***

 Două femei discutau încet într-un compartiment de tren. Pe una din banchete stătea un domn, care pretindea că doarme.

O femeie i se plângea prietenei cât de scumpe sunt rochiile și bijuteriile în ziua de azi… Cealaltă îi spune:

– Ar trebui să îți găsești un prieten care, în schimbul unor mici „favoruri”, să fie dispus să-ți ofere 500 de euro pe lună. Știi tu, soții de azi nu mai sunt foarte atenți cu soțiile, nu mai fac cadouri!

– Și dacă nu îmi găsesc un prieten care să-mi ofere 500 de euro?

– Îți găsești doi care îți oferă câte 250 de euro.

În acel moment, bărbatul deschide un ochi și le spune:

– Mă treziți și pe mine vă rog când ajungeți pe la 20 de  euro…

@@@

 Eugen Aburel, medicul care a inventat “nașterea fără dureri”

Eugen Aburel s-a născut pe 23 ianuarie 1899 la Galați, într-o familie de origine armeană și este autorul unei metode originale de analgezie a conducției la naștere datorită căreia, încă de la sfârșitul anilor ’30 femeile au putut să-și aducă pe lume copiii fără dureri.

Eminentul doctor a fost foarte cunoscut în perioada interbelică, a absolvit Facultatea de Medicină la Iași, s-a specializat la Paris și a decis să se întoarcă apoi în țară, urmând o carieră excepțională și obținând, pas cu pas, toate gradele științifice, de la simplu intern până la docent și membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris

Când a devenit titularul catedrei de clinică obstetricală de la Facultatea de medicină din Iaşi, presa consemna:

“Deşi tânăr, d. prof. dr. Aburel, graţie pregătirei d-sale ştiinţifice, a reuşit să se impună, ajungând profesor la Universitate. Dl. prof. dr. Aburel şi-a făcut studiile medicale la Iaşi, dându-şi doctoratul în medicină şi chirurgie în anul 1923. În timpul studenţiei s-a relevat atât ca un camarad excepţional, fiind ales preşedinte al Societăţii studenţilor în medicină în anul 1921, cât şi ca un element sârguitor, fiind numit în urma concursurilor pe care le-a dat aspirant la laboratorul de Anatomie Descriptivă, preparator la acelaşi laborator şi apoi asistent, precum şi intern al Spitalului „Sf. Spiridon”.

După ce a terminat facultatea, profesorul Eugen Aburel a ocupat pe rând diferite funcţii in institutele medicale ale Universităţii, fiind pe rând profestor la Institutul Anatomic din Iaşi, chirurg secundar la Spitalul „Sf. Spiridon”, asistent la Clinica Obstericală, asistent la clinica obstetrica-ginecologică „Tarnier” din Paris, intern şi asistent la Maternitatea „Boncicaut” din Paris.

Eugen Aburel

Revenit în ţară în 1932, a devenit docent în specialitatea obstetrică şi ginecologie, iar un an mai târziu a fost numit suplinitor al profesorului Zaharescu-Karaman la catedra de clinică obstetricală a Facultăţii de medicină din Iaşi”.

În plus, medicul a fost colaborator principal permanent al revistei franceze de ginecologie şi obstretrică din Paris și membru corespondent al Societăţii de Obstretică şi Ginecologie din Paris.

Eugen Aburel este creditat cu o premieră în ginecologia mondială: nașterea fără dureri, “suprimarea durerilor facerii”, despre care a vorbit într-o conferință din 1938, eveniment consemnat de ziarul Opinia:

“O descoperire ştiinţifică deosebit de importantă, a fost făcută de un cunoscut medic ieşan. E vorba de suprimarea durerilor facerii. Aseară a avut loc obişnuita şedinţă ştiinţifică la societatea „Medici şi Naturalişti” din localitate, prezidată de prof. dr. Leon Ballif.

