$$$

 S-a întâmplat în 2 mai 74: La această dată, avea loc sinuciderea iudeilor din cetatea Masada și intrarea armatelor romane în „cetatea morţilor”. Această fortăreaţă antică cu o poziţie strategică însemnată este situată pe o colină, la marginea de răsărit a pustiului Iudeei şi malul vestic al Mării Moarte. Este una dintre fortăreţele luxoase ale lui Irod cel Mare (74-4 î. Hr.). Numele locului este de origine romană, având originea în ebraicul „metada” care înseamnă fortăreaţă.

Nu era uşor să te apropii de ea și se pare că singura cale era îngusta „Cărare a Şerpilor” care se caţără maiestos pe versantul răsăritean al muntelui. Această colină pe care se află fortăreaţa este situată la o altitudine de 63 de metri deasupra nivelului mării şi la o înălţime de 450 metri faţă de nivelul Mării Moarte. Zidul înconjurător prezenta o mulţime de turnuri de observare şi apărare, iar incinta fortăreţei abundă în construcţii, asemănându-se foarte uşor cu un mic orăşel.În fortăreaţă se urca pe trei cărări foarte înguste şi abrupte în capătul cărora se găseau puternice porţi fortificate. Priveliştea de sus în toate direcţiile spre vale este impresionantă. Se poate vedea fie deşertul, cu câteva alte culmi în apropiere (de pe care apărătorii colectau, printr-un sistem de cisterne şi vase comunicante puţină apă de ploaie), fie departe spre Marea Moartă şi Iordania.

Împăratul roman Titus Flavius Vespasianus în anul 70 î. Hr. cucereşte Ierusalimul, Masada fiind ultimul refugiu al rezistenţei antiromane a iudeilor. Patrioţii rămaşi în lupta împotriva romanilor au rezistat unui asediu ce a durat trei ani. Dându-şi seama că nu le mai este cu putinţă să reziste, cei 967 de apărători ai fortăreţei au preferat să moară decât să fie luaţi prizonieri de către romani.Deoarece sinuciderea era interzisă de religia lor, au tras la sorţi câţiva bărbaţi care să-i omoare pe toţi ceilalţi asediaţi, iar cei rămaşi s-au omorât între ei. Au scăpat două femei şi cinci copii care s-au ascuns şi au reuşit să povestească mai târziu cele întâmplate. Rezistenţa împotriva unor forţe militare mult superioare şi moartea asediaţilor constituie până azi un simbol al dorinţei de libertate a iudeilor. Curajul lor a fost admirat chiar şi de către romani.

Masada a fost redescoperită în anul 1838. Reconstrucţia sa a început în anul 1966. Săpăturile arheologice au scos la lumină ce-a mai rămas din fortăreaţă şi rezervoarele ei, cămări, băi, palate şi sinagoga (aceasta fiind cea mai veche sinagogă din Israel). Astăzi accesul spre această fortăreaţă se face fie pe o potecă şerpuitoare şi abruptă ce urcă 280 metri, fie cu o telegondolă. Rămăşiţe ale ultimilor zile ale evreilor zeloţi, cum ar fi – cioburile însemnate cu care au tras la sorţi, veşmintele mototolite, sandalele şi cozile de păr ale femeilor- sunt expuse la Muzeul Arheologic amenajat pe locul fortăreţei din anul 2007. De atunci a devenit un loc de mare atracţie pentru turişti. Pot fi vizitate vestigiile unor săli de locuit şi de întrunire, cisterna de apă şi băile în stil roman. În 1973 au avut loc aici filmările pentru renumitul film de cinema american Jesus Christ Superstar. În anul 2001, Masada a fost înregistrată în lista patrimoniului mondial cultural şi natural al organizaţiei UNESCO.

Surse:

http://www.jewishencyclopedia.com/articles/10457-masada

https://www.crestinortodox.ro/pelerinaje/masada-fortareata-la-marea-moarta-123931.html

https://corinamatei.ro/travel/asia/masada-cetatea-unde-moartea-a-fost-ridicata-la-rang-de-victori e-ep-7/

$$$

 S-a întâmplat în 2 mai1497: La această dată, navigatorul John Cabot, aflat în slujba regelui Henric al VII-lea al Angliei, porneşte în călătoria sa spre continentul american. Giovanni Caboto (n. cca. 1450 – d. cca. 1498) cunoscut ca John Cabot, a fost un navigator şi explorator veneţian, fiind considerat al doilea european care a atins ţărmul Americii de Nord (în 1497), după vikingul Leif Ericson (circa 1003). 

Guvernele Canadei şi Marii Britanii susţin că ar fi acostat în insula Terranova.Cabot a pornit cu un echipaj de 18 persoane, la bordul corabiei Matthew. Plecarea a avut loc pe 2 mai 1497, navingând către capul Dursey, din sud-vestul Irlandei. Echipajul era înspăimântat de gheţuri, însă de această dată au atins ţămul Newfoundlandului, posibil pe coasta insulei Cape Breton, în 24 iunie 1497. Deoarece există atât de puţine date despre expediţie şi, implicit, despre locul acostării, acesta este disputat între administraţiile din Bonavista, St. John din Newfoundland, Insula Cape Breton, Nova Scotia, Labrador, Maine, toate fiind posibile locaţii. Capul Bonavista este totuşi locul cu recunoaştere oficială din partea guvernelor canadian şi britanic. Oricum, Cabot şi membrii expediţiei au fost primii europeni care au păşit în America de Nord după călătoriile desfăşurate cu jumătate de mileniu în urmă de către vikingi, călătorii rămase necunoscute în epocă.

Giovanni Caboto s-a născut în Genova, dar se pare că ar fi făcut parte dintr-o familie venețiană.În jurul anului 1490 s-a mutat în Anglia, stabilindu-se în portul Bristol. În luna mai a anului 1497, cu sprijinul regelui Henric al VII-lea, Cabot a navigat spre vest, în speranța de a găsi o cale spre Asia, pornind la drum cu un echipaj de 18 persoane, la bordul corabiei numită Matthew. La 24 iunie, a zărit pământul și l-a numit Newfoundland, crezând că a ajuns în Asia și a revendicat-o în numele Angliei. Cabot și membrii expediției au fost primii europeni care au pășit în America de Nord după călătoriile desfășurate cu jumătate de mileniu în urmă de către vikingi, călătorii rămase necunoscute în epocă. La întoarcere, crezând că merg pe o rută prea nordică, au călătorit către sud-vest, ajungând pe coastele bretone. Pe data de 6 august Mathew intra în portul Bristol.

