$$$

 

A mysterious painting, titled "Breast Cancer," was created in 1910 by Richard Tennant Cooper. We are still in October-the month dedicated exclusively to Breast Cancer Prevention.

Luna de conștientizare cu privire la cancerul de sân, celebrată în octombrie, în fiecare an,  aduce în atenție cancerul mamar, patologie care poate să apară la femeile de orice vârstă, chiar dacă nu au nici un factor de risc. Cel mai mare număr de cazuri se înregistrează în rândul femeilor cu vârsta cuprinsă între 50 şi 69 de ani. Conform statisticilor, aproximativ 11.43% dintre cazurile de cancer de sân din Europa, apar la femei cu vârsta sub 44 de ani;  54% apar la vârsta de 45-69 de ani, iar restul cazurilor la femeile peste această vârstă.

 🌹Riscul de apariție a bolii este reprezentat de: gen (simplul fapt de a fi femeie), înaintarea în vârstă, obezitate, consum de alcool, antecedentele familiale de cancer de sân, antecedentele de expunere la radiații, vârsta la care a debutat menstruația și vârsta la prima sarcină, consumul de tutun și terapia hormonală postmenopauză. Incidența cancerului crește cu vârsta, odată cu creșterea  riscurilor pentru anumite tipuri de cancer, la care se adaugă mecanismele de reparare celulară care tind să fie mai puțin eficiente pe măsură ce o persoană înaintează în vârstă.

💖Cancerul este a doua cauză de deces la nivel mondial, reprezentând aproape 10 milioane de decese în 2020. Cele mai frecvente cancere sunt cancerele de sân, plămân, colon și rect și prostată 2.

💖Conform datelor Agenţiei Internaţionale pentru Cercetare în domeniul Cancerului (IARC) din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la nivel mondial, în 2020, pentru prima dată, cancerul de sân cu peste 2.26 milioane de cazuri (11,7%) a devenit cel mai frecvent tip de cancer depăşind cancerul pulmonar (2,20 milioane, 11,4%). În 2020 s-au înregistrat 685.000 decese prin cancer de sân 3.

La sfârșitul anului 2020, existau 7,8 milioane de femei în viață care au fost diagnosticate cu cancer de sân în ultimii 5 ani, ceea ce îl face cel mai răspândit cancer din lume. La nivel global, la femei, există mai mulți ani de viață pierduți, ajustați în funcție de dizabilitate (DALY) datorită cancerului de sân decât orice alt tip de cancer.

În Europa, potrivit Agenției Internaționale pentru Cercetarea Cancerului, în 2020,  cancerul de sân a reprezintat cel mai frecvent tip de cancer la femei din regiunea OMS Europa (531.086 cazuri noi, 12.1% din toate cazurile noi de cancer  diagnosticate în Europa 4). Conform Eurostat, numărul deceselor prin cancer de sân a crescut în perioada 2012-2020 cu 6.14%. România a înregistrat în această perioadă o creștere de 10.75% a cazurilor de cancer de sân 5. În 2020, în UE, cancerul de sân a dus la un număr de decese de aprox.  91826, cu o mortalitate standardizată în funcție de vârstă de 14.8 la sută.

În România, în 2020, potrivit Agenției Internaționale pentru Cercetarea Cancerului, s-au înregistrat:

12.085 cazuri noi de cancer de sân, cu o incidență standardizată pe grupe de vârstă de 65.8 la sută.

3.918 decese prin cancer de sân, cu o mortalitate standardizată pe grupe de vârstă de 17.4‰.

În perioada 2011‐2020, incidenţa cancerului de sân a scăzut de la 57,5‰femei în 2011, la 54,1‰femei în 2020 8 . Incidența prin cancer mamar la femei, în anul 2020, pe medii, a fost mult mai mare în urban (63,3‰00 femei) decât în rural (42,6‰00 femei) și față de media pe total țară (54,1‰00 femei) 9.

Analizând în dinamică mortalitatea prin tumora malignă a sânului la femei, în perioada 2011‐2020, se constată un trend ușor ascendent, de la 27,2‰00 femei în 2011, la 30,7‰00 femei în 2020.

