$#$

 SAMSON BODNĂRESCU

Samson Bodnărescu s-a născut la data de 27 iunie 1840, de Sfântul Cuvios Samson, în satul Voitinel, județul Suceava și a murit la 3 martie 1902, în Pomârla, județul Botoșani. A fost un scriitor și poet român, care a participat la activitatea Junimii.

A urmat studii liceale la Cernăuți și Rădăuți după care a ocupat un post de profesor și pedagog la Institutele Unite din Iași, fiind în același timp, membru al Societății culturale Junimea. A urmat studii universitare de filozofie la Viena, Berlin și Giessen și s-a întors la Iași în 1870, după obținerea doctoratului în filosofie. A ocupat un post de bibliotecar la Biblioteca Universității și apoi a fost director al Școlii Normale „Vasile Lupu”.

În 1879 a fost numit director al Institutului „Anastasie Bașotă” din Pomârla, județul Botoșani unde a activat până în 1902, când a trecut la Domnul.

Samson Bodnărescu a scris poeme cu caracter filosofic idealist, epigrame, elegii, piesa de teatru în cinci acte „Roman și Viorica sau Voința e puterea vieții” (1864), drama istorică „Ilie Vodă” și tragediile „Rienzi”, (1868, inspirată din opera cu același titlu a scriitorului englez Edward Bulwer-Lytton) și „Lăpușneanu-vodă” (1878-1879), de valoare literară minoră.

În locuința sa din curtea Mănăstirii Trei Ierarhi, Samson Bodnărescu i-a găzduit pe Mihai Eminescu și Miron Pompiliu, avocat, ziarist și poet bihorean renumit al acelei vremi.

Eminescu i-a dedicat, când încă era în viață, o poezie lui Samson Bodnărescu, prin care-și cere scuze că nu a știut că pe 27 iunie este și ziua lui de nume, în calendarul ortodox român fiind marcat, la această dată, Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini:

Felicitare lui Samson Bodnărescu

de Mihai Eminescu

N-am știut cum că în ziua

Douăzeci și șapte iunie,

Își serbeaz-aniversarea

Toți voinicii și Sămsunii.

În biserică asemeni

Cât umblai pe la icoane,

N-am văzut pe sfântul Samson

Prea iubitule Samsoane.

Și aflând de-așa minune

Eu scrisei aceste șire,

Dorind multă sănătate,

Viață lungă și sporire.

Și spre semn caracudistic

Îți trimit această cartă,

Iar tu spune printr-un distih

Cum că cei absenți se iartă.

$$$

 "Niciodată nu mi-aș schimba prietenii de-o viață, frumusețea existenței mele sau familia mea iubită pentru niște fire mai puțin cărunte sau un abdomen mai plat.

    Pe măsură ce am înaintat în vârstă, am devenit mai îngăduitor, mai blând cu mine însumi.

   Am devenit prietenul meu....

Nu mă mai mustru pentru o prăjitură în plus, pentru că n-am făcut patul sau pentru că am cumpărat ceva inutil.

Am câștigat dreptul la dezordine și la extravaganță.

Am văzut cum oameni dragi au părăsit lumea prea devreme, înainte de a cunoaște marea libertate a vârstei înaintate…

Cine m-ar putea judeca dacă aleg să citesc ori să mă joc pe calculator până la patru dimineața și să dorm până la amiază?

Cine mi-ar putea contesta bucuria de a sta în pat sau în fața televizorului oricât îmi doresc?

Voi dansa pe ritmurile minunate ale anilor ’70 și ’80, chiar dacă, între pași, voi lăcrima după iubiri pierdute...

Dacă voi simți, voi păși pe plajă în pantaloni scurți, prea strâmți pe un trup lăsat de timp, și mă voi arunca în valuri, fără să-mi pese de privirile celor din jur...

Și ei vor îmbătrâni.

Știu că uneori uit câte ceva, dar sunt lucruri în viață care merită uitate…

Însă îmi amintesc ceea ce e cu adevărat important. Da, inima mi-a fost frântă de multe ori. Dar inimile frânte dăruiesc putere, înțelepciune și compasiune.

