***

 24 ianuarie 1948 - Începe construcția Fabricii de confecții, “APACA“, din București. La 1 mai1948, fabrica începe să producă.

Cu o istorie în lumea confecțiilor de aproape 140 de ani, APACA reprezintă unul dintre cele mai longevive nume din istoria industriei bucureștene. Totuși, ascensiunea și declinul acestor ateliere s-a produs în perioada regimului comunist, când aici au lucrat timp de cinci decenii zeci de mii de angajați. Prin urmare, vă prezentăm povestea fabricii APACA.

Fabrica APACA reprezintă unul dintre cele mai importante repere industriale din București și una dintre cele mai mari fabrici de confecții din țară. Deși lumea îi spune APACA și îi spune așa de când se fac haine și uniforme aici, întreprinderea a purtat mai multe denumiri diferite în perioada regimului comunist.

De unde provine denumirea de APACA

Înainte de toate, denumirea de APACA reprezintă o abreviere a Atelierelor de Producţie Armament și Confecţiuni ale Armatei care au fost inaugurate în anul 1881 și care au reprezentat o antrepriză de stat. După cum spune și numele, aici se produceau în mare măsură uniforme militare.

Odată cu instaurarea regimului comunist, în 1948, partidul ajuns la putere dorea să își facă simțită prezența prin construcții de impact, de mari dimensiuni. Printre primele propuneri venite a fost realizarea în termen cât mai rapid a unei fabrici moderne (la acea vreme) de confecții. Propunerea ar fi venit chiar din partea celui care avea să devină liderul Partidului Comunist peste doar un deceniu, și anume Gheorghe-Gheorghiu Dej. Acest lucru a fost relatat de demnitarul comunist Gheorghe Gaston Marin în memoriile sale:

„Se simţea nevoia să facem o demonstraţie a capacităţii noastre de a construi ceva şi în domeniul industrial, scrie fostul demnitar comunist. La 23 ianuarie, Gheorghiu-Dej mi-a relatat vizita sa la fabrica de confecţii Apaca, care producea în nişte barăci ponosite, la Cotroceni, uniforme pentru militari. Personalul, aproape în totalitate femei, lucra în condiţii insalubre, greu de suportat, fie şi la vedere. Cu entuziasmul său molipsitor, Dej mi-a propus să mă ocup de construcţia şi de echiparea unei noi fabrici moderne de confecţii, care să fie realizată într-un termen scurt”, a scris Gheorghe Gaston Martin.

Proiectul noii clădiri a APACA avea să fie realizat de o echipă de arhitecți,formată din M. Alifanti, H. Stern, A. Damian, G. Pavlu, I. Şerban, I. Ghica-Budesti și V. Krohmalnic. Proiectul de rezistență a fs Emil Prager, Emil Calmanovici și Tiberiu Eremia, care au venit pentru realizarea lucrărilor cu propriile utilaje de șantier, dar și cu proprii specialiști.

Aripa „A” a fabricii de confecții „Gheorghe Gheorghiu-Dej” a fost inaugurată cu trei zile înainte de sărbătoarea zilei de 1 mai 1948, lucrarea fiind realizată într-un timp record – 97 de zile de muncă la foc automat din partea muncitorilor calificați și a brigadierilor UTM-iști, care au lucrat în trei schimburi. În acele vremuri, nu de puține ori se puneau ca termen pentru lucrări date cu semnificație pentru regimul comunist, adesea data de încheiere a lucrărilor fiind dificile, sau chiar aproape fanteziste.

Aici au lucrat 1.150 de brigadieri UTM-iști voluntari și 600 de lucrători calificați, fiind folosite o mie de vagoane de materiale și muncitorii lucrând în total împreună 1.396.000 de ore de lucru.

Indiferent de denumirea pe care a purtat-o, bucureștenii tot APACA i-au spus

Deși de-a lungul timpului a purtat denumiri precum Fabrica „Gheorghe Gheorghiu-Dej”, Întreprinderea de Confecții și Tricotaje București sau Fabrica de Confecții și Tricotaje – București, atât cei care lucrau acolo cât și restul bucureștenilor se refereau la această întreprindere drept APACA. Și în prezent, dacă o persoană se referă la această zonă folosește termenul de APACA.

Un aspect important legat de APACA este faptul că este una dintre primele fabrici ridicate de comuniști, membrii partidului aflat atunci la putere dorind să o folosească drept exemplu pentru populația țării. Totodată, aici a fost amenajat primul șantier național al tineretului.

„La 28 aprilie, cu trei zile înainte de termen, fabrica utilată în întregime cu maşini noi, cu muncitoare îmbrăcate în haine noi de lucru, cu instalaţia de are condiţionat în funcţiune a fost inaugurată în prezenţa lui Gheorghiu-Dej. Ulterior, s-a construit o a doua aripă, la fel ca prima, şi noi corpuri pentru realizarea de modele de îmbrăcăminte, probe şi expoziţii pentru clienţii interni şi externi, unitatea devenind cea mai mare producătoare de confecţii de înaltă calitate, exportând produsele sale în toate ţările mari industrializate, de pe toate continentele”, mai nota Gheorghe Gaston Martin.

Clădirea fabricii avea 180 de metri lungime și 18 în înălțime, se ridica pe patru etaje și parter și era gândită pentru a cuprinde 1.024 de mașini de cusut și mașini anexe, unde aveau să lucreze 1.600 de persoane. Corpul principal era prevăzut să fie legat cu o cantină-sală de festivităţi, dispunând de o bucătărie modern echipată.

Înainte de Revoluție, la APACA lucrau circa 18.000 de persoane în toată fabrica. În anul 1992, întreaga uzină a fost privatizată, unitățile de producție fiind pe rând vândute și ulterior transformate în alte afaceri. Potrivit datelor din aprilie 2011, pe platforma industrială APACA își desfășurau activitatea 193 de firme, 24 de persoane fizice autorizate și peste 6.000 de angajați, cu o cifră de afaceri de circa 170 de milioane de euro la acea vreme.

***

 24 ianuarie 1949: S-a născut mitropolitul Andrei Andreicuț.

Andrei Andreicuț, pe numele de mirean Ioan Andreicuț, (24 ianuarie 1949, Oarța de Sus, județul Sălaj (interbelic), în prezent în județul Maramureș) este din martie 2011 mitropolit al Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului. În anul 1990, a devenit episcop al Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia în locul episcopului Emilian Birdaș. În anul 1998 episcopia de la Alba Iulia a fost ridicată la rangul de arhiepiscopie. În anul 2005 a fost unul din candidații propuși (la inițiativa arhiepiscopului de la Cluj, Bartolomeu Anania) a-i succeda mitropolitului Antonie Plămădeală. Nealegerea lui Andrei Andreicuț a dus la crearea unei noi mitropolii în nordului Transilvaniei, Mitropolia Clujului, Crișanei, Maramureșului și Sălajului, al cărei întâistătător a devenit Bartolomeu Anania, ca arhiepiscop și mitropolit. După moartea mitropolitului Bartolomeu Anania, succesorul acestuia la Cluj a fost ales arhiepiscopul de la Alba Iulia, Andrei Andreicuț.

CARIERA

Ion Andreicuț a urmat în perioada 1967-1972 cursurile Facultății de Construcții Căi Ferate din cadrul Universității Tehnice de Constructii București. După absolvirea facultății a lucrat ca inginer la Întreprinderea de Căi Ferate a Regionalei CFR Cluj. După doi ani de inginerie, între 1976-1978, a urmat cursurile Institutului Teologic Ortodox de grad universitar din Sibiu, pe care l-a absolvit în doi ani ca urmare a aprobării susținerii examenelor anticipat datorită faptului că mai deținea o altă licență. În august 1978 a fost hirotonit preot celibatar de către arhiepiscopul Teofil Herineanu al Vadului, Feleacului și Clujului.

Din anul 1978 a fost preot în Turda, unde a amenajat o capelă, organizată anterior într-o casă, dându-i forma și aspectul de adevărată biserică. A inițiat un program sistematic de cateheze pentru tineri și adulți, precum și nenumărate acțiuni cu caracter social. A inițiat în viața duhovnicească mulți tineri, dintre care peste 30 au ajuns preoți sau monahi.

Organele de Securitate de atunci au reușit să-i ia, sub semnătură, un angajament de colaborare, unde purta numele conspirativ de „Ionică”. În anul 1985, după nenumărate încercări eșuate din cauza obstrucționării din partea regimului comunist, după cum mărturisesc unii dintre profesorii de la Institutul Teologic Ortodox din București (azi Facultatea de Teologie Ortodoxă), a obținut înscrierea la doctorat. În anul 1985 fost transferat, la cererea episcopului Emilian Birdaș, în Episcopia de Alba Iulia și numit în Parohia Maieri I unde a desfășurat aceeași bogată activitate pastorală. La 15 noiembrie 1987 a pus bazele unui cor de copii, numit „Theotokos”.

Pe 25 februarie 1990 a devenit arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia, care îl avea ca titular pe episcopul Emilian Birdaș. În urma demiterii controversate a episcopului Emilian Birdaș (repus în drepturi, ulterior, ca arhiereu-vicar la Arad, apoi episcop titular de Caransebeș), Andrei Andreicuț a devenit episcop titular al Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia în iunie 1990, iar mai apoi arhiepiscop din 1998, odată cu ridicarea Eparhiei de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la rangul de arhiepiscopie.

