$$$

 MEMORIE CULTURALA - CEZAR BALTAG

Cezar Baltag (n. 26 iulie 1939, Mălinești, județul Hotin (azi Cernăuți, Ucraina) - d. 26 mai 1997, București), fiul preotului Porfirie Baltag și al Margaretei Baltag (n. Alexandrescu), a fost un poet român, eseist și traducător modern, militant împotriva stalinismului cultural, împotriva proletcultismului, unul dintre cei mai valoroși reprezentanți ai generației resurecției lirismului, alături de Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu ș.a.

După absolvirea cursurilor liceale, 

în 1955, la Pitești, urmează între anii 1955 - 1960 cursurile Facultății de Filologie de la Universitatea din București. 

Funcționează ca redactor la “Gazeta literară” (între anii 1960 - 1968), ca redactor-șef adjunct la “Luceafărul” (între anii 1968 - 1974), apoi ca redactor la “Viața românească”. Debutează în 1960, cu un volum de versