$$$

 În timpul uneia dintre întâlnirile de absolvire, câțiva foști studenți, deja realizați în cariera lor, au hotărât să-i facă o vizită fostului lor profesor. După ce și-au împărtășit succesele și realizările, discuția a alunecat către un subiect mai apăsător – dificultățile și problemele vieții.

– Așteptați un moment, am să vă prepar un minunat ceai de cafea, – spuse profesorul, imediat ce ultimul dintre ei își încheie povestea.

S-a retras în bucătărie și s-a întors cu un vas plin de cafea și o tavă cu cești – niciuna nu semăna cu alta. Unele erau de porțelan prețios, altele din ceramică simplă, iar câteva – modeste și de sticlă.

Profesorul a turnat cafeaua și i-a invitat pe toți să-și aleagă câte o ceașcă. Când fiecare ținea în mâini băutura aburindă și aromată, dascălul le-a spus:

– Priviți cu atenție ceștile pe care le-ați ales. Fără îndoială, ați întins mâna după cele mai frumoase, iar cele modeste au rămas pe tavă. A dori ce e mai bun pentru sine e firesc, dar în această alergare oarbă se ascunde sursa multor frământări și stresuri. Cafeaua, însă, nu devine mai gustoasă doar pentru că e turnată într-o ceașcă scumpă, nu-i așa?

Imaginați-vă acum că viața este cafeaua, iar tot restul – banii, cariera, statutul – sunt doar ceștile. Desigur, merităm toți o ceașcă frumoasă, dar goana după cea mai strălucitoare ne face adesea să uităm să ne bucurăm de savoarea cafelei.

Țineți minte, dragii mei: oamenii fericiți nu au tot ce e mai bun, dar știu să scoată ce e mai bun din tot ce au.