După decesul mitropolitului Antonie Plămădeală la data de 29 august 2005, a fost nominalizat pentru funcția de mitropolit ortodox al Ardealului, fiind susținut de arhiepiscopul Clujului, Bartolomeu Anania. La alegerile desfășurate pe 3 noiembrie 2005 a fost preferat, după al doilea tur de scrutin, Laurențiu Streza, episcopul ortodox al Caransebeșului. Ca urmare a alegerii acestuia din urmă în funcția de mitropolit ortodox al Ardealului (în defavoarea lui Andrei Andreicuț), prin stăruințele arhiepiscopului Bartolomeu Anania a fost înființată Mitropolia Clujului, Crișanei, Maramureșului și Sălajului.

În calitate de arhiereu a înființat Editura Reîntregirea și o tipografie, a pus bazele și a susținut un seminar teologic la Alba Iulia, o facultate de teologie (pentru care a construit un sediu modern) și un post de radio ortodox (Radio Reîntregirea). Este unul dintre primii episcopi ortodocși care a pus bazele unui proiect de activitatea socială al bisericii la nivel eparhial.

Între anii 1996-2008 a fost decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.

În ședinta din 18 martie 2011 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost ales în funcția de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului și mitropolit al Mitropoliei Clujului, Crișanei, Maramureșului și Sălajului. Instalarea sa în funcție a avut loc în data de 25 martie 2011 în prezența patriarhului Daniel Ciobotea, însoțit de un sobor de ierarhi ai BOR, precum și a unui numeros personal din aparatul de stat.

RELAȚIA CU FOSTA SECURITATE

În anul 2007 a fost deconspirat ca fost colaborator al Securității, cunoscut cu numele de cod "Ionică". Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor fostei Securități a stabilit în ședința sa din 13 septembrie 2007 faptul că Andrei Andreicuț a făcut poliție politică. În data de 9 octombrie 2007 plenul CNSAS a respins contestația formulată de Andrei Andreicuț împotriva verdictului de colaborare. Totuși, Laurențiu Tănase, membru al CNSAS la propunerea Partidului Social-Democrat, a sugerat că notele furnizate de Andreicuț ar fi fost „total nevinovate”, iar unii ofițeri de securitate erau nemulțumiți de prestația lui ca informator — o scrisoare din 2018 consemnează anecdotic că la un colonel de Securitate ar fi spus că îi vine să-l împuște pe Andreicuț din cauza calității insuficiente a informațiilor furnizate.

Gabriel Andreescu, activist pentru drepturile omului și specialist în domeniul științelor politice, cunoscut publicist anticomunist al anilor '90, a redat în ediția din 18 octombrie 2007 a ziarului Ziua extrase din dosarul de rețea al lui Andrei Andreicuț, care relevă faptul că acesta a fost racolat pentru posibilitățile sale de a „penetra în intimitatea elementelor fost greco-catolice”. Ca informator, a urmărit o călugăriță greco-catolică clandestină, l-a denunțat pe monseniorul Octavian Bârlea, conducătorul uniților din Germania, pentru apelul său către românii din străinătate etc. Într-o informare din luna august 1985 l-a denunțat pe un preot romano-catolic care ținea cursuri de catehizare cu copiii și nepoții unor credincioși, "iar preotul respectiv îi notează în registrele lor cu numele maghiarizate". Dosarul său de rețea nr. 354 arată că unul dintre credincioși venise la el să-i mărturisească problemele de natură sentimentală și faptul că intenționează să se căsătorească cu o străină. Andreicuț l-a denunțat scriind în nota sa informativă către Securitate din 28 octombrie 1983 toate aceste date intime.

În 15 februarie 2008 Curtea de Apel Alba Iulia a anulat verdictele de colaborare date de CNSAS. Curtea de Apel Alba Iulia a invocat din oficiu o excepție procedurală legată de decizia nr. 51/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 6 februarie 2008, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a legii CNSAS, formulată de senatorul Dan Voiculescu.

După alegerea lui Andreicuț în funcția de mitropolit, scriitorul Mircea Dinescu, membru în colegiul CNSAS, a reiterat pentru agenția Mediafax că acesta semnase angajamentul în anul 1983 ca urmare a unui șantaj, sub amenințarea întocmirii unui dosar penal pentru dare de mită. Mircea Dinescu a descris cazul lui Andreicuț drept atipic în rândul preoților colaboratori, deoarece acesta nu a încercat să facă o carieră în Securitate.

Andrei Andreicuț a declarat într-o conferință că a semnat angajamentul cu Securitatea sub amenințarea cu închisoarea și a vorbit despre respectiva perioadă că ar fi fost chiar urmărit de Securitate, făcând apel la mila divină și la iertare pentru cei care au greșit și regretă.

