$$_

 NORA PIACENTINI

Una dintre marile vedete ale teatrului românesc din perioada interbelică a fost - fără îndoială - actrița Nora Piacentini (n. 1905 – d. 1945). Iată cum o caracteriza teatrologul F. O. Fosian în volumul "87 artiști bucureșteni":

„… întruchiparea în carne și oase a celebrei vedete a desenului animat Bety Boop… În plus un farmec personal, un haz copios, o actriță care posedă la superlativ arta de a amuza spectatorii. E o apariție de ghiduș svăpăiat, de ștrengăriță, de drac împielițat… De la cocotele pe care le-a interpretat la "Teatrul Vesel" – cocotele de hilariantă realizare - până la profesoara din "Ionescu G. Maria" și de la aceasta la "Kiki" – recenta ei mare creație – Nora Piacentini a parcurs etape grele, pe care le-a învins cu succes…”.

 

Nora Piacentini - debutul

Nora Piacentini - „un moț de fată picat de pe malurile Dunării” (conform aceluiași autor) – a fugit de acasă după ce a văzut piesa de teatru „Moartea civilă”, în care juca marele Manolescu, aflat în turneu cu trupa sa la Galați. 

 

A plecat la București, unde s-a înscris la Conservator. A studiat teatrul în clasa celebrului actor Constantin Nottara. Nora Piacentini a debutat la "Teatrul popular", în „Școala femeilor” de Molière. Au urmat roluri memorabile „puse exclusiv în slujba genului comic pe care-l reprezintă chipul ei șăgalnic…” pe mai multe scene bucureștene: Teatrul Regina Maria, Teatrul Vesel, Teatrul Comedia.

Nora Piacentini în trupa lui Sică Alexandrescu

În anii 1941-1942, Nora Piacentini a făcut parte din trupa lui Sică Alexandrescu (cel care mai târziu avea sa fie directorul de scenă al Teatrului Național din București) împreună cu o întreagă pleiadă de mari actori, dintre care îi amintesc doar pe Ion Iancovescu, Jules Cazaban, V. Maximilian precum și pe mai tinerii pe atunci Radu Beligan, Gr. Vasiliu-Birlic, Mișu Fotino. 

Actrița a avut parte de numeroase "critici bune" în presa vremii: „D-ra Piacentini a jucat foarte frumos. Știind totdeauna să sublinieze prin mimică și atitudini variate, momentele caracteristice din interpretarea d-sale.” - cronică publicată în "Universul literar" din 18 februarie 1939 la spectacolul "Kiki" de Andre Picard), de critici "bunicele" („Doamna Piacentini a găsit câteva accente frumoase în rolul dactilografei. O preferam însă în comedie. Iată, de-o pildă: acum 10 ani a interpretat în "Mărgeluș" rolul deținut acum de Fifi Harand. Și a dobândit, în scurta sa apariție comică, un succes mai mare decât în rolul de astăzi, de proporții mai mari, dar ușor melodramatic.” - cronică publicată de "Universul literar" - numărul din 11 aprilie 1942 - la reluarea piesei "Mărgeluș", jucată pe scena Teatrului "Comedia").

 

Dar și de critici devastatoare: „D-na Nora Piacentini merge pe rol ca pe catalige, sigură și grăbită, fiindcă pe lângă clișeul de succes al rolului își are și d-sa mecanica de succes a rutinei. D. Radu Beligan a pus nu numai frumoși bemoli și discreție în rolul de sigur succes al eroului, ci din nefericire și ceva mai mult: o prematură blazare a unei stele obosită de a mai fi cu coadă." (cronică publicată în "Revista Fundațiilor Regale" - numărul din 1 octombrie 1943 - pentru piesa "Pensiunea dragostei" de Al. Kirițescu și N. Vlădoianu, jucată pe scena Teatrului "Alhambra").

Domnișoara Cucu din Steaua fără nume

 

Roluri multe – roluri frumoase. Dar rolul care va rămâne cu siguranță în istoria teatrului românesc este acela al "Domnișoarei Cucu" din piesa "Steaua fără nume" de Mihail Sebastian. Premiera a avut loc în ziua de 1 martie 1944, la Teatrul "Alhambra", în regia lui Soare Z. Soare. În distribuție: Radu Beligan, Maria Mohor, Nora Piacentini, Nineta Gusti, Mircea Șeptilici și Mircea Anghelescu. 