O inimă care n-a cunoscut durerea e netedă și stearpă — și nu va ști niciodată bucuria de a fi imperfectă.

Sunt norocos că am trăit destul cât să-mi înalbe părul și să-mi păstrez râsul tineresc imprimat pe chip.

Mulți nu au râs niciodată. Mulți s-au stins înainte ca părul să le fie atins de argint.

Când îmbătrânești, e mai ușor să fii pozitiv.

Îți pasă mai puțin de ce cred ceilalți despre tine.

Nu mă mai îndoiesc de mine.

Mi-am câștigat dreptul de a greși. Așa că, dacă mă întrebi dacă îmi place să fiu bătrân, îți voi răspunde:

— Îmi place omul care am devenit.

Nu voi trăi veșnic, dar cât timp sunt încă aici, nu-mi voi irosi zilele regretând ce-ar fi putut fi sau temându-mă de ce va veni.

Și, dacă poftesc, voi mânca desert în fiecare zi.

Să nu se stingă niciodată prietenia noastră, căci ea izvorăște din inimă!"

     GABRIEL GARCÍA MÁRQUEZ (1927–2014), scriitor columbian, prozator de renume mondial, laureat al PREMIULUI NOBEL pentru LITERATURĂ și al prestigiosului PREMIU NEUSTADT pentru literatură.

Marcus de Seară

$$$

 PREVIZIUNI PENTRU URMĂTORII 40 DE ANI ALE FUTUROLOGULUI ALVIN TOFFLER...

"Analfabeții secolului XXI nu vor fi cei care nu știu sa scrie și să citească,ci aceia care nu pot învața,dezvăța și reinvăța. "

   ...-4.octombrie 1928-27 iunie 2016

    Una dintre cele mai influente voci din domeniul afacerilor şi din cel intelectual,iar odată cu publicarea primei sale lucrări, "ŞOCUL VIITORULUI", TOFFLER a creat o nouă disciplină, futurologia, bazată pe studiul schimbării şi pe impactul pe care aceasta îl are asupra afacerilor şi culturii.    

  Graţie lui TOFFLER, futurologia este considerată în prezent ştiinţa care defineşte forţele şi tendinţele care modelează viitorul în economia actuală, bazată pe informaţii.

     În 1970, ALVIN TOFFLER a declarat că ştiinţa şi tehnologia se vor dezvolta într-un ritm atât de rapid, încât cei mai mulţi oameni nu vor putea să "digere" acest aflux de informaţii şi vor fi tentaţi să se "deconecteze" de la acest ritm de viaţă mult prea trepidant.

     Multe dintre previziunile sale, referitoare la rapiditatea transmiterii de informaţii, acceptarea mariajelor homosexuale şi accelerarea ritmului de producere a catastrofelor ecologice, s-au adeverit în anii care au urmat.

    Pentru următoarele patru decenii, ALVIN TOFFLER afirmă că un număr tot mai mare de oameni îşi vor cultiva propriile legume şi îşi vor produce singuri alimentele, pentru a depinde tot mai puţin de marii producători şi distribuitori din industria alimentară.

    Internetul de mare viteză va deveni o veritabilă normă în domeniu, iar videoconferinţele, devenite deja o practică curentă în zilele noastre, le vor permite angajaţilor din viitor să nu mai meargă la birou şi să lucreze din orice colţ din lume.

    Doar câteva ţări vor mai fi considerate în viitor "state poliţieneşti" - în principal COREEA de NORD şi IRAN .

     CHINA îşi va consolida statutul de putere economică majoră, se va alia cu BRAZILIA şi cu INDIA pentru a influenţa ratele de schimb ale monedelor, dar şi cu VENEZUELA şi cu câteva state africane pentru a-şi asigura necesarul energetic.