Conform memoriilor preotului greco-catolic Ioan Mitrofan, prieten al său din tinerețe, Andrei Andreicuț s-a numărat între cei care l-au vizitat pe cardinalul Iuliu Hossu aflat cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Căldărușani. Pe 23 iunie 2000 l-a însoțit pe patriarhul Teoctist Arăpașu în vizita pe care acesta a efectuat-o cardinalului Alexandru Todea la Reghin.

IMPLICAREA ÎN POLITICĂ

Între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale din 2014 a devenit publică implicarea unor înalți clerici ai Bisericii Ortodoxe Române, între care și cea a mitropolitului Andrei, în campania electorală a lui Victor Ponta (PSD).

În 25 martie 2017 mitropolitul Andrei a participat la „Marșul pentru viață”, declarând că România nu s-ar prăbuși demografic „dacă toate tinerele familii ar avea măcar câte trei copii: unul pentru tată, unul pentru mamă și unul pentru țară și biserică”.

DISTINCȚII

A fost decorat de președintele Ion Iliescu, în decembrie 2000, cu Ordinul Național „Pentru Merit” (România) în grad de Mare Ofițer „pentru slujirea cu cinste, evlavie și dragoste de oameni a cuvântului lui Dumnezeu”.

Din februarie 2007 este membru al Academiei de Științe și Arte din Salzburg (Austria).

În 2011 a fost numit Cetățean de onoare al orașului Negrești-Oaș.

La 24 ianuarie 2012 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, iar trei ani mai târziu, la 7 mai 2015, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Andrei Andreicuț fiind și membru fondator al acestei instituții de învățământ superior.

La 15 septembrie 2021 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

OPERE

VOLUME PROPRII

Spovedanie și Comuniune, Ed. Episcopiei, Alba Iulia, 1998

Dinamica despătimirii, ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2001

Spiritualitate creștină pe înțelesul tuturor, ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2002

Morala Împărăției întemeiată pe Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți, ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2003

Mai putem trăi frumos? Pledoarie pentru o viață morală, ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004

Ospățul credinței, Ed. Episcopiei, Alba Iulia, 1999

În pas cu tranziția, Ed. Episcopiei, Alba Iulia, 1999

S-au risipit făcătorii de basme, ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2001

Repere de morală creștină, ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2007

Dialog al vremii cu memoria, ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2009

Dragostea fascinantă și nemuritoare, ed. Renașterea, 2011

TRADUCERI DIN LIMBA FRANCEZĂ

Ignatie Briancianinov, Fărâmiturile ospățului, Ed. Episcopiei, Alba Iulia, 1996

Dionysios Tatsis, Cuvintele bătrânilor, ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004

***

 24 ianuarie 1950: S-a născut Stela Enache, cântăreață română de muzică ușoară.

Stela Enache (nume real: Steriana Aurelia Bogardo, 24 ianuarie 1950, Reșița, Caraș-Severin) este o cântăreață română de muzică ușoară. A fost căsătorită cu compozitorul și cântărețul român de muzică ușoară Florin Bogardo.

BIOGRAFIE

Încă de la șase ani începe să studieze pianul, fiind înscrisă la Școala de Muzică. În perioada 1964-1967 a urmat cursurile Școlii Populare de Artă din Reșița, secția canto. În perioada 1967-1972 a urmat cursurile Conservatorului de Muzică din Cluj. A fost perioada în care a participat la festivalurile studențești de la Iași, Târgu Mureș, Timișoara. Este remarcată de compozitorul George Grigoriu, care reușește să facă un duet inedit la acea vreme cu Stela Enache și George Enache. În 1971 a participat la Festivalul Național Mamaia, unde a obținut locul al II-lea la secțiunea "Interpretare". Interpretează în concurs piesele "Să facem florile să cânte", pe muzica lui George Grigoriu și "Țin minte", pe muzica lui Radu Șerban. În 1972 a participat din nou la aceeași secțiune a festivalului Mamaia și a obținut același premiu.

Tot în 1971 se căsătorește cu compozitorul Florin Bogardo, cu care are doi copii. Florin Bogardo i-a încredințat peste 60 de piese. Este cooptată ca solistă a Orchestrei Electrecord, condusă de Alexandru Imre, împreună cu care face numeroase turnee în Germania, Rusia, Austria, țările nordice ș.a. După desființarea formației, devine solista trupei conduse de toboșarul Doru Danciu sub numele de Sunshine Band. În 1972 a plecat în Germania, iar apoi a efectuat turnee în toată lumea (Rusia, Austria, Elveția, Norvegia, Danemarca etc.). În 1986 a încheiat primul contract pe un vas de croazieră. De atunci cântă foarte mult pe vase de croazieră. Cu "Europa", unul dintre cele mai selecte vase de croazieră, a făcut de patru ori ocolul pământului, timp de un an. În 1977, a participat la Festivalul "Orfeul de aur" din Bulgaria. Apare alături de nume mari ale muzicii în diferite programe muzicale: Gilbert Becaud, Milva, Gloria Gaynor, Jennifer Rush, Tony Christie, The Platters, Lionel Hampton, Vicky Leandros, Al Bano etc. Are în repertoriu peste 500 de cântece.

