$$$

 🖼️🎨🖌️În timpul vieții sale, Vincent van Gogh a reușit să vândă o singură lucrare – „Via roșie”. A primit pentru ea 400 de franci, sumă ce nu putea nicicum acoperi cheltuielile traiului său modest.

🖼️🎨🖌️Numele femeii care a deschis lumii ochii asupra geniului pictorului este:

Johanna van Gogh-Bonger.

🖼️🖌️🎨Soția – mai exact, văduva lui Theo van Gogh, fratele mai mic al lui Vincent. Ea a fost prima care a atras atenția colecționarilor și criticilor de artă asupra operei lui Van Gogh.

🎨🖌️🖼️Johanna era al cincilea copil din familie, mezina răsfățată de părinți și de frații mai mari. Spre deosebire de surorile sale, a fost scutită de muncile gospodărești și a beneficiat de o educație aleasă. Stăpânea limbile engleză, franceză și germană și, la vârsta de 22 de ani, preda deja la un pension pentru fete.

🖼️🖌️🎨Theo van Gogh a cunoscut-o pe Johanna în 1888, în timpul unei vizite la Amsterdam. Inițial, îl cunoscuse pe Henri Bonger, fratele ei, apoi și pe Johanna.

🖼️🖌️🎨La acea vreme, Theo era un negustor de artă de succes, angajat de câțiva ani la biroul central al companiei Goupil & Cie din Paris.

🖼️🖌️🎨Tânăra i-a făcut o impresie atât de profundă, încât Theo i-a cerut mâna aproape imediat. Johanna l-a refuzat categoric, fiind abia cunoscuți. Totuși, au început o corespondență asiduă care le-a permis să se descopere cu adevărat. După un an, în aprilie, a avut loc cununia, urmată de mutarea cuplului în Paris.

🎨🖌️🖼️Vincent van Gogh nu a putut participa la nuntă – tocmai atunci a avut loc incidentul tragic cu urechea tăiată, în urma căruia a fost internat într-o clinică psihiatrică din Saint-Rémy.

🖼️🖌️🎨Căsnicia Johannei cu Theo a fost una fericită. Theo i-a prezentat-o pe Johanna lumii artistice pariziene, a învățat-o să aprecieze arta, i-a vorbit deseori despre fratele său și i-a arătat lucrările acestuia, mărturisindu-i visul că într-o zi vor valora enorm.

🖌️🎨🖼️Johanna l-a întâlnit pe Vincent abia în aprilie 1890, deja mamă a unui fiu, pe care l-au botezat Vincent Willem, în cinstea unchiului său. Pictorul trecea prin Paris în drumul spre Auvers, unde se muta pentru a fi aproape de fratele său și a urma un tratament.

🖼️🎨🖌️Pe 27 iulie 1890, Parisul a primit vestea cumplită că Vincent și-a tras un glonț în piept. Theo a alergat la căpătâiul fratelui său și i-a fost alături până la moarte, survenită două zile mai târziu. Această pierdere l-a devastat. Problemele sale de sănătate s-au agravat, iar în scurt timp a fost internat într-o clinică psihiatrică, murind la doar șase luni după fratele său.

🎨🖌️🖼️Rămasă văduvă, Johanna s-a trezit fără niciun venit. Avea doar apartamentul din Paris, câteva piese de mobilier și un pod ticsit cu tablouri și desene ale lui Vincent, considerate atunci fără valoare.

🖌️🖼️🎨Fratele ei mai mare, Arie, i-a sugerat să le ardă, să scape de ele și de praf.

🖼️🖌️🎨Dar Johanna nu s-a lăsat învinsă. A vândut apartamentul din Paris și s-a întors în Țările de Jos. S-a stabilit în Bussum, unde a deschis un mic pension și s-a apucat de traduceri din franceză și engleză în neerlandeză. Însă misiunea vieții ei a devenit promovarea cu fervoare a operei lui Vincent van Gogh.

🎨🖌️🖼️Cu inteligență și intuiție, a făcut primul pas: i-a trimis pictorului belgian Eugène Boch, prieten apropiat al fraților Van Gogh, portretul său pictat de Vincent, ca omagiu pentru amintirea lor.

🖼️🖌️🎨Boch a primit cu recunoștință darul, și mai târziu a cumpărat el însuși mai multe lucrări ale lui Van Gogh.

