Multumesc, Oana! La multi ani tuturor!A fost Anul Centenar,
Care ne-a adus în dar
Tot soiul de evenimente
Și nu doar din cele selecte.
Ce-am avut, ce-am realizat,
La Centenar ne-am raportat!
Iar acum stăm frumușel,
Ca să-l așteptăm pe el.
Despre Anul cel Nou zic,
Doar vine peste-un pic.
Și sperăm c-o să ne-aducă
Tot ce-am scris pe-o listă scurtă:
Sănătate... cine n-ar vrea?
Că doar nu e de colea.
Credință... măcar cât un bob,
Să mutăm munții din loc,
Și bani... cât mai mulți,
Căci pentru oameni sunt făcuți.
Voie bună, veselie,
În orice drum, o făclie.
Pe toate astea le dorim,
Ține de noi să îndeplinim.
S-avem noroc, să se împlinească,
La noi, și la dumneavoastră!
Un An Nou fericit!Oana cu toți ai casei
luni, 31 decembrie 2018
Urare de Anul Nou
marți, 25 decembrie 2018
Scrisoarea Reginei Maria către fiul său cel care avea să devină regele Carol al II-lea al României
*Sinaia*
*25 decembrie 1925*
său atunci când îi străpunge inima pentru a doua oară? Aveai totul: o țară
care avea nevoie de tine, o muncă măreață înaintea ta, un viitor mare, un
cămin fermecator, o soție bună și frumoasă, un copil de adorat, părinți
care te iubeau și cărora ai fi putut să le fii mâna dreaptă. Părinți care
merg spre bătrânețe, care și-au dat viața pentru o misiune pe care tu
trebuia să o completezi. Renunți la toate acestea, le fărâmi în bucăți, le
zvârli deoparte ca pe niște lucruri de aruncat. Și pentru ce? Încerci să te
înșeli singur, pe noi și pe alții cu vorbe goale. Le faci imputarea că n-au
încredere în tine, că n-au înțelegere pentru nevoile tale omenești și nu-ți
recunosc străduințele. Știi că ai avut mai mult decât ți se cuvenea din
lucrurile bune ale acestei lumi. Ai avut mai mult decât partea ta de
dragoste, de îngăduință, bani, prestigiu, încredere și, dacă n-ai avut încă
destul, este fiindcă nu ai voit-o, fiindcă ai preferat pe lăudatorii goi și
lipitori în locul celor care, dorindu-ți binele, s-au ridicat în fața
primejdiei ca să strige: “Ia seamă!”, pentru că te iubeau mult, pentru că
aveau încredere în viitorul tău, fiindcă voiau să facă din tine un om.*
*Care dintre noi nu a fost silit uneori în viață să asculte rațiunea, să
urmeze un sfat aspru, să renunțe la ceva, să sacrifice o parte din cele mai
scumpe dorințe? A iubi adânc nu înseamnă a merge orbește după ceea ce omul
poate să dorească într-un moment de înnebunire. A iubi înseamnă să încerci
să țintuiești pe cel pe care-l iubești în drumul drept, să încerci să-l
ajuți să trăiască așa cum trebuie, să se facă un om de onoare și folositor,
să încerci să-l încurajezi să accepte partea sa de durere, ca și partea de
muncă și de plăcere. *
*Cum ți-am spus-o în ultima noastră întâlnire tristă de la Sinaia, ceea ce
nu pot întelege la tine este concepția ta de viață. Care este concepția ta
asupra datoriei? Asupra dragostei? Dragostea este pentru tine numai o
îngăduință către tine însuți, numai lăsarea în voia năvălirilor de
instincte împinse până la disprețul satisfacerii și uitării imediate. Nu
este în codul tău nici o credință, nici o stăpânire, nici un sentiment al
datoriei, nici o cinstire a cuvântului dat, nici o mărginire a moralei,
nici un drum drept pe care să vrei să-l urmezi, nimic, absolut nimic? Nici
un ideal, nici un vis al viitorului? Numai să te lași pradă pasiunilor care
plutesc în jurul tău? Atunci, fiul meu, ai dreptate să pleci; atunci nu ne
putem înțelege. Vorbim o limbă deosebită. Atunci, în realitate, nu ești
demn să fii așezat în fruntea altora, să fii ales șef al unui popor care
are nevoie de un conducător capabil de sacrificii, de un om care să-l
iubească îndeajuns pentru a se învinge pe el însuși din dragoste pentru