PIESE DIN REPERTORIU

- Pentru un sărut, (George Grigoriu)

- Ani fericiți, (Ion Cristinoiu)

- Cântec pentru mama, (Mișu Iancu)

- O ce veste mama, (Dumitru Kiriac)

compuse de Florin Bogardo

- Tu aprinsa stea

- Iarna

- Cândva o luntre albă

- Ani de liceu

- Definiție

- Apari, iubire

- N-ai să mă poți uita

- Balada pescărușilor albaștri

- Rugăciune

- E o poveste de amor

- Cum e oare

- Mă uit la tine, toamnă

ALBUME

- 1983 – "Un simbol al iubirii"

- 1988 – "Extemporal la dirigenție cu…Stela Enache"

- 1989 – "Stela Enache"

- 1997 – "Melodii de Florin Bogardo interpretate de Stela Enache"

***

 24 ianuarie 1972: S-a născut actrița Corina Dănilă.

Corina Dănilă (24 ianuarie 1972, orașul Pașcani, județul Iași) este o realizatoare de televiziune și actriță română.

BIOGRAFIE

A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în 1994, la clasa Prof. Ion Cojar.

În cariera de actriță s-a remarcat prin rolurile din serialul TV Numai iubirea, o telenovelă produsă pentru Acasă TV de MediaPro Pictures, în care a interpretat-o pe Ana Dogaru, personajul principal feminin și, respectiv, producția Pixar/Disney: Mașini, Mașini 2 și Mașini 3, în care a dublat personajul principal feminin, Sally Carrera. Fidelă pasiunii sale pentru actorie, Corina a fost protagonista mai multor roluri de teatru și film, printre care: Vasilisa (în „Azilul de noapte”, de Maxim Gorki, în 1994), Mița, (în „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale, în 2002), rolul principal feminin Ileana (în filmul „Crucea de piatră”, regizor Andrei Blaier, în 1993), Christine (în filmul „Somnul insulei”, regizor Mircea Veroiu, în 1994).

Corina și-a început cariera în Televiziunea Română în 1994 în postura de crainic TV și prezentator de știri la TVR Internațional, continuând apoi, din 1996, la Pro TV, unde a prezentat Știrile Pro TV de dimineață, Știrile Pro TV de la ora 5 și principalul jurnal de știri de la 19.00, la sfârșit de săptămână. Ca reporter special, Corina a acoperit, pe lângă transmisiile zilnice de la Guvern, Președinție sau Parlament, evenimente majore precum vizitele Papei Ioan Paul al II-lea și a președintelui Bill Clinton la București, Campania PRO NATO, grevele minerilor din 1998 și 1999 sau eclipsa de Soare din anul 1999. Tot în 1999, Corina Dănilă a plecat în Republica Moldova cu responsabilitatea de a forma redacția de știri a Pro TV Chișinău, unde a și prezentat principalul jurnal de știri al zilei. A revenit în București la începutul anului 2000 când a devenit prezentator al emisiunii zilnice "Poveștiri Adevărate" la televiziunea Acasă TV. În paralel, a prezentat și moderat emisiunea "De suflet", la Pro TV Internațional, emisiune adresată comunităților de români din diaspora.

Din 2004 până în 2005, a jucat rolul principal feminin, Ana Dogaru, în cele 100 de episoade ale serialului de televiziune Numai iubirea. Începând cu 2006, Corina a fost realizator și moderator al showului "Femeia conduce", la Euforia TV.

La TVR 2, vreme de mai multe sezoane, Corina Dănilă a fost gazda emisiunii "Topping", un program săptămânal despre cele mai neașteptate topuri – realizate, în mare parte, cu ajutorul publicului. Din octombrie 2014, apare în fiecare vineri, în direct, de la ora 15:40 până la 17:30, la emisiunea "Ieri-Azi-Mâine", tot la TVR 2. A fost distinsă, în 2004, cu premiul „Femeia anului”, premiu acordat de revista „Avantaje”, pe baza voturilor publicului.

A fost măritată cu afaceristul bogat și pilotul de curse Norris Măgeanu, ulterior divorțând. Din mariaj a rezultat o fiică, pe nume Rianna.

