marți, 1 iulie 2025

$$$

 Confesiunile senzaționale ale Elenei Lupescu: “Duduia”, femeia care l-a sedus pentru totdeauna pe regele Carol al II-lea


“Când l-am întâlnit prima dată pe Prințul Carol, eram încă copii. L-am întâlnit în casa administratorului uneia din moșiile regelui. Este multă vreme de atunci, căci azi sunt femeie de 28 ani, iar Prințul are 34 de ani.

Sunt născută în România. Tatăl meu este român, iar mama mea, rusoaică. Nu sunt evreică, după cum se spune. Este foarte drept că am trăit mult printre evrei, unde am foarte mulți prieteni. Dacă aș fi evreică, nu m-aș rușina s-o spun. Aș fi mândră de aceasta.

Într-una din zile, tatăl meu, care era chimist și locuia într-un orășel aproape de conacul uneia din moșiile regale, fu invitat la un ceai de Regina Elisabeta, soția Regelui Carol, regina cunoscută sub numele de Carmen Sylva, regina poetă.

Tatăl meu, știind că Regina Elisabeta, adoră copiii, m-a luat și pe mine. Deși a trecut, de atunci și până acum, atâta amar de vreme, totuși, îmi aduc aminte ca și când s-ar fi petrecut ieri, cu câtă duioșie și dragoste s-a purtat Regina Elisabeta față de mine. A trimis să mi se aducă ciocolată și bomboane.

Pe vremea aceea, eu aveam 9 ani, iar Prințul Carol – 19 ani. Cum a intrat valetul cu bomboanele, Prințul Carol i-a luat cutia din mână și, întinzându-mi-o, mi-a zis: Ai un păr foarte frumos. Voiam mai de mult să te cunosc.

Brusca intervenție, ca și complimentul copilăresc, erau caracteristice Principelui. Are o inimă de aur, dar păcat că nu știe întotdeauna să se exprime. Complimentul său, însă, mi-a plăcut foarte mult, căci una dintre marile mele vanități a fost părul.

Părul meu mi-a provocat multă plăcere, dar și multă durere. Moda părului scurt mi-a adus bucurie. Acum port parul bubikopf, nu prea scurt și puțin mai lung la ceafă.

Tânărul Prinț, întinzându-mi cutia cu bomboane, mi-a zis: Mănâncă! Mi-a spus mănâncă în mod brusc și cu atâta energie, încât, fără să mai spun ceva, am luat o bomboană.

Nu am apucat însă să mănânc bomboana și Prințul Carol mi-a și oferit alta. De data aceasta am șovăit însă. Atunci, Prințul Carol apucă o bomboană cu degetele sale și mi-o puse în gură. Am mulțumit și l-am rugat să nu-mi mai dea alta.

A stăruit însă, cu încăpățânare, să iau și pe a treia, și, neavând încotro, am luat-o. Pe vremea aceea nu înțelegeam ce însemnează această stăruință. Ba, mi-aduc aminte că i-am aruncat chiar o privire cruntă.

Și astăzi râdem, ori de cate ori ne aducem aminte de acest episod al bomboanelor. Da, da, azi îl cunosc destul de bine pe Carol.”

Sursa: Memoriile doamnei Elena Lupescu: aventura de dragoste cu fostul principe moştenitor Carol: destăinuri senzaţionale, 1928

*** Cel mai probabil diferența de vârstă dintre cei doi era de 6 ani. Se știe cu certitudine că anul nașterii lui Carol este 1893. Despre anul nașterii Elenei Lupescu au existat mai multe variante: 1895, 1896, 1899 și chiar 1902, cel din urmă fiind înscris în cererea pe care ea a făcut-o pentru înregistrarea căsătoriei cu Carol, în 1947.

Elena Lupescu a murit pe 29 iunie 1977, la vârsta de 77 de ani, la Estoril, în Portugalia, unde a continuat să trăiască după moartea lui Carol al II-lea care decedase în 1953. Sicriul ei a fost depus la capela Regilor Portugaliei din mănăstirea São Vicente de Fora din Lisabona, alături de cel al regelui. În 2003 osemintele celor doi au fost aduse la mănăstirea Curtea de Argeș, dar au fost reînhumate separat, mormântul Elenei Lupescu aflându-se într-un mic cimitir aflat la aproximativ 500 de metri de necropola regală.