     STATELE UNITE ale AMERICII vor depinde de CHINA pentru a se aproviziona cu şapte metale rare, indispensabile pentru fabricarea unor bunuri de larg consum, dar şi a unor dispozitive şi produse specifice, precum radarele, armamentul, instalaţiile eoliene şi automobilele hibride.

    Dezvoltarea unor forme alternative de energie va creea "perdanţi într-o lume post-hidrocarburi", precum ARABIA SAUDITĂ, IRAN, IRAK, câteva state din zona GOLFULUI PERSIA, dar şi RUSIA şi VENEZUELA.

      Creştinismul se va extinde în ţările din emisfera sudică, iar musulmanii vor emigra în număr mare către ţările din OCCIDENT.

     Schimbările climatice vor genera o serie de conflicte, iar topirea gheţarilor va conduce la descoperirea unor noi zăcăminte minerale şi petroliere. Creşterea nivelului apelor mărilor şi oceanelor va provoca o deplasare masivă a populaţiei din zonele de coastă.

     Fenomenul de îmbătrânire a populaţiei va conduce la creşterea de patru ori pe plan mondial a cheltuielilor totale cu pensiile şi cu îngrijirile acordate persoanelor în vârstă, iar sistemul american al asigurărilor de sănătate va înceta să existe în forma sa actuală.

    La rândul lor, femeile vor ocupa tot mai multe posturi importante, procentul femeilor aflate în posturi de conducere urmând să atingă un nivel de neimaginat în urmă cu câţiva ani.

    Rapiditatea cu care vor fi transmise informaţiile va determina omenirea să intre în era "petabyte-ului", o unitate de măsură de stocare şi de putere informatică superioară deja mult uzitatului gigabyte; un HDD de 2000 PB permite stocarea culturii intregii omeniri de când există ea şi până azi.

     Politica de cluster va continua şi se va impune, urmând ca în perioada următoare să existe grupuri de firme şi nu concerne mari ca în momentul de faţă.

      -Sursa de energie a viitorului va fi formată din:

- captarea şi înmagazinarea energiei solare;

- utilizarea fisiunii nucleare;

- utilizarea energiei libere;

- utilizarea energiei vidului;

- utilizarea energiei magneto-gravitaţionale;

şi va determina un nou tip de civilizaţie, cu alte caracteristici decât cea actuală, definită drept civilizaţia hidrocarburilor.

&&&

 

$$$

 

$$$

 RÂZI DE TINE.... RÂZI DE ALȚII...

. 

 "Axioma" nr 1: Râsul este bun. Fooarte bun.... 

 "Axioma" nr 2: Motivul care îți provoacă râsul este adesea exterior, dar vorbește despre cine ești tu în interior. 

 "Axioma" nr 3. Poți râde de tine sau poți râde de alții....

• Când răzi de tine însuți aceasta denotă o părere de sine și o stima de sine sănătoasă. Până la urmă facem fiecare din când în când (sau mai des) chestii ridicole: ne împiedicăm pentru că ne uităm după lună, facem dezacorduri penibile, scăpăm ceva din mână într-un loc complet nepotrivit, vorbim ce nu trebuie, la momentul la care nu trebuie, sau ... altele. 

  Poți să te faci roșu, roșu și mic, mic, când ai dat cu bățul în baltă și sa te aștepți să "ți-o capeți". 

  SAU poți să râzi de tine însuți, asumând faptul că valoarea ta nu depinde de un moment în care ai fost ridicol și nici ce ar putea zice alții despre tine, pentru că ai fost o clipă ridicol, nu te definește. Asta înseamnă să știi cine ești.  

• Când râzi de alții, automat te plasezi într-o poziție superioară, în care îi etichetezi, îi judeci și îi condamni pe alții. Este o forma de a a-ți ascunde insuficiența și nesiguranța după greșelile altora. Este un fel implicit de a încerca să te dezvinovățești (de lucrurile ascunse în sufletul tău), considerând pe altul mai prost decât tine.  

În vreme ce a râde de tine însuți, cu toate implicațiile gestului, nu este doar psihologic sănătos, ci îți face bine somatic, eliberându-te de povara duplicității, povara de a arăta că ești ceva ce nu ești, a râde de alții este o forma care îți acoperă goliciunea interioară și te însingurează și mai mult.

