marți, 1 iulie 2025

$$$

 


Remember

1 Iulie – Ziua în care ne amintim de stelele căzute frumos.

     ⭐⭐⭐⭐⭐

    ★În această zi, gândurile noastre se îndreaptă către șase mari personalități ale cinematografiei care s-au născut sau au plecat dintre noi pe 1 iulie. Fiecare dintre ei a adus lumină, emoție și artă în viețile noastre.


    ★OLIVIA DE HAVILLAND 

 1 iulie 1916 – 26 iulie 2020

O prezență nobilă, rafinată, inconfundabilă. Rolul Melaniei din Pe aripile vântului a făcut-o nemuritoare. A trăit 104 ani, cu demnitate și eleganță, devenind una dintre ultimele legende ale Hollywoodului clasic.


     ★WALTER MATTHAU 

 1 iulie 1920 – 1 iulie 2000

A adus zâmbete, ironie fină și multă căldură în comedii devenite clasice. A murit exact de ziua lui, la 80 de ani, parcă închizând cu discreție și grație o viață dedicată artei.


   ★ROBERT MITCHUM 

 6 august 1917 – 1 iulie 1997

Simbolul bărbatului tăcut și intens. Cu o privire care spunea totul și o voce gravă, Mitchum a rămas o figură emblematică a filmului noir. Un artist profund, care nu a avut nevoie de multe cuvinte pentru a impresiona.


   ★MICHAEL LANDON 

31 octombrie 1936 – 1 iulie 1991

A fost sufletul blând al serialelor de familie. În Little House on the Prairie sau Highway to Heaven, a adus în casele noastre povești despre iubire, curaj și bunătate. A plecat devreme, dar a lăsat în urmă o lumină caldă.


   ★HARRIET NELSON 

18 iulie 1909 – 1 iulie 1994

Mama de pe micul ecran, o figură iubită de generații întregi. A adus căldură, muzică și echilibru într-o epocă a televiziunii în care simplitatea era o virtute.


   ★MARLON BRANDO 

3 aprilie 1924 – 1 iulie 2004

Un colos al cinematografiei. De la Un tramvai numit dorință la Nașul, Brando a schimbat regulile actoriei. Intens, imprevizibil, sincer. Un artist care a iubit cu patimă și a jucat cu tot sufletul. Plecarea lui a lăsat un gol pe care nimeni nu îl poate umple.


🎞️ Astăzi, îi omagiem. Cu recunoștință, emoție și dor. Ei nu mai sunt printre noi, dar rolurile lor trăiesc, respiră, vorbesc. Și ne ating, de fiecare dată, exact acolo unde filmul devine suflet♥︎


#1Iulie #InMemoriam #ActoriDeLegendă


CULTURA CURIOZITATI GANDURI

$$$

 1 iulie 1823


RESTABILIREA DOMNIILOR PĂMÂNTENE.


La data de 1 iulie 1822 a avut loc restabilirea domniilor pământene în Țările Române prin numirea ca domnitori, de către Poarta Otomană, a lui Ioniţă Sandu Sturdza în Moldova şi a lui Grigore Dimitrie Ghica în Ţara Românească. Această schimbare a avut loc si datorită ,, ecoului,, pe care l-a avut Revoluția lui Tudor Vladimirescu din anul 1821, revoluție care chiar dacă a fost înfrânta, a contribuit din plin la emanciparea românilor. Astfel, prin restabilirea domniilor pământene, adică a domniilor unor domnitori de loc si neam românesc, se punea capăt domniilor fanariote, instaurate în 1711 în Moldova şi în 1716 în Ţara Românească, domniice a produs în cele două țări române, de-a lungul a peste o sută de ani, doar corupţie, instabilitate politică şi regres economic. Domnitorii pământeni au avut ca prioritate normalizarea vieţii sociale şi politice și adoptarea unor reforme instituționale viabile, așa cum a fost cazul în Moldova unde domnitorul Ioniţă Sturdza a beneficiat de ajutorul lui Ionică Tăutu, artizanul unui proiect de constituţie, numită „Constituţia Cărvunarilor”, prin care se reforma sistemul electoral și se adoptau drepturi şi libertăţi de natură iluministă franceză. Și chiar dacă reformele adoptate nu au modernizat pe deplin cele două state românești, meritul reinstaurării domniilor pământene constă în faptul de a fi realizat primul proiect de dezvoltare economico-socială și de emancipare naţională a românilor. La scurt timp intențiile reformatoare ale primilor doi domni pământeni au eșuat, aceasta și datorită faptului că marii boieri nemulțumiți de pierderea unor anumite privilegii, au reușit cu ajutorul Rusiei și a Imperiului Otoman, să zădărnicească punerea în practică a umor reforme ce ar fi putut să modernizeze pe deplin cele două state românești.