$¢$

 O iubire istorică – Luxița și Nicolae Bălcescu


Născut pe 29 iunie 1819 la București, într-o familie de boieri nu foarte înstăriți, Nicolae Bălcescu a urmat cursurile Academiei Sfântul Sava. După finalizarea școlii, tanarul s-a înrolat în armată, iar în 1840, pe când avea puțin peste 20 de ani, s-a implicat într-un complot revoluționar condus de prietenul său, Dimitrie (Mitică) Filipescu, și a fost arestat. Trei ani a petrecut la Mănăstirea de la Mărgineni, devenită loc de detenție pentru “uneltitorii contra intereselor statului”. Aici s-a îmbolnăvit de tuberculoză, boală ce avea să-l chinuie tot restul vieții.

La scurt timp după eliberarea din detenție, în 1843, Bălcescu a început să frecventeze casa boierilor Florești, acolo unde a cunoscut-o pe Luxița (Alexandrina Florescu).

Aceasta fusese căsătorită, pentru că așa decisese tatăl ei, la vârstă de 16 ani, cu Filip Krijanowski, unul dintre ofițerii ruși aflați sub comanda generalului Kiseleff la București. Tânăra familie primise un apartament separat în casa familiei Florescu, dar căsătoria s-a încheiat după doar trei luni, din cauza comportamentului brutal al lui Krijanowski față de tânăra lui soție. În 1836, Luxița a obținut divorțul, primind o rentă viageră de 1500 de ducați și 200 de lei.

Îndrăgostiți, Luxița Florescu și Nicolae Bălcescu și-au păstrat relația secretă pentru a nu da de bănuit familiei Florescu. Relația lor rezistă în timp, dar rămâne aproape clandestină. În 1847 au călătorit separat către Transilvania, de unde au început un periplu prin Europa. Cei doi au mers la Viena, unde s-au întâlnit cu alți tineri animați de idealurile revoluționare, printre care se afla și Costache Negri, apoi au plecat în Italia, unde au stat, pe rând, la Veneția, Florența, Pisa, Roma, Napoli și Palermo.

De-a lungul acestor călătorii, tatăl Luxiței, Iordache, i-a trimis fiicei sale bani și a ajutat-o să obțină vizele de călătorie. Nu după mult timp, drumurile celor doi s-au despărțit. Luxița Florescu ajunge la Paris, dar părăsește repede orașul pentru a pleca spre București. Este însărcinată, dar nu vrea ca Nicolae Bălcescu să afle că îi poartă copilul.

Ajunsă acasă în octombrie, participă la înmormântarea tatălui său, Iordache Florescu, apoi pleacă la Budapesta. Aici îi dă naștere lui Bonifaciu, în mai 1848. Copilul a fost botezat trei zile mai târziu, de sărbătoarea Sf. Bonifaciu. Luxița a declarat copilul ilegitim și s-a gândit să-l dea spre adopție. Era disperată din cauza lipsurilor financiare și nu dorea să afle nimeni de existența acestui copil provenit dintr-o relație nelegitimă. În cele din urmă, familia ei o sprijină să-și crească băiatul.

Luxița și Nicolae Bălcescu nu s-au mai văzut niciodată. După înfrângerea Revoluției de la București, toți conducătorii ei au fost exilați. Bălcescu a fost nevoit să treacă în Transilvania, dar este expulzat și de aici. Ajunge apoi la Paris, unde încearcă să coaguleze forțele revoluționare aflate în exil pentru întemeierea unei confederații europene, dar medicii îi recomandă să meargă în Italia, pentru că boala sa începuse să se agraveze, iar clima mai blânda i-ar fi putut ușura suferința.