🎨🖌️🖼️Apoi, Johanna a apelat la prietenii lui Theo – artiști, scriitori, negustori de artă – care au ajutat-o să promoveze picturile, să le introducă în galerii, să organizeze expoziții. A convins criticul Jan Veth să scrie un text introductiv și artistul Richard Roland Holst să realizeze afișul primei expoziții Van Gogh din Amsterdam.

🖼️🖌️🎨La începutul anilor 1890, au avut loc expoziții la Paris și la Haga. Johanna a stabilit legături cu galerii din Belgia și Germania, și curând și aceștia au început să expună lucrările pictorului.

🎨🖌️🖼️Între 1900 și 1905, a organizat nu mai puțin de 15 expoziții, printre care o vastă retrospectivă la muzeul Stedelijk din Amsterdam.

🖼️🖌️🎨Dar cel mai ingenios gest a fost altul: a decis să publice corespondența lui Vincent către fratele său Theo. În aceste scrisori, artistul își explica viziunea și suferința – iar publicul, profund atins, a început să se intereseze cu adevărat de el.

🖼️🖌️🎨Au supraviețuit doar 36 de scrisori de la Theo către Vincent, dar Vincent păstrase cu grijă peste 660 de epistole ale sale către frate. În 1914, Johanna le-a publicat în trei volume, iar două treimi le-a tradus ea însăși în engleză.

🎨🖌️🖼️Tot atunci a mai luat o decizie simbolică și profundă: a mutat rămășițele lui Theo de la Utrecht și le-a reînhumat în Auvers-sur-Oise, lângă mormântul lui Vincent – ca nici moartea să nu-i despartă.

🖼️🖌️🎨Johanna van Gogh-Bonger a orchestrat cu inteligență și determinare întreaga renaștere a memoriei lui Vincent van Gogh. A fost mai abilă decât mulți profesioniști ai epocii. A refuzat sfaturile celor care o îndemnau să vândă totul en-gros și să-și ușureze povara.

🖼️🖌️🎨A trecut la cele veșnice în 1925, în timp ce încă lucra la traducerea scrisorilor lui Vincent. Vânduse în jur de 200 de tablouri și peste 50 de lucrări pe hârtie, dar i-a lăsat fiului său un tezaur: cele mai valoroase opere ale lui Van Gogh.

🎨🖌️🖼️Colecția adunată de Theo și salvată de Johanna a devenit temelia Muzeului Van Gogh din Amsterdam, inaugurat în 1973.

🖼️🖌️🎨Din anii ’70, Vincent van Gogh este unul dintre cei mai valoroși și celebri artiști din lume. Numele său a devenit brand. Lucrările sale sunt atât de răspândite în conștiința colectivă încât, deși puține muzee dețin opere originale, aproape toate comercializează produse cu imaginile sale. Designeri, cineaști, muzicieni, jurnaliști – toți continuă să-i aducă omagii. Iar The Guardian lansează apeluri pentru a-l salva de soarta unui clișeu al culturii pop.

Totul, datorită unei femei care a refuzat să renunțe.

$$$

 Una dintre Marile Iubiri ale istoriei... 

Este una din cele mai nebune,tragice și pasionale povești din istorie.... 

  O fată răpită dintr-un sat amărât din Ucraina, a ajuns din sclavă... regină neîncoronată a celui mai puternic imperiu din lume.

Sultana Hürrem - sau Roxelana, femeia care a frânt inimi, a răsturnat legi și a schimbat cursul istoriei cu un zâmbet.

Povestea asta te va face să oftezi adânc,ca după un cântec vechi de dor și de sânge.

Iată pe scurt ... Povestea Sultanei Hürrem

...Copila din Rohatyn...

În jurul anului 1505, într-un sat uitat de lume din Ucraina de azi,o fetiță cu părul roșu ca focul și ochii de smarald se juca în pragul casei.

Se numea Alexandra Lisowska - dar lumea avea să o cunoască altfel.

Într-o noapte, tătarii au năvălit.

Satul i-a fost ars...Părinţii ucişi...

lar ea,doar o copilă,a fost legată, vândută, siluită și dusă pe un drum fără întoarcere ...spre Imperiul Otoman.

Plângea în tăcere,fără să ştie că destinul o pregătea să devină regina imperiului care i-a distrus copilăria.