popor. Dacă nu recunoști nici o datorie, nici o credință, nici o obligație,
atunci, într-adevar ești nedemn să porți făclia. *
*Erai aici folositor la toate și tuturor: erai născut pentru o moștenire
glorioasă. Și acestea toate le arunci oamenilor în față. Și pentru ce? Și
pentru cine? *
țării “cel dintâi născut român”, primul lor copil. Erai nădejdea noastră,
comoara noastră și bucuria viitorului nostru. Erai ca Mihai, un băiețaș cu
bucle de aur. Și l-ai părăsit pe Mihai. *
*Către soția ta, către mama ta, nu spui nici un cuvânt. Pentru el nu
trimeti o îmbrățișare. Îl părăsești, îl azvârli din viața ta și, odată cu
el, pe dulcea ta tovarășă pe care juraseși să o iubești, să o cinstești și
să o protejezi. Nici un cuvânt ca să ne ceri să ne ocupăm de el. Nici un
cuvânt ca să-l apropii de inima țării. A țării pe care ai trădat-o. Nici un
cuvânt de iubire sau recunoștință pentru tatăl tău care a fost așa de
aproape de moarte în primăvară, nimic ca să micșorezi loviturile groaznice
pe care i le-ai dat laș, în aceste ceasuri pline de primejdie. Nici un
cuvânt de amintire, de iubire, de recunoștință, de fidelitate. Numai
imputări: că n-ai fost înțeles și că n-ai fost ținut în seamă. *
*Carol, fiul meu, aceasta este urarea de despărțire a mamei tale: ca să nu
îți poți da seama niciodată cât de hidos este actul pe care l-ai săvârșit
și în ce chip îngrozitor și neomenos ai făcut ceea ce ai făcut. Lumea este
mare, sunt mulți rătăcitori pe pământ, mulți nelegiuiți, fii rătăcitori. Te
duci printre ei. Întoarce-ți privirea, spre cine și cu cine?! Nici eu, mama
ta, nu o știu. Crezi că poate să fie pentru tine o fericire adevărată,
chiar dacă pe noi ne părăsești, chipul păcatului încoronat în șuvițe roșii?*
*Am încercat odată să te opresc. Am crezut odată că ceva din băiatul cu păr
de aur trăia încă în tine, primul meu născut, ceva care era ca Mihai de
astăzi și care ar fi rămas în tine, ceva care ar fi putut să slujească
această țară pe care noi o construim, ceva adevărat, ceva care să fi fost
încă fiul meu. Atunci m-am ridicat că o tigroaică, apărându-și puiul
îndârjită și luptând cu o lume plină de ură, din dragoste pentru tine,
Carol, pentru că mai credeam în tine. Astăzi deschid mâinile amândouă și le
găsesc goale, goale de orice credință. Dacă socotești că viață îți
datorează totul și că tu nu-i datorezi nimic în schimb, atunci, Carol,
băiatul meu, faci mai bine să pleci. Desigur, nu ești demn de misiunea pe
care ți-o încredințase Dumnezeu. Nu ești demn să fii un om printre oameni.
Nu ești demn să fii soț, părinte și fiu. *
ar fi lumea, inima unei mame este cu mult mai mare și, chiar sfâșiată în
bucăți, zdrențuită într-atât că nu mai este decât o rană sângerândă, o vei
găsi, încă bătând pentru tine, până în ultimul ceas. Când vei avea nevoie
de ea, adu-ți aminte de aceasta, Carol, și, pentru băiatul cu șuvițele de
aur, care a fost altădată al meu, te îmbrățișez pentru ultima oară și pe
frunte îti dau, Carol, ultimul sărut de mamă. *
*Drumurile vieții sunt lungi și numeroase, Carol, și dacă eu, Regina,
trebuie să te zvârl din mine, inima mea te va aștepta totuși la capătul
fiecăruia dintre aceste drumuri, fiindcă, fiul meu, Carol, cred că va veni
într-o zi ceasul negru când ai să plângi singur, părăsit de toți, așa cum
tu i-ai părăsit pe toți. *
Primit de AMPRESS de la Prof. Ioan Bocioacă, Vălenii de Munte
joi, 13 decembrie 2018
Clasament final SuperBlog 2018
Salut,
superbloggeri! Iată-ne la sfârșitul ediței aniversare de 10 ani a
competiției noastre! Cum s-a încheiat jurizarea tuturor probelor,
inclusiv contestațiile, vă prezentăm mai jos clasamentul final SuperBlog 2018 (cu bold sunt marcați finaliștii competiției).
