$$$

 Acum 51 de ani, în 8 august 1974, cel de-al 37-lea preşedinte american, Richard Nixon, şi-a anunţat, într-un mesaj televizat, demisia din funcţie după ce presa a dezvăluit implicarea sa în scandalul "Watergate", o afacere despre abuzul de putere şi hărţuire la cel mai înalt nivel al statului. 

A doua zi, pe 9 august, Nixon a părăsit Casa Albă, funcţia fiind preluată de vicepreşedintele Gerald Ford. A fost pentru prima şi singura dată în istoria SUA când preşedintele ţării a părăsit funcţia prin demisie.

Povestea începe în dimineaţa zilei de 17 iunie 1972, când Frank Willis, paznic la complexul de birouri al Hotelului Watergate, situat în Washington D.C, a observat prezenţa unei bucăţi de bandă adezivă pe închizătoarea unei uşi de acces către parcarea subterană. După ce a înlăturat banda, la puţin timp a observat că cineva o lipise din nou în acelaşi loc. După ce poliţia metropolitană a ajuns la faţa locului şi după o scurtă investigaţie, a arestat cinci persoane găsite în birourile Partidului Democrat, aflat pe atunci în opoziţie, cei cinci fiind acuzaţi de pătrundere prin efracţie pentru repararea unor dispozitive de ascultare instalate în timpul unei alte spargeri şi pentru a fotografia documente secrete.

Unul din cei cinci, Bernard Baker, îşi notase într-un carneţel numele lui Howard Hunt, funcţionar la Casa Albă şi angajat ca şef al securităţii Comitetului pentru Realegerea Preşedintelui.

Nixon a negat amestecul în afacere, iar purtătorul său de cuvânt a calificat incidentul ca „o spargere de mâna a treia”. Dar o serie de membri ai staff-ului său, la ordinul acestuia, s-a dovedit că au hărţuit o serie de grupuri de activişti şi politicieni, folosindu-se de FBI, CIA şi de la IRS.

O serie de angajaţi ai Casei Albe au fost interogaţi în faţa comisiei senatoriale, iar la audieri a participat şi reporterul Bob Woodward, de la ziarul Washington Post care alături de Carl Bernstein au declanşat, la rândul lor, o amplă investigaţie, prezentată pe larg, pe parcurs, în presă. Misterul ce a înconjurat afacerea Watergate a fost sporit și de detaliile extrem de importante obţinute de cei doi jurnalişti, precum şi de faptul că sursa informaţiilor a primit numele de cod „Deep Throat” (abia în anul 2005, revista Vanity Fair a dezvăluit că identitatea sursei era Mark Felt, numărul doi al FBI în perioada administraţiei Nixon).

Pe 24 iulie 1974, Curtea Supremă a decis în unanimitate ca Nixon să pună la dispoziția anchetatorilor toate înregistrările de la Casa Albă, nu doar câteva stenograme alese, iar pe 30 iulie, preşedintele a pus la dispoziţie anchetatorilor benzile cerute.

Una dintre ele a fost dovada ca Nixon a participat la muşamalizarea scandalului Watergate chiar din data de 23 iunie 1972, demonstrând că Nixon era la curent cu afacerea la doar 6 zile de la întâmplarea de la hotelul Watergate.

Pe 27 iulie 1974, Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților l-a acuzat pe Nixon de obstrucționare a justiției, pe 29 iulie, a fost acuzat de abuz de putere, iar pe 30 iulie, a fost acuzat de sfidare a congresului.

După ce senatorii republicani l-au informat pe Nixon că există suficiente voturi pentru acuzarea lui, Nixon s-a decis să demisioneze, gest anunţat în cadrul unei declaraţii televizate, pe data de 8 august 1974, demisia devenind efectivă pe 9 august 1974, la ora 12:00. Demisia sa a dus la căderea, prin mecanisme juridice, a capetelor de acuzare, Nixon nefiind vreodată judecat sau condamnat.