TEATRU

"Azilul de noapte", de Maxim Gorki, în regia lui Ion Cojar (1994 -- Vasilisa) – Teatrul din Giulești

"Platonov", de A.P. Cehov, în regia lui Ivan Helmer (1994 -- Grekova) –Teatrul Național din București

"Rivalii", de Richard Brinsley Sheridan, în regia lui Horea Popescu (1994 -- Lydia Languish) – Teatrul Național din București

"D'ale carnavalului", de I.L. Caragiale, în regia lui Gelu Colceag (2002 -- Mita Baston) – Teatrul Național din București

"Paganini", de Mick Davis, în regia lui Mick Davis (2015 -- Teresa Paganini) – Teatrul "Metropolis" din București

"Un altfel de cabaret", în regia Ancăi Sigartău, muzica de Manuela Cara (2015 -- Roșie) – Palatul Național al Copiilor din București

"O căsnicie liniștită", de Noel Coward, în regia lui Ștefan Ruxanda (2016 -- Amanda Prynne) – Teatrul "Elisabeta"

"Piatra din casă", de Vasile Alecsandri, în regia lui Constantin Dicu (2017 -- Marghiolita) – teatru tv - Televiziunea Română

"Autorul e în sală", de Ion Băieșu, în regia lui Dan Tudor (2018 -- Neli) – Teatrul Dramaturgilor Români din București

FILMOGRAFIE

Crucea de piatră (1994) – Ileana

Somnul insulei (1994) – Christine

Craii de Curtea Veche (1996)

Dark Angel: The Ascent (1994) – Călugăriță

Dark Asylum (2001) – Prezentatoarea știrilor

Windfall (2003) – Reporter

Numai iubirea (2004) – Ana Dogaru

Mașini / Cars (2006) – Sally Carrera (voce, versiunea română)

Mașini 2 / Cars 2 (2011) – Sally Carrera (voce, versiunea română)

Mașini 3 / Cars 3 (2017) – Sally Carrera (voce, versiunea română)

***

 24 ianuarie 1990: S-a stins din viață scriitorul Leon Kalustian.

Leon Kalustian (17 octombrie 1908, Focșani – 24 ianuarie 1990, Focșani) a fost un jurnalist și scriitor român de origine armeană.

BIOGRAFIE

La 17 octombrie 1908 se naște la Focșani Leon Kalustian, primul născut al familiei Sarkis Kalustian (1867 - 1921) și Iulia Kalustian, născută Gherghel (1876 - 1948).

În Focșani urmează școala primară și o clasă de liceu, după care se pregătește ca autodidact. Părăsește de tânăr orașul natal și se stabilește în București.

Începând cu anul 1926 este deja cunoscut în presa de stânga ca un pamfletar de temut. Este redactor la ziarele Cuvântul (1926 - 1927), Curentul (1928 - 1934), ABC, Zorile (cu Emanoil Socor), Lumea Româneasca (editat de Zaharia Stancu), coordonator al oficiosului România. Colaboreaza la Mișcarea (1931 - 1932), Facla (directori Ion Vinea și Nicolae Carandino), Adevărul și Dimineața.

La 17 iunie 1933 se căsătorește cu Iza Dora Aronovici (n. Finchelstein pe 3 iunie 1899 la Vaslui - d. 10 iulie 1983).

În anul 1938 Leon Kalustian părăsește din proprie inițiativă presa scrisă, ca protest la dictatura carlistă.

La 8 mai 1951 Leon Kalustian cade victimă a valului de arestări ale regimului totalitar comunist, alături de multe alte mii de intelectuali și personalități ale vieții politice democratice, fiind arestat și reținut administrativ, fără a fi judecat, timp de patru ani, în închisorile de la Jilava, Gherla și Văcărești.

În perioada 1956 - 1960, neavând alt mijloc de existență, este nevoit să vândă cărțile achiziționate de-a lungul timpului. Acest lucru a dus la arestarea sa (30 decembrie 1960) și respectiv condamnarea sa penală (18 septembrie 1961) cu opt ani de închisoare și confiscarea totală a averii pentru "infracțiunea de răspândire de publicații interzise". Printre cărțile "incriminate" se numără "În preajma revoluției" de Constantin Stere, "Povestea vieții mele" de Regina Maria, "Mustul care fierbe" de Octavian Goga și "Memoriile regelui Carol I", cărți considerate un pericol de către comuniști. Execută patru ani de pedeapsă, fiind eliberat din penitenciarul Gherla la 17 aprilie 1964, ca urmare a unui decret de grațiere colectivă.

În anul 1975, la Editura Eminescu apare volumul "Facsimile", editat cu sprijinul lui Nicolae Carandino și Valeriu Râpeanu.

În anul 1976 iese de sub tiparul Editurii Eminescu cartea "Conspirații sub cer deschis", cuprinzând o selecție de articole publicate între anii 1936 - 1938 în ziarele Zorile și Lumea Românească.