Roxelana a fost sclava care a învins haremul...

Ajunsă la Istanbul, a fost vândută în haremul lui Suleyman Magnificul - cel mai puternic om de pe Pământ la acea vreme. 

Acesta avea sute de concubine, femei frumoase ca niște icoane,dar pe Alexandra a remarcat-o imediat.

Ea Râdea...Nu tremura....Nu cerșea milă.

Avea în ochi un foc care nu se vedea des în sclavi.

A redenumit-o Hürrem, care însemna „cea veselă".

Și într-o lume de supuse, ea a fost un foc viu.

Suleyman s-a îndrăgostit nebuneşte.

A uitat de celelalte.

Îi asculta poveștile.

O lăsa să-i citească poezii.

Seară de seară, în palatul Topkapi, un sultan încoronat se lăsa cucerit de o fostă sclavă.

Dragoste, sânge și putere...

Ce a urmat?

Ceva ce nu se mai văzuse în Imperiul Otoman:

Suleyman a rupt tradiția de secole și s-a căsătorit cu Hürrem.

A înfruntat ura vizirilor, răzvrătirea mamei sale, revolta haremului.

Dar a ales-o.

Pentru că dragostea lor nu era pământească.

Era o arsură care sfida tronuri.

Hürrem i-a dăruit 6 copii.

Îl sfătuia în politică.

Scria scrisori diplomatice.

A construit moschei, spitale, băi publice

- și a devenit prima femeie din istoria Imperiului cu un asemenea rol public.

Dar nu totul era iubire.

Femeia care a învins, dar a plătit multe ...

Ca să-și protejeze copiii, Hürrem a intrat în jocul puterii.

A pus la cale executarea lui Ibrahim Paşa, cel mai apropiat prieten al sultanului.

A urzit intrigi.

A stârnit suspiciuni.

I-a întors pe fiii sultanului unul împotriva altuia.

Cel mai răsunător episod?

Moartea prințului Mustafa, fiul dintr-o altă concubină, iubit de oșteni și popor.

L-a convins pe Suleyman că e trădător.

Mustafa a fost sugrumat cu mătase.

Poporul a plâns.

Suleyman n-a mai fost același.

lar Hürrem... a știut că blestemul puterii i-a mâncat sufletul.

Atunci și-a grăbit ..Sfârşitul .... sfârșitul unei regine fără coroană.

Hürrem a murit în 1558.

Nu pe câmpul de luptă, nu otrăvită.

A murit încet, rosă de dureri și de remuşcări.

Într-un palat tăcut, înconjurată de perne scumpe și suspine tăinuite.

Suleyman, bătrân și trist, a vizitat zilnic mormântul ei.

A construit un mausoleu lângă el însuși, pentru ca, în moarte, să rămână alături de femeia care i-a ars inima și i-a schimbat domnia.

Este și o Poezie pentru Hürrem...

Ai fost sclavă și ai devenit regină,

Dar n-ai fost niciodată liberă. 

Ai râs în fața sultanului, 

Dar ai plâns nopți întregi în umbra puterii.

Ai dat viață, ai luat vieți, 

Ai construit și ai dărâmat, 

lar lumea te-a iubit și te-a urât, 

Dar nimeni n-a înțeles... că erai doar o fată

Care voia să nu mai fie luată cu forța...

         Preluare internet

$$$

 📖🧑‍🍳CINE A FOST SANDA MARIN , AUTOAREA CELEBREI CARTI DE BUCATE?

🧑‍🍳📚Sanda Marin, pe numele real Cecilia Maria Simionescu, a fost o tânără provenită dintr-o familie de intelectuali ieşeni. 

📖🧑‍🍳Cartea sa de bucate apărută în 1936 a trecut testul timpului şi a suportat cenzura comuniştilor care au eliminat reţetele considerate burgheze. 

🧑‍🍳📖Sanda Marin este numele care apare pe cele mai cunoscute cărţi de bucate din România. 

Multe au fost gospodinele care au crezut că în spatele autoarei se ascunde o casnică fără şcoală, pasionată de gătit. 

Pe numele Sandei Marin au circulat în vremea comuniştilor legende potrivit cărora autorul cărţilor ar fi fost, de fapt, un bărbat. În realitate, Sanda Marin n-a fost nici casnică fără şcoală şi nici bărbat. 