Organizaţia Mondială  a Sănătăţii recomandă screeningul organizat populațional, prin mamografie, adresat populației feminine cu vârste între 50 și 69 de ani, pentru că în acest interval de vârstă incidența este cea mai mare

💉Campania încurajează femeile cu vârste peste 40 de ani, să discute cu medicii despre factorii de risc proprii faţă de cancerul mamar.

🩸Aproximativ 1/3 din decesele provocate de cancer sunt cauzate de consumul de tutun, indicele de masă corporală ridicat, consumul de alcool, consumul scăzut de fructe și legume și lipsa de activitate fizică. Prin adoptarea măsurilor Codului European de Luptă Contra Cancerului, se poate reduce riscul individual de boală, iar la nivel populațional, peste 40% dintre cancere ar putea fi evitate.

🎀Nu fumați! Evitați fumatul acasă.

🎀Luați măsuri pentru a avea o greutate corporală sănătoasă.

🎀Limitați consumul de alcool.

🎀Alăptarea reduce riscul de cancer al mamei. Dacă puteți, alăptați-vă copilul.

🎀Fiți activ fizic în viața de zi cu zi.

🪄Evitați expunerea la radiații.

Participati la programele de screening organizat pentru: cancerul mamar (femei între 50 si 69 de ani), cancerul de col uterin (femei între 24 si 64 de ani) și cancerul colorectal (femei şi barbați între 50 și 75 de ani).

 📯Sloganul campaniei este: „Depistează. Tratează. Vindecă. Învinge cancerul de sân, pas cu pas!”.

Grupurile țintă ale campaniei sunt: femeile cu vârsta 50-69 de ani, profesioniștii din sistemul de sănătate și populația generală.Sursa:Institutul Național de Statistică.

$$$

 LEONARD BERNSTEIN: „Există doar muzică bună și muzică proastă”

 Pe 14 octombrie 1990, America pe cel mai mare compozitor al ei, cel mai celebru dirijor, cel mai influent profesor al vremii sale şi unul dintre cei mai talentaţi pianişti dar şi entertaineri de televiziune ai săi: Leonard Bernstein.

Compozitor celebru și dirijor electrizant, cel care a scris partitura celebrului musical West Side Story (1957), activist pentru cauze sociale și politice, scriitor, profesor, timp de mulți ani urmărit de FBI, creator al primului și celui mai faimos program de televiziune american dedicat muzicii clasice. Leonard Bernstein (1918-1990) a fost și rămâne una din figurile uriașe ale muzicii secolului XX, și un entertainer delicios în concertele sau emisiunile sale TV.

A fost primul dirijor american ce a cunoscut celebritatea internațională – după un spectacol cu Medeea a lui Cherubini (cu Maria Callas în rolul titular) la Scala din Milano (fiind de asemenea primul dirijor american la acest prestigios teatru). Iar înregistrările sale cu New York Philharmonic sunt de referință și astăzi, iar dirijorii care au studiat cu el dau mărturie despre talentul și personalitatea sa ieșite din comun.

Una dintre cele mai importante moșteniri ale sale este faptul că a revitalizat figura compozitorului-interpret. Haydn, Mozart, Beethoven, Chopin, Liszt fuseseră doar câțiva compozitori-interpreți celebri din istoria muzicii – model întrerupt abia spre finalul secolului 19, când figuri precum Brahms și Wagner creaseră imaginea compozitorului rupt de lume care nu se implică și în crearea efectivă a muzicii.

„Nu vreau să-mi petrec viața ca Toscanini, studiind iar și iar aceleași 50 de lucrări. M-ar plictisi de moarte. Vreau să dirijez, vreau să cânt la pian, vreau să scriu pentru Hollywood, vreau să compun muzică simfonică. Vreau să mă străduiesc permanent să fiu un muzician în sensul deplin al acestui cuvânt minunat. De asemenea vreau să predau și să scriu cărți și poezie. Și cred că le pot face pe toate într-un mod corect”.