În 1851, când Bălcescu a aflat că avea un fiu, se afla deja într-o stare fizică foarte proastă. Se afla la Palermo, singur și grav bolnav. În ultima scrisoare adresată Luxiței, Bălcescu îi cere iertare pentru toate suferințele pe care le-a îndurat din cauza vieții sale agitate. Nicolae Bălcescu a murit la doar 33 de ani, pe 29 noiembrie 1852, la Hotelul Alla Trinacria din Palermo.

Luxița Florescu își adoptă oficial propriul fiu când acesta împlinește 10 ani și se preocupă cu multă atenție de educația lui. Are grijă ca Bonifaciu să știe cine îi este tatăl și să îi cinstească memoria.

La finalul vieții, Luxița a ajuns directoarea unui institut catolic de caritate din București și a dus o viață modestă până în 1898, când a murit. Bonifaciu a absolvit Liceul Louis-le-Grand din Paris, apoi a urmat Facultatea de Litere la Academia din Rennes, obținând, în 1872, licența.

S-a întors în țară în 1873 și a fost numit prin concurs profesor provizoriu la Catedra de istorie universală critică de la Facultatea de Litere din Iași, apoi a devenit profesor de istorie și de franceză la Liceul Sfântul Sava din București.

$¢$

 L’Oréal, imperiul vopselelor de păr, construit de un bărbat


Eugène Schueller, creatorul companiei L’Oréal, s-a născut pe 20 martie 1881 la Paris, fiind fiul unui patiser de origine alsaciană. Familia locuia în camera din spate a brutăriei, pe rue du Cherche-Midi, în arondismentul 6, unde copilul și-a petrecut primii ani de viață.

Eugène a urmat gimnaziul la Sainte-Croix de Neuilly, apoi Liceul Condorcet și s-a înscris la Institutul de Chimie Aplicată din Paris. În 1904, după finalizarea studiilor, a fost promovat asistent al profesorului Victor Auger de la Sorbona și apoi preparator șef la Farmacia Centrală din Franța.

În 1907, tânărul a dezvoltat primele vopsele de păr sintetice, făcând experimente în baia apartamentului său cu două camere de pe rue d’Alger. Schueller s-a căsătorit în 1909 cu Louise Madeleine Berthe Doncieux, iar fiica lor, Liliane, s-a născut pe 21 octombrie 1922. Soția sa a murit în octombrie 1927 și chimistul s-a recăsătorit cinci ani mai târziu, în mai 1932, cu Annie Grace Burrows.

În 1909 Eugène a fondat Societatea franceză de vopsele de păr, cea care a devenit mai târziu L’Oréal și a avut, în paralel, și un mic magazin de țesături, iar în 1912 a cumpărat revista “La coiffure” din Paris, pe care a început să o distribuie în saloanele de coafură.

În timpul Primului Război Mondial Schueller a fost mobilizat, fiind locotenent secund de artilerie, iar în această perioadă afacerea a fost condusă de soția sa. După război, în 1919, chimistul a inventat primul colorant rapid, apoi șamponul Dopal, a lansat mărcile Dop și Monsavon, iar în 1935 a dezvoltat Ambre Solaire, primul produs de protecție solară.

Prieten apropiat al liderului fascist Eugène Deloncle, omul de afaceri și-a pus la dispoziție resursele materiale pentru a sprijini înființarea Organizației secrete de acțiune revoluționară națională (OSARN), un grup subteran de extremă dreapta cunoscut și sub numele „La Cagoule”, iar în 1940 a contribuit la finanțarea partidului colaboraționist fondat de Deloncle, Mișcarea Socială Revoluționară.

După război, datorită mărturiilor lui Pierre de Bénouville, André Bettencourt, François Mitterrand, Max Brusset, conform cărora Schueller ar fi ajutat un număr mare de evrei în timpul ocupației naziste, omul de afaceri a scăpat de acuzația de colaborare cu regimul nazist și a primit chiar distincția de Cavaler al Legiunii de Onoare.

La sfârșitul anului 1945, omul de afaceri l-a angajat pe François Mitterrand în funcția de președinte și director executiv al Editions du Rond-Point și director al revistei “Votre beauté”, iar politicianul André Bettencourt s-a alăturat conducerii grupului L’Oréal.