Felicitări și mulțumiri tuturor pentru
implicarea voastră! Cele peste 2500 de articole înregistrate în
competiție ne arată că v-au plăcut provocările propuse de sponsori și
sperăm că antrenamentul dobândit scriind în SuperBlog să vă ajute să vă
atingeți cele mai îndrăznețe obiective de blogging.
Mulți ne-au întrebat deja despre
următoarea ediție. Ei bine, la 1 martie dăm startul pentru Spring
SuperBlog 2019. Vă recomandăm să vă abonați la newsletter pentru a afla
când încep înscrierile!
Deocamdată însă, premiile încep să plece
spre voi și avem de petrecut în week-end, la Gala și party SuperBlog
2018, găzduite de Royal Boutique Hotel Poiana Brașov. Sărbatori fericite
și să ne regăsim cu bine!
# | Concurent | Blog | Punctaj |
1 | Georgiana Mihăilă | O pisică neagră | 2502 |
2 | Simona – Oxana Rusinescu | O carte nescrisă | 2487 |
3 | Oana-Andreea Răcaru | Travelholyc | 2473 |
4 | Alexandra Leorinț | The 24th avenue | 2471 |
5 | Dana-Maria Jugăurs | Bibelou | 2468 |
6 | Mirela-Carmen Stancu | Shanti-spirit | 2468 |
7 | Cristina Albu | Plecată hai-hui | 2468 |
8 | Alina Georgescu | Alegerile Sandei | 2465 |
9 | Daniela Vereș | Esență de… blog | 2464 |
10 | Cătălina Coman | Porția de citit | 2464 |
11 | Radu Țuglea | Dincolo de nori | 2462 |
12 | Cristina Chifu | Cristina din Moinesti | 2457 |
13 | Carmen-Roxana Canceu | Veni Vidi Amo! | 2452 |
14 | Otilia Dima | Cu ghilimele | 2450 |
15 | Codruța Romanţa | Blog de codru | 2450 |
16 | Mirela Marin | UniqueByMM | 2446 |
17 | Ruxandra Țețiu | Copilărim | 2445 |
18 | Loredana Răduică | Blog Culore | 2443 |
19 | Claudia Vasilache | Drumul vietii | 2443 |
20 | Luiza Simonescu | Outline beauty | 2442 |
21 | Elena Irofte | Sienweb retete, pasiuni si alte minuni | 2440 |
22 | Ioana Sipatchin | Cafeneaua consumatorului | 2439 |
23 | Violeta Giol | Povesti_de_neadormit | 2438 |
24 | Theodora Istrati | Theodora Istrati | 2437 |
25 | Constantin Sebastian Târnoveanu | Unaaltacucostica.wordpress.com | 2435 |
26 | Voichița Ioana Bondor | Ichmeisme | 2433 |
27 | Eva Ancuța Hamza | Rândurile Evei | 2432 |
28 | Camelia – Maria Cîmpean | Toamna mea | 2430 |
29 | Ionela Mihaela Popescu | Notițele Ionelei | 2429 |
30 | Oana Pană | HR passion | 2427 |
31 | Lăcrimioara Cîciu | Arome în bucătărie | 2426 |
32 | Alexandra Petronela Enache | Just me | 2424 |
33 | Georgiana Țonef – Filip | Ordine sau dezordine | 2420 |
34 | Corina Podocea | Aproape de prieteni | 2417 |
35 | Florina Krisch | Florina Krisch | 2410 |
36 | Emil Călinescu | Blogger cu greutate | 2407 |
37 | Florina Dumșe Popa | Colț de suflet | 2406 |
38 | Givan Iusein | La Gigel | 2404 |
39 | Florina Eugenia Cordos | Florina Cordos | 2398 |
40 | Cristian Lucian Hatschner | Cluc | 2397 |
41 | Alin-Nicolae Boncea | Jurnalul de iubire | 2397 |
42 | Valerica Oprișanu | Vavaly | 2397 |
43 | Mihaela Dobre | My mind | 2396 |
44 | Daniel Duță | Glam News Magazine | 2393 |
45 | Raluca Mărgean | Atelier Marbelle | 2390 |
46 | Silvia Puiu | Rayuela | 2389 |
47 | Georgiana Albu | Lady butterfly dreams | 2387 |
48 | Maria Luisa Matei | Un blog perfect! | 2384 |
49 | Marius Ionel Voinea | Marius blog | 2383 |
50 | Oana Silviana Crăciun | Călător de poveste | 2382 |