Ca dirijor sau compozitor, atitudinea lui față de muzică a fost una de dragoste nețărmurită: „Viața fără muzică e de neconceput. Muzica fără viață e doar academică.(…) În interpretarea muzicii pot face lucruri care, dacă le-aș face pe stradă, m-ar face să ajung la închisoare. Pot să scap de tot felul de tensiuni și ostilități. Până ajung la sfârșitul Simfoniei a 5-a a lui Beethoven, sunt un om nou.” Iar pasiunea lui era contagioasă, nu doar pentru muzicieni ci și pentru public, care l-a iubit ca pe un adevărat erou pentru modul unic în care a popularizat muzica clasică. O întreagă generație de americani a fost atrasă spre marea muzică prin emisiunile sale televizate. Iar concertele sale erau pur și simplu electrizante.

A fost controversat din cap până-n picioare: muzica lui, orientarea sexuală (homosexualitatea nu era chiar o caracteristică dezirabilă a dirijorilor angajați de marile orchestre), viziunile politice, felul său deschis de tip „ce-i în gușă și-n căpușă”, energia sa inepuizabilă. Totuși a fost unul dintre cei mai solicitați dirijori din lume, influențând numeroși dirijori și muzicieni.

Ca exemplu pentru temperamentul său a rămas celebru episodul când a dirijat Concertul pentru pian nr. 1 de Brahms și s-a certat la repetiții cu (de asemenea extrem de celebru și căpos) pianistul Glenn Gould, care voia un tempo mai lent. Înainte de a începe concertul, Bernstein s-a adresat publicului: „Să nu vă speriați. Dl. Gould este aici. La un concert, cine este șeful, solistul sau dirijorul? Răspunsul este, desigur, uneori unul iar alteori celălalt, în funcție de persoanele implicate.” Evident că a fost criticat ulterior, pentru că Gould nici nu prea avusese drept la replică în acea situație…

Bernstein a fost și una dintre primele mari vedete ale muzicii clasice care au cucerit televiziunea. În 1958 el a dirijat primul concert televizat cu The Young People’s Concerts, eveniment care a devenit apoi o serie de emisiuni TV în cadrul căruia el a dirijat nu mai puțin de 53 de concerte. Deși nu a susținut niciodată un concert solo de pian, a fost considerat un pianist remarcabil, care a cântat la pian și a dirijat simultan numeroase concerte.

„Nu mă interesează ca o orchestră să sune ca ea însăși. Vreau să sune ca si compozitorul pe care îl interpretează.”

Avea un foarte abil simț teatral atât în compoziții cât și în concertele pe care le dirija. Energia sa fabuloasă, molipsitoare, era capabilă să anime orchestra și publicul deopotrivă. Putea fi liric, bombastic, ironic, de-a dreptul intim în dialogurile sale cu publicul, și nu se temea de excese emoționale sau expresive. La fel de pasionat a fost și ca activist, susținând printre altele cauza drepturilor civile pentru afro-americani.

Celebritatea l-a găsit peste noapte, aproape la propiu: după ce a fost numit pe neașteptate dirijor asistent al New York Philharmonic (a fost cel mai tânăr dirijor din istoria orchestrei), la scurt timp i s-a cerut de azi pe mâine să îl înlocuiască la Carnegie Hall pe dirijorul principal la un concert live, pe postul național de radio, cu program foarte dificil. A fost un succes răsunător, iar a doua zi tânărul dirijor de doar 25 de ani era pe prima pagină a New York Times și pe buzele tuturor.

A fost căsătorit cu actrița braziliană Felicia Cohn Montealegre. Inițial au fost logodiți, apoi s-au despărțit iar ea a început o relație de mai mulți ani cu un actor de la Hollywood, apoi ea și Bernstein s-au regăsit și s-au și căsătorit. Au fost multe zvonuri cum că această căsătorie ar fi fost doar un paravan pentru homosexualitatea sa, într-o vreme în care board-urile orchestrelor erau extrem de conservatoare iar Bernstein avea evident o reputație de apărat. Cert e că cei doi au avut 3 copii împreună și că a fost căldură și iubire în acea relație până la decesul ei, de cancer, în 1978. Cu doi ani înainte, Bernstein a vorbit public despre bisexualitatea sa, și-a părăsit soția și s-a mutat cu iubitul său. După diagnosticul oncologic al Feliciei, însă, a revenit lângă ea și a îngrijit-o până la sfârșit. O prietenă apropiată scria despre el: „Avea nevoie de bărbați din punct de vedere sexual și de femei din punct de vedere emoțional.”