🧑‍🍳📚Sanda Marin a fost de fapt Cecilia Maria Simionescu, născută în decembrie 1900 într-o familie de intelectuali din Iaşi.   

Tatăl ei a fost cărturarul Ion Simionescu, un cunoscut naturalist şi geograf, devenit profesor universitar la nici măcar 30 de ani şi mai apoi preşedinte al Academiei Române. 

Cecilia Maria Simionescu a avut parte de o educaţie aleasă, făcând şcoală la un pension din Dresda. A studiat pianul la Paris şi a învăţat la perfecţie trei limbi străine: germana, franceza şi engleza.   

🧑‍🍳📖A învăţat să gătească în casa părintească, unde se perindau cărturari, scriitori, muzicieni, actori, pictori. 

Tânăra s-a căsătorit cu Mihai Zapan, un doctor în chimie. Cecilia Maria Simionescu a dezvoltat o pasiune pentru gătit şi, deşi ar fi putut urma o carieră în muzică sau în litere, a ales să desluşească tainele bucătăriei şi să facă din gătit o artă. 

🧑‍🍳✍️Iată câteva dintre tainele pe care Sanda Marin le-a împărtăşit gospodinelor: 

1. Orice mâncare cu sos este mai gustoasă dacă se ţine o jumătate de oră la cuptor înainte de a fi servită. 

2. Pentru a nu se întări, ficatul nu trebuie sărat înainte de a fi fript. 

3. Pentru a înlesni frăgezirea unei cărni tari, fie de vită, fie de pasăre, se poate adăuga, la fiert sau la prăjit, puţin bicarbonat, în proporţie de o linguriţă la 5 l lichid sau la sosul din cratiţă, la 1 kg de carne. 

4. Pentru prăjit este bine să se amestece untură şi ulei în părţi egale.

 5. Înainte de a frige în untură, peşte, carne sau zarzavat, acestea trebuie bine zvântate cu o cârpă. Numai astfel se vor rumeni frumos. 

6. Supele, sosurile, zarzavaturile capătă un gust mai fin dacă li se adaugă puţin unt după ce au fost luate de pe foc. 

7. Untul se păstrează mai multe vreme proaspăt dacă se ţine în apă fiartă cu puţină sare, bine răcită.

 8. Înainte de a fi bătută, frişca se ţine două ore la gheaţă. Se bate pe gheaţă până se face spumă, dar nu mai mult, pentru a nu se face unt. Zahărul se pune numai la urmă, când este aproape bătută, în proporţie de o lingură la ¼ kg de frişcă. 

9. Dulceaţa nu se zahariseşte dacă se şterge marginea tingirii, în timpul fiertului, cu o cârpă curată, muiată în apă rece. 

10. Nucile întrebuinţate la torturi sau prăjituri capătă un gust plăcut de alune când sunt prăjite puţin în cuptor, înainte de a fi folosite. 

Sursa : Adevărul.

$$$

 Cinci cenți pentru un șobolan, sau Cum o femeie fragilă a salvat întreg Portlandul de ciumă

Esther Pohl a intrat în istorie ca femeia care, singură, a prevenit o epidemie de ciumă într-unul dintre cele mai mari orașe ale Americii. În 1907, când a fost numită comisar pentru sănătate publică al orașului Portland, ea era deja cunoscută: mergea pe bicicletă în vizite la pacientele sale în calitate de moașă, activa în Comitetul pentru Sănătate și era respectată pentru hotărârea și claritatea ei medicală. Acum însă devenea ofițer, conducător și principal strateg în fața unei amenințări mortale: ciuma bubonică.

Boala făcea ravagii în SUA, iar o izbucnire era așteptată din moment în moment și în Portland – un oraș care, până în 1910, depășea deja 200.000 de locuitori. Într-un asemenea centru urban și port comercial, epidemia putea lua proporții dezastruoase.

Sprijinindu-se pe cele mai recente descoperiri științifice și refuzând să repete greșelile altor orașe, Esther și-a alcătuit rapid un plan coerent. A identificat dușmanii principali: șobolanii și puricii – vectorii bolii. A afirmat deschis, pentru prima dată, că soluția stă în igienă și în eliminarea rozătoarelor și a insectelor parazite.