51 | Diana Ion | Dianaantesofi | 2379 |
52 | Rodica Mihaela Pasere | Jurnalul iubirii | 2362 |
53 | Beatrix Cozma | Pasiune veche în straie noi | 2358 |
54 | Ramona Badea | Random prin viata | 2356 |
55 | Luminița Tudosă | Magia cuvintelor | 2352 |
56 | Dana – Teodora Mierluț | Be special, be you | 2352 |
57 | Patricia Andreea Berbec Macasoi | Ganduri | 2330 |
58 | Roxana Raicu | Magic and books | 2328 |
59 | Larisa Maria Mustață | Să călătorim | 2323 |
60 | Adriana Popa | A capriccio | 2316 |
61 | Elena Diana Lupu | Viata in culori | 2312 |
62 | Oana Cătălina Rădoi | A blogg | 2310 |
63 | Alexandra Ciucanu | Alexandra Ciucanu – my thirties story | 2296 |
64 | Cristian Berbece | Cris B – Povesti, valuri si marketing | 2293 |
65 | Adrian Găinaru | Ai heart you | 2208 |
66 | Cristina Scacun | Jurnalul Cristinei | 2203 |
67 | Ioana Razk | Comentatoramator | 2155 |
68 | Diana Niță | Today escapes | 2116 |
69 | Marius Mandache | www.mandachisme.com | 2019 |
70 | Istvan Bertalan | Medias news | 2006 |
71 | Corina Lazăr | Artificii | 1969 |
72 | Alina Lerca | Madmoiselle Sarcastique | 1952 |
73 | Adriana Olga Rajala | Fii pe fază! Fii informat! | 1867 |
74 | Olimpia Săpunaru | Alma nahe(r) | 1838 |
75 | Nicolae Dobrescu | Clepsidra timpului | 1804 |
76 | Iulia Mihai | Iulia Kelt – serial shooter photographer | 1786 |
77 | Dana Codori | DanaCodori | 1759 |
78 | Amalia Marinescu | Amalia Marinescu blog | 1749 |
79 | Teodora-Alexandra Popescu | Kara sevda | 1731 |
80 | Teodor Cosmin Petre | Cosmin Petre – blog cu subiecte diverse | 1664 |
81 | Daniela Havarneanu | Spicuiri | 1589 |
82 | Corina Savu | Savu Corina | 1503 |
83 | Lelia Iancu | La portile Atlantidei | 1497 |
84 | Bogdan Gheorghe | Exercitii de explorare a lumii | 1469 |
85 | Oana – Diana Stanciu | Pentru suflet, minte, corp | 1462 |
86 | Georgiana Cimpu | Fericirea începe cu un zambet | 1460 |
87 | Diana Moraru | Beliveinangel | 1449 |
88 | Nicoleta Cristea | Hoinariprinviață.ro | 1407 |
89 | Maria Sîrbu | Myth | 1406 |
90 | Ana Tugearu | Teenerete | 1402 |
91 | Dana Toader | Transmiteri | 1391 |
92 | Cerasela – Ivana Horeanu | Amely’s mum | 1348 |
93 | Ștefan Trepăduș | Un poet pierdut | 1330 |
94 | Mădălina Cărbunaru | Jurnalul unei calatoare | 1265 |
95 | Larisa Militaru | Larisa M | 1212 |
96 | Gabriela Adelina Pană | Gabriela Adelina | 1188 |
97 | Denisa Grigoraș | Atitudine slabă | 1167 |
98 | Lucia Blendea | Terapii online | 1045 |
99 | Gabriela Rizea | Jurnal de mama | 1012 |
100 | Elena – Georgeta Vasile | Elenisme | 1004 |
101 | Tincuța Elena Coman | Savoareinbucatarie.wordpress.com | 898 |
102 | Alin Bordeianu | Aproapemasini | 805 |
103 | Adina Mihaela Pană | Adda Mihaela P | 764 |
104 | Andrei Mihai Cenuşă | Andrei Cenuşă blog | 739 |
105 | Ella Popescu | Miss Bunica | 739 |
106 | Georgiana Mihuț | Born to travel | 734 |
107 | Bianca Alexe | The universe painted in thoughts | 727 |
108 | Florentina Coman | O lacrimă de cerneală | 646 |
109 | Andreea Homoranu | Andreea Homoranu | 626 |
110 | Georgiana Ecovescu | Iar plec | 581 |
111 | Elena-Raluca Belu | Femeia25+ | 568 |
112 | Andreea Ceauș | Maioni.ro | 565 |
113 | Camelia Covaci | My pure style | 562 |