A fost în vizorul FBI-ului timp de peste 20 de ani, în 1949 fiind trecut pe lista neagră drept „comunist”, iar muzica lui a fost interzisă de la TV și din filme. În 1953, când muzicianul a făcut cerere pentru înnoirea pașaportului, a aflat că FBI-ul avea de mulți ani un dosar generos despre toate ieșirile sale publice, iar pentru a i se elibera pașaportul i s-a cerut să își clarifice adeziunile politice într-o declarație oficială (anume să spună că nu e comunist). A fost reabilitat complet, apoi angajat de Warner Bros pentru muzică de film, iar în 1957 a devenit director muzical al New York Philharmonic.

Louis (și-a schimbat ulterior numele în Leonard) s-a născut pe 25 august 1918 ca fiu al unor imigranți evrei din Rusia. Inițial tatăl a ignorat complet aplecarea spre muzică a fiului, pe care l-a îndrumat spre o carieră în afaceri. Problema a fost că o mătușă a depozitat pentru o vreme un pian în casa familiei Bernstein, iar Leonard nu l-a mai părăsit. În adolescență „a înnebunit” cu muzica, compunea și cânta la o misiune radio și a devenit tot mai verat în improvizații de muzică clasică dar și pop – o manifestare timpurie a eclectismului ce l-a caracterizat (ulterior dublat și de o cultură muzicală solidă). Apoi a studiat la Harvard și și-a consolidat reputația ca un foarte talentat interpret de partituri la prima vedere.

În evoluția sa ulterioară, un rol interesant l-a jucat sinagoga pe care o frecventa de mic. Acolo el a descoperit frumusețea muzicii de orgă și a unui cor mixt – lucruri neobișnuite pentru sinagogile conservatoare ale vremii.

În discursul de acceptare a Grammy-ului pentru întreaga activitate (1985), Bernstein spunea: „Sunt foarte fericit astă seară pentru muzică. Și voi fi și mai fericit și chiar în extaz dacă această seară poate fi un pas spre mariajul final între toate tipurile de muzică, pentru că sunt toate una. Există doar muzică bună și muzică proastă.”

La 19 ani s-a îndrăgostit iremediabil de dirijat dar și de George Gershwin, la care a admirat enorm capacitatea de a transcende granițele culturale și muzicale – caracteristică pe care avea să și-o aproprieze și el. O altă influență majoră a fost Aaron Copland, cel mai influent compozitor al generației sale, care a compus muzici infuzate cu tradiții folclorice și de jazz. Bernstein i-a fost prieten apropiat „decanului compozitorilor americani” și i-a înregistrat toate lucrările simfonice.

A fost și un narator talentat și premiat: a primit un Grammy în 1961 la categoria Cel mai bun documentar (Best Documentary or Spoke Word Recording). A scris și cărți despre muzică și a conferențiat despre poezie la Universitatea Harvard.

West Side Story este cea mai celebră compoziție a sa. Povestea (inspirată din Romeo și Julieta) prezintă rivalitatea dintre două bande din New York-ul anilor 1950 (the Jets și the Sharks). Versiunea cinematografică din 1961 a câștigat 10 premii Oscar. Bernstein a încasat mai mult de pe urma acestei lucrări decât din toate celelalte compoziții ale sale laolaltă.

În 1949 a dirijat premiera americană a capodoperei lui Benjamin Britten, Peter Grimes (despre care puteți citi aici).

În anii 1970 și 1980, Bernstein s-a bucurat de o celebritate internațională de cel mai înalt nivel, dirijând și înregistrând mult dar compunând mai puțin.

Pe 25 decembrie 1989 a dirijat răsunătorul concert cu Simfonia a 9-a a lui Beethoven la Berlin pentru a sărbători căderea Zidului.