În anul 1978 Leon Kalustian începe, grație lui Vartan Arachelian, colaborarea la revista Flacăra a lui Adrian Păunescu, prin rubrica "Simple Note".

În perioada 1980 - 1984 publică la Editura Eminescu, sub directoratul lui Valeriu Râpeanu, cele patru volume "Simple Note". Cărțile sale au fost bine primite și s-au bucurat de aprecieri deosebite din partea criticii literare.

La 10 iulie 1983 încetează din viață soția sa, fapt care l-a marcat profund și ireversibil.

În anul 1985 i se acordă Premiul Revistei Flacăra pentru „credința cu care a slujit mai bine de o jumătate de veac cuvântul fierbinte al presei”.

În octombrie 1989, ca urmare stării de sănătate precare, Leon Kalustian pleacă la Focșani, unde va fi îngrijit de cele două surori ale sale, Vartuhi si Satenig. În scurtă vreme, la 24 ianuarie 1990 se stinge din viață. A fost înmormântat la Cimitirul Armenesc din Focșani. A fost condus pe ultimul drum, printre alții, de Andrei Bordeianu, Vartan Arachelian, Paul Lăzărescu, Nicolae Arsenie, Valeriu Râpeanu, Jeana Gheorghiu.

CĂRȚI PUBLICATE

ANTUME

"Facsimile", Editura Eminescu, 1975

"Conspirații sub cer deschis", Editura Eminescu, 1976

"Simple note", Editura Eminescu, 1980

"Simple note - II", Editura Eminescu, 1982

"Simple note - III", Editura Eminescu, 1984

"Simple note - IV", Editura Eminescu, 1985

POSTUME

"Simple note din "Simple note"", Editura Agerpress Typo, 1998

"Facsimile", Editura Ararat, 2000

"Leon Kalustian - 100 de ani de la naștere. Incursiuni biobibliografice", Editura Andrew, 2008

"Scrisori către Dora - Facsimile sentimentale", Editura Andrew, 2010

***

 24 ianuarie: Ziua Academiei de Poliție.

Stabilită de Senatul Academiei de Poliție la 24 ianuarie 1996, data fiind aleasă deoarece Academia poartă numele Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care are și meritul de a fi înființat primele formațiuni de poliție modernă și primele formațiuni de pompieri.

Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” este o instituție de învățământ superior din București, înființată în 1991, care are ca scop pregătirea cadrelor de menținere a ordinii publice la nivel de instituție de învățământ superior. Conform HG 294/2007 , art. 3 (1) Academia formează ofițeri și arhiviști pentru asigurarea nevoilor de personal ale MAI, care este beneficiar determinat principal al procesului formativ desfășurat în instituția de învățământ superior.(2) Prin organizarea în Academie a studiilor universitare în domeniile și la specializările propuse de MAI și aprobate conform legii se asigură identitatea profesiilor de polițist, polițist de frontieră, jandarm, pompier și arhivist, inclusiv sub aspectul formării necesare personalului menționat.

ISTORIC

Academia este „urmașa” directă a unei instituții de stat, „Școala de ofițeri de miliție din București”, înființată în anul 1949, precum reiese din propria lor prezentare.

- 1951- 1953 Școala Centrală de Ofițeri Miliție din București

- 1953 (aprilie) Școala Pregătitoare Ofițeri Miliție București

- 1953 (iunie) - 1957 Școala Ministerului Securității Statului nr. 7 București

- 1957-1960 școala M.A.I. nr. 2 București

- 1960-1962 Centrul Școlar M.A.I.

- 1962-1972 Școala Militară de Ofițeri M.A.I.

- 1972- 1990 Școala Militară de Ofițeri a Ministerului de Interne

- 1990-1991- Școala Militară Superioară de Ofițeri a Ministerului de Interne

Academia a fost înființată în 1991, ca urmare o noilor necesități pe plan intern și a altor condiții de funcționare a aplicării legilor și normelor de păstrare a ordinii publice în România post-decembristă.

SCURTĂ DESCRIERE

Instituția se află în subordinea Ministerul Afacerilor Interne și are următoarele facultăți la care oferă studii de licență: Facultatea de Poliție (cu 6 departamente: Ordine și siguranță publică, Poliție judiciară, Drept public, Drept privat, Stiințe comportamentale și științe socio umaniste, Educatie fizică și pregătire militară) și Facultatea de Pompieri (inginer sau ofițer. De asemenea exista si CNAI (Colegiul National de Afaceri Interne).

În august 2018, instituția avea circa 2.000 de studenți pentru programul studii de licență.

CONTROVERSE

În luna octombrie 2020, Ministrul Educației, a anunțat că a retras acreditarea școlilor doctorale „Drept” și „Ordine Publică și Siguranță Națională” din cadrul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza București. Decizia a fost luată ca urmare a recomandărilor Consiliului de Etică și Management Universitar și a numeroaselor semnalelor publice de alarmă cu privire la situația școlilor doctorale din cadrul instituției.