114 | Almona Oana Țilea | Almona calatoreste | 550 |
115 | Alina Donosă | Munay life | 547 |
116 | Ioana Mărgineanu | Bugetdefamilie.ro | 547 |
117 | Cătălina Pancoș | Soul online | 474 |
118 | Ciprian Stoian | Stoianciprian.blog – seo si inbound marketing | 471 |
119 | Ioana Vasiliev | Moldoveanca descurcăreață | 457 |
120 | Andreea Simona Zlatan | Asz-help | 450 |
121 | Ioana Miroiu | Fingerprints | 372 |
122 | Ramona Anastasiu | Romania SEO | 370 |
123 | Violina Pălălău | Violina | 369 |
124 | Mădălina Marincas | Mădălina Pintea | 368 |
125 | Robert Enache | Robert Iulian Enache | 355 |
126 | Veronica Glodeanu | Pe muchie de cutit | 340 |
127 | Ramona Morar | à pois | 327 |
128 | Alina – Florentina Gheorghe | Alina-Gheorghe.ro | 274 |
129 | Loredana Nan | www.jurnalulfericirii.ro | 271 |
130 | Izabella Miklos | Be free be zen | 268 |
131 | Cătălina Lungu | Jurnal de vărsător | 267 |
132 | Irina Calistru | Esti ceea ce mananci | 263 |
133 | Mădălina Gheorghe | Mami la puterea doi | 255 |
134 | Elena Gabriela David | DJ Lady Kassandra | 253 |
135 | Adelina Poenar | Blogul Zeiței Mătură | 207 |
136 | Andreea Nastac | Andrela.ro | 193 |
137 | Adelina – Ionela Matei | Adde’s thoughts | 190 |
138 | Cristian Cezar Han | Cristian Cezar travels | 187 |
139 | Cătălina Bianca Cucu | Blog de zâmbit | 186 |
140 | Rahela Petrescu | Rahela Petrescu | 186 |
141 | Cristina Dragomir | Ieftinici | 184 |
142 | Monica Bulgaru | Monica scrie | 181 |
143 | Angela Tudose | Angela călătorește | 178 |
144 | Ionela Alina Moldovanu | Ialina222.wordpress.com | 161 |
145 | Bogdan Mihalașcu | Moneywatch.ro | 97 |
146 | Adriana Iulia Gherghiceanu | Adrillia | 96 |
147 | Adelina Anca Fundătureanu | Furtuna de emoții | 95 |
148 | Natalia Constantin | Natalia C. | 95 |
149 | Luiza Potecă | Luiza Potecă | 95 |
150 | Angelica Diana Băcanu | 5atalk.ro | 95 |
151 | Maria Alexandra Ioana | Make-up swan | 94 |
152 | Andreea Elena Eftimie | Andreea Eftimie | 94 |
153 | Dan Dinică | Blogger de lene | 94 |
154 | Tudor-Șerban Buțiu | Tudor reviews and others | 93 |
155 | Ramona Chivereanu | Rawmona | 91 |
156 | Ancuța Evelina Mîntescu | Evelina Mîntescu | 81 |
157 | Roxana Elena Trandafir | Jurnal de mamica de rege mic | 0 |
158 | Ruxandra – Lidia Ciupitu | Ariciu Ruxandra with wild wings | 0 |
159 | Roxana Vasilescu | Mihaela Roxana | 0 |
160 | Raluca Filimon | Ralu story | 0 |
161 | Olga Hosu | Www.capturi-urbane.com | 0 |
162 | Mariana Cătălina Argatu | Blogul Cătălinei (Katherine’s blog) | 0 |
163 | Radu – Alin Balaj | BalajRaduAlin | 0 |
164 | Cornelia Crina Popa | Despre nimicuri si alte fantezii | 0 |
165 | Eva Dumitrescu | Really watching | 0 |
166 | Răzvan – Andrei Munteanu | Munteanu Răzvan – Andrei | 0 |
167 | Georgiana Lazăr | Georgiana Lazăr | 0 |
168 | Elena-Cristina Alexandroaia | District real passion | 0 |
169 | Cristina Antal | Erase rewind | 0 |
170 | Alina Gheorghiescu | Familia Hai Hui | 0 |
171 | Maria Alexandra Boeru | Mariaboeru | 0 |
172 | Ana Ulmanu | Ana Ulmanu blog | 0 |
173 | Gabriela Grădinariu | Gabbella | 0 |
174 | Lilia Toma | Mama in fiecare zi | 0 |
175 | Cristina Șuteu | Cristina Șuteu | 0 |
marți, 4 decembrie 2018
Vine, vine Mos Craciun!