După ce au făcut comunicări ştiinţifice d-nii prof. dr. I. Tănăsescu, dr. T. Cădere, dr. O. Francke şi dr. Vascoboinic, d. prof. dr. Eugen Aburel, titularul clinicei ginecologice şi obstetricale şi directorul Spitalului „Maternitatea” a făcut o comunicare ştiinţifică privind: „Analgesia peridurală în domeniul facerii”, în care arată un procedeu original de analgesie peridurală (suspendarea durerilor facerii) printr-o injecţie anestezică făcută în spaţiul peridural din coloana vertebrală

Acest procedeu nu trebuie confundat cu rachianestezia, care se întrebuinţează în obişnuitele intervenţii chirurgicale. Prin procedeul d-lui prof. dr. Aburel femeia lehuză îşi conservă sensibilitatea corpului şi se poate mişca, fără însă a mai simţi durerile de facere, care sunt suspendate.

Pentru documentare, d. prof. dr. Aburel prezintă 24 de cazuri asupra cărora s-a experimentat procedeul, care a reuşit. De asemenea, prezintă şi graficele cu inscripţia contracţiilor care arată că facerea se face în mod normal.

Foto: Spitalul Filantropia

Copiii născuţi sunt complet sănătoși, iar lehuza căreia i s-a aplicat anestezia nu are niciun risc. Injecţia anestezică se face înainte de facere şi este capabilă să înlăture orice durere timp de 5-7 ore.

S-au făcut încercări de înlăturare temporană a durerilor în domeniul chirurgical şi de prof. Dogliotti (Torino). Dl. prof. dr. Aburel arată că avantajul procedeului d-sale e că printr-o simplă injecţie cu o mică cantitate de anestezic se blochează toate căile sensitive ale uterului, iar femeia nu e adormită ca în alte procedee.

Experienţele, d. prof. dr. Aburel le-a făcut în colaborare cu d-na dr. Lupu. Dl prof. dr. Ballif a arătat importanța comunicării d-lui prof. dr. Aburel, care va provoca mare interes în lumea medicală”.

În 1939, în perioada în care era titularul catedrei de ginecologie şi obstretică şi directorul Maternităţii „Grigore Ghica-Vodă” din Iași, doctorul a acordat un interviu ziarului Opinia publicat sub titlul: “Pericolul cancerului. Cauzele — prevenirea și combaterea cancerului. O importantă propunere privind Institutul Anticanceros”:

“Iniţiativa creării la Iaşi a unui centru anticanceros trebuie încurajată. În adevăr, după datele statistice oficiale, care, desigur, nu sunt complete, (campania sanitară a descoperit un plus de 10 la sută), mortalitatea prin cancer în ţara noastră este anual de 43—45 la 101.000 locuitori.

Tributul cel mai mare al acestui flagel îl plătesc femeile, deoarece cancerul uterului şi al sânului sunt cele mai frecvente.

Profesorul Fabre pretindea foarte exagerat că 75 la sută din cancere aparţin femeilor, iar la acesta interesează mai ales uterul şi apoi sânul. De ce acest mare procent de cancere la femei? În primul rând iritările locale prelungite, cauzate de scurgeri, de inflamaţiuni, de ulceraţiuni, de leziunile consecutive facerilor dificile constituie un factor predispozant. Rezultă că trebuie o deosebită atenţiune pentru tratamentul acestor leziuni banale care pot favoriza apariţia cancerului”.

În 1952, medicul a devenit director al Clinicii Filantropia din București și un nume recunoscut în comunitatea științifică internațională pentru cercetările și metodele inovative pe care le-a folosit în medicina românească. În 1968, spunea despre realizările sale:

“Aş menţiona, în primul rând, cercetările asupra sensibilităţii aparatului genito-urinar (cunoscută sub denumirea de naştere fără dureri). Ele au adus date noi asupra mecanismului durerii de naştere şi au stabilit pentru prima oară care sunt căile ei nervoase de transmitere. Sprijinit pe aceste rezultate — devenite clasice — am putut realiza ulterior principalele procedee existente la nașterea fără dureri, prin blocarea continuă de lungă durată a căilor nervoase senzitive genitale: menţionez printre acestea anestezia simpaticului lombar, anestezia caudală continuă, anestezia peridurală la naştere, azi răspândită în multe ţări ca Franţa, Germania, S.U.A. şi altele.