Reîntors în Anglia, Cabot a fost făcut amiral, recompensat cu zece lire și o nouă Cartă a fost scrisă pentru o nouă expediție. Mai târziu, i s-a acordat o primă anuală de 20 lire. În anul următor, pleacă din nou, decis să întreprindă o călătorie și mai îndepărtată, cu o flotă formată din cinci corăbii, cu scopul de a descoperi Japonia. Una dintre corăbii se va întoarce într-un port irlandez, din pricina sticăciunilor provocate de furtună. După reparații și-a reluat calea către vest, soarta expediției este însă incertă: Cabot și expediția sa aveau să dispară fără urmă în vastul ocean, fiind considerați pierduți pe ape.

Surse:

http://www.famous-explorers.com/famous-italian-explorers/john-cabot/

https://www.biography.com/explorer/john-cabot

https://www.britannica.com/biography/John-Cabot

http://www.redescoperaistoria.ro/2015/02/24/john-cabot-exploratorul-italian-din-secolul-al-xv-lea-cel-care-a-descoperit-america- de-nord/

&&&

 S-a întâmplat în 2 mai 1519: În această zi, a murit Leonardo da Vinci, pictor, sculptor, arhitect, inventator şi umanist italian; considerat o întruchipare a tipului de „om universal" al Renaşterii. Din 1515, el s-a stabilit în Franţa, la Curtea regelui Francisc I, unde a şi murit. A realizat lucrări pătrunse de un adânc umanism, pline de poezie şi de mister: portrete (Mona Lisa sau Gioconda; Doamna cu hermina; Buna Vestire), compoziţii (Sf. Ieronim în pustie; Madona în grotă), picturi murale (Cina cea de taină; Bătălia de la Anghiari). Desene, unele artistice (schiţe, ca celebrul „Autoportret”, studii de expresie cum sunt „Portretele groteşti”), altele cu caracter ştiinţific. 

Ca sculptor, a realizat statuia ecvestră a lui Francesco Storza.Este autorul unui celebru Tratat despre pictură. A adus contribuţii în numeroase ramuri ale ştiinţei: mecanică, optică, hidrotehnică, anatomie, botanică. A proiectat numeroase maşini (de spălat, tipografice), cuptoare metalurgice etc.Leonardo da Vinci (n. Anchiano/Vinci, Italia - d. 2 mai 1519, Cloux/Amboise, Franţa) a fost un pictor, sculptor, arhitect şi om de ştiinţă italian. Om de spirit universal, în acelaşi timp artist, om de ştiinţă şi inventator, Leonardo încarnează spiritul universalist al Renaşterii şi rămâne unul dintre oamenii cei mai importanţi din acea epocă. Aportul său deschizător de drumuri în artele plastice şi forţa lui de anticipare sunt caracteristice uriaşei sale personalităţi, de care a fost permanent conştient. Leonardo a scris în însemnările sale, cu un an înaintea morţii, cuvintele cu vibraţie de bronz: Io continuerò („Voi dăinui”). 

Gioconda (La Gioconda) sau Mona Lisa este o pictură celebră a lui Leonardo da Vinci, realizată în anii 1503-1506, reprezentând o femeie cu expresie gânditoare şi un surâs abia schiţat. Este considerată cea mai renumită operă din istoria picturii. Puţine alte tablouri au fost atât de mult reproduse sau discutate. În prezent tabloul este expus la Muzeul Luvru din Paris, fiind atracţia principală pentru orice vizitator. Este vorba de o pictură în ulei pe lemn de plop cu dimensiunea de 77 x 53 cm. Caracteristica principală a portretului este surâsul enigmatic. Sigmund Freud a interpretat acest surâs ca simbol al atracţiei erotice a lui Leonardo faţă de mama sa (Complex Oedip). Identitatea personajului portretizat nu este încă sigură, deşi recent cercetătorul Giuseppe Pallanti din Florenţa tinde să confirme afirmaţia lui Giorgio Vasari, după care ar fi vorba de Monna Lisa Gherardini, membră a micii nobilimi rurale din Toscana. Cercetări anterioare ajunseseră la concluzia că portretul ar reda figura unei înstărite doamne florentine, Madonna Lisa del Giocondo, al cărei nume ar explica şi a doua denumire a tabloului. Pictura reprezintă unul din primele portrete pe fondul unui peisaj imaginar. O caracteristică interesantă este că fundalul nu este uniform, partea din stânga este evident la un nivel mai jos decât în dreapta, fiind probabil adăugată mai târziu în cursul realizării compoziţiei.Tabloul a fost restaurat în mai multe rânduri. Analizele cu raze Röntgen au revelat încă trei straturi de pictură sub cel vizibil.Istoria tabloului este plină de peripeţii. Leonardo era foarte ataşat de el şi îl purta totdeauna cu sine în călătoriile sale, luându-l cu el atunci când regele Francisc I l-a invitat în 1516 să se stabilească în Franţa, în castelul din Amboise. 

Regele i-a cumpărat tabloul, care a fost expus mai întâi la palatul Fontainebleau, mai târziu la Versailles. După Revoluţia Franceză este expus la Luvru, Napoleon Bonaparte l-a luat pentru propriul său dormitor, apoi a revenit la muzeul Luvru. În timpul Războiului franco-prusac din 1870-1871 a stat ascuns într-un loc necunoscut. În ziua de 22 august 1911 se constată dispariţia tabloului din muzeu. Poetul Guillaume Apollinaire este suspectat de furt şi arestat, în ziua de 7 septembrie este interogat şi Pablo Picasso, dar ambii sunt eliberaţi din lipsă de dovezi. S-a descoperit că un angajat de la muzeul Luvru, de origine italiană, Vincenzo Perugia, convins că tabloul aparţine Italiei, l-a furat purtându-l sub manta la ieşirea din muzeu. A fost descoperit când a încercat să-l vândă unui negustor de opere de artă din Florenţa. După ce a fost expus în principalele oraşe ale Italiei, revine la Luvru în 1913. În 1956, partea inferioară a tabloului suferă daune serioase în urma unui atentat cu o soluţie acidă, iar câteva luni mai târziu un vizitator a aruncat în el o piatră.În prezent se află protejat într-o vitrină din sticlă incasabilă. În anul 1962 a fost expus în America la New York şi Washington, D.C., iar în anul 1974 la Tokyo şi Moscova.