A elaborat o întreagă strategie anti-ciumă, în care a combinat fermitatea deciziilor medicale cu o campanie publică prin presă, explicând și educând populația. Măsurile ei au fost multiple: eliminarea corectă a gunoiului, protejarea alimentelor, angajarea de prădători de șobolani, inspecții sanitare. A cerut autorităților o mie de dolari – o sumă considerabilă la acea vreme. Consiliul local nu doar că i-a acordat banii, ci i-a promis și cinci mii, dacă planul ei avea succes.

În echipa ei s-a alăturat Aaron Zaik, expert cu experiență în porturile Odesa, New York și Seattle, care știa totul despre comportamentul și psihologia șobolanilor. Cu ajutorul său, au introdus metode moderne, capcane și substanțe inovatoare. Esther l-a numit adjunctul ei și s-a declarat impresionată de eficiența acestuia.

În octombrie, Esther a lansat o inițiativă decisivă: cinci cenți pentru fiecare șobolan ucis și predat la crematoriu. A avertizat însă populația să fie prudentă – să se asigure că puricii morți nu mai pot infecta. A subliniat clar: „Uciderea șobolanilor este o datorie civică. Fie că ești bogat sau sărac, ești dator să participi la protejarea orașului.”

Rezultatul? Un succes absolut. Portland a fost singurul oraș-port de pe coasta de vest a Americii în care nu s-a înregistrat niciun caz de ciumă, nici în oraș, nici pe o rază de 100 de mile în jurul său.

Astfel, o femeie hotărâtă, cu o viziune clară și o voință de fier, a salvat un oraș întreg de la catastrofă – în vreme ce altele cădeau pradă bolii. Esther Pohl rămâne un exemplu de luciditate, curaj și acțiune.

$$$

 “Baronilor, baronilor…

Tudor ARGHEZI 

...I-auzi! Vreți să-mi fiți stăpâni și să slugăresc la mațele voastre, eu care nu m-am băgat rândaș nici la boierul meu. Vreți trei părți și din văzduhul meu, ca să răsuflati în răcoarea mea numai voi. Lăsați-mă să-mi aleg stăpânul care-l vreau eu, dacă trebuie să mă robesc, nu să mă ia la jug și bici, înfășcat de ceafă, cine poftește.

Uită-vă, mă, la mine! Baronilor! Să ne desfacem hârtiile cu toții, eu zapisul și hrisoavele mele, scrise pe cojoc, și voi zdrențele voastre. Scrie pe ale voastre Radu? Nu scrie!… Scrie Ștefan? Nu scrie!… Scrie Mihai, scrie Vlad, scrie Matei? Nu! Păi ce scrie pe cârpele voastre?

…Mi-a dat spicul în țarină cât hulubul și mi l-ați rupt. Mi-ați luat poamele din livadă cu carul și v-ați dus cu el. V-ați pus pliscul cu zece mii de nări pe stânca izvoarelor mele și le-ați sorbit din adânc și le-ați secat... Și din toate păsările cu graiuri cântătoare, îmi lasati cârdurile de ciori.

(…) Începeți să tremurați acum… Așa s-a întâmplat cu toți câți au umblat să ne fure binele ce ni l-a dat Dumnezeu…”

„Baroane” a fost publicat de Tudor Arghezi în ziarul „Informația Zilei” la data de 30 septembrie 1943, la adresa Baronului Manfred von Killinger, ambasadorul Germaniei naziste în România. Drept urmare, Tudor Arghezi a fost arestat la scurt timp după publicarea textului și internat timp de aproximativ un an în lagărul de la Târgu Jiu, fără proces, la ordinul autorităților române.

$$$

 Într-o lume în care curajul adevărat rar mai iese la lumină, un cățel de talie mică, pe nume George, a devenit simbolul suprem al devotamentului și sacrificiului. În Manaia, Noua Zeelandă, cinci copii au fost la un pas de tragedie când au fost atacați de doi pitbuli agresivi. Dar George, un Jack Russell Terrier bătrân și fragil, nu a ezitat nicio clipă. A sărit între copii și câinii furioși, lătrând, atacând și apărând cu o forță născută din iubire și instinct protector.

Deși era mult mai mic decât agresorii, George a rezistat până la capăt. A fost atât de grav rănit încât medicii veterinari nu au mai putut face nimic pentru el. A murit ca un erou, lăsând în urmă nu doar lacrimi, ci o lecție profundă: uneori, cele mai mari inimi bat în cele mai mici trupuri.