Ultimul său mare proiect muzical a avut loc în Japonia, la Sapporo, unde a fost directorul muzical al Pacific Music Festival. Acolo, 123 de tineri muzicieni din toată lumea au studiat alături de maestru. Era tot în Japonia, într-un turneu cu London Symphony Orchestra, când s-a îmbolnăvit grav și a revenit la New York. Murea 3 luni mai târziu, pe 9 octombrie 1990, la doar 5 zile după ce își anunțase retragerea ca dirijor.

$$$

 Tamara Buciuceanu-Botez s-a stins din viata pe 15 octombrie 2019, la varsta de90 de ani, din cauza unei afectiuni cardiace.

S-a născut la 10 august 1929, în Republica Moldova, la Tighina.

             Tatăl său a fost avocat de meserie, dar a făcut și Conservatorul, mama sa a terminat și ea Conservatorul și, deși putea să plece cu bursă la Milano, s-a îndrăgostit, s-a căsătorit și a adus pe lume trei fete și doi băieți – Tamara, Nicușor, Costică, Lizon și Iulia. Tatăl Tamarei a fost dirijorul corului Basarabiei, în care cântau 200 de persoane, iar mama sa era solistă.   

      În anii 1948 – 1951 parcurge primii trei ani de studii la Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași, apoi se transferă la București, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică la clasa profesorului Nicolae Bălțățeanu (asistentă Sorana Coroamă-Stanca)

          Tot în 1952 a debutat pe scena Teatrului Giulești, cu piesa „Marfă din Makkar”, iar anii următori o vedem, tot la același teatru, în „Cei doi tineri din Verona”, „Domnul Puntilla și sluga sa Matt” sau „Pălăria florentină” și, nu în ultimul rând, „Gaițele”.

           A debutat în film în „Titanic Vals”, în 1964, intrepretând alături de Grigore Vasiliu-Birlic.

            A jucat în peste 25 de filme .

     A jucat pe scenele marilor teatre ale capitalei precum: Odeon, Bulandra, Național, Teatrul de comedie. A interpretat roluri memorabile în „Coana Chirița” pe scena Teatrului Național din Iași și în piesa „Dimineață pierdută”, după Gabriela Adameșteanu, cu personajul Vicăi Delcă, la Teatrul „L.S. Bulandra”.

          A avut o carieră strălucită și în radio și televiziune, fiind remarcabile cupletele sale din programele de Revelion, sau colaborările cu Teatrul Național de Televiziune și cu Teatrul Național Radiofonic.

  În data de 23 octombrie 2014, într-o ceremonie ce a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia a primit din partea Casei regale a României decorația Ordinul Coroana României în grad de Ofițer cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a regelui Mihai I al României, decorație înmânată de principesa moștenitoare Margareta, custodele Coroanei Române.

      Pentru talentul său deosebit, Tamara Buciuceanu-Botez a fost răsplătită de-a lungul timpului cu peste 20 de premii.

   Tamara Buciuceanu-Botez s-a stins din viață pe data de 15 octombrie 2019, la vârsta de 90 de ani, din cauza unei afecțiuni cardiace.

$$$

 Un vânzător de Coca Cola se întoarce dezamăgit din Israel, unde voia să înceapă o afacere. Un prieten îl întreabă:

- De ce nu ai avut succes la israelieni?

Omul răspunde:

- La început am fost convins că totul va merge bine. Dar am avut o problemă. Nu cunoșteam limba ebraică. Astfel, m-am gândit să folosesc un mesaj compus din trei postere, după cum urmează...

Primul poster: Un individ zace pe nisipul fierbinte al unui deșert, complet epuizat.

Al doilea poster: Omul bea Coca Cola.

Al treilea poster: Se reface imediat și aleargă revigorat.

Aceste postere au fost amplasate peste tot în localitate.

- Grozav! Ar fi trebuit să meargă perfect, zice prietenul.

- Da, așa este, dar am uitat că evreii citesc de la dreapta la stânga!

$$$

 5 curiozități despre cazuar, cea mai periculoasă pasăre din lume

Cazuarul poate fi considerat un dinozaur viu, cu gheare ca pumnalele și cu un corp asemănător cu al struțului.