E vreme de iarna, acea vreme cand toate povestile copilariei stau ingropate sub zapada, asteptand sa fie dezvelite de sub stratul de omat si sa fie aduse in casa, unde, la caldura focului din camin, invaluite de aburii unei cani de ceai sau de cafea fierbinte, sa fie depanate cu glas domol de un povestitor de ocazie.
Este acea vreme magica a sarbatorilor cand toti redevenim copii. Este acea vreme a sarbatorilor cand patrundem in lumea magica a povestilor, in caldura caminului si familiei, cand ne dorim sa primim bucuria unui cadou mult dorit de ceva timp.
Este vremea magica cand fiecare ascultam colindele suspinand in surdina si vestind nasterea unui nou inceput, al iubirii, bunatatii si iertarii. Este vremea magica cand fiecare primim cate ceva nou in viata noastra.
Este iarna din nou. Ca si in alti ani se simte apropiindu-se parfumul magic al sarbatorilor, cand toti redevenim copii. Si ce ne putem dori mai mult decat magia povestilor, a colindelor, a darurilor si a jocului?
Atata vreme cat ramanem copii, in fiecare lucru, in fiecare poveste, in fiecare personaj plasmuit de imaginatia noastra si in care vom dori sa ne intrupam, vom gasi cate un joc pe care il vom juca cu enorm de multa placere impreuna cu prietenii. Si astfel vom redeveni copii macar pentru o clipa pe care o vom prelungi atata vreme cat ne dorim magia copilariei.
Ca dintr-o cutie magica, din magazinul cutia.ro vom scoate, rand pe rand, unul cate unul, mai multe jocuri de societate/board games. Fiecare dintre ele poate fi transpus intr-o poveste fascinanta, pe care o vom povesti jucand chiar noi rolurile fiecarui erou in parte.
Carcassonne... Sa ne regasim cu totii in mijlocul unui peisaj medieval, cu orase fortificate, manastiri si campuri intinse. Aici avem puterea de a ne construi singuri peisajele in care vom voi sa ne desfasuram actiunea. Cu ajutorul unor cartonase simple, dar frumos colorate, vom plasmui singuri o ontreaga retea de strazi, orase, pajisti si manastiri. Totul depinde de inventivitatea fiecaruia dintre noi, nu doar in construirea cadrului general cat si in plasarea strategica a pieselor de joc. Nimeni nu stie de la inceput firul povestii, ci isi tese singur, dar si impreuna cu ceilalti jucatori, intreaga retea a intrigii povestii, totul depinzand de strategia construita de fiecare jucatori.
Stone Age... Sa patrundem mai adanc in negurile istoriei umanitatii: in perioada cand societatea era organizata in triburi, cand resursele pe care tribul le putea folosi ajutat de cunostintele reduse din acele vremuri, erau destul de limitate, fiecare jucator, membru al unui trib, se va lupta sa stranga cat mai repede resurse de lemn, piatra, caramida si aur, pentru a obtine un nivel cat mai inalt de dezvoltare si pentru a construi cladiri. Scopul fiecaruia dintre jucatori este progresul civilizatiei din tribul lor. Deoarece resursele sunt totusi destul de limitate, fiecare jucator se va folosi atat de sansa cat si de abilitatile sale strategice de a valorifica orice picatura de noroc ce le apare in cale.