Cina cea de Taină (în italiană Il Cenacolo sau La Ultima Cena) este o pictură murală a lui Leonardo da Vinci, realizată pentru patronul său, ducele Ludovico Sforza din Milano, una din cele mai renumite picturi din istoria universală a artelor; se găseşte în fosta sală de mese a bisericii dominicane Santa Maria delle Grazie din Milano. Opera măsoară 460 x 880 cm şi a fost executată în tempera şi ulei, aplicate pe un strat dublu de ipsos, în perioada cuprinsă între 1494 şi 1497. Pictura reprezintă scena biblică a Ultimei Cine a lui Iisus Hristos, aşa cum este descrisă în Evanghelia după Ioan (13:21), redând reacţiile diferite ale Apostolilor săi, după ce Isus anunţase că unul dintre discipolii săi îl va trăda. Forma definitivă a fost precedată de studii amănunţite, schiţele corespunzătoare păstrate regăsindu-se în biblioteca „Albertina" din Viena, la „Accademia" din Veneţia şi în „Royal Library" din Castelul Windsor.Tehnica folosită de Leonardo, lucrând pe tencuială uscată cu materiale asemănătoare picturilor pe lemn, s-a dovedit neadecvată, rezultatul fiind că, după puţin timp, vopseaua a început să se desprindă.În cursul secolelor, pictura a fost de mai multe ori restaurată, rezultatele fiind mai degrabă negative, întunecându-se suprafaţa pictată. Călugării dominicani au distrus peretele inferior, deschizând o uşă chiar la mijloc, eliminând astfel picioarele lui Iisus. 

Ultima restaurare, începută în 1948 şi terminată la 28 mai 1999, a reînoit pigmentul colorant milimetru cu milimetru, restituind şi consolidând astfel ceea ce mai rămăsese din pictură.  În august 1943, în urma unui bombardament aerian, tavanul încăperii se prăbuşeşte dar pictura rămâne ca prin minune intactă, protejată doar de câţiva saci cu nisip. În 1980, împreună cu biserica şi cu mănăstirea dominicană, opera lui Leonardo a fost declarată de către UNESCO patrimoniu al umanităţii. Redând furtuna născută în sufletul discipolilor la auzul cuvintelor „Unul dintre voi mă va trăda!", artistul a redat felul divers în care, potrivit vârstei şi temperamentului, apostolii au reacţionat la aceste cuvinte fatidice. Cea mai mare parte dintre personajele picturii sunt atât de precis şi complet construite, încât ar putea fi desprinse pentru a figura ca nişte portrete independente, deşi integrarea lor în ansamblu este perfectă. Compoziţional, Cina cea de Taină a fost construită după raţionamente aproape matematice. Apostolii au fost împărţiţi în patru grupuri de câte trei, dispuse două la dreapta şi două la stânga lui Isus, care se află în centru. Spre a fi mai proeminent, Isus a fost situat în dreptul unei ferestre prin care se vede un peisaj cu orizontul foarte coborât, având deci ca fundal cerul. Există două copii în mărime naturală ale Cinei lui Leonardo: una se găseşte la Biserica Minorită din Viena, alta în muzeul mănăstirii din Tongerlo (Belgia).

O prezentare a creaţiei lui Leonardo da Vinci nu poate face abstracţie de preocupările ştiinţifice ale genialului florentin. Leonardo avea dorinţa ambiţioasă de a nu lăsa să-i scape nimic din cele ce se petrec în universul accesibil omului. Întrepătrunderea atitudinii ştiinţifice cu cea artistică este un rezultat al concepţiei care s-a maturizat de-a lungul anilor, despre rolul pe care trebuie să-l aibă arta, culme a activităţii spirituale creatoare, în cunoaşterea lumii şi înţelegerii sufletului omenesc. Mai mult ca orice ştiinţă, avea să-l atragă pe Leonardo mecanica. Pe această bază a proiectat diferite dispozitive complicate pentru construcţii tehnice, şi-a imaginat posibilitatea unor maşini de zburat în urma studiilor sale asupra zborului păsărilor.În domeniul biologiei, este de menţionat interesul lui deosebit pentru formele plantelor, redând în desene organele şi structurile lor interne. 

Pentru redarea imaginii corpului omenesc, a studiat în amănunţime anatomia umană în comparaţie cu cea animală, în special a cailor. În condiţii vitrege, Leonardo desfăşoară o muncă titanică, disecând peste 30 de cadavre, studiind cu migală fiecare organ şi ţesut, redându-le în desene de o mare putere de sugestie şi de o deplină fidelitate ştiinţifică, aflate în cea mai mare parte în Royal Library din Castelul regal britanic din Windsor. În 1498 elaborează un proiect detaliat al unui „Tratat de Anatomie", care nu va fi însă realizat.În istoria Urbanism-ului, Leonardo se situează printre primii care construiesc schema oraşului modern deschis, total diferit de cetatea feudală limitată de ziduri-fortăreţe. Edificatoare pentru înţelegerea lui Leonardo sunt scrierile, „Tratatul despre pictură" (Trattato della Pittura), apărut mai târziu, după moartea sa, în 1651, sau „De Ludo geometrico" (1514).

Surse:

https://www.leonardodavinci.net/

https://www.britannica.com/biography/Leonardo-da-Vinci

https://www.scientia.ro/biografii/101-biografii-psihologie/809-leonardo-da-vinci-biografie-viata-si-opera-1.html

https://www.istorie-pe-scurt.ro/tag/biografie-leonar do-da-vinci/

&&&

 S-a întâmplat în 2 mai1892: În această zi, s-a născut Manfred von Richthofen, pilot militar german. Manfred von Richthofen (Freiherr Manfred Albrecht von Richthofen) (d. 21 aprilie 1918 în la Vaux-sur-Somme, Franţa) a fost un pilot de elită german, un tactician de excepţie al aviaţiei germane în Primul Război Mondial. Manfred von Richthofen a fost un as în luptele aeriene, doborând în timpul războiului cele mai multe avioane de vânătoare inamice. Pilotul a fost supranumit „Der Rote Baron” (Baronul roşu), deoarece zbura frecvent cu un avion de culoare roşie. Richthofen a fost numit de englezi „Baronul roşu” iar de francezi „Le Diable Rouge“ (Demonul roşu).

Născut la 2 mai 1892, la Kleinburg, în Silezia, ca fiu al unui nobil prusac, Manfred von Richthofen a fost pasionat, încă din adolescenţă, de călărit şi de vânătoare. După ce a urmat în tradiţia familiei şcoală militară, s-a alăturat regimentului de ulani Kaiser Alexander III din Russland, o unitate de cavalerie de elită, la care aveau acces doar copiii aristocraţilor. Când războiul s-a declanşat, în iulie 1914, von Richthofen a efectuat operaţiuni ca cercetaş, atât pe frontul de vest, cât şi pe cel de est. Noile arme au făcut ca o unitate de tradiţie, cavaleria, să cadă în desuetudine şi să fie folosită doar în misiuni secundare. Frustrat că nu are cum să-şi dovedească devotamentul pentru kaiser şi patrie în prima linie a frontului, tânărul Manfred a cerut să fie transferat la Serviciul Aerian, solicitare avizată de superiorii săi în mai 1915. La început, nu i s-au încredinţat decât zboruri de recunoaştere şi de spionaj, deasupra frontului de est, între iunie şi august 1915. 