Fiica sa, Liliane, s-a căsătorit pe 8 iunie 1950 cu André, care devenise director al grupului L’Oréal, și ambii s-au ocupat de managementul firmelor de cosmetice. Ea a fost o prezență discretă în spațiul public și a condus cu succes compania, iar în 1958, la un an după moartea tatălui său, a creat „Premiul Eugène Schueller” în beneficiul foștilor studenți ai Școlii naționale superioare de chimie de la Paris.

Pe 22 decembrie 1987, soții Bettencourt au creat fundația care le poartă numele și care finanțează lupta împotriva SIDA, iar pe 11 februarie 2010 Liliane a lăsat moștenire organizației suma de 552 milioane de euro, considerată cea mai mare donație privată din Franța.

Liliane Bettencourt a locuit toată viața în conacul său din Neuilly-sur-Seine și a murit în noaptea de 20 spre 21 septembrie 2017, la vârsta de 94 de ani. Înmormântarea a avut loc la biserica Saint-Pierre din Neuilly-sur-Seine în prezența familiei Bettencourt-Meyers, a fostului președinte Valéry Giscard d’Estaing și a fostului premier Édouard Balladur.

Unica ei fiică, Françoise, s-a căsătorit cu Jean-Pierre Meyers, nepotul unui rabin ucis la Auschwitz și cei doi au decis să-și crească copiii, Jean-Victor și Nicolas, în religia mozaică. Căsătoria ei a readus în atenția opiniei publice controversele legate de bunicul său, Eugène Schueller, în privința colaborării acestuia cu regimul nazist. Din octombrie 2019, Françoise este cea mai bogată femeie din lume, cu o avere estimată la 59,3 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.

$¢$

 Marlon Brando, “băiatul rău” de la Hollywood


Marlon Brando s-a născut pe 3 aprilie 1924 în Nebraska, Statele Unite, și a fost fiul unui mic producător de pesticide și îngrășăminte, care se numea tot Marlon, și al lui Dorothy Julia Pennebaker, cunoscută ca Dodie, o femeie foarte emancipată pentru anii ’30, fostă actriță și manager al unui teatru, care fuma, purta pantaloni și conducea mașina, era lipsită de complexe și inhibiții, dar, din păcate, era alcoolică și se spune că soțul ei o aduna deseori din barurile din oraș.


În 1944, Marlon Brando a apărut pentru prima dată pe Broadway în piesa “I Remember Mama”, apoi în “Truckline Café” și “A Flag is Born”, iar în 1948 a fost distribuit de Elia Kazan în piesa de teatru “Un tramvai numit dorință”, a lui Tennessee Williams.


În 1951, a primit rolul lui Stanley Kowalski în adaptarea cinematografică “Un tramvai numit dorință”, în care a jucat alături de Vivien Leigh, iar succesul fenomenal pe care l-a avut i-a adus prima nominalizare la Premiile Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal.


Un an mai tâziu a fost nominalizat din nou la Oscar pentru filmul “Viva Zapata!”, producție regizată de Elia Kazan, în care a jucat alături de Anthony Quinn. Următoarele sale filme au fost “Iulius Cezar” și “The Wild One”, ambele realizate în 1953, iar Marlon Brando a deveni un adevărat superstar al cinematografiei americane. A urmat, în 1954, pelicula “Pe chei”, realizată tot de Elia Kazan, care îi va aduce primul său premiu Oscar pentru cel mai bun actor.


La începutul anilor ’70, Marlon Brando a intrat într-un con de umbră, dar rolul lui don Vito Corleone în “Nașul”, film în care a fost distribuit în 1972 și care a avut un succes uriaș, l-a readus în lumina refectoarelor și i-a oferit șansa de a obține cel de-al doilea Premiu Oscar pentru cel mai bun actor. Brando a refuzat însă trofeul, explicând că motivul este legat de felul în care sunt portretizați amerindienii în filmele de la Hollywood. În același an a jucat, alături de Maria Schneider și Catherine Breillat, în pelicula lui Bernardo Bertolucci, “Ultimul tango la Paris”, iar în 1976, în western-ul “Reglare de conturi”, cu Jack Nicholson și Randy Quaid.

