut ÎPS Andrei Andreicuţ (prenumele la naştere: Ioan), arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului

– 1950: S-a născut (în Alger) actorul francez Daniel Auteuil

– 1961: S-a născut actriţa de film de origine germană Nastassja Kinski 

– 1962: A murit pictorul, sculptorul, scriitorul și pedagogul francez André Lhote (n. 1885)

– 1965: A murit Sir Winston Churchill, om politic britanic; ministru în repetate rânduri din 1906; şeful guvernului de coaliţie în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (1940-1945) şi al guvernului conservator între anii 1951 şi 1955; scriitor; Premiul Nobel pentru literatură pe 1953 (n. 1874)

– 1983: A murit regizorul american de film George Cukor (n. 1899)

–1984: Antreprenorul şi inventatorul american, Steve Jobs şi inginerul american de origine poloneză, Steve Wozniak au cucerit piaţa prin lansarea unui model revoluţionar Macintosh, primul computer comercial din lume. Carcasa acestuia conţinea un monitor de 9 inch (23 cm) şi venea împreună cu o tastatură şi un mouse. „Debutul” Machintosh a fost anunţat de faimoasa reclamă de 1,5 milioane $, regizată de Ridley Scott. Această reclamă este considerată un eveniment crucial pentru succesul Apple

–1986: Inaugurarea oficială a primei părţi a celei de-a doua magistrale a metroului bucureştean (IMGB-Piaţa Unirii)

–1990: Decretul-lege 40/24.I.1990 al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) privind adoptarea noului imn de stat al României, „Deşteaptă-te, române” („Un răsunet”), pe versuri de Andrei Mureşanu şi pe muzica presupusă (eronat) a lui Anton Pann. Conform Constituţiei României, imnul este considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului. Ca urmare a unei hotărâri a Senatului României, începând din 1998, la 29 iulie se sărbătoreşte, anual, „Ziua Imnului Naţional al României – Deşteaptă-te, române!”

– 1990: A murit Leon Kalustian, eseist, memorialist şi ziarist; în 1949 a fost arestat de autorităţile comuniste (n. 1908)

– 2003: A murit industriaşul italian Giovanni Agnelli, fost preşedinte al grupului „Fiat”, considerat un adevărat „monarh” al industriei de automobile italieneşti (n. 1921)

– 2006: A murit istoricul Gheorghe Platon; cercetări şi lucrări referitoare îndeosebi la istoria modernă a României; membru titular al Academiei Române din 1993 (n. 1926) 

– 2010: A murit regizorul de teatru şi film Horea Popescu (n. 1925)

– 2011: A murit Bernd Eichinger, producător de filme, scenarist şi regizor german (n. 1949)

– 2012: A murit Theo Angelopoulos regizor, scenarist, producător şi actor de film grec (n. 1935)

– 2012: A murit actorul american James Farentino (n. 1938)

– 2013: A murit scriitorul american Richard G. Stern (n. 1928)

– 2013: A murit umoristul, scenaristul şi regizorul Dan Mihăescu; realizator de emisiuni de divertisment, a lucrat aproape 30 de ani în Televiziunea Română (n. 1933)

– 2015: A murit prezentatorul american de televiziune Joe Franklin, considerat inventatorul formatului TV de tip talk-show; a fost inclus în Cartea Recordurilor Guiness pentru talk-show-ul cu cea mai mare perioadă de difuzare (43 de ani) (n. 1926)

$$$

 S-a întâmplat în 24 ianuarie1859: La această dată, avea loc Unirea Principatelor Române. Practic, Adunarea Electivă a Ţării Româneşti îl alegea, în unanimitate, pe domnul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, şi ca domn al Ţării Româneşti (la 5/17 ianuarie 1859 Adunarea Electivă a Moldovei îl alesese, în unanimitate, ca domn pe colonelul Al. I. Cuza) (24.I/5.II). Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român.

Unirea celor două principate a fost un proces care a început în 1848, bazat pe puternica apropiere culturală și econunirea-principatelor-romaneomică între cele două țări. În anul 1848 s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. A urmat apoi Războiului Crimeii (1853 – 1856), în urma căruia Franţa, Anglia şi Imperiul Otoman au ieşit victorioase în faţa Imperiului Rus. În anul 1858, Marile Puteri s-au reunit în cadrul Conferinţei de la Paris, finalizată cu o Convenţie, încheiată la 7/19 august, care s-a referit şi la problematica românească. Astfel, printr-un act internaţional care ţinea cont doar parţial de voinţa românilor, s-au stabilit norme fundamentale referitoare la situația politico-juridică a Principatelor și reorganizarea lor. Pe baza Convenției de la Paris, se introducea principiul separației puterilor, ele urmând să fie exercitate, în fiecare Principat, de către domn și Adunarea electivă, ambele lucrând și cu participarea unui organ comun, Comisia centrală, înlocuind astfel Regulamentele Organice, actele pe baza cărora funcţionaseră cele două ţări române până atunci. Desigur că reglementările au avut la bază şi sprijinul declarat al împăratului Napoleon al III-lea, care dorea ca în estul Europei să existe un bastion profrancez, care să contracareze influenţa Rusiei.