$$$

 La 1 Iulie, 1646 s-a născut GOTTFRIED WILHELM LEIBNIZ, filosof, matematician şi fizician german; ( d.1716).


Gottfried Wilhelm Leibniz a fost

unul din cei mai importanți filozofi de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui de al XVIII-lea, unul din întemeietorii iluminismului german. 


“A iubi este a găsi fericirea noastră în fericirea altora.”


“Dreptatea nu este altceva decât iubirea de om a înţeleptului.”


“Aş dori ca cineva iscusit în matematici şi fizică să se ocupe de jocuri. Spiritul omenesc scânteiază în jocuri mai puternic decât în orice altceva.”


“A te lupta cu tine însuţi e lupta cea mai grea; a te învinge pe tine însuţi este biruinţa cea mai frumoasă.”


“Ameliorăm omenirea când ameliorăm tineretul.”


În matematică, Leibniz a introdus termenul de "funcție" (1694), pe care l-a folosit pentru a descrie o cantitate dependentă de o curbă. Alături de Newton, Leibniz este considerat fondatorul analizei matematice moderne.


Leibniz s-a născut pe 1 iulie 1646 în Leipzig, fiu al unui avocat și profesor la universitatea din localitate. Tot aici își începe studiile, pe care le continuă la Jenași Altdorf. 


În 1666 obține titlul de doctor în Drept și intră în serviciul lui Johann Phillipp von Schönborn, arhiepiscop și prinț elector în Mainz, pentru care îndeplinește un mare număr de însărcinări politice și diplomatice. 


În 1673, întreprinde o călătorie la Paris, unde rămâne timp de trei ani și se ocupă în mod intens cu studiul matematicii, științelor naturale și filozofiei. 


Întors în Germania, obține în anul 1676 postul de bibliotecar și consilier privat pe lângă Ernst August, prinț de Braunschweig-Lüneburg și mai târziu prinț elector de Hanovra, apoi pe lângă urmașul lui, Georg Ludwig, care va deveni rege al Marii Britanii cu numele de George I. În această funcție, Leibniz rămâne până la sfârșitul vieții. 


El se bucura de o deosebită prețuire și era considerat în acel timp ca geniu universal. Opera sa se extinde nu numai în domeniile filozofiei și matematicii, ci tratează teme variate de teologie, drept, diplomație, politică, istorie, filologie și fizică. 


A fost fondatorul și primul președinte al "Academiei de Științe" din Berlin (1700). 


Leibniz moare la 14 noiembrie 1716 în Hanovra.

$$$

 Trei oșence, foste prietene din copilărie, colege de școală mai târziu, se întâlnesc după mai mulți ani, deja mature. După îmbrățișările de rigoare, se întreabă reciproc:

– D-apoi tu, Mărie, luatu-te-ai?

– Luat, dară.

– Si, cum-ui?

– D’apoi, drajile mele, mi-am luat un ficior mândru, chipeș, puternic, numa’ că are un beteșug!

– Dusu-l-ai la doftor?

– Dus.

– Si, ce-o zîs doftoru’?

– O zîs ca-i surd de-o ureche!

– No, las’, că nu-i bai, doar nu trebe să audă toate cele!

– D-apoi tu, Anuță, tu luatu-te-ai?

– D-apoi, cum?!

– Și-al tău, cum-ui?

– Doamne, al meu îi ca o cătană, mere țanțoș pe uliță și îi tare ca un taur, frumos ca soarele, da’ are un beteșug!