Lansat in Romania chiar anul acesta, AXIO este un joc ingenios pentru toata familia, creat de Dr. Reiner Knizia. Jocul ii pune pe participanti in fata provocarii de a combina piesele cu simboluri de pe tabla de joc, avand scopul de a acumula cat mai multe puncte pentru fiecare simbol în parte. Cu cat seria de simboluri identice e mai lunga, cu atat se obtin mai multe puncte. Dar asta nu este tot! Pentru ca jocul sa fie si mai palpitant, la finalul partidei, numai simbolul cu cel mai mic scor de pe tabla va fi cel care conteaza.
Orice joc de societate reprezinta o provocare: aceea de a folosi propria imaginatie pentru a construi strategii demne de a te conduce spre victorie. Si cum fiecare isi doreste sa devina invincibil, se va antrena mereu pentru a-si dezvolta abilitatile necesare.
Articol scris pentru proba Cutia.ro lansată la SuperBlog

sâmbătă, 1 decembrie 2018
Noul showroom AVmall, destinația iubitorilor de perfecțiune audio-video
Mica fiind, am fost atrasa mereu de altceva decat de tehnologie de ultibma ora. Poate pentru ca nici nu aveam prea mult acces la ea, atat din punct de vedere financiar, la inceput, cat si pentru ca, ceva mai tarziu, nu prea se gasea pe piata decat cu foarte mare greutate. Asa ca am fost nevoita, incetul cu incetul, sa ma descurc in viata cu ce aveam la indemana. Adica sa fac din dejectii bici si acesta sa mai si pocneasca. Imi umpleam timpul citind ce apucam si ce reuseam sa gasesc, cotrobaind prin biblioteca personala si cea publica. Savuram din plin orice muzica si orice film pe care reuseam sa le urmaresc.
Situatia a durat ani de-a randul... Din copilul de altadata devenisem om matur. Primele gesturi au fost sa profit de ceea ce se ivisera "pe piata" (carti si filme) si sa citesc cat de mult se putea si sa vad cat de multe filme puteam avea la dispozitie. Desigur in limita timpului.
La un moment dat am constatat ca, oricat de mult m-as fi ferit si as fi ocolit tehnologia, acesta ma ajungea din urma si incerca sa ma forteze sa-mi insusesc convingerea ca fara tehnologie nu se poate trai. Initial mi-am luat un calculator (desktop), cu oarece eforturi financiare, si m-am conectat la internet, constatand ca vechile metode de informare si de documentare profesionala nu mai erau suficiente si devenisera mult mai costisitoare comparativ cu ceea ce puteam dobandi avand la dispozitie internetul chiar la mine acasa. La putin timp am renuntal la telefonia fixa in favoarea telefoniei mobile, care in timp mi-a demonstrat, mie si familiei mele, ca isi merita banii din plin, oricat de mult ne-ar fi costat pe toti.
In momentul in care imi cumparam un aparat, de orice fel ar fi fost si din orice categorie ar fi facut parte, incercam pe cat de mult posibil sa imi dau seama cum functioneaza si cat de multe lucruri putea face tocmai pentru a ma putea folosi de el in cat mai multe moduri posibile. Iar in momentul in care imi dadeam seama ca respectiva "scula" devenea uzata initial fizic si mai apoi moral, o inlocuiam cu alta mai performanta. Si incepeam "autoinstruirea" de la inceput. Si incetul cu incetul incepeam sa fiu atrasa nu atat doar de tehnologie cat mai ales de ceea ce puteam face cu ea: muzica filme si lectura nelimitat si pe gratis, scris si poze/filmulete impartasite cu altii, comunicare aproape nelimitat...
In momentul in care am intrat in posesia unui telefon suficient de performant incat sa pot fotografia/filma cu el si sa mai fie conectat si la internet, am prins gustul fotografiatului/filmatului, iar ceea ce puteam face postam pe internet. Iar atunci cand telefonul s-a "transformat" in smartphone, din ce in ce mai performant, pasiunea nou dobandita a atins cote tot mai inalte. In plus puteam asculta muzica sau posturi de radio non-stop chiar de pe telefon.
Treptat-treptat incep sa imi dau seama ca smartphone-ul, oricat de performant ar fi, are ecranul din ce in ce mai mic raportat la ochii mei din ce in ce mai imbatraniti si mai "harbuiti", care cu greu vor mai putea vedea sufcuent de clar ceva pe ecran. Plus ca bateria, oricata autonomie ar avea, la un moment dat va ceda in lipsa posibilitaatii de reincarcare la o susra de curent electric.