Practic, Convenţia de la Paris consfinţea unirea formală într-un stat cu numele Principatele Unite, alegerea a doi domni, două adunări, două guverne, organizarea a două instituţii comune la Focşani – Comisia Centrală şi Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie –, abolirea monopolurilor şi a privilegiilor de clasă. Deşi au existat şi voci care erau împotriva unirii, mai ales în Moldova, existând temeri că desemnarea Bucureştiului drept capitală va face ca Moldova să-şi piardă din influenţă, divanurile ad-hoc organizate în anii 1857 şi 1858 au demonstrat dorinţa de unire a populaţiei. A urmat toamna anului 1858, când în principate a început organizarea alegerilor pentru domnitor. La 5 ianuarie 1859, în Moldova, Adunarea electivă formată din 48 de deputaţi l-a ales în unanimitate ca domn pe Alexandru Ioan Cuza, şeful partidei unioniştilor moldoveni. În Ţara Românească, unde alegerile urmau să se ţină pe 24 ianuarie, locţiitorii domneşti erau antiunionişti, iar Adunarea electivă era dominată de conservatori, astfel că bucureştenii au fost mobilizaţi pentru a susţine candidatura lui Cuza.În şedinţa din 24 ianuarie 1859, deputatul Vasile Boerescu a propus candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, care a fost votat în unanimitate, stârnind mânia Porţii Otomane și a Austriei, care au considerat alegerea drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul actului nu se prevedea ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane distincte. Astfel, Cuza a devenit domnitor al celor două principate, iar unirea lor a fost recunoscută de către marile puteri pe parcursul domniei sale.

Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Prin Constituția adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite încep să se numească oficial România pentru ca la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România creându-se actualul stat.

Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveni din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat până în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde îşi ia bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în ţară şi a înrolat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. În timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul „Petersburg” din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; a reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, după care se retrage în Bucovina. În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în ţară şi în perioada pregătirii Unirii îndeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi. Ca forma de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însă, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova.

După domnie a plecat în exil, la Viena, apoi la Paris, unde îşi manifestă interesul de a lucra în continuare în interesul ţării pentru aducerea unui principe străin, aşa cum făgăduise şi să nu se lase dominat de sentimentul de răzbunare pe care i-l provocase actul abdicării forţate de la 11 februarie 1866. Deşi Cuza a dorit întotdeauna să revină în ţară, principele Carol a considerat că nu este oportun din cauza situaţiei politice din cel moment. Ulterior Cuza este răpus de boală şi se mută la Florenţa, însă moare la Heidelberg unde plecase la tratament, la data de15 mai 1873, la vârsta de doar 53 de ani. Este înmormântat iniţial la Biserica Domnească de lângă Palatul de la Ruginoasa, conform dorinţei sale, iar după al doilea război mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României si al primului guvern unitar, prin reformele sale: adoptarea primei Constituții românești, reforma electorala, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrara, a învățământului, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României.Primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român a fost făcut la 24 ianuarie 1859, dar Unirea s-a desăvârşit în 1918 în Alba Iulia.

Surse:

http://stiri.tvr.ro/in-24-ianuarie-1859-unirea-principatelor-romane-primul-pas-catre-statul-na-ional-unitar-roman_827133.html

https://www.agerpres.ro/documentare/2019/04/01/unirea-principatelor-romane-din-1859-dubla-alegere-a-lui-alexandru-ioan-cuza-recunoscuta-la-paris--284144?fbclid=IwAR36SQwcKLYIF5zy1Ry6eMmuqTAROy_w9fjDS23cPMyilIKHBq3AyqwTdhA

https://basilica.ro/160-ani-de-la-unirea-principatelor-romane-actul-fundamental-prin-care-s-au-pus-bazele-statului-national-roman/

https://www.academia.edu/10333981/Unirea_Principatelor_romane_sub_Alexandru_Ioan_Cuza

http://www.tribunainvatamantului.ro/la-ceas-aniversar-unirea-principatelor-romane/

http://www.rador.ro/2018/01/24/documentar-unirea-principatelor-romane-24-ianuarie-1859-3/

$$$

 A fost unul dintre cei mai mari filosofi ai lumii, dar l-au trimis la tăiat stuf și l-au închis pentru că citea cărți interzise. Când a ieșit, s-a retras în munți și a creat o armată de minți libere, sfidând dictatura prin cultură.”