– Dusu-l-ai la doftor?

– Dus.

– Si, ce-o zîs doftoru’?

– O zîs ca-i chior de-un ochi, nu vede bine!

– No, las’, ca nu-i bai, doară nu trebe să vadă chiar toate cele!

– D-apoi tu, Minodoră, tu luatu-te-ai?

– Pai, tu fetilor, eu mi-am luat un ficior cum nu s-a mai ezistat pe suprafata pământului! Păi, al meu îi cât bradul, îi deștept, puternic ca un urs, frumos ca o icoană, da’ are ș-al meu un beteșug!

– Da’ ce beteșug are, bată-l norocu’?

– Păi, al meu dimineata mă …, la amiaz’ mă … , seara mă … iară!

– Și, dusu-l-ai la doftor?

– Dus.

– Și, ce-o zis doftoru’?

– O zîs că n-are ținere de minte.

$$$

 Guelta d’Archei, cea mai faimoasă oază din Deșertul Sahara


Guelta este denumirea arabă a unui iaz, a unui bazin de apă sau a unei mici lagune, indiferent dacă este sezonieră, temporară sau permanentă. Berberii și tuaregii le numesc agelman și sunt frecvente în canalele de drenaj sau wadis din Deșertul Sahara. Ele sunt uneori numite și oaze de guelta.

Anumite guelte pot fi permanente dacă sunt alimentate de o sursă constantă, cum ar fi un izvor. Altele sunt create atunci când un râu se usucă și se formează pungi de apă de-a lungul cursului său sau, mai frecvent, atunci când apele subterane se ridică la suprafață în zonele depresionare, formând bălți și rezervoare.

Dacă sunt formate peste platforme naturale de rocă și dacă sunt protejate de expunerea excesivă la soare, oazele pot fi extinse și de durată permanentă sau sezonieră. Un exemplu în acest sens îl constituie râpele Adrar din Iforas, un masiv muntos din Mali, plin de grămezi de blocuri de granit erodate, unde se formează numeroase rezervoare de apă.

O alta este așa-numita oază Timia din Niger, care are chiar și o cascadă sezonieră și este unul dintre puținele locuri din zonă în care cresc pomi fructiferi.

În apropierea unor guelte există gravuri și petroglife în stânci, indicând că acestea au existat din cele mai vechi timpuri și au fost vizitate de vânătorii-culegători preistorici.

Mai târziu, ele au fost folosite de nomazi ca locuri de adăpare pentru animalele lor. Un exemplu în acest sens este guelta Tikoubaouine din Tassili n’Ajjer, Algeria.

Dintre toate gueltele din Sahara, cea mai cunoscută este Guelta d’Archei, situată în masivul Ennedi din nord-estul Ciadului (la sud-est de orașul Fada), un bastion imens de gresie cu canioane și faleze înconjurate de nisip.

Zona este una dintre cele mai izolate de pe planetă, pe care doar caravanele îndrăznesc să o traverseze. De fapt, nu există drumuri care să ducă acolo, iar accesul este dificil. Este nevoie de aproximativ patru zile cu mașina cu tracțiune integrală ca să ajungi acolo plecând de la Fada sau de la N’Djamena.

Este o mică oază permanentă locuită de mai multe specii de animale, situată într-un defileu de stânci înalte și verticale care îi conferă un aspect vizual uimitor. Cu atât mai mult cu cât, în timpul sezonului secetos, sute de cămile se adună zilnic în căutarea singurei surse de apă din zonă.

Guelta d’Archei este importantă nu doar datorită locației sale spectaculoase, ci și pentru că este singurul loc din Sahara unde supraviețuiesc crocodilii Crocodylus suchus, o specie înrudită cu crocodilul de Nil, care a ocupat cândva întreaga regiune sahariană și chiar mlaștinile și râurile din sudul Mediteranei.

În plus, în zona cunoscută sub numele de Manda Guili se găsesc picturi și gravuri care datează de peste 8.000 de ani. Acestea sunt unele dintre cele mai bine conservate lucrări din întreg masivul, datorită poziției lor ridicate, care împiedică eroziunea.