 

A fost un succes de proporții. Rolurile principale ale piesei au fost scrise special pentru cei doi mari actori ai scenei românești, Radu Beligan și Nora Piacentini. Mihail Sebastian nota în jurnalul său: “M-am zvîrcolit pînă dimineața, asaltat de gînduri, de soluții, de întrebări – și pentru toate mi se părea că găsesc răspuns, cu o magică ușurinţă. (...) Rolul bărbatului îl potrivesc pentru Beligan, rolul femeii îl potrivesc pentru Nora Piacentini”.

 

Aceasta premieră ascunde o poveste adevărată: în anul 1944, din cauza legilor antisemite impuse de statul român, evreilor fiindu-le interzis să apară pe afișele teatrelor românești, Mihail Sebastian nu avea drept de semnătură. Autorul menționat pe afiș: "Victor Mincu". În fapt este vorba despre Ștefan Enescu un fost coleg de liceu al lui Mihail Sebastian la Brăila). 

La premieră sala a fost arhiplină. Agenții Siguranței statului împânzeau și ei sala Teatrului "Alhambra" (azi "Teatrul de comedie"). ”Nu a fost un succes, a fost un triumf!“ - scria presa vremii. Emoțiile nu s-au încheiat însă o dată cu seara premierei. La câteva zile după premieră, Neagu Rădulescu a publicat mai multe caricaturi ale actorilor și o anagramă în care se întreba cine este autorul piesei. Literele dădeau “Mihail Sebastian”. La cinci zile după premieră, sub semnătura V. Mardare, apărea un articol în "Universul" cu titlul “Camuflaj în teatru“, articol în care spectacolul era atacat virulent datorită originii semite a autorului adevărat, știut în fapt de toată lumea. Din fericire avocatul Ștefan Enescu nu s-a lăsat intimidat de virulența atacului. El a obținut un drept la replică care a for publicat a doua zi în "Universul". Aici a afirmat din nou că el este autorul piesei "Steaua fără nume". Abia atunci campania de presă s-a oprit. 

 

În mod straniu, mulți dintre cei implicați în conspirația premierei cu “Steaua fără nume“ au avut un destin tragic: regizorul Soare Z. Soare a murit în 23 august 1944 la podul Băneasa, ucis de un glonț rătăcit ricoșat din pavaj. Mihail Sebastian a murit într-un accident de automobil, pe Bulevardul Regina Maria, în mai 1945. Nicu Vlădoianu s-a sinucis în anul 1948, în Egipt. Mircea Șeptilici a făcut închisoare în anii 50 pentru “delicte politice“. Nora Piacentini s-a sinucis în anul 1945. 

  

Nora Piacentini - ultimul gong

“Mircea Șeptilici, are durerea să anunțe încetarea din viață a scumpei sale soții Nora Piacentini" - consemna ziarul "Universul" în numărul din 15 ianuarie 1945. Acest trist anunț a fost completat de un articol publicat în 21 ianuarie 1945 de revista "Universul literar": „Cu ce judecată poți împăca uneori durerea ajunsă să doboare până și sentimentul de viață, atunci când orice nădejde din tine este distrusă? (…) Doamne, de câte neîndurătoare renunțări s’o fi lovit Nora Piacentini ca să accepte porunca unui tragic destin!... 

 

Și - poate - de câte alte dureri a vrut să fugă ca să-și găsească liniștea în veșnicie!... Prinsă de-o meserie a cărei izbândă era râsul și veselia ei, Nora Piacentini trebuia să se împotrivească oricărei urme de tristețe, numai ca să-și păstreze nemicșorată dispoziția cu care își obișnuise publicul. Pe forța neegalabilului său talent comic, drama sufletească urma să capete întâietatea. Și a murit…. a murit râsul, a murit veselia și – ce e mai dureros – am pierdut talentul actriței care ne dăruise etalonul valorii prin muncă și nedesmințită pasiune de artă.”