 Transparența și onestitatea sunt vindecătoare.      

 Duplicitatea este toxică.

 Asumarea faptului ca nu ești perfect și poți fi ridicol (uneori, nu mereu!) este ușurătoare. Convingerea că nu ai voie sa greșești și că o greșeală te descalifică de la acceptarea comunității este copleșitoare și distructivă pentru sănătate. 

 "Axioma" 4: Râdeți cât mai mult. 

Nu vă temeți sa râdeți de voi înșivă. 

Râdeți cu alții, nu de alții.

Râdeți la glume. 

Bucurați-vă de viață. 

Când e soare râdeți în soare. Când e ploaie râdeți în ploaie. 

✍️dr. Camelia Capusan

 Să fiți sănătoși! Și la râs frumoși !

$$_

 M-au pus în pătuțul meu și au închis ușor ușa. Totul era învăluit în întuneric.

La început, nu prea înțelegeam, așa că m-am simțit puțin neliniștit și am început să-mi strig părinții. Am auzit ușa deschizându-se și m-am gândit: ""Ce ușurare, vin după mine. ” Dar apoi am auzit o voce de departe spunând: „Shh, shh, e timpul să te odihnești!”

Totul a rămas întunecat, iar eu tot singur mă simțeam. „Îmi voi chema părinții din nou”, m-am gândit. Dar încă o dată, tot ce am auzit a fost un îndepărtat, „Shh, shh, e timpul să te odihnești. ”

Nimeni nu venise să mă îmbrățișeze, iar eu nu puteam să-i văd fața mamei. “Am greșit cu ceva? De ce nu este ea aici? Încă o dată, o voce de departe a șoptit: „Shh, shh, e timpul să te odihnești.”

Am început să plâng din ce în ce mai tare. Poate nu m-au putut găsi - de asta nu au venit. Dar cum treceau minutele, eu tot nu mi-am văzut părinții. L-am auzit doar pe acel îndepărtat, ""Shhh, shh, e timpul să te odihnești…”

Am plâns cu toată puterea, lovind și zbătându-mă, sperând să găsesc brațele mamei mele. “Unde sunt? De ce nu vin? ” M-am gândit. ""Voi continua să plâng. Știu că mă iubesc și vor veni după mine. ""

Noaptea a trecut și nimeni nu a venit să mă salveze. Cred că am fost un copil foarte rău.

A trecut o săptămână și totuși nimeni nu răspunde la strigătele mele. În seara asta, când m-au pus în pătuț, am stat foarte liniștit - abia un sunet de am scos. Am învățat că oricât de tare aș striga, nimeni nu va veni după mine. Așa că voi sta întins în întuneric, așteptând îmbrățișarea părinților, sărutul mamei mele. Sper că în seara asta vor veni după mine.

Poate dacă ne oprim pentru o clipă și ne gândim la cum se simte acel copil închis în întuneric, neputând să-și părăsească pătuțul, neputând să ceară ceea ce are nevoie, adică dragostea părinților - ne-am răzgândi lăsându-i să plângă. 

Copilul tău nu te manipulează; plânge pentru că este singurul lui mod de a comunica.

Când facem antrenament de somn și ne lăsăm copiii să plângă, nu învață să doarmă. Învață că oricât ar urla, nu va veni nimeni.

Știu că sunteți obosiți. 

Știu că oamenii ți-au spus că îi răsfeți dacă îi consolezi. 

Știu că îți faci griji să nu creezi obiceiuri proaste. 

Dar îți promit, nimeni nu merită să plângă singur, fără alinare, închis în întuneric.

Copilul tău te iubește și nu te va manipula niciodată. 

Mai devreme decât crezi, va crește și va pleca din patul tău, și nu se va mai întoarce niciodată. 

Știu că și tu îl iubești!

Text original: @marylactancia

Recomandare: Darul atingerii

O mamă creștină