INDEX LIBRORUM PROHIBITORUM
Cartile Interzise
Interzicerea fatisa a cuvantului scris, insoțită de pedepse care puteau duce de multe ori pîna la eliminarea fizica a autorilor, apare in Occidentul european dupa Conciliul de la Trento (Conciliul Tridentin), cel de-al nouăsprezecelea sinod ecumenic, ținut între 1545 – 1563, pentru clarificarea problemelor apărute odată cu Reforma protestantă.
După acest conciliu, apar două liste de lucrări interzise.
Prima a fost o listă de cărti si autori, denumită în latină Index librorum prohibitorum (Indexul cărtilor interzise). Lista a fost publicată de Inchiziția catolică în 1559, sub pontificatul papei Paul al IV-lea.
A doua listă, denumita Index auctorum et librorum era o listă de cărti ce puteau fi citite numai după cenzurarea unor fragmente considerate inacceptabile.
Oricine citea, poseda, sau participa la producerea ori răspândirea unei cărti interzise, trecute pe lista cartilor interzise, era pedepsit cu excomunicarea.
Orice bun creștin avea obligația de a denunța autorităților orice caz de încălcare a acestui ordin papal.
Această listă a cărtilor interzise era reînnoită aproape in fiecare deceniu și a fost publicată până în anul 1948.
Târziu, abia după al Doilea Conciliu Vatican din anul 1966 (cunoscut sub numele de Conciliul Vatican II), s-a emis o decizie care a suspendat apariția acestei liste. În cei aproape cinci sute de ani, catalogul a reunit 32 de editii. Editia a 32-a, publicată în 1948, cuprindea 4000 de titluri cenzurate din varii motive: erezie, imoralitate, sexualitate explicită, incorectitudine politică etc.
Din indexul celor interzisi total (Index librorum prohibitorum) au facut parte – Giovanni Boccaccio, Dante Alighieri, Heinrich Heine, Victor Hugo, Jean de La Fontaine, Alphonse de Lamartine, Michel de Montaigne, Charles de Secondat, baron de Montesquieu, François Rabelais, Jonathan Swift, John Locke, David Hume, Erasmus din Rotterdam, Baruch Spinoza, John Stuart Mill, Henri Bergson, Arthur Schopenhauer si Friedrich Nietzsche.
Printre cei care faceau parte din lista celor cenzurati, dar permiși după ciopârțirea textelor, au fost și – Voltaire, Rousseau, Diderot, etc.
In Țările Române, controlul asupra productiei de carte revenea tot în seama Bisericii, care publica numai cărti eclesiastice și istorii moralizatoare conform moralei crestine.
O directivă a domnului Mihail Suţu, din 25 iulie 1784, introducea insa si la noi cenzura oficială, denumită “cenzura domnească“.
In pitacul (decretul) domnitorului, adresat mitropolitului, se spunea: “de azi inainte, făr’de a nu ne arata prea sfinția sa întii cu anafora si făr’de a nu se da voia noastră, sa nu se cuteze tipografii ni vre un vivlion, nici macar altfel de scrisoare sau hîrtie veri cum a da în tipar“.
Pe de alta parte, exista cel mai complet codex de provenienta româneasca ce cuprindea apocrife biblice complet interzise de bisericile occidentale si orientale, pe numele lui Codex Sturdzanus.
Codexul cuprinde texte copiate între 1580 – 1619 de popa Grigore din Măhaci (azi Măhăceni, judetul Alba).
Codexul donat de Dimitrie A. Sturdza Academiei Române, a fost pus la dispozitia lui B.P. Hasdeu, care s-a decis să-l studieze, dându-i denumirea sub care este cunoscut până azi.
De mentionat că acest Codex contine texte bogomilice (vezi Gnosticismul (4) Erezii medievale – Bogomilismul ), Apocalipsul Apostolului Pavel, Apocalipsul Maicii Domnului, Cugetări în ora mortii, Legenda Sf. Sisinie.