Masivul Ennedi are cel puțin 20 de izvoare perene sau semiperene, alte câteva ravene și bălți, dar acestea au o lungime de doar câteva zeci de metri în timpul sezonului uscat. Se crede că o mare parte din nisipul din Sahara provine din eroziunea structurilor geologice din această zonă.

$$$

 Ana Cumpănaș, femeia care l-a „vândut” pe John Dillinger. Un interviu inedit

Ana Cumpănaș s-a născut în anul 1889 la Comloșu Mare, un sat din Banat, s-a căsătorit cu un anume Michael Chiolak (Mihai Ciolac) în 1909 și a emigrat în Statele Unite fie în acel an, fie doi ani mai târziu. Cei doi s-au stabilit la East Chicago, Indiana și au avut un fiu, Steve Chiolak, născut pe 10 august 1910, dar căsătoria s-a terminat printr-un divorț.

Prin 1918, Ana Cumpănaș lucra ca prostituată, iar mai târziu a devenit patroana unei case de toleranță în East Chicago. În 1923, pentru că afacerea îi aducea un profit mulțumitor, a mai deschis un local cu același specific la Gary, în Indiana. Femeia s-a măritat apoi cu avocatul de origine română Alexandru Suciu, dar cei doi soți u fost înregistrați cu numele de familie Sage. În 1923 sau 1924, Ana Cumpănaș a călătorit în România, unde și-a vizitat mama, întorcându-se în Statele Unite la bordul transatlanticului RMS Majestic, după cum arată registrul de pasageri al vasului.

Pentru că mariajul nu funcționa, Ana l-a părăsit pe cel de-al doilea soț în 1932, iar după un an a deschis un nou bordel pe strada Halsted din Chicago. În 1934, după ce autoritățile au catalogat-o drept „o cetățeană străină cu un caracter moral scăzut”, femeia a fost amenințată cu deportarea în Romania.

În această perioadă l-a întâlnit pe celebrul John Herbert Dillinger Jr, cunoscut jefuitor de bănci în timpul Marii Crize din Statele Unite. Americanul fusese acuzat, dar niciodată condamnat, pentru uciderea unui polițist în East Chicago, singura omucidere de care a fost suspect. În plus, împreună cu banda sa, jefuise peste 20 de bănci și patru secții de poliție, la un moment dat a fost prins de FBI, dar a evadat din închisoare de două ori, deci era considerat un individ deosebit de periculos.

În timpul uneia dintre evadări Dillinger fusese rănit și o vreme s-a ascuns în casa tatălui său pentru a se recupera, apoi, în iunie-iulie 1934, se mutase la Chicago.

Dillinger a cunoscut-o pe românca Ana Cumpănaș datorită prieteniei acesteia cu Polly Hamilton, iubita banditului, dar, după ce a aflat identitatea lui reală și faptul că era căutat de poliție și FBI, s-a gândit să-l denunțe autorităților pentru a obține în schimb dreptul de ședere permanentă în Statele Unite.

Presa scrisese că Dillinger ar fi omorât doi polițiști, iar autoritățile promiseseră o sumă importantă de bani ca recompensă pentru oricine ar fi ajutat la capturarea lui. Ana a luat legătura cu agenții FBI prin intermediul poliției din Chicago și a făcut o înțelegere cu aceștia pentru a-i ajuta să-l identifice. Planul era să meargă la cinematograf pe banditul și cu iubita acestuia, iar convenția a fost să fie îmbrăcată în roșu, pentru ca polițiștii să îl poată extrage fără greș din mulțime.

Pe 22 iulie, ofițerii Direcției de Investigare a Crimei Organizate s-au apropiat de Dillinger în momentul ieșirii micului grup din cinematograful „Biograph Theater”. Agenții federali conduși de Melvin Purvis au încercat să-l aresteze, dar banditul a scos o armă și a deschis focul. În acel moment ofițerii l-au împușcat, iar bărbatul a murit pe loc.

Ca recompensă, FBI-ul a luat-o pe româncă sub protecția sa, a mutat-o mai întâi la Detroit și apoi în California și i-a oferit 5.000 de dolari, doar jumătate din suma care se pare că îi fusese promisă ca recompensă.