În ultimii ani, am studiat analgezia psihoprofilactică la naştere — problemă de actualitate medicală — aducând lămuriri noi asupra modului de obţinere a anesteziei şi propunând un procedeu original de ameliorare a rezultatelor.

O altă preocupare a fost studiul excitabilităţii neuromusculare a uterului gravid. Din aceste cercetări au rezultat: un procedeu original — de provocare a naşterii prin injecţii intra-amniotice de substanţe excitomotorii — azi larg răspândite în multe ţări. A fost pus în evidenţă în placentă principiul excitant al contracţiilor uterine cu rol principal în provocarea naşterii; a rezultat de asemenea un procedeu de măsurare a excitabilităţii uterine în practica clinică, deosebit de apreciat în ţară şi la Simpozionul internaţional de la Montevideo din 1960.

Activitatea noastră ştiinţifică s-a extins asupra tuberculozei genitale, aducând o serie de contribuţii însemnate în diagnosticare, tratamentul medical şi tratamentul chirurgical, consemnate de numeroşi autori de specialitate străini şi în presa medicală de peste hotare. De un deosebit interes s-au bucurat procedeele originale în chirurgia conservatoare ginecologică. Între cele mai însemnate procedee amintesc: miometrectomia sagitală în fibromatoza uterină care păstrează toate funcţiile genitale inclusiv procreaţia; histerectomia subcorporală în cancerul incipient al colului uterin care păstrează funcţiile utero-ovariene; chirurgia conservatoare în sarcina cervicală care înainte se trata prin procedee chirurgicale radicale”.

Distinsul medic a încetat din viață pe 16 decembrie 1975, la vârsta de 76 de ani, colegii săi scriind la acel moment:

“Clinica de obstetrică şi ginecologie Filantropia, elevii şi colaboratorii profesorului doctor docent EUGEN ABUREL anunţă cu nesfârşită durere stingerea sa din viaţă, la 16 decembrie 1975. Pierderea profesorului emerit Eugen Aburel umple de tristeţe inimile elevilor săi, întreaga şcoală de obstetrică şi ginecologie românească. Aducem un pios omagiu de recunoştinţă celui care, prin impresionanta sa personalitate medicală, ştiinţifică şi didactică a contribuit la ridicarea prestigiului şcolii româneşti medicale. Numeroasele tratate, comunicări, conferinţe şi cursuri care poartă pecetea personalităţii sale vor rămâne piatră de hotar în dezvoltarea obstetricii şi ginecologiei. Profesorul Aburel a încetat din viaţă în plină activitate creatoare, răpus de o nemiloasă boală. Elevii, colaboratorii şi urmaşii îi vom purta veşnică recunoştinţă, cinstind memoria marelui nostru maestru”.

Surse:

Opinia (1938, 1939), Realitatea ilustrată (1938)

Universul (1944), România liberă (1975, 1982)

*†*

 Iubirile și suferințele lui Stendhal

Stendhal, pe numele său real Henri Beyle, s-a născut la Grenoble, pe 23 ianuarie 1783 și a fost fiul avocatului Chérubin Beyle și al Henriettei Gagnon.

În copilărie, unul dintre profesorii săi i-a spus: „Eşti o necinste pentru familie şi pentru religie”, iar aceste cuvinte l-au urmărit toată viața. Prietenul lui, Colomb, de la care a rămas o amănunţită biografie a scriitorului, mărturisea că Stendhal era atât de vanitos încât, ştiind că are mâini frumoase, îşi lăsa unghiile neobişnuit de lungi, numai şi numai ca să atragă atenţia asupra sa.