Transferat pe frontul de la Champagne, el a reuşit o performanţă unică până atunci, doborând, cu aparatul său, slab echipat pentru duelurile aeriene directe, un avion francez Farman. Acesta a fost începutul scurtei și strălucitei cariere pilot. În martie 1916, el se va alătura escadrilei Kampfgeschwader 2, zburând pe un aparat Albatros B.II. Pe 26 aprilie 1916, la bordul unui Fokker Einecker cu un singur loc, tânărul pilot va doborî, pe frontul de la Verdun, un nou avion francez, deasupra fortului Douamont. Încântat, von Richthofen i-a cerut unui prieten bijutier din Berlin să-i facă o cupă de argint pe care să graveze dată luptei şi tipul de avion doborât. El a continuat această tradiţie până a adunat 60 de cupe, moment în care utilizarea argintului a fost interzisă, într-o Germanie aflată sub blocadă. Spre deosebire de fratele său, Lothar, de asemenea un împătimit al zborului, a adunând 40 de victorii în duelurile aeriene, Manfred nu se hazarda niciodată şi nu adopta tactici riscante.

El era adept al disciplinei militare prusace şi respecta cu stricteţe o normă de reguli de zbor (aşa-numită Dicta Boelcke), pentru a asigura succesul individual şi al escadrilei din care făcea parte. Pe 23 noiembrie 1916, von Richthofen şi-a doborât cel mai periculos adversar, asul britanic al aviaţiei, maiorul Lanoe Hawker. Dificila victorie i-a arătat pilotului german că are nevoie de un avion mai manevrabil, chiar dacă mai lent. Astfel, a ajuns la manşa unui Fokker Dr I triplan, avion a cărui caracteristică – trei aripi paralele – avea să-i aducă celebritatea, alîturi de culoarea în care von Richthofen l-a vopsit, un roşu aprins. De acum înainte, va deveni „Baronul Roşu”, un nume admirat de camarazi şi temut de adversari care, în mod paradoxal, vor avea un adevărat cult pentru el, aşa cum doar soldaţii britanici din al doilea război mondial vor mai manifesta, pentru „vulpea deşertului”, Erwin von Rommel.

În ianuarie 1917, după victoria cu numărul 16, într-un duel aerian direct, „Baronul Roşu” va primi cea mai înaltă distincţie militară germană, medalia Pour le Merite. În acelaşi timp, el preluat funcţia de comandor al escadrilei Jasta 11, din care făcea parte o serie întreagă de aşi ai aerului germani, mulţi dintre ei antrenaţi chiar de von Richthofen. O performanţă deosebită a reuşit tânărul de nici 25 de ani în luna aprilie 1917, numită de presă britanică „sângerosul aprilie”, din cauză că Baronul Roșu a reuşit să doboare atunci 22 de avioane aliate. Peste trei luni, von Richthofen va fi numit comandant al unei escadrile de câteva zeci de avioane, Jagdgeschwader 1, cunoscută drept „circul zburător”, de la culorile vii în care piloţii îşi vopsiseră, după modelul Baronului, aeronavele, dar şi după corturile uriaşe menite să adăpostească oamenii şi avioanele lor. Deşi îndeplinea funcţia unui colonel, von Richthofen nu a trecut niciodată de gradul de căpitan, din cauza unei tradiții din armata prusacă potrivit căreia un fiu nu trebuia să aibă un rang mai mare decât tatăl său (Richthofen senior fusese maior în armata prusacă).

Pe 6 iulie 1917, în timpul unei lupte cu căpitanul britanic Donald Cunnell, Baronul Roşu a suferit o rană serioasă la cap, reuşind să aterizeze cu mari eforturi. Din cauza acestei răni, el nu a mai putut zbura până în octombrie şi tot de aici au apărut o ciudată schimbare de comportament, ameţeli şi dureri de cap, în timpul misiunilor dar şi după aceea. Temându-se că o eventuală dispariţie a lui von Richthofen, deja o legendă vie, ar putea afecta grav moralul armatei germane, superiorii săi au încercat să-i ofere o funcţie de mare responsabilitate, la sol, dar baronul a refuzat, spunând că atâta vreme cât soldatul german nu are de ales între a lupta sau nu în tranşeele primei linii, nu este corect ca el să fugă de luptă. Pe 22 aprilie 1918, pe când urmărea, la altitudine foarte joasă (fapt riscant, decizie pusă de unii istorici în legătură cu schimbarea de comportament), un avion condus de locotenentul canadian Wilfrid May, Baronul Roşu a fost interceptat şi lovit din sate de un aparat condus de superiorul lui May, căpitanul Arthur Brown. Deşi rănit, von Richthofen a continuat să-l urmărească pe May şi apoi a reuşit să facă o aterizare perfectă, lângă satul Vaux-sur-Somme, într-un sector controlat de australieni. Unul dintre martorii oculari îşi amintea că atunci când el şi alţi soldaţi s-au apropiat de Fokkerul german, Richthofen mai respira încă, dar a murit câteva minute mai târziu, ultimul său cuvânt fiind „kaputt” („mort, terminat”). Britanicii au susţinut atunci că moartea aviatorului german a fost provocată de un singur glonţ, tras cu mitraliera de la bordul avionului lui Brown, care i-a străpuns pieptul.