În 1935 femeia a convocat reporterii celor mai importante ziare din America și le-a povestit despre înțelegerea făcută cu FBI-ul, care includea promisiunea de a rămâne în SUA dacă îi ajută să-l captureze pe bandit. Între timp, însă, începuse procedura de expulzare, iar ofițerii FBI i-au comunicat că nu mai pot opri expulzarea.

Românca a contestat decizia primei instanțe care fusese deja emisă, a urmat apoi un proces la curtea de apel, cu o primă ședință desfășurată pe 16 octombrie 1935. După trei luni, în ianuarie 1936 instanța a decis să mențină decizia inițială, iar Ana Cumpănaș a fost expulzată la Timișoara în același an. Unicul ei fiu, Steve Chiolak, a rămas în Chicaho și a supraviețuit până în februarie 1982.

Ana Cumpănaș, cunoscută ca „Femeia în roșu” s-a aflat pe prima pagină a ziarelor americane în multe ediții din acei ani, versiunea preferată a gazetarilor fiind că gangsterul fusese trădat de propria-i slăbiciunea pentru femei, o idee vehiculată de toate gazetele care au scris despre rolul româncei în evenimentele din vara anului 1934.

Ajunsă în țară, „Femeia în roșu” a fost considerată o adevărată vedetă. Ilustrațiunea română i-a dedicat un articol pe care îl redăm integral:

De o săptămână țara noastra adăpostește un personaj senzațional, care, sub numele de “Femeia în roșu”, a preocupat la un moment dat pe toți amatorii de extraordinar din Statele Unite, cari slavă Domnului, nu sunt niciodată lipsiți de emoții puternice. “Femeia în rosu”, cum au numit-o ziarele americane, e compatrioata noastră, Ana Cumpanaș-Sage, care, după o viață puțin cam aventuroasă, s-a reîntors în țară, unde, cu banii agonisiți, își va face o fermă frumoasä la Comloș, satul ei natal.

N-a trecut prea multă vreme de la moartea celui mai celebru gangster pe care 1-a cunoscut America, John Dillinger, supranumit “Inamicul public No. 1”. La un moment dat, isprăvile gangsterului au ajuns atât de îndrăznețe încât bătălia de lungă durată între el și poliție era urmărită de toată America cu pasiun

Ana Sage a fost aceea care, bucurându-se de prietenia gangsterului Dilinger, 1-a denuntat poliției pentru premiul de 10.000 de dolari. Ieșind de la cinematograf, Dillinger a fost împușcat, Statele Unite fiind astfel scăpate de teroarea celebrului bandit, care nu se dădea înapoi de la nicio fărădelege. După moartea gangsterului, Ana Sage a părăsit Chicago. Era mai prudent să nu mai stea în orașul crimei, unde oricând amicii lui Dillinger ar fi putut să se răzbune. S-a retras în California până ce a primit dolarii și apoi a luat drumul spre țară. În adăpostul satului liniștit din Banat voia să uite viața prea încordată pe care a dus-o în Chicago.

Ana Sage e o femeie tânără frumoasă, îmbrăcată discret, cu o pălărioară modernă și o haină de bun gust, e tipul perfect al femeii americane moderne, asa cum ne-o arată ecranele cinematografelor. Am avut prilejul s-o vedem în gara Timișoara. Deși pare puțin plictisită de insistențele ziariștilor – tot timpul călătoriei a fost hărțuită de întrebările gazetarilor de toate neamurile si de magneziul fotografilor de toate rasele – răspunde totuși cu amabilitate întrebărilor noastre.

Curiozitatea profesională ne îndeamnă să-i punem o primă întrebare:

– De ce presa americană v-a supranumit “Femeia în roșu”?