Marlon Brando


În 1979, a fost distribuit de Frances Ford Coppola în “Apocalypse Now”, un film despre Războiul din Vietnam, apoi a jucat, în următorii ani, în “Formula”, “Un anotimp alb și uscat”, “Novicele”, “Cristofor Columb”, “Don Juan DeMarco”, “Insula doctorului Moreau” și “Prețul morții”.


Viața privată a actorului a atras atenția publicului și a presei la fel de mult ca activitatea sa pe platourile de filmare. Brando a avut o serie de aventuri și relații de lungă durată și a fost tatăl a 11 copii, dintre care trei au fost înfiați și, după cum a mărturisit el însuși, a avut și experiențe homosexuale.


În cartea autobiografică “Songs My Mother Taught Me”, actorul a povestit că a cunoscut-o pe Marilyn Monroe, anonimă la acel moment, la o petrecere unde aceasta cânta la pian, cei doi au avut o aventură, apoi au continuat o relație timp de mai mulți ani. În 1954, Brando s-a îndrăgostit de actrița puertoricană Rita Moreno cu care a început o relație de dragoste, dar în memoriile sale Rita a dezvăluit că el a forțat-o să facă avort după ce a aflat că e însărcinată și că după întreruperea de sarcină a încercat să se sinucidă luând o doză mare de somnifere.


Artistul s-a căsătorit în 1957 cu actrița britanică Anna Kashfi cu care a avut un fiu, Christian Brando, născut un an mai târziu, dar cei doi au divorțat în 1959. În 1960, s-a recăsătorit cu Movita Castaneda, o actriță născută în Mexic, care era cu opt ani mai mare decât el, care i-a dăruit doi copii, Miko și Rebecca, dar și această relație s-a terminat tot cu un divorț.


Tânăra actriță franceză Tarita Teriipaia, care jucase alături de Brando în “Revolta de pe Bounty”, a devenit cea de-a treia sa soție pe 10 august 1962. Cu 18 ani mai mică decât el, Tarita, care avea deja o fiică dintr-o relație anterioară, a adus pe lume doi copii: Simon Teihotu și Tarita Cheyenne. Marlon le-a adoptat și pe fiica și pe nepoata soției sale, Maimiti și Raiatua Brando, dar cei doi au divorțat în iulie 1972.


Actorul a avut, de asemenea, o lungă relație cu menajera sa, Maria Cristina Ruiz, cu care a avut trei copii: Ninna Priscilla, Myles Jonathan și Timothy Gahan și l-a adoptat pe Petra Brando-Corval, fiul asistentei lui, Caroline Barrett, și al scriitorului James Clavell.


Viața personală zbuciumată și stresul datorat lungilor perioade de muncă pe platourile de filmare i-au provocat, începând cu mijlocul anilor ’90, mari probleme de sănătate. În anul 2000, a fost diagnosticat de insuficiență respiratorie și era nevoit să folosească frecvent un concentrator de oxigen, iar în aprilie 2001 a fost spitalizat pentru o dublă pneumonie. A continuat să sufere din cauza problemelor respiratorii și, în ciuda faptului că a fost îngrijit de cei mai buni medici, boala s-a transformat în fibroză pulmonară și s-a agravat cu o insuficiență cardiacă.


Actorul a încetat din viață pe 1 iulie 2004, la vârsta de 80 de ani, la Centrul Medical UCLA, cauza decesului fiind, pe lângă problemele acute, diabetul și un cancer la ficat. Conform dorinței sale, a fost incinerat, iar cenușa a fost împrăștiată dintr-un avion în Tahiti, insulă de care era îndrăgostit.


Surse:


Site-ul oficial Marlon Brando


Vanity Fair, The King Who Would Be Man

$$$

 Aimée Iacobescu, nascuta pe 1 iulie 1946 - „Domnița Ralu” și prima Barbie a cinematografului românesc, o poveste tristă cu o femeie frumoasă care a suferit zadarnic după un fotbalist

În anii 70, cinematograful și teatrul românesc aveau multe frumuseți, actrițe cu un farmec aparte și un talent deosebit. Dar, între toate acestea, una părea, de departe, cea mai drăgălașă, un soi de Barbie autohtonă, o blondină cu zulufi, pe care mulți și-o reamintesc ca „Domnița Ralu” din filmele cu parfum de epocă.