Devenit sublocotenent la vârsta de 17 ani, a făcut parte din trupele franceze care au invadat Italia, rămânând în peninsulă câțiva ani, cea mai mare parte a timpului la Milano, iar intrigile amoroase ale societăţii italiene au constituit un ideal de viaţă pe care nu l-a regăsit niciodată în Franţa.

Sedus de personalitatea lui Napoleon, Stendhal s-a aflat pe câmpul de luptă de la Waterloo, în timpul desfăşurării bătăliei, oferind o descriere unică din perspectiva unui martor ocular.

Reintrat în armată, a asistat, în septembrie 1812, la incendierea Moscovei (despre care a spus că a fost cel mai frumos incendiu din lume) şi a luat parte la retragerea catastrofală a trupelor lui Bonaparte, evenimente ce au fost descrise în corespondenţa sa.

În 1814, la căderea lui Napoleon, Henri Beyle a părăsit Franţa pentru a începe o viaţă nouă la Milano, lângă Angela Pietragrua, contesa de care se îndrăgostise în timpul primei experiențe în oraș, în 1800. De data aceasta a stat în Italia pentru o perioadă de şapte ani, epoca cea mai frumoasă şi mai intensă a vieţii sale. Stendhal a profitat de o libertate neîngrădită datorită relaţiilor alese şi saloanelor pe care le frecventa, i se părea că el însuşi este în sfârşit “cineva” și și-a câştigat un loc solid în “societatea lumei bune şi elegante” după care tânjea de multă vreme.

Cea mai mare parte a timpului şi-a petrecut-o la Milano, dar a vizitat și Florenţa, iar în 1815 a ajuns la Verona, Padua şi Veneţia: “A Venize, scria el, tout est brillant: Ies habits des gondoliers, la couleur de la mer, la pureté du ciel que l’œil aperçoit sans cesse réfléchie dans le brillant des eaux”. În iarna 1816 – 1817 a călătorit la Roma şi Neapole și a început să se considere mai mult italian decât francez, fiind decis să îşi închine viaţa şi scrierile numai Italiei.

Înşelat de Angela Pietragrua, scriitorul s-a îndrăgostit de frumoasa şi suava Matilde Viscontini, care trăia separată de soţul ei, generalul Dembrovski, dar iubirea a fost platonică.

Nevoit să revină la Paris în 1821, scriitorul a trăit timp de zece ani cu nostalgia vieții milaneze. Se va întoarce în Italia în iarna 1823 – 1824, dar nu în oraşul lui drag, ci la Genova, apoi la Florenţa, unde s-a recules la mormântul poetului Vittorio Alfieri, pe care îl admira pentru caracterul său. A vizitat muzee, a intrat în societatea scriitorilor la modă şi a participat la cenaclul literar condus de elveţianul Vieusseux, iar la Roma s-a plimbat ore întregi pe Via del Corso, discutând cu chimistul-farmacist Agostino Manni care îi povestea lucruri extraordinare despre istoria cetății.

În 1825, Stendhal a revenit din nou în Italia, a vizitat Ischia, Roma, Florenţa, Verona şi Veneţia, apoi s-a îndreptat spre Milano, dar poliţia austriacă i-a interzis intrarea în oraş. După Revoluția din iulie 1830, când liberalii au venit la putere în Franţa, Louis-Philippe l-a numit pe scriitorul care tocmai publicase romanul “Le Rouge et le Noir” consul, mai întâi la Trieste, unde guvernul austriac i-a refuzat instalarea, apoi la Statele Papale, în Civitavecchia, unde a rămas până aproape de finalul zilelor. Stendhal a plecat din oraş în noiembrie 1841, cu doar patru luni înainte de a înceta din viață.

În manuscrisul “Viața lui Henry Brulard” din 1832 apare, scrisă de mâna lui, lista femeilor pe care le-a iubit, de la stânga la dreapta: Virginie Kubly, Angela Pietragrua, Adèle Rebuffel, Mina de Griesheim, Mélanie Guilbert, Angelina Bereyter, Alexandrine Daru, Angela Pietragrua,Matilde Dembowski, Clémentine Curial, Giulia Rinieri, Madame Azur-Alberthe de Rubempré.