Totuşi, o astfel de rană ar fi fost suficient de gravă încât „Baronul Roşu” să se prăbuşească la pământ în câteva minute. La ora actuală, majoritatea experţilor în balistică sunt de părere că von Richthofen a fost ucis de un glonte venit dinspre sol, de la trăgătorii australieni, glonţul pătrunzându-i în corp din partea dreaptă şi fiind tras, după cum indică urma plăgii împuşcate, de jos în sus.Pe cât fusese de temut în viaţă Baronul Roşu de către englezi, pe atât a fost de respectat după moarte. Funeraliile lui s-au desfăşurat, în micul cimitir de la Bertangles, lângă Amiens, cu onoruri militare: şase căpitani din British Air Force au purtat pe umeri sicriul adversarului lor şi o gardă de onoare a tras în aer o salvă de omagiu. După război, trupul lui a fost reînhumat la Invalidenfriedhof, în Berlin, alături de alţi eroi ai armatei germane, pentru ca în 1975, osemintele Baronului Roşu să-şi găsească odihna veşnică în cavoul familiei din Wiesbaden.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Manfred-Freiherr-von-Richthofen

https://allthatsinteresting.com/manfred-von-richthofen-red-baron

https://www.history.com/topics/world-war-i/manfred-baron-von-richthofen

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/foto-baronul-rosu-asul-aviatiei-germane-in-primul-razboi-mondial

http://www.istorie-pe-scurt.ro/baronul-rosu-primul-as -al-cerului/

$&$

 S-a întâmplat în 2 mai1928: În această zi, a murit George Ranetti, poet şi publicist român. George Ranetti (n. 19 octombrie 1875, Mizil – d.Bucureşti), scriitor, publicist, a colaborat la mai multe ziare şi reviste de umor. A urmat liceul „Sf. Petru şi Pavel” din Ploieşti şi a început să scrie încă din clasa a șaptea, pentru „Adevărul literar”. 

După absolvire a frecventat cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti. Între 1897 - 1898 a lucrat ca funcţionar la Poştă, după care s-a dedicat presei. A făcut gazetărie la Moftul român, revista lui Ion Luca Caragiale. Între 1899 - 1901 a condus publicaţiile Moş Teacă, iar între 1901 - 1904 Zeflemeaua. În anul 1904, împreună cu N. D. Ţăranu, a înfiinţat, condus şi scris revista umoristică Furnica. Între 1917 - 1918 a scos la Iaşi o altă revistă umoristică, Greerul, împreună cu P. Locusteanu. A dus o viaţă în sărăcie, pe care a ironizat-o de nenumărate ori. În ciuda lipsurilor materiale, scrierile sale sunt pline de umor şi de energie, dar pe alocuri superficiale, din cauza grabei cu care scria. A scris şi o piesă-parodie de teatru comic, „Romeo şi Julieta la Mizil” în care ironizează moravurile politice româneşti. Legenda spune că porecla de Miţa Biciclista i-a fost atribuită celebrei demimondene din Bucureşti de George Ranetti, ca urmare a orgoliului rănit de refuzul divei cu „biţiclu de pe Calea Victoriei”, care întorcea privirile tuturor domnilor, dar de ale cărei atenţii se bucurau doar cei privilegiaţi.

Colaborează la Epoca, Lupta, Pagini literare, Povestea vorbei. România etc.Publică Fabule (1907), versuri (D-atunci şi d-acolo, 1921; Poezii, 1924), comedii (Romeo şi Julieta la Mizil, Săracu Dumilrescu, 1907), romanul Domnişoara Miau (1926). A tradus şi localizat piese jucate cu mult succes. A semnat cu pseudonimul Romeo, Tarascon, Gh. Biciusca, Jorj Delamizil, Chiriac-Napadarjan, Contele de Tekirghiol, Prinţul Ghiţă, Coco, Cyrano, Ghiţă Delagambrinus s. a. Spirit independent, cu o ţinută democratică consecventă, Ranetti face publicistică militantă de-a lungul a aproape trei decenii. Revista Furnica, scrisă în cea mai mare parte de el, critica guvernul, curtea regală, oamenii politici, moravurile şi instituţiile timpului. Cauza politică a Furnicii e servită şi de desenatori talentaţi: Iser, Ary Murnu, I. Steurer, Fr. Sirato, Kimon Loghi ș. a. Ranetti se autodefineşte ca umorist de profesie. Lucrări publicate:

De inimă albastră (1899)

Strofe si apostrofe (1900)

Ahturi si ofuri (1901)

Eu râd, tu râzi, el râde... (1903)

Fabule (1907)

Romeo şi Julieta la Mizil

Săracu Dumitrescu

Poezii

Versuri (1956)

Surse:

Predescu, Lucian, Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, Bucureşti, 1999

http://mnlr.ro/mizil-george-ranetti-142/

https://www.tititudorancea.org/z/biografie_george_ranetti.htm

http://www.ziare.com/cultura/scriitori/cat-de-actual-e-george-ranetti-contemporanul-lui-caragiale-1327616

http://hypocrisia.adepop.ro/content/george-ran etti-epigramistul

$$$

 S-a întâmplat în 2 mai 2011: În această zi, a murit Osama ben Laden, liderul şi capul Al-Qaida. Şeicul Usamah bin Muhammad ben Awad ben Laden (n. 10 martie 1957, Riyadh, Arabia Saudită - d. Abbottabad, Pakistan), cunoscut în mod uzual ca Osama ben Laden, apatrid, a fost liderul şi capul al-Qaidei, recunoscută la nivel mondial ca cea mai mare organizaţie teroristă din lume. Guvernul SUA l-a numit pe Osama ben Laden ca prim suspect al atentatelor din 11 septembrie 2001 de la New York.

Osama ben Laden s-a născut în 1957, fiind, se pare, al 17-lea dintre cei 52 de copii ai lui Mohamed ben Laden, un multimilionar cu afaceri în domeniul construcţiilor, care a făcut 80% din drumurile Arabiei Saudite. Moartea tatălui său, într-un accident de elicopter în 1968, i-a adus tânărului Osama o avere de mai multe milioane de dolari, deşi mult mai mică decât estimarea vehiculată public, de 250 de milioane de dolari, relatează BBC. În timp ce studia ingineria civilă la Universitatea Regele Abdul Aziz din Jeddah, Arabia Saudită, ben Laden a intrat în contact cu profesorii şi studenţii unei aripi mai conservatoare a islamului. Prin dezbatere teologică şi studiu, el a ajuns să îmbrăţişeze islamul fundamentalist ca o contrapodere la ceea ce el spunea că ar fi decadenţa Vestului. Invazia sovietică din Afganistan, din decembrie 1979, a schimbat însă pentru totdeauna viaţa lui ben Laden. A îmbrăţişat cauza anticomunistă, mutându-se în Afganistan unde, timp de zece ani, a dus o campanie, în cele din urmă victorioasă, împreună cu mujahedinii. Experţii în informaţii consideră că CIA a avut un rol activ în înarmarea şi antrenarea mujahedinilor, inclusiv a lui ben Laden. Însă sfârşitul războiului a adus o schimbare în crezurile sale.