Constantin Noica ar fi putut preda la orice universitate de prestigiu din lume. Dar a ales să rămână în România, chiar și când cerul a început să cadă peste noi. În 1958, a fost arestat în celebrul lot „Noica-Pillat”. Vina lui? „Crima” de a fi citit filosofie occidentală și de a fi discutat despre libertate cu prietenii. Pentru asta, un geniu a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică.

A trecut prin iadul de la Jilava și Câmpulung. Imaginați-vă acest om cu o inteligență fină, pus să care bolovani și să trăiască în mizerie, printre analfabeți care îl scuipau. Dar Noica a făcut ceva ce i-a scos din minți pe gardieni: nu s-a plâns niciodată. În mintea lui, el era liber. Își construia sisteme filosofice în timp ce mătura celula.

După eliberare, i s-a interzis să mai intre în București. S-a retras la Păltiniș, într-o cămăruță de lemn, unde frigul îi îngheța cerneala în călimară. Acolo, în vârful muntelui, s-a născut o minune: tineri intelectuali din toată țara veneau pe furiș, urcând prin zăpadă, doar ca să-l asculte vorbind câteva ore. Noica îi învăța că, dacă nu poți dărâma zidurile închisorii cu pumnul, le poți depăși prin spirit.

A trăit modest, mâncând mere și cartofi, refuzând orice ajutor de la statul care îl persecuta. Când a murit, în 1987, a lăsat în urmă o generație de intelectuali care au fost „scânteia” de mai târziu. A demonstrat că o carte poate fi mai periculoasă decât o pușcă și că un om care gândește liber nu poate fi niciodată cu adevărat încătușat. Noica nu a luptat cu pumnul, ci cu ideea, și a învins comunismul exact acolo unde durea mai tare: în mintea oamenilor.

Morala: Caracterul se vede în cât de mult poți să crești atunci când lumea vrea să te strivească. Să ne prețuim gânditorii, căci ei sunt farurile care ne ghidează prin întunericul istoriei!

Sursa Arhiva interzisa

Text preluat

$$$

 Astăzi, 24 ianuarie, se împlinesc 94 de ani de la nașterea lui Silviu Stănculescu, considerat unul dintre actorii distinşi ai scenei si ai marelui ecran, un talentat interpret de operetă, dansator, scriitor și o voce de aur a Teatrului Național Radiofonic.

La 24 ianuarie 1932, de Ziua Unirii, venea pe lume Silviu-Mihail la Timișoara, iar Virginia și Dumitru Stănculescu deveneau pentru a doua oară părinți. Înaintea lui cu doi ani, se născuse Valentin pe care aveau să-l piardă la vârsta de 6 ani din cauza unei epidemii.

Încă din vremea când era elev, Silviu Stănculescu a fost atras de scenă. Va termina IATC secția actorie la București, în 1956, fiind coleg cu marii actori ai Generației de Aur: Amza Pellea, Victor Rebengiuc, Silvia Popovici sau Draga Olteanu Matei.

Tânăr actor repartizat la Bacău, Silviu Stănculescu se căsătorea în iulie 1957 cu fosta sa colegă de la Liceul Comercial din Caracal, Corina Pârvulescu. Ea absolvise Institutul de Economie și Statistică și nu împlinise 23 de ani. El avea 25 deja.

În 1962 se năștea primul lor copil, o fetiță pe care o botezaseră Rodica. Necazul nu i-a ocolit pe tinerii părinți. Au pierdut-o pe Rodica în 1966 într-un stupid accident. Peste doi ani, sosea pe lume Catrinel, care avea să le vindece o parte din răni, iar în 1970 fiul lor, Radu, care le împlinea destinul de părinți.

Silviu Stănculescu a jucat pe multe scene ale teatrelor bucureștene, dar și pe marele ecran în aproape 50 de filme artistice. Zeci de personaje în piese de teatru radiofonic sau în piese de teatru pentru televiziune. O prezență agreabilă în emisiuni de divertisment alături de minunați actori români.

Actorul a fost prezentator la ediția din 1969 a Festivalului Internațional Cerbul de Aur de la Brașov, împreună cu Sanda Țăranu, și a dat zeci de recitaluri de poezie.

