@@@

 Pe vremuri, fiecare copil din România știa să coasă un nasture, să lucreze lemn și să facă traforaj - era obligatoriu la școală.

Școala te învăța că poți fi și doctor, și meșter - pentru că ambele erau la fel de valoroase.

În școlile de altădată, mirosul de rumeguș proaspăt tăiat se amesteca cu sunetul acelor de croșetat, iar zgomotul ciocanelor răsuna prin coridoare alături de foșnetul pânzei. 

Atelierele practice nu erau doar niște ore în plus în program - erau locul unde copiii învățau că mâinile pot crea minuni.

Băieții intrau în micile ateliere de tâmplărie unde, sub supravegherea atentă a unui maistru în salopetă, descopereau tainele traforajului. 

Cu răbdare și multă concentrare, tăiau mânere pentru sacoșe, ascuțeau scule la polizor și lucrau la strung. Fiecare piesă greșită era o lecție învățată pe pielea proprie.

Fetele mergeau în sălile de lucru manual unde însuși cusutul, tricotatul și broderia. Cu firele colorate și acele strălucitoare, creiau perne frumos cusute manual, șervețele brodate și pulovere tricotate. 

Fiecare împunsătură era o mică victorie.

Era o lume în care priceperea practică avea aceeași valoare ca teoria din cărți. Dacă erai olimpic la două materii dar nu îți ieșea bine piesa la atelier, riscai să rămâi corigent. 

Contau și mâinile, nu doar mintea.

Doar cei care au trăit acele vremuri știu cu adevărat ce însemna să pleci acasă cu o față de pernă cusută de tine, cu o măsuță de lemn pe care ai lucrat-o săptămâni întregi, sau cu o piesă de metal pe care ai cizelat-o cu propriile mâini.

Aceste ore nu învățau doar meșteșuguri - cultivau răbdarea, atenția la detalii și mândria lucrului bine făcut. 

Copiii învățau că munca manuală nu e pentru cei "care nu se pricep la carte", ci e o artă care completează orice educație.

Atelierele practice erau obligatorii pentru toți elevii. Nu conta dacă visai să devii doctor sau inginer - trebuia să știi să folosești instrumentele, să înțelegi cum se naște un obiect din materia primă.

La sfârșitul anului școlar, școlile organizau expoziții cu lucrările elevilor. Părinții veneau să admire creațiile copiilor lor - de la simple suporturi pentru pahare la piese de mobilier miniaturale. 

Era mândria de a vedea propriul copil stăpânind un meșteșug.

Te-ai întrebat vreodată de ce generația de atunci știa să repare orice în casă, să coasă, să tricoteze, să lucreze lemn? Pentru că școala îi învățase că mâinile sunt la fel de importante ca mintea, iar fiecare copil avea dreptul să fie meșter la ceva.

Astăzi, sistemul educațional s-a modernizat și oferă multe oportunități, dar odată cu dispariția lucrului manual din școli, ne confruntăm cu o criză reală de meșteșugari în diferite domenii. 

Lipsesc tâmplarii, electricienii, croitorii, mecanicii - meserii de care societatea are nevoie zilnic. Poate că reintroducerea acestor ateliere practice ar putea completa perfect educația de azi.