Ana Sage se întristează la amintirea unor lucruri ce nu par a fi tocmai plăcute. Totuși, nu ezită să ne răspundă:

– În ziua când l-au ucis pe Dillinger, convenisem cu poliția să fiu îmbrăcată într-un “complet” roșu, pentru ca gangsterul să poată fi ușor recunascut în mulțimea care ieșea de la cinematograf. A fost un moment foarte greu. Poliția îmi promisese că-l va captura pe Jonnny viu. Deși știam că-1 așteaptă scaunul electric, totuși când 1-au împușcat în fața mea, am avut un moment de mare groază. Omul acesta murise din pricina mea. Cu toate acestea, scăpasem America de primul ei dușman.

– Complicii lui nu au încercat să se răzbune?

– Am fost lăsată în pace. Dar am avut totuși prudența să plec din Chicago și să mă stabilesc pentru o vreme în California. De altfel, și complicii lui Dillinger erau bucuroși că au scăpat de el. Omul acesta îl avea pe diavolul în el, niciun complice de-al său nu era, alături de el, sigur de soarta ce-l aștepta. Mulți dintre cei ce l-au ajutat au fost uciși fără milă de Dillinger. Pentru toată lumea, moartea lui a fost o adevărată ușurare.

– Cum l-aì cunoscut pe Dillinger?

– Printr-o prietenă a mea, Pally Hamilton, care trăia cu el. Dillinger tocmai își făcuse o operație la un doctor celebru, pe care l-a plătit cu 25.000 dolari, dar pe care a avut grijă să-1 împuște după ce acesta îi transformase complet trăsăturile feței. Își spunea Johnny și se dădea drept reprezentant al lui Fox-film la Chicago. E interesant că nu avea niciodată bani. Deși jafurile lui se cifrează la mai multe milioane de dolari, a rămas un mister pentru toată lumea ce a făcut cu sumele enorme pe care le-a furat. Știu că, de multe ori, îi dădeam ori eu, ori Pally bani pentru mașină sau pentru taxi. Deși era urmărit de toate polițiile din America și pe capul lui se pusese un premiu de 10.000 dolari, Dillinger era calm, se amuza ca un om inocent și niciodată nu i-a trecut prin minte că va putea fi prins de poliție.

– Ce proiectați să faceți în România?

– Sunt veselă că am ajuns aici, în țara noastră linștită, unde nu există nici gangsteri, nici metode de poliție americană. Voi face o fermă și voi vinde ouă, lapte “Ana Cumpănaș”. Nu vreau niciodată să mai aud de “Femeia în roșu”…

Cu trenul următor, Ana Sage a plecat spre Comloș.

$$$

 30 iunie 1606 - A murit domnitorul Moldovei Ieremia Movila.


Ieremia Movilă (Moghilă) a fost domnitor al Moldovei in perioada august 1595 – mai 1600 si septembrie 1600-30 iunie 1606. Mama sa, Maria, era fiica lui Petru Rares. A fost recunoscut ca domn de turci cărora le plătea tribut si a fost detronat de Mihai Viteazul , care a luat domnia Moldovei în mai 1600. Movila si-a recuperat tronul cu ajutorul polonezilor în septembrie 1600, când Mihai a fost învins în batalia de la Miraslau in Transilvania.

Polonezii au intrat și în Muntenia, l-au învins pe Mihai la Teleajen în 12 octombrie 1600, și l-au pus pe tronul Munteniei pe Simion, fratele lui Ieremia. În timpul domniei lui Ieremia Movila a fost ridicată Manastirea Sucevita, pe locul unui lăcaș de cult mai vechi, din lemn. Ctitoria a devenit ulterior necropola familiei Movilă.

Cand s-a stins din viaţă l-a lăsat ca domn, aşa cum îi făgăduise şi Poarta, pe fiul său Constantin. Boierii însă le-au cerut otomanilor ca voievod pe Simion Movilă, sub pretextul că fiul răposatului domn era prea tânăr. O instrucţiune papală din 2 ianuarie 1596 îl caracteriza astfel pe domnul Moldovei, Ieremia Movilă: “…de neam crăiesc, preţuit pentru vitejia şi vrednicia sa, şi pentru nobleţea sângelui său”.

$¢_

 „Pune și pe mine lanțul acela, tată...” Mi-a mers la inimă. Un memento blând pentru toți părinții. — „Pune și pe mine lanțul...” a șoptit b...