$$$

 Milioane de oameni din întreaga lume știau despre dragostea ei pentru soțul său. Nu era celebră în sensul convențional al cuvântului – nu era vedetă de cinema, nici cântăreață, nici lider politic. Nu era recunoscută pe stradă, iar numele ei rămânea adesea în umbră... și, într-un fel, era într-adevăr ciudat: mulți nu auziseră aproape nimic despre Kim, dar despre dragostea ei uriașă – auziseră.

Marilyn Judith Grove s-a născut în 1941, în Noua Zeelandă. Despre copilăria ei se știe puțin, dar acest lucru, de fapt, nu contează, căci adevărata poveste a început când a împlinit 19 ani. Atunci a părăsit țara natală și a pornit să călătorească. A ajuns în Australia, Europa, Statele Unite, iar aceasta din urmă i-a schimbat destinul.

În 1967, Marilyn s-a mutat la Los Angeles, unde l-a cunoscut pe Roberto Alfredo Vincenzo Casali, inginer în informatică. El frecventa același club de schi unde ea lua lecții. Nu după mult timp, s-au logodit.

Hotărâtă să se așeze la casa ei, Marilyn s-a angajat ca secretară într-o companie de design. Nu avea studii de artă și nici un talent deosebit, dar era fermecată de atmosfera creativă în care se afla. Un strop de imaginație, o urmă de romantism – și au început să apară amuzantele ilustrații pe care Marilyn le lăsa sub formă de bilețele pentru bărbatul iubit. Pe ea însăși se desena ca pe o fetiță cu pistrui, ochi mari și păr lung, blond; pe Roberto – ca pe un băiat brunet.

Marilyn nu lua desenele în serios, considerându-le simple mâzgălituri, iar acestea erau menite să exprime cele mai intime sentimente. Însă lui Roberto îi plăceau atât de mult încât le păstra ca amintire.

Se spune că tot el i-a arătat, într-o zi, colecția de desene unui jurnalist de la Los Angeles Times, care, intuind potențialul lor, le-a publicat în ziar. Prima serie, semnată cu pseudonimul „Kim Grove”, a apărut pe 5 ianuarie 1970.

Publicarea s-a suprapus peste valul de popularitate al romanului Love Story al lui Erich Segal, best-seller al anului 1970, după care s-a turnat imediat și filmul. Sloganul filmului spunea: „A iubi înseamnă să nu trebuiască să spui niciodată «îmi pare rău»”, exprimând ideea că cei care se iubesc se înțeleg și fără vorbe. Pe acest fundal, desenul lui Kim cu legenda – „Iubirea înseamnă... să poți spune că-ți pare rău” – a avut un succes răsunător.

Caricaturile au devenit extrem de căutate și curând au fost publicate nu doar în SUA, ci și peste hotare, aducând familiei Casali – între timp Kim și Roberto se căsătoriseră – venituri de 4-5 milioane de lire sterline pe an. Cei doi s-au mutat din State în Noua Zeelandă, unde și-au cumpărat o casă.

Afacerea „Love is...” a înflorit: desenele erau reproduse în tiraje uriașe, iar imaginile cu diverse texte erau imprimate pe felicitări, cărți, tricouri, bijuterii, calendare, postere și multe alte produse, ajungând în peste 60 de țări. În plan personal, Kim era fericită: familia Casali a fost binecuvântată cu doi băieți... Până în 1975, când totul s-a prăbușit: lui Roberto i s-a pus un diagnostic letal.

Kim nu a mai continuat să deseneze – poveștile luminoase nu mai ieșeau din sufletul ei. L-a angajat pe caricaturistul Bill Asprey să creeze noi desene despre cuplul îndrăgostit, iar ea s-a dedicat îngrijirii soțului, a cărui stare se înrăutățea rapid. În 1976, Roberto Casali s-a stins din viață, la doar 31 de ani.

La 16 luni după moartea lui, s-a născut al treilea fiu al său. Povestea a fost larg relatată în presă, fiind unul dintre puținele cazuri de fertilizare in vitro la acea vreme. Procedura era nouă, controversată și adesea condamnată ca imorală, dar Kim Casali a dorit să mai aibă încă o parte din bărbatul iubit.

După nașterea copilului, dorind să fugă de amintiri, Kim s-a mutat în Australia, unde și-a cumpărat un ranch. A crescut singură cei trei fii – Stefano, Dario și Milo Roberto – și s-a dedicat creșterii cailor. Nu s-a mai recăsătorit niciodată.

Kim Casali, femeia care a slăvit iubirea, a plecat dintre cei vii în 1997.