sâmbătă, 2 august 2025

$$$

 Pe 2 august 1921, la ora 9 dimineața, tenorul italian Enrico Caruso se stingea din viață la doar 48 de ani.

Moartea i-a fost cauzată de o lovitură în zona rinichilor suferită în urmă cu câteva luni.

La înmormântarea sa, însuși Regele Vittorio Emanuele al III-lea al Italiei a deschis ușile bisericii San Francesco di Paola din Napoli, pentru ca sicriului tenorului să fie depus înăuntru. 


S-a născut pe 25 februarie 1873, în Napoli, într-o familie săracă, fiind al treilea din cei șapte copii ai lui Marcellino si Anna Caruso. Tatăl său, mecanic auto de profesio, a dorit că tânărul Enrico să urmeze aceeași carieră, astfel că, la vârsta de 11 ani, copilul era deja ucenic în atelierul de mecanică.


Enrico nu și-a dorit acest lucru, dorința lui fiind aceea de a cânta. Vocea sa era deja admirată în corul bisericii, ulterior fiind solicitat să cânte inclusiv serenade pentru oamenii înstăriți care plăteau pentru un recital privat. 


Ușor, dar cu pași siguri, încurajat de prieteni, educat de profesori de canto și susținut de familie, Enrico Caruso și-a început cariera de tenor profesionist, înconjurând globul pentru a cânta pe marile scene ale lumii, fiind prezent de nu mai puțin de 863 de ori pe scena vestitei Metropolitan Opera din New York.


Datorită vocii sale unice, tenorul ajunsese la onorariul uriaș de 10.000 $ pe seară (aproximativ 150.000$ la valoarea de astăzi) - sumă plătită pentru a concerta o seară în Cuba.


În momentul în care Italia a intrat în război, Caruso a susținut concerte caritabile și a donat sume impresionante pentru susținerea armatei.


Celebritatea sa i-a adus, pe lângă aprecieri, faimă, bani și premii, inclusiv un deserviciu. 


Mano Nera, o grupare criminală din Statele Unite, care șantaja persoanele influente, cerând sume mari de bani în schimbul siguranței, i-a cerut lui Caruso suma de 2000$, dacă nu i-ar fi distrus vocea. 


Tenorul a plătit suma, dar, mai apoi, cu ajutorul detectivului Joseph Petrosino, care s-a deghizat în Caruso și s-a întâlnit cu cei din grupare pentru a efectua o nouă plată, a scăpat de amenințări. 

Antonio Misiano și Antonio Cincotto au fost arestați si acuzați de crimă, iar Enrico Caruso și-a recăpătat liniștea. 


🎶


___


Mircea V. Sima 

02/08/2025

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$$

 Milioane de oameni din întreaga lume știau despre dragostea ei pentru soțul său. Nu era celebră în sensul convențional al cuvântului – nu e...