Tocmai de aceea poate ca in curand voi dori sa inlocuiesc laptopul sau smartphone-ul cu altceva, fie si numai ca solutie alternativa pentru a urmari muzica, filmele si concertele preferate. Asa ca la un moment dat s-ar cere achizitionata aparatura audio-video performanta care sa fie folosita in orice ocazie si cu atat mai mult in ocaziile speciale. Ce poate fi mai placut si mai plin de nostalgie decat vizionarea, in intimitate, a unor casete video filmate, poate, in anumite clipe petrecute cu familia si/sau prietenii? Peste timp ne vom aminti cu nespusa placere de acele momente si vom retrai acele clipe la felde intens si poate altfel. Sau poate ca vom dori sa vedem filmul preferat, poate un film vechi de colectie, si (sau poate cu atat mai mult!) in momente cand acesc film nu ne este accesibil la televizor sau la cinematograf. La fel si in cazul concertelor de referinta si de colectie cu artistii de valoare preferati de noi.
Pentru cei care imi impartasesc ideile si pasiunile am o intrebare: cum ar fi sa avem la dispozitie ceva mai mult decat un magazin de profil, chiar cu extindere nationala? Ce-ati spune de un showroom de profil?
Da. Este vorba de noul showroom audio-video AVmall, cel mai mare showroom audio-video din Romania, inaugurat deja pe data de 5 noiembrie. Situat pe str. Acvila nr. 41, sector 5, din Bucuresti, showroomul AVmall are patru incaperi dedicate pentru teste audio și video. Acesta este, de altfel, primul si singurul showroom oficial al videoproiectoarelor OPTOMA, unul dintre cei mai mari producatori din lume pentru acest tip de echipamente video.
Acum, ca stiti deja locatia, sa pornim la drum. Aici vom gasi videoproiectoarele Optoma si boxele Indiana Line sau boxele Davis Acoustics. Cele mai bune din domeniu, va asigur!Si sa mai precizez ca videoproiectoarele Optoma includ sisteme multicanal Indiana Line și Davis Acoustics. Asadar se potrivesc de minune cu tipurile de boxe mai sus mentionate. Si va asigur ca odata achizitia facuta nu veti regreta: aveti aparatura perfecta achizitionata la cel mai bun raport pret-calitate.
Cu o asemenea aparatura, aveti un adevarat studio profesional instalat chiar la voi acasa...
... sau, de ce nu, un cinematograf minimalist dar in proportii reale, de 1:1, instalat la voi acasa. Nu va mai lipsesc decat casetele video pe care doriti sa le urmariti. Dar acest lucru nu va fi o problema pentru pasionati ca voi. O asemenea aparatura Hi-Fi va va asigura o video-auditie mai mult decat perfecta chiar acasa la voi.
Desigur, aparatura aceasta poate fi completata prin achizitionarea de alte echipamente electronice de tip Nuprime, Xindak, Electrocompaniet, Auralic si de cabluri audio de tip Tellurium Q, Chord, adica de accesorii de calitate maxima. Toata aparatura poate fi asamblata rapid, instalata rapid si pusa in functiune la fel de rapid. Aparatura este performanta, fiabila, economica ca si consum de energie si suficient de puternica chiar si pentru cei mai exigenti utilizatori.
Asa ca, odata dotati cu tot ceea ce este necesar, va doresc de pe acum: VIZIONARE PLACUTA!
Articol scris pentru proba AVmall lansată la SuperBlog

Abonați-vă la:
Postări (Atom)
***
8 curiozități despre Steven Spielberg, regizorul care a absolvit facultatea de film la 55 de ani Născut la 18 decembrie 1946, Steven Spielb...
-
Cred că de la vârste fragede am fost un copil "cu personalitate". O fi fost zodia? O fi fost temperamentul, un temperament mai ap...
-
Ca oameni suntem înzestrați cu dorința de întrajutorare și cu sentimentul de compasiune pentru semenii noștri aflați în nevoie. Ajutăm necon...
-
Am început să citesc destul de devreme, înainte de a merge la școală pentru a studia abecedarul. Cred că am deprins literele din mers: pări...