Bolnav de sifilis încă din decembrie 1808, scriitorul era tratat cu iodură de potasiu și “argint viu” (mercur), iar aceste leacuri i-au agravat starea de sănătate, suferind mult în ultimii ani din cauza dificultăților la înghițire, durerilor la testicule, insomniilor, amețelilor, vuietului aproape permanet în urechi și tremurăturilor atât de mari încât abia putea ține furculița sau stiloul în mână.

Scriitorul a încetat din viață la Paris, pe 22 martie 1842, la vârsta de 59 de ani și a fost înmormântat în Cimitirul Montmartre.

Printre cele mai cunoscute volume ale sale se află: “Istoria picturii în Italia” (1817), “Roma, Neapole şi Florenţa în 1817” (1817), “Viaţa lui Haydn, Mozart şi Metastasio” (1817), “Despre iubire” (1822), “Viaţa lui Rossini” (1823), “Racine şi Shakespeare” (I, II, 1823, 1825), “Armance” (1827), “Plimbări prin Roma” (1829), “Vanina Vanini” (1829), “Roşu şi negru” (1830), “Vittoria Accoramboni” (1837), “Familia Cenci” (1837), “Memoriile unui jurist” (1838), “Ducesa de Palliano” (1838), “Mănăstirea din Parma” (1839) și cele publicate postum: “Jurnal” (publicat în 1888), “Lamiel” (1889), “Viaţa lui Henry Bruiard” (1890), “Amintiri egotiste” (1893) și “Lucien Leuwen” (1894).

Aproape necunoscut pentru contemporanii săi (din volumul “De l’Amour”, publicat în 1822, s-au vândut numai 17 exemplare în 10 ani, de exemplu), Stendhal este considerat astăzi unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai realismului.

###

 23 ianuarie 1465: Ştefan cel Mare, domn al Moldovei, cucereşte cetatea Chiliei aparata de o garnizoana maghiară.

Ștefan cel Mare (n. 1433, Borzești – d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A domnit 47 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. În timpul său, a dus lupte împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei. Biserici și mănăstiri construite în timpul domniei sale sunt astăzi pe lista locurilor din patrimoniul mondial.

L a 23 ianuarie 1465 (23 ghenarie 6973) , Ştefan III-lea cel Mare al Moldovei apare cu oastea în faţa cetatii Chiliei,si incepe cel de-al doilea asediu al acestui important punct strategic. La miezul nopţii moldovenii patrund în oraş printr-o poartă deschisă de tîrgoveţi, în urma unei înţelegeri secrete cu locuitorii cetăţiii. Ştefan Vodă cucereşte cetatea Chilia la 24 ianuarie 1465, după un bombardament intens al artileriei moldoveneşti. La conducerea cetăţii a fost instalat pîrcălabul Isaia, cumnatul domnitorului.

„Vă leatul 6973 [1465] meseța ghenarie 23, adunându Ștefan vodă multă oaste de țară, vrându să rascumpere cetățile carile le luase păgânii de la alți domni, pogorât-au cu toată puterea sa spre cetatea Chiliei. Și sosindu la cetate miercuri spre joi, la miază-noapte, au încunjurat cetatea. Însa joi nu s-au apucat de harțu, iară vineri dins-de-dimineață au început a bate cetatea și așa toată ziua s-au hărțuit până în seară. Iară sâmbătă se inchinară cei din cetate și intră Ștefan vodă în cetatea Chiliei. Și acolo petrecând trei zile veselindu-să, laudându pre Dumnezeu, îmblânzea oamenii în cetate. Decea și la Cetatea Albă au tras și multă năvală făcându, dobândi și Cetatea Albă. Și așa amandoao cetățile cu multă moarte și peire de ai săi le dobândi, carile întărindu-le cu bucate și cu slujitori, au lăsat pre Isaia și pre Buhtea pârcălabi, ca să le grijască, iară el s-au întorsu la scaunul său la Suceava. Iară în al zecilea an a domnii sale, în anii 6974 [1466], iulie 10, au început a zidi mănăstirea Putna, spre slava lui Dumnezeu și a Preacuratii Maicii Fecioarii Mariei.”

Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei

Pentru îmbunătățirea sistemului de apărare, în vara lui 1479, Ștefan cel Mare a reconstruit cetatea Chilia pe malul stâng al Dunării (cetatea Chilia Nouă). La lucrări au participat 800 de zidari și 17.000 de ajutoare.

Cetatea Chilia a jucat un mare rol strategico-militar la Dunarea de Jos.

La sfârșitul secolului XIV, Mircea cel Bătrân a extins teritoriul Țării Românești până la Marea Neagră, Chilia intrând, astfel, în componența statului muntean. La scurt timp, în 1426, domnul Moldovei Alexandru cel Bun pune stăpânire pe cetate, profitând de situația grea în care se află domnul Țării Românești Dan al II-lea. În 1447-1448, domnul Moldovei, Petru al II-lea, a cedat cetatea Chilia lui Iancu de Hunedoara, guvernatorul Ungariei. De atunci până în 1465, cetatea a fost apărată de o garnizoană maghiară. Stăpânirea maghiară asupra Chiliei a fost confirmată de Bogdan al II-lea, tatăl viitorului domn Ștefan cel Mare, precum și de Alexandru și Petru Aron. Cetatea Chilia a fost mărul discordiei între Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș, vasal al Coroanei maghiare. Domnul Moldovei s-a străduit să redobândească Chilia. Cel puțin din toamna anului 1460 conflictul dintre Ștefan și Vlad era deschis: sașii brașoveni îi promiteau lui Vlad o oaste de 4.000 de soldați împotriva turcilor sau a Moldovei. În timp ce domnul Țării Românești s-a implicat total în cruciada antiotomană planificată de Congresul de la Mantova, Ștefan cel Mare a aderat la pacea dintre Polonia și Imperiul Otoman. Încă din ianuarie 1462 sunt menționate lupte la hotarele dintre cele două țări, ceea ce periclita comerțul în zonă. Conform cronicarului Laonic Chalcocondil, Ștefan cel Mare a colaborat cu flota otomană la asedierea Chiliei, în iunie 1462. După eșecul acestui asediu, în care chiar domnitorul Moldovei a căpătat o rană care-l va chinui până la sfârșitul vieții, oastea moldoveană a intrat să jefuiască în Țara Românească, dar a fost oprită de Vlad Țepeș.

***

 Frumusețea masculina

Bărbații nu se schimbă niciodat',

Rămân la fel de sexi ca-n junețe,

Ei nu sunt afectați de bătrânețe 

Și nici de ce-au băut sau au mâncat.

Oglinda orișicând le e amică, 

Ea le arata că sunt fix la fel,

Chiar dacă au un cap cu mult mai chel

Și ce știau că-i mare e mai mică.

Chiar dacă burta cade peste slip,

Ca un soldat căzut lângă drapele,

Lor li se pare tot c-au pătrățele 

Și-expresie de adolescent pe chip.

Bărbații au încredere în ei,

În frumusețea lor ce nu se schimbă,

În șarmul după care cad în limbă,

Tot ce înseamnă pe pământ, femei.

Bărbații răspândesc testosteron,

La orice vârstă chiar dacă-s pe gata,

Și le mai scapă uneori prostata,

Sau dacă au nevoie de baston.

Și am putea să spunem orișicâte,

Bune și foarte bune despre ei,

Că, practic, ei sunt tot mai frumușei,

Femeile se fac tot mai urâte. 

Fac riduri, celulită și burtoi,

Au pietre la rinichi, ficat și fiere,

Învață să trântească și să zbiere

Și fac ca toate alea după noi.