Gabriela-Aimée Iacobescu (1 iulie 1946, Unguriu, Buzău – 27 martie 2018, București) a declarat într-un interviu din Jurnalul Național, că s-a născut de fapt în noaptea de 23 iunie, lucru cunoscut doar de familie și apropiați, dar a fost declarată abia o săptămână mai târziu de părinți. Are un frate geamăn, emigrat în Franța, actorul Dorel Iacobescu. Împreună cu acesta, a absolvit Secția de Actorie a Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București (IATC), în 1968, la clasa profesoarei Beate Fredanov, asistenți fiind Octavian Cotescu și Laurențiu Azimioară. Aimée Iacobescu a fost considerată protejata scriitorului Eugen Barbu, a filmat cu regizorul Dinu Cocea și a devenit apoi preferata inginerului-regizor Sergiu Nicolaescu. A rămas în amintirea publicului cu rolul Domniței Ralu. Aimée Iacobescu suferea de cancer și mijloacele ei financiare modeste făceau cu greu față tratamentului costisitor. În dimineața zilei de 27 martie 2018 s-a stins din viață...

Aimée Iacobescu a decedat la 71 de ani, uitată de publicul care altădată se bătea pentru un bilet la filmele în care apărea pe afiș. A fost răpusă de un cancer la sân care a chinuit-o timp de patru ani. Actrița nu s-a căsătorit niciodată și a purtat toată viața în suflet regretul de a nu fi avut un copil. Iubirea nu a însă din viața ei, dar relația ei cea mai semnificativă a fost una profund nefericită.

Actrița a fost îndrăgostită lulea de Alexandru Boc, un fotbalist de-o vârstă cu ea, mare crai, care care a jucat între 1964 și 1976 pentru Petrolul, Dinamo, Rapid și Universitatea Craiova, dar și pentru echipa națională. Considerat unul dintre cei mai seducători bărbați ai generației sale, alături de Florin Piersic, Ion Dichiseanu sau Cristea Avram, Alexandru Boc a fost logodit cu nepoata şahului Iranului, a avut relaţii cu Corina Chiriac şi cu cântăreaţa Natalia Guberna şi a cucerit zeci de alte femei frumoase, de la actriţe la balerine şi sportive. Între acestea, balerina Elena Renea (fostă iubită a băiatului lui Gheorghe Maurer), handbalista Mihaela Apostol (a evoluat la Rapid, Oltchim şi în echipa naţională) ori voleibalista Elena Butnaru (declarată la un moment dat cea mai sexy din Italia). Cea mai mare cucerire a lui Alexandru Boc e fără îndoială Salomeea Djanhanghir, nimeni alta decât nepoata şahului Iranului, cel mai bogat om din lume în anii '60. S-au cunoscut în timpul unui turneu pe care el îl efectua cu Dinamo la Teheran. „România şi Iran erau înfrăţite, mi se punea la dispoziţie linia telefonică a Ministerului de Interne de la Săftica pentru a vorbi în Iran", a povestit Boc. Relaţia lor s-a sfârşit brusc după ce el a fost arestat.

Extrem de talentat ca sportiv, din păcate cariera sa sportivă a avut mult de suferit datorită faptului că a făcut închisoare după ce a bătut măr un colonel de Securitate într-un bar de noapte. În realitate, aceasta fusese o provocare, pentru că Boc o sedusese pe nevasta unui mare șef comunist, Vasile Patilineț, și acesta a vrut să se răzbune pe fotbalist, urmărindu-l apoi și în pușcărie și aranjând să-i fie blocat dosarul de grațiere.