Ura sa faţă de Moscova s-a transferat către Washington după ce 300.000 de soldaţi americani, inclusiv femei, şi-au făcut o bază în Arabia Saudită, ţară unde se află două dintre cele mai sfinte locuri ale islamului. Era în timpul războiului din Golf din 1991 împotriva Irakului. Ben Laden a jurat că va răzbuna ceea ce el considera a fi o blasfemie. Împreună cu tovarăşii săi mujahedini, a adus în mediile antiamericane din Orientul Mijlociu priceperea sa în luptă şi zelul islamic. Presiunile americane au determinat expulzarea sa din Arabia Saudită - care i-a retras cetăţenia în 1994 - şi apoi din Sudan, iar ben Laden s-a întors în Afganistan în ianuarie 1996, unde domnea anarhia printre diversele grupuri islamice, inclusiv miliţia fundamentalistă talibană, care a reuşit să captureze capitala Kabul nouă luni mai târziu.

Deşi limitată geografic, averea lui ben Laden a crescut permanent prin intermediul unor investiţii profitabile pe care le-a făcut în întreaga lume, ceea ce i-a permis să finanţeze şi să controleze o mişcare continuă de raliere sub steagul său a unor alianţe militante transnaţionale.Uneori a lucrat ca intermediar, organizând logistica şi oferind sprijinul financiar. Alte dăţi, şi-a condus propriile campanii violente. În februarie 1998, a dat o fatwa - un decret religios - în numele Frontului Mondial pentru Jihad împotriva Evreilor şi Cruciaţilor, în care spunea că a ucide americani şi aliaţi ai lor înseamnă a te achita de o datorie musulmană.Şase luni mai târziu, două bombe au aruncat în aer ambasadele americane din Kenya şi Tanzania. 224 de oameni au murit şi aproape cinci mii au fost răniţi. Obama ben Laden a fost indicat drept principal suspect, alături de alţi 16 tovarăşi. Aproape peste noapte, ben Laden a devenit un mare spin în coasta Americii. Curând apare pe lista FBI cu cele mai căutate persoane. Pe capul lui este pusă o recompensă de 25 de milioane de dolari. SUA lansează 75 de rachete de croazieră de pe mare asupra a şase tabere de antrenament din estul Afganistanului într-o tentativă - eşuată - de a-l ucide pe liderul terorist. Acesta plecase din tabără cu doar o oră înainte de atac.

La fel ca în atentatele din Africa, ben Laden fusese implicat şi în atacul terorist din 1993 asupra World Trade Center din New York, într-un atentat cu maşină-capcană în capitala saudită, în 1995, şi într-un atentat cu camion-capcană împotriva unei baze saudite, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 19 soldaţi americani.„Întotdeauna omor americani, pentru ei ne omoară pe noi", obişnuia să spună Obama ben Laden. „Când atacăm americanii, nu facem rău altor oameni", încerca el să convingă. În cazul atentatelor de la Nairobi şi Dar es Salaam, cuvintele lui nu s-au adeverit. Marea majoritate a victimelor au fost africani, nu americani. Averea lui ben Laden a ajuns suficient de mare pentru ca liderul terorist să aibă aroganţa de a face guvernului din Kazahstan o ofertă de mai multe milioane de dolari pentru a-şi cumpăra propria armă nucleară tactică. Nu este de mirare, prin urmare, că atât Statele Unite, cât şi Israelul şi-ar fi trimis, se spune, echipe de comando să-l captureze sau să-l ucidă pe ben Laden. Apoi a venit 11 septembrie 2001...Două avioane cu pasageri, deturnate de terorişti, au fost izbite de turnurile gemene de la World Trade Center, în New York. O altă aeronavă a fost prăbuşită peste Pentagon, în Washington, iar un al patrulea avion s-a prăbuşit pe un câmp în Pennsylvania. În total, peste trei mii de persoane au murit în atacuri. Statele Unite au reacţionat lansând o operaţiune împotriva talibanilor. Forţele aliate au intrat în Afganistan la sfârşitul anului 2001. În acel moment, se credea că este posibil ca ben Laden să fi fost ucis în timpul bătăliei pentru controlul peşterilor de la Tora Bora. În realitate, ben Laden trecuse graniţa în Pakistan, o ţară în care se bucura de o popularitate similară vedetelor pop sau actorilor de film.

În februarie 2003, o înregistrare audio atribuită lui ben Laden a fost înmânată Al-Jazeera. Liderul terorist vorbea despre invadarea Irakului: „Acest război al cruciaţilor îi vizează, în primul rând, pe toţi musulmanii, indiferent dacă partidul socialist sau Saddam Hussein rămân la putere", spunea ben Laden. „Toţi musulmanii, în special cei din Irak, trebuie să ducă un război sfânt", decreta liderul terorist. SUA au recunosct că vocea era probabil a lui ben Laden. Ultima dată când ben Laden a fost văzut de altcineva decât de anturajul său apropiat a fost la sfârşitul anului 2001, când se pregătea să fugă din fieful său de la Tora Bora. Se presupune că a călătorit spre est şi a trecut graniţa în Pakistan, fiind găzduit de triburile locale paştune, loiale talibanilor şi ostile propriului guvern condus de preşedintele Pervez Musharraf.

După o supraveghere secretă, care a durat luni întregi, a locului unde se bănuia că se află ascunzătoarea duşmanului numărul 1 al Statelor Unite, Osama ben Laden a fost ucis în zorii zilei de 2 mai 2011 (UTC+6) în Abbottabad, la câteva sute de kilometri nord-est de Islamabad. Acţiunea a fost dusă la îndeplinire de o trupă specială de comando americană, de sub comanda JSOC. Trupa de comando face parte dintr-o unitate specială a marinei americane (United States Navy Seal); membrii ei au fost aduşi cu două elicoptere şi au pătruns în locul unde era ascuns ben Laden. Osama ben Laden, după ce a opus rezistenţă înarmată, a fost împuşcat în cap şi în piept de către soldaţii americani. Acțiunea militară ar fi durat circa 40 de minute; în acest timp au fost ucişi, în afară de ben Laden, trei bărbaţi şi o femeie, printre morţi numărându-se şi unul din fiii lui ben Laden. 

Şase persoane au fost arestate; printre ele se află trei soţii şi fiii lui ben Laden. Identificarea sa s-a făcut prin test genetic în Afganistan, după care cadavrul lui a fost aruncat într-un loc neprecizat din Marea Arabiei. Moartea lui ben Laden a fost confirmată într-o cuvântare a preşedintelui Barack Obama la televiziunea americană.