Pentru că este atât de corpolent și are mijloacele necesare, un cazuar poate ucide un om dacă se simte amenințat. Totuși, aceste păsări magnifice nu au de-a face doar cu teroarea și frica. Pentru a-ți satisface curiozitatea, am adunat laolaltă cinci curiozități despre cazuar.

1. Mame dezinteresate, tați devotați

În sălbăticie, este obișnuit ca femelele cazuar să se împerecheze cu mai mulți parteneri în aceeași perioadă. După ce depun ouăle, păsăresc cuibul definitiv, iar masculii devin responsabili de incubare, timp de cel puțin 50 de zile.

În scurtă vreme, tații nu mai părăsesc cuibul deloc, nici măcar ca să mănânce sau să bea apă.

După ce puii eclozează, masculii mai petrec cu ei nouă luni, timp în care îi cresc și îi apără. Tot tații sunt cei care își învață puii să caute hrană pentru a se descurca singuri.

2. Cazuarii sunt săritori de elită

De parcă nu era de ajuns că are 45 de kilograme și gheare ucigașe, cazuarul atrage atenția și pentru că este un săritor de excepție: un individ din această specie poate sări până la 2 metri de la sol. Aceasta este o tehnică foarte comună atunci când se află în ofensivă.

Când vrea să atace, cazuarul sare în sus și coboară spre țintă cu ghearele înainte. În plus, aceste păsări pot înota foarte bine și pot atinge o viteză maximă de 49 de kilometri pe oră la sol.

3. Cea mai periculoasă pasăre din lume este frugivoră

În ciuda formidabilului arsenal de atac, cazuarul se hrănește în principal cu fructe care cad la pământ. Un cazuar adult, de exemplu, poate mânca până la 5 kilograme de fructe pe zi, completate cu ciuperci și animale mici, pentru un plus de proteine.

Se știe că vânează rozătoare, melci și șopârle. Deoarece excrementele unui cazuar conțin de obicei fructe semidigerate, nu este deloc atipic să vezi o astfel de pasăre hrănindu-se cu propriile dejecții sau cu cele ale „colegilor” săi.

4. Cât trăiește cazuarul?

Încă nu există studii precise care să vorbească despre cât de mult trăiește un cazuar în sălbăticie. Cu toate acestea, cercetătorii cred că acest animal este destul de longeviv.

Unii cazuari au trăit chiar și 40 de ani în captivitate.

5. Oameni omorâți de cea mai periculoasă pasăre din lume

Se cunosc doar două cazuri confirmate de oameni uciși de cazuari. Primul a avut loc în aprilie 1926, când un cazuar a atacat un băiat de 16 ani din nordul Queensland, Australia.

Mai recent, un bărbat în vârstă de 75 de ani din Florida, în Statele Unite, a fost ucis de un cazuar pe care îl ținea ca animal de companie în ferma sa de păsări exotice.

Potrivit cercetătorilor, cea mai periculoasă pasăre din lume atacă în principal din motive de apărare a ouălor sau a puilor, pentru că cineva se apropie prea mult de mâncarea ei sau pur și simplu deoarece crede că are de-a face cu o pradă ușoară.

###

 Cum a murit celebra spioană Mata Hari. În faţa plutonului de execuţie, a refuzat să poarte banderola neagră la ochi

În urmă cu un secol, Mata Hari, în vârstă de 41 de ani, a fost condamnată la moarte prin executare de francezi, pentru că ar fi fost spioană a Germaniei în timpul Primului Război Mondial.

Margaretha Geertruida Zelle, cunoscută sub numele de scenă Mata Hari, a fost o cunoscută dansatoare exotică olandeză, dar istoria o consemnează ca fiind cea mai mare spioană a timpurilor.

A făcut-o ca dublu agent secret, atât în serviciul Franţei, cât şi al Germaniei, în timpul Primului Război Mondial.

Fiică a unui afacerist prosper, ea s-a remarcat printr-o inteligenţă ieşită din comun, educaţia primind-o în cele mai buni şcoli.

S-a căsătorit la doar 18 ani cu un ofiţer olandez de origine engleză, mariaj care nu a rezistat foarte mult. A plecat la Paris, pentru a îmbrăţişa cariera de dansatoare în baruri.