„Eram într-o noapte la Athenee Palace. Stăteam la masă cu Cornel Patrichi, Vladimir Cohn și fostul fotbalist de la Craiova, Nicolae Ivan. La un moment dat, un individ de lângă masa noastră a aruncat cu un pachet gol de țigări în paharul lui Patrichi. Cornel s-a enervat și a început să se înjure cu respectivul, despre care aveam să aflu ulterior că era ofițer de securitate. Eu am vrut să ies afară și i-am spus securistului să înceteze, fiindcă se uită lumea la noi. El a vrut să-mi dea cu capul în gură, iar eu i-am dat un pumn. Atât! Un singur pumn. N-am mai apucat să-l lovesc pentru că au sărit pe el ospătarii, Vova Cohn și Cornel Patriciu, care l-au burdușit bine și i-au rupt piciorul. A doua zi m-am întâlnit cu Cornel Patrichi la Lido. Era speriat că-l dă afară statul din corpul de balet. I-am zis să stea liniștit că rezolv eu. Eram cel mai bun fotbalist român, jucam la Dinamo, eram aproape calificați cu Naționala la Mondiale. Nu-mi făceam griji. Am fost fraier, am crezut că Patrichi este de partea mea, dar când a început procesul s-a asociat cu securistul. Am aflat ulterior că îl cunoștea pe acesta. Cornel dansa la Athenee Palace. Am fost fraier și m-au lucrat până m-au băgat la pușcărie. Nu i-am purtat ranchiună lui Patrichi. Viața e scurtă. După ce am ieșit din pușcărie am fost la restaurantul Berlin cu Gheorghe Dinică și alți mari actori. Acolo m-am întâlnit cu Cornel Patrichi, iar toți se așteptau să-l strâng de gât. Nu i-am făcut nimic, am dat mâna cu el și mi-am văzut de treabă”.

În 1971, Boc s-a căsătorit cu Dalina Butculescu, o româncă de origine germană, frumoasă foc, cu care a făcut şi o fată, pe Alexandra, în 1977. Mariajul a durat până în anul 1980. Apoi, a avut o relaţie cu o tânără din Oradea, care avea aproape jumătate din vârsta lui.

Alexandru Boc a rememorat relația cu Aimée Iacobescu într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor. În urmă cu o jumătate de secol, Boc a primit propunerea de a juca într-un film. „Am filmat timp de o lună pentru pelicula Castele de nisip, a lui Iulian Mihu. Am fost coleg pe platourile de filmare cu Toma Caragiu, Gheorghe Dinica, Jean Constantin, Gina Patrichi si Aimée Iacobescu. Ultima dintre ele, Aimée, mă tot bătea la cap că vrea să se mărite cu mine", a declarat Alexandru Boc. Din păcate, povestea nu s-a terminat la altar, așa cum își dorea Aimée Iacobescu, iar actrița a rămas singură.

Într-un interviu mai vechi pentru revista Tango/Marea dragoste, Aimée Iacobescu a recunoscut că lucrurile nu s-au așezat niciodată atât de bine încât să facă un copil. „Când ești artist nu poți să te gândești că ai cumpărături de făcut sau că ai un bărbat acasă. Am sacrificat viața personală pentru scenă. Rolurile veneau unul după altul, o familie ar fi însemnat să renunț la turnee sau la filmări. Copil? N-a fost să fie. Un prieten medic, foarte bun, mi-a spus că naști un copil sănătos până la 25 de ani. După aceea, riști foarte mult. Oricum mi s-a părut ridicol să fac unul la 35-40 de ani. Și apoi, n-am întâlnit pe nimeni care să merite să fac un copil cu el. Pe atunci nici nu se punea problema să faci un copil necăsătorită. Părinții, societatea n-ar fi acceptat una ca asta“, a declarat actrița.