Surse:

https://www.biography.com/crime-figure/osama-bin-laden

https://www.bbc.com/news/world-13257972

https://www.history.com/topics/21st-century/osama-bin-laden

https://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-10975284-associated-press-asasinarea-lui-osama-bin-laden-stirea-anului-2011.htm?nomobile=

https://www.antena3.ro/externe/osama-bin-laden-a-fost-ucis-de-trupele-sua-124103.html

https://www.dw.com/ro/biografie-osama-bin-laden-antisovieticul-antiamerican-vedet%C4%83-a-terorismului-interna%C5%A3io nal/a-15043735

$$$

 S-a întâmplat în 2 mai…

- „Ziua naţională a tineretului" în România, instituită prin Legea 425/25.X.2004; cu prilejul acestei zile sunt organizate activităţi sociale, culturale, artistice şi sportive care vizează domeniile de interes ale tineretului

- 74: Sinuciderea iudeilor din cetatea Masada; intrarea armatelor romane în „cetatea morţilor”.

- 1497: Navigatorul John Cabot, aflat în slujba regelui Henric al VII-lea al Angliei, porneşte în călătoria sa spre continentul american. 

- 1519: A murit Leonardo da Vinci, pictor, sculptor, arhitect, inventator şi umanist italian; considerat o întruchipare a tipului de „om universal" al Renaşterii. Leonardo da Vinci (n. 15 aprilie 1452, Anchiano/Vinci, Italia - d. Cloux/Amboise, Franţa) a fost un pictor, sculptor, arhitect şi om de ştiinţă italian.Om de spirit universal, în acelaşi timp artist, om de ştiinţă şi inventator, Leonardo încarnează spiritul universalist al Renaşterii şi rămâne unul dintre oamenii cei mai importanţi din acea epocă. Aportul său deschizător de drumuri în artele plastice şi forţa lui de anticipare sunt caracteristice uriaşei sale personalităţi, de care a fost permanent conştient. Leonardo a scris în însemnările sale, cu un an înaintea morţii, cuvintele cu vibraţie de bronz: Io continuerò („Voi dăinui”).

-1635: La Paris, se deschidea „Jardin Royal des plantes médicinales”, grădina regală de plante medicinale.Grădina a fost plantată sub instrucțiunile medicilor regelui Ludovic al XIII-lea, Jean Hérouard și Guy de La Brosse. Cinci ani mai târziu, ea a fost pusă la dispoziția publicului

- 1660: S-a născut compozitorul italian Alessandro Scarlatti (m. 1725)

- 1754: S-a născut compozitorul spaniol Vicente Martin y Soler (m. 1806)

- 1772: S-a născut Novalis (Friedrich Leopold von Hardenberg), poet german. Novalis (pe numele adevărat Friedrich Leopold von Hardenberg) ( d. 25 martie 1801) a fost unul dintre cei mai mari poeţi şi prozatori germani, considerat cel mai de seamă reprezentant al Cercului romanticilor de la Jena. Influenţat de Fichte, căruia i-a fost discipol, cultivă idealismul magic şi extazul mistic.

– 1802: S-a născut Heinrich Gustav Magnus, chimist şi fizician german, cunoscut mai ales pentru explicarea efectului omonim (fenomen din dinamica fluidelor) (m. 1870)

- 1857: A murit Alfred de Musset, poet, dramaturg şi prozator francez.Alfred de Musset (n. 11 decembrie 1810 în Paris - d. Paris) a fost un scriitor francez. A fost unul din primii reprezentanţi ai romantismului în această ţară. A frecventat cenaclul lui Victor Hugo. Scrierile sale au ca temă predilectă meditaţia asupra condiţiei creaţiei artistice şi aversiunea faţă de mediocritatea burgheziei. În special în poezie, a ilustrat predispoziţii sufleteşti contradictorii, capriciile sentimentului erotic în aspiraţia spre fericire, înclinaţia romantică a răului veacului (mal du siècle) şi dialogul dintre poet şi muze.

-1859: Austria recunoaştea de facto, printr-o notă scrisă, dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi relua legăturile diplomatice cu cele două guverne româneşti (de la Iaşi şi Bucureşti) (2/14)

- 1859: S-a născut scriitorul englez Jerome K. Jerome. Jerome Klapka Jerome (d. 14 iunie 1927) a fost un eseist, romancier şi umorist englez, cel mai bine cunoscut pentru romanul satiric „Trei într-o barcă (fără a mai socoti şi câinele)", tradus şi în română (conform originalului, Three Men in a Boat - to Say Nothing of the Dog). S-a născut şi a crescut în sărăcie la Londra, într-o casă care este astăzi un muzeu dedicat lui. Alte titluri cunoscute sunt: colecţia de eseuri „Gândurile trândave ale unui pierde-vară" şi „Trei pe două biciclete", o continuare a romanului „Trei într-o barcă". Prin proza sa umoristică, a manifestat înţelegere pentru slăbiciunile omeneşti şi capacitatea de a descoperi partea comică a neplăcerilor domestice.

-1864: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza decreta, la sugestia lui Mihail Kogălniceanu, dizolvarea Adunării Elective a României, care se opunea legiferării reformelor preconizate de el şi de Guvern (reforma agrară, reforma electorală ş.a); este aşa-numita „lovitură de stat de la 2 mai” (2/14)

- 1864: A murit Giacomo Meyerbeer, compozitor, pianist şi dirijor german. Giacomo Meyerbeer (n.Vogelsdorf lângă Berlin, 5 septembrie 1791 – d.Paris), pe numele său real Jakob Liebmann Beer, după alte surse Jakob Meyer Beer, a fost un compozitor evreu-german, care şi-a petrecut o mare parte din viaţă în Franţa.

– 1888: S-a născut Ioan Andrieşescu, arheolog, specialist în istoria Comunei Primitive; împreună cu Vasile Pârvan, este considerat creatorul şcolii arheologice româneşti; a pus bazele unei noi specialităţi în istoriografia română – preistoria; membru corespondent al Academiei Române din 1928 (m. 1944)

- 1892: S-a născut Manfred von Richthofen, pilot de elită german..

– 1892: A murit chimistul german August Wilhelm von Hofmann, fondatorul Societăţii germane de chimie (n. 1818)

–1893: A murit George Bariţiu (numele la naştere: Gheorghe Bariţ), istoric, publicist şi militant pentru emanciparea naţională a românilor din monarhia habsburgică, întemeietorul presei româneşti din Transilvania (n. 1812)

-1896: Se deschidea, la Bucureşti, „Expoziţia artiştilor independenţi”, al cărei manifest era semnat de Ştefan Luchian, alături de un grup de prieteni (Constantin Artachino, Al. Bogdan-Piteşti şi Nicolae Vermont) (2/14)

- 1901: S-a născut Bing Crosby, cântăreţ american 

- 1927: Louis Bromfield (romancier şi dramaturg american, n. 27 decembrie 1896 - m. 18 martie 1956) obţine premiul Pulitzer pentru Toamnă timpurie

-1928: A murit George Ranetti, poet şi publicist român. George Ranetti (n. 19 octombrie 1875, Mizil – d.Bucureşti), scriitor, publicist, a colaborat la mai multe ziare şi reviste de umor.