În luna mai 2021, cele două școli doctorale din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” au fost desființate.

***

 24 ianuarie 2018 – A încetat din viață matematicianul Ion D. Ion.

Ion D. Ion (10 septembrie 1935 – 24 ianuarie 2018) a fost un matematician, profesor universitar; șeful catedrei de Algebră a Facultății de Matematică, Universitatea București; studii de algebră necomutativă (inele, module, categorii), semigrupuri, teoria numerelor.

Studii generale în comuna natală, secundare la Liceul "Unirea" din Focșani (1950- 1953), după care urmează Facultatea de Matematică a Universității din București (1953 - 1958). Doctor în matematici la Universitatea din București în 1966, cu teza Contribuții la algebra necomutativă, sub conducerea științifică a academicianului Gr. C. Moisil. Carieră universitară: asistent (1958 - 1962), lector (1962 - 1969), conferențiar (1969 - 1990), profesor (din 1990 până în prezent) la Catedra de Algebră de la Facultatea de Matematică a Universității din București. În perioada 1973-1975, profesor la Université Nationale du Congo. Cunoaște franceza (bine), engleza și rusa (la nivel de specialist). Predă cursuri de Algebra (anii I și II). Teoria numerelor (anul IV), Algebra necomutativă (anii III si IV) la Universitatea din București. Algebra Lineară la Universitatea Politehnică din București. Cercetare în algebra necomutativă (inele, module, categorii), semigrupuri, teoria numerelor. Ține conferințe științifice la Universitățile din Paris (Franța), Belgrad (Iugoslavia), Sarajevo (Bosnia), Zagreb (Croația), Universite Libre de Bruxelles, Oberwolfach (Germania), participă la Congresul Internațional de Matematică de la Nisa (Franța). Publică 7 cărți de nivel universitar, 6 cărți de nivel preuniversitar, articole metodico-științifice și peste 40 de lucrări de specialitate originale în reviste din țară și străinătate. Distins cu premiul pentru cercetare al Ministerului Învățământului în 1966. Este șeful Catedrei de Algebră de la Facultatea de Matematică a Universității din București, Vicepreședinte al Societății de Matematică din România, președinte al Comisiei naționale de matematică pentru învățământul preuniversitar din cadrul Ministerului Educației Naționale, membru în Comitetul de redacție al revistei Studii și cercetări de matematică editată de Academia Română, director de proiect la un contract de cercetare al Catedrei de algebră cu ONCSU, finanțat de Banca Mondială. În ultimele două decenii și jumătate - coordonator de lucrări și președinte al comisiilor de acordare a gradului didactic 1 la zeci de profesori de matematica vrânceni.

LUCRĂRI

- Algebra, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1970, 1975, 1980, 1991 (cu N.Radu).

- Probleme de Algebra, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981 (cu C.Nita, D.Popescu, N.Radu).

- Elemente de Aritmetica cu Aplicatii in Tehnici de Calcul, Editura Tehnica, Bucuresti, 1978 (cu C.Nita).

- Elemente de Algebra si Programare Liniara, manual pentru clase speciale de matematica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972 (cu C.Zidaroiu, N.Popoviciu).

- Algebra, manual clasa a XII-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979-1989 (cu A.Ghioca, N.Nedita).

- Structuri Algebrice, Tipo. Universitatii Bucuresti, 1981 (cu C.Manoil, S.Raianu).

- Algebra pentru perfectionarea profesorilor de matematica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983 (cu M. Becheanu).

- Complemente de Algebra, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1983 (cu C.Nastasescu, C.Nita).

- Capitole Speciale de Algebra Moderna, Tipo. Univ. Bucuresti, 1984 (cu C.Nita, S.Buzeteanu).

- Capitole de Teoria Algebrica a Numerelor, Ed. Academiei, Bucuresti, 1984 (cu T.Albu).

- Itinerar in Algebra Superioara, Editura All, 1997 (cu T. Albu).

- Algebra, cls. a XI-a, Editura Paralela 45, 1998 (cu N.Angelescu s.a.).

- Algebra, cls. a XII-a, Editura Paralela 45, 1998 (cu N.Angelescu s.a.).

- Matematica, cls. a IX-a, Editura Teora, 1999 (cu N.Angelescu s.a.)

- Matematica, cls. a X-a, Editura Teora, 2000 (cu V.Craiu s.a.).

- Matematica (culegere, cls. a IX-a), Editura Teora, 2000 (cu N.Angelescu s.a.).

- Itinerar Elementar în Algebra Superioară, Editura Matrix, 2012 (cu T. Albu).