Invitată în iulie 2014 la o emisiune de televiziune, iată ce a răspuns actrița atunci când moderatoarea a întrebat-o de ce nu s-a căsătorit niciodată: „Nu m-am gândit niciodată la cununii legate, dezlegate. Nu m-am căsătorit pentru că aşa a fost să fie. Eu am iubit o singură dată cu adevărat un băiat şi n-a fost să fie, pentru că el a plecat în America. Aveam 26 de ani. Eu nu eram conştientă că eram adulată, nu eram conştientă de calităţile mele fizice. Eram conştientă de profesia mea. Mă gândeam cum spun replica pe scenă, ce rol joc… Nu am trăit nicio poveste de dragoste cu niciun actor. Toţi, pentru mine, erau colegi”. Surprinzător în acea emisiune a fost, însă, faptul că mama actriţei a intrat în direct pentru... a o contrazice, susţinând că, de fapt, fiica ei ar fi fost căsătorită o dată, dar că a fost alegerea ei să nu divulge mai multe lucruri marelui public. „Arată bine în rochie de mireasă. Am văzut-o mireasă când a fost cazul. A fost măritată, dar nu-i place să-şi spună viaţa”, a afirmat mama actriţei. „Eu nu am fost măritată cu adevărat niciodată. N-am iubit decât un singur băiat… N-am fost niciodată mireasă”, a replicat Aimée Iacobescu, care se referea la relația întrerupră brusc cu un medic. „Nu am voie să-i povestesc viaţa, dacă nu şi-o povesteşte ea…”, a punctat atunci mama actriţei, simţind că era momentul să se oprească din acele dezvăluiri...

$¢$

 Calul galopeaza liber prin padure, uitandu-se dupa smocuri de iarba verde si grasa.

Cum era el neatent, deodata este incoltit de un lup fioros si flamand.

– Lupule, te rog, de data asta sa nu te atingi de mine, ca am un mesaj important pt administratia locala. Toata lumea va putea beneficia de pe urma lui, chiar si tu!

– Unde-i mesajul? intreba lupul, curios.

– Este scris pe copita piciorului drept din spate, spune calul.

Lupul se apleaca si calul ii trage o copita zdravana de lesina lupul.

Calul o ia vesel la sanatoasa, fericit ca a scapat.

Dupa 2 ore isi revine lupul si scuturandu-si capul umflat si care il durea tare spune:

– Asa imi trebuie! De ce dracu ma prefac, cand eu nici nu stiu sa citesc?

$$$

 ,,DE CE BĂRBAȚII SUNT ATÂT DE FERICIȚI??? 

Pentru că au o viață de invidiat:

- Își păstrează numele de familie toată viață.

- Niciodată nu rămân însărcinați.

- Mecanicii nu vorbesc cu ei în chineză

- Ridurile le adaugă caracter.

- Părul alb le adaugă atracție.

- Pantofii noi nu le fac praf picioarele.

- Apelurile lor telefonice durează 30 de secunde.

- Pentru o vacanță de 15 de zile au nevoie doar de o valiză și este pe jumătate goală.

- Pot deschide toate sticlele și borcanele fără să ceară ajutor.

- Dacă apare cineva la o petrecere cu aceleași haine ca și ei, devin prieteni.

- Le vine fenomenal dacă poartă același costum în viitoarele 12 nunți.

- Pot mânca o banană în locuri publice.

- Se pot uita la televizor cu un prieten în liniște totală, ore întregi, fără să se gândească: este supărat pe mine, oare?

- Chiloții lor costă 20 lei, în pachet de șase.

- Trei perechi de pantofi sunt mai mult decât suficienți pentru zece ani.

- Aceeași coafură durează ani de zile, poate zeci de ani, dacă nu toată viața și dacă se plictisesc se tund zero fără regrete.

- Pot avea jucării toată viața.

- Pot purta costum de baie fără să conteze cum le arată picioarele sau dacă le atârnă burta. Lor le vine fenomenal, sunt fericiți în orice mod.

- Nu-și fac griji niciodată: ce fac mâine de mâncare?

- Se pot îngrășa cu cinci kilograme și nici măcar nu observă, iar dacă își dau seama, la fel... le vine fenomenal.

- Cu burtă sau fără burtă continuă să aibă o grămadă de lipici.

Și cel mai rau dintre toate....

Totul este cât se poate de adevărat!

$¢_

 „Pune și pe mine lanțul acela, tată...” Mi-a mers la inimă. Un memento blând pentru toți părinții. — „Pune și pe mine lanțul...” a șoptit b...