Gestul său a fost recunoscut la nivel internațional. A primit medalia de aur PDSA – echivalentul animal al Crucii George – iar în semn de onoare, a fost ridicat și un monument în amintirea sa. George nu a fost doar un câine. A fost un scut viu pentru inocență, un înger cu patru lăbuțe care a înfruntat moartea pentru a salva vieți.

Respect etern, George. Onoarea ta va rămâne veșnic vie.

$$$

 

Această femeie din Florida, Mildred Kirschenbaum, a devenit virală pe rețelele sociale datorită sfaturilor sale despre viață.

„Vreau să împărtășesc un gând despre atitudine. Am împlinit recent 100 de ani. Și totuși, am prieteni cu 15-20 de ani mai tineri decât mine, iar atitudinea lor îi va împiedica să ajungă la vârsta mea.

Nu sunt recunoscători pentru nimic. Atitudinea lor este: «Nu-mi văd copiii decât o dată pe săptămână» sau «Mâncarea pe care am primit-o a fost rece și proastă». Această atitudine nu este acceptabilă.

Dacă mâncarea nu e chiar grozavă, mai ia un desert! Dacă îți auzi copiii o dată pe săptămână, e perfect. Te sună ei o dată pe săptămână, îi suni și tu o dată pe săptămână. Și fii recunoscător că se bucură de viață.

Schimbă-ți atitudinea. Privește partea pozitivă a vieții. Cred că ASTA m-a adus până aici. Încerc cât pot să nu mă consum pentru lucruri mărunte și să am o atitudine pozitivă.”

Mildred, la 100 de ani, locuiește singură, conduce, își plătește facturile online, le scrie mesaje celor dragi de pe iPhone și nu ratează niciodată ora de happy hour. A devenit o senzație pe internet datorită sfaturilor ei despre cum să trăiești o viață lungă și activă.

Iertarea este un alt subiect despre care Mildred vorbește.

„La acest punct în viața mea, am 100 de ani. Când mă duc la culcare, poate nu mă mai trezesc. De ce să car o povară inutilă? De ce să mă trezesc dimineața și, chiar dacă nu mă gândesc activ la asta, să fiu supărată pe cineva? Nu merită supărarea ta. Dacă nu sunt importanți pentru tine, las-o baltă. Dacă sunt importanți, sună-i.”

Unele dintre videoclipurile lui Mildred sunt mai ușurele, cum e cel în care încurajează pe oricine, indiferent de vârstă, să devină „tech-savvy”.

„Trăim într-o lume a calculatoarelor. Ori mergi cu valul, ori cazi din tren. Asta e lumea tehnologiei. Dacă ai un computer și nu știi să-l folosești, există o carte numită ‘Computere pentru începători’. Nu mai spune ‘nu știu să-mi citesc emailurile’. Nu există ‘nu știu’.”

Mildred are un iPad, un iPhone și un computer Microsoft care o ajută să țină legătura cu cei dragi, să caute informațiile de care are nevoie, să joace câte un joc de Words With Friends, să-și filmeze videoclipurile și să-și facă bankingul online.

„Singurele cecuri pe care le mai trimit prin poștă sunt cele pentru cadourile de ziua de naștere,” spune Mildred. „Tot restul e online.”

Alte subiecte despre care vorbește Mildred sunt: cum e să conduci la 100 de ani, de ce a ales să locuiască singură, cea mai sigură metodă de a te ridica dacă ai căzut în casă și rețeta ei de supă de pui – cerută de nenumărate ori.

„Gust-o. Dacă nu e destulă sare, mai pune. Nu-ți fie teamă să improvizezi.”

Un alt secret al longevității, spune Mildred, este să ieși din casă — să fii activ social.

Îi place să joace bridge sau canasta pentru a-și menține mintea ageră și pentru a rămâne conectată cu ceilalți.

Dar una dintre activitățile ei sociale preferate este să meargă la happy hour, fie la clubhouse-ul comunității, fie la un restaurant local.

„Îmi place la happy hour. De obicei, nu e nimeni acolo nici pe aproape de vârsta mea, dar asta nu e nicio problemă.”

Am avea cu toții de învățat din sfaturile lui Mildred. ❤️🫶🏻