De-aceea, doar de-aceea, dragii mei,

Bărbații, această specie ocrotită, 

La aceeași ani, au vârstă diferită,

De vârsta enervantelor femei.

***

 Într-o zi nu-ți voi spune nimic.

Într-o zi mama ta nu te va mai suna.

Într-o zi îți vei dori să fi trăit mai multe zile pentru a te bucura de timpul petrecut cu ea.

Într-o zi nu-ți va mai spune să te oprești din glume.

Într-o zi nu va mai da sfaturile pe care le consideră potrivite pentru tine.

Într-o zi vei găsi casa unde te aștepta mereu cu o ceașcă fierbinte de cafea la sosirea ta, goală.

Într-o zi vocea lor nu va mai fi auzită.

Într-o zi, vor rămâne doar amintirile.

Timpul zboară și nu așteaptă nimic și pe nimeni.

Și în acea zi, vei simți un gol atât de mare încât nimic și nimeni nu îl poate umple! 

***

 23 IANUARIE

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A SCRISULUI DE MÂNĂ

"Rugați-vă să nu dispară scrisul de mână și cărarea de picior!''

       Ce bucurie simțeam când primeam o scrisoare.. așteptăm cu nerăbdare răspunsul la scrisoarea trimisă.. acum totul se desfășoară într-o viteză uimitoare, nu mai punem preț pe lucrurile simple , ne dorim tot mai mult.. poate am fost altă generație, așa spun tinerii , ești din altă lume...

 Da, o lume când prietenii se ajutau , respectam și eram respectați .. acum totul se desfășoară într-o viteză uimitoare, rămânem tot mai singuri..

   Dar să vedem și partea bună a lucrurilor, să ne bucurăm de o floare cu miros de primăvară, iarba și copacii care au înverzit.. să primim și să dăruim iubire, o îmbrățișare, o vorbă bună adresată la momentul potrivit uneori ne face ziua frumoasă.

Ziua scrisului de mână a fost instituită cu scopul de a ne aminti frumusețea și unicitatea acestei forme de artă, numită caligrafie, dar și necesitatea folosirii semnăturii de mână.

𝐈𝐚𝐭𝐚̆ 𝐜𝐞 𝐬𝐩𝐮𝐧 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚𝐥𝐢𝐬̦𝐭𝐢𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐟𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞𝐦:

Analiza scrisului de mână, datorită faptului că este un reflex inconștient, a fost și rămâne unul dintre cele mai exacte teste de personalitate, dezvăluind o mulțime de trăsături ale caracterului omenesc, fiind un obicei atât de personalizat și unic pentru fiecare dintre noi.

✅Astfel, dacă scrii 𝐥𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐚𝐫𝐢 - cel mai probabil ai nevoie să te simţi înţeles şi să te faci remarcat în faţa celorlalţi;

✅Scrii 𝐥𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐢𝐜𝐢- ești o persoană determinată cu o concentrare foarte bună;

✅Scrisul tău este 𝐨𝐫𝐢𝐞𝐧𝐭𝐚𝐭 𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐝𝐫𝐞𝐚𝐩𝐭𝐚, eşti o persoană sensibilă, iubitoare, sentimentală, prietenoasă şi impulsivă. Familia şi prietenii ocupă cel mai important loc în viaţa ta;

✅Scrisul este 𝐨𝐫𝐢𝐞𝐧𝐭𝐚𝐭 𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐬𝐭𝐚̂𝐧𝐠𝐚 - se presupune că eşti o persoană introvertită şi retrasă;

✅Un scris 𝐝𝐫𝐞𝐩𝐭, 𝐧𝐞𝐨𝐫𝐢𝐞𝐧𝐭𝐚𝐭 𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐨 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐬𝐚𝐮 𝐚𝐥𝐭𝐚- te prezintă ca fiind o persoană ghidată de raţiune, nu de emoţii; o persoană pragmatică.