În timpul Primului Război Mondial a ales să lucreze pentru serviciul de spionaj german, fapt pentru care a fost plătită cu sume foarte mari de bani.

Atunci a fost pentru prima dată când şi-a folosit numele de Mata Hari, care înseamnă „ivirea zorilor”. În anul 1915, la vârsta de 39 de ani, este arestată şi condamnată la Paris, pentru spionaj. Este momentul când se foloseşte de calităţile sale de curtezană pentru a fi iertată, în schimbul angajării sale ca spioană în beneficiul Franţei.

Cum înţelegerile anterioare îi aduceau bani serioşi în conturi, Mata Hari a continuat să-şi ofere serviciile şi pentru partea germană, timp de doi ani reuşind să fie dublă spioană. Francezii au arestat-o din nou pe 13 februarie 1917, la Paris, iar pe 25 iulie a fost condamnată la moarte prin împuşcare, fiind acuzată că din cauza ei au murit mii de soldaţi francezi.

A fost executată pe data de 15 octombrie 1917, în faţa unui pluton format din 12 soldaţi. La execuţie a luat parte şi Henry Weles, corespondentul International News Service, care în cronica pe care a scris-o menţionează că Mata Hari a refuzat să poarte banderola neagră la ochi.

Acesta a povestit că purta o haină lungă de catifea, de sub care se vedeau ciorapii negri fini şi pantofii eleganţi cu toc.

Alte surse vorbesc despre faptul că în faţa plutonului de execuţie Mata Hari şi-a dat jos haina şi a rămas goală, lucru care nu corespunde cu relatarea celui care a asistat la ultimele momente din viaţa spioanei. Acesta spune că pe sub haina lungă, cu blană mare la guler, purta un kimono de mătase, iar pe cap avea o pălărie mare, neagră.

"Mata Hari a căzut. Nu a murit cum ne-au obişnuit actorii şi starurile de cinema când joacă oameni împuşcaţi. Nu şi-a ridicat mâinile spre cer şi nu s-a aruncat înainte şi înapoi. În schimb, a părut că se prăbuşeşte. Încet, inertă, s-a pus pe genunchi, cu capul mereu ridicat şi fără vreo schimbare a expresiei de pe faţă. Pentru o fracţiune de secundă, părea că se clatină acolo, pe genunchi, privind direct la cei care i-au luat viaţa. Apoi a căzut pe spate, frângîndu-se de la mijloc, cu picioarele sub ea. A rămas acolo, nemişcată, cu faţa spre cer”, a relatat Henry Weles.

Acesta a mai notat că un alt ofiţer, pentru a se asigura că spioana este moartă, i-a mai tras un glonţ în tâmpla stângă.

După mai bine de 50 de ani, prin desecretizarea arhivelor germane în 1970, s-a demonstrat că Mata Hari a fost, într-adevăr, spion german.

$$$

 Trei bătrâni microbişti înrăiţi, un belgian, un portughez şi un român, se duc să se roage pentru echipele lor naţionale de fotbal la un "altar al minunilor". Merge mai întâi portughezul şi, după ce se roagă în genunchi cu multă ardoare pentru echipa sa, îl întreabă pe Dumnezeu:

- Doamne, spune-mi, când o să fie campioană mondială echipa Portugaliei?

Minune, Dumnezeu îi răspunde:

- Fiule, în următorii 10 ani, Portugalia va fi campioană mondială!

- Mulţumesc, Doamne, dar eu voi fi mort atunci, zice microbistul cu regret. Belgianul face şi el acelaşi lucru: se roagă pentru echipa lui şi, la final, pune aceeaşi întrebare.

- În următorii 20 de ani, răspunde Dumnezeu, Belgia va fi campioană.

- Oho, dar eu voi fi mort atunci, răspunde cu regret belgianul. Românul se roagă şi el cu şi mai mare ardoare, cu şi mai multă smerenie pentru echipa sa naţională, iar în final pune întrebarea cheie. După un moment de gândire, Dumnezeu îi răspunde:

- Oho, eu voi fi mort atunci, fiule!