- 1929: S-a născut Eugen Lozovan, lingvist, istoric, filolog şi istoric literar; în 1950 părăseşte ţara (trăieşte o perioadă la Viena şi Paris, iar din 1957 se stabileşte în Danemarca) (m. 1977, la Copenhaga)

- 1933: Un ziar local din oraşul scoţian Loch Ness, „Inverness Courier”, a publicat pentru prima oară o fotografie a legendarului „monstru acvatic” din lacul Loch Ness (una dintre cele mai renumite creaturi misterioase din lume), însoţită de o ştire explicativă privind un cuplu din orăşel care ar fi văzut la suprafaţa lacului un animal uriaş. Surse istorice pomeneau încă în urmă cu 1500 de ani despre un monstru care ar trăi în apele acestui lac

- 1934: A murit chimistul rus Serghei Lebedev, creatorul cauciucului sintetic industrial (n. 1874)

- 1938: Thornton Wilder (n. 17 aprilie 1897 - d. 7 decembrie 1975, dramaturg şi nuvelist american) obţine premiul Pulitzer pentru Oraşul nostru

- 1939: A murit Matei Drăghiceanu, inginer şi geolog; în 1867 s-a înscris la Şcoala de Mine din Paris, fiind primul inginer român de mine; a realizat prima hartă de soluri din România, la scara 1/500.000 (hartă geologică ce însoţea o monografie a judeţului Mehedinţi); membru de onoare al Academiei Române (n. 1844)

- 1940: S-a născut Ion Lotreanu, poet, prozator şi eseist (m. 1985) 

- 1944: S-a născut compozitorul Viorel Munteanu

-1945: Oficialii Uniunii Sovietice au anunţat căderea Berlinului. Steagul roşu flutură deasupra Berlinului

-1946: S-a născut Octavian Andronic, publicist şi caricaturist (semnează Ando). Octavian Andronic este un jurnalist şi caricaturist român.A debutat în presă în anul 1969 şi a lucrat timp de douăzeci de ani la ziarul „Informaţia Bucureştiului”.În 22 decembrie 1989 a fondat ziarul Libertatea, al cărui redactor-şef şi director a fost până în 1998. De asemenea, Octavian Andronic a condus proiectul ziarului „Informaţia de prânz” la grupul MediaPro şi a fost, vreme de un an, directorul general adjunct al postului Tele7abc (2000-2001). Din anul 2002 a condus Agenţia de presă Amos News, pe care a înfiinţat-o.

- 1949: Arthur Miller (dramaturg şi eseist american) obţine premiul Pulitzer pentru Moartea unui comis voiajor         

- 1949: S-a născut compozitorul Teodor Caciora

- 1954: S-a născut pictorul Virgiliu Parghel

- 1955: Tennessee Williams obţine premiul Pulitzer pentru piesa Pisica pe acoperişul fierbinte. Tennessee Williams, pseudonimul literar al lui Thomas Lanier Williams, (n. 26 martie 1911 – m. 25 februarie 1983) a fost un dramaturg, poet şi romancier american, laureat al premiului Pulitzer şi în 1948 pentru dramă (piesa de teatru A Streetcar Named Desire (Un tramvai numit dorinţă)) 

 -1955: S-a născut Donatella Versace, designer italian, vicepreşedinte al Grupului Versace.

-1957: Premiera, la Teatrul de Operă şi Balet din Bucureşti, a poemului coregrafic „Călin” (File de poveste) de Alfred Mendelsohn, pe un libret semnat de Tilde Urseanu, inspirat de poemul eminescian omonim

- 1969: Nava britanică Queen Elizabeth 2 a plecat în primul voiaj spre New York 

– 1972: A murit J. Edgar Hoover, directorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI) din 10 mai 1924 până la moartea sa, adică timp de 48 de ani; este până în prezent cel mai longeviv director al agenţiei americane, servind sub opt preşedinţi, de la Calvin Coolidge la Richard Nixon; după el, a fost instaurat un mandat de zece ani pentru funcția de director al FBI (n. 1895)

- 1975: S-a născut David Beckham, fotbalist englez 

- 1979: A murit Letiţia Papu, prozatoare, poetă şi traducătoare (n. 1912)

-1989: Ungaria şi-a deschis frontiera cu Austria şi a început demontarea gardului de sârmă ghimpată de la Hegyeshalom, eveniment care marchează începutul căderii Cortinei de Fier, fenomen ce a dus la prăbuşirea blocului sovietic şi a provocat un exod a zeci de mii de persoane din est, în special din fosta RDG

–1997: A murit Sir John Carew Eccles neurofiziolog şi profesor australian; Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină pe 1963 (alături de Alan Hodgkin şi Andrew Huxley), pentru descoperirea mijloacelor chimice prin care impulsurile sunt comunicate sau reprimate de către celulele nervoase (neuroni); a lansat teoria dubletului creier-minte, arătând că, de fapt, mintea are propriile sale legi; creierul, cu structura lui cerebrală, din punct de vedere fiziologic moare în momentul în care a murit persoana, mintea nu (n. 1903) 

-1997: România ratifică, la Strasbourg, Convenţia europeană pentru prevenirea terorismului

- 1999: A murit actorul britanic de film Oliver Reed (n. 1938). 

- 2003: A murit poetul George Ţărnea (n. 1945)

- 2005: A murit Bob Hunter, unul dintre fondatorii organizaţiei ecologiste Greenpeace (n. 1941)

- 2011: A murit Osama bin Laden, liderul şi capul al-Qaidei. Şeicul Usamah bin Muhammad bin Awad bin Ladin (n. 10 martie 1957, Riyadh, Arabia Saudită - d. Abbottabad, Pakistan), cunoscut în mod uzual ca Osama bin Laden, apatrid, a fost liderul şi capul al-Qaidei, recunoscută la nivel mondial ca cea mai mare organizaţie teroristă din lume.

– 2015: A murit Maia Pliseţkaia, balerină, regizoare de balet, coreografă şi actriţă rusă; considerată una din cele mai importante balerine ale secolului al XX-lea (n. 1925)

– 2015: A murit Ruth Rendell, scriitoare britanică de romane poliţiste, considerată con tinuatoare a scriitoarei Agatha Christie (n. 1930)