Pe 9 iulie 1998, pleca într-o excursie în Turcia alături de soție, iar la întoarcere starea de sănătate s-a înrăutățit, iar la 23 octombrie s-a stins discret, de leucemie.

$$$

 Fenomenul numit „sfiala coroanei” (crown shyness) este una dintre cele mai delicate manifestări de respect din natură. Anumite specii de copaci uriași (precum eucaliptul sau pinul) își cresc ramurile până foarte aproape de vecinul lor, dar nu se ating niciodată. Dacă privești cerul de jos, în pădure, vei vedea „râuri” de lumină care despart coroanele copacilor, formând un mozaic perfect. Savanții cred că fac acest lucru pentru a nu-și rupe crengile reciproc la vânt sau pentru a opri răspândirea omizilor de la un copac la altul. Este o lecție tăcută despre conviețuire: poți fi puternic și mare fără a invada spațiul celui de lângă tine.

O explicație dominantă în lumea științifică pentru acest comportament se bazează pe abraziunea mecanică. În timpul furtunilor sau chiar al vântului moderat, ramurile flexibile de la periferia coroanei se balansează și intră în coliziune cu cele ale vecinilor. Aceste lovituri repetate distrug mugurii terminali fragili, oprind creșterea în acea direcție specifică. Astfel, spațiul gol dintre arbori este rezultatul unei „tunderi” naturale constante, care menține o graniță fizică clară între indivizi și protejează integritatea structurală a ramurilor principale.

Pe lângă interacțiunea fizică, cercetătorii au descoperit că arborii dispun de un sistem sofisticat de detectare a luminii. Prin intermediul unor fotoreceptori numiți fitocromi, copacii pot „simți” prezența unui vecin analizând spectrul luminii reflectate de frunzele acestuia. Când un copac detectează o cantitate mare de lumină „roșie-îndepărtată” (far-red light) venind din lateral, înțelege că acolo există un potențial competitor pentru soare. Ca răspuns biologic, își inhibă creșterea laterală pentru a evita umbrirea reciprocă, optimizând astfel expunerea la soare.

Acest fenomen este cel mai spectaculos vizibil în pădurile de Dryobalanops aromatica (camforul de Borneo), dar și la anumite specii de pini sau mangrove. Privit de la sol, coronamentul pare o rețea complexă de piese de puzzle care nu se îmbină niciodată complet. Această arhitectură deschisă permite razelor solare să pătrundă prin aceste „canale” până la sol, susținând viața plantelor mici și a puieților care altfel ar suferi din lipsă de lumină într-o pădure cu boltă închisă.

Distanțarea fizică dintre coroane funcționează și ca o barieră sanitară eficientă. Multe insecte dăunătoare și larve nu au capacitatea de a sări peste spațiul gol dintre frunze, rămânând izolate pe un singur arbore gazdă. Această carantină naturală încetinește considerabil propagarea infestațiilor și a bolilor fungice în întreaga pădure, protejând sănătatea colectivă a ecosistemului.

Studiile au arătat că sfiala coroanei apare cel mai frecvent între copacii din aceeași specie, deși poate fi observată și între specii diferite. Se pare că arborii „înrudiți” comunică mai eficient nevoia de spațiu personal. Această cooperare pasivă maximizează resursele pentru toți membrii grupului, demonstrând că în natură competiția nu înseamnă întotdeauna eliminarea vecinului, ci adaptarea pentru supraviețuirea comună.

Din punct de vedere evolutiv, menținerea acestor spații reduce riscul ca arborii să se agațe unii de alții și să cadă în efect de domino în timpul furtunilor violente. Dacă ramurile ar fi întrepătrunse, căderea unui singur gigant ar putea trage după el și vecinii sănătoși. Prin păstrarea distanței, fiecare copac își menține independența structurală, crescând șansele de a rămâne în picioare pe termen lung.

Deși fenomenul a fost documentat științific încă din anii 1920, mecanismul exact rămâne un subiect de dezbatere, fiind probabil o combinație între genetică și factori de mediu. Unii copaci manifestă acest comportament încă din stadiul de puiet, în timp ce alții îl dezvoltă doar la maturitate, sugerând o adaptabilitate continuă la condițiile de trai.

Impactul vizual al acestui fenomen a inspirat arhitecți și artiști din întreaga lume. Modelul fractal creat de spațiile goale dintre frunze, numit „fractal de coronament”, este studiat pentru eficiența sa în distribuirea luminii. Natura a rezolvat problema densității optime cu mult înainte ca urbaniștii să încerce să proiecteze orașe aerisite și luminate natural.

În concluzie, sfiala coroanei transformă pădurea dintr-o simplă aglomerare de plante într-o comunitate organizată și disciplinată. Este un exemplu superb de inteligență vegetală, unde limitele nu sunt impuse de un zid, ci de o înțelegere reciprocă a nevoilor. Privind în sus, vedem nu doar copaci, ci o rețea socială tăcută care a învățat că, pentru a atinge cerul, trebuie să oferi spațiu și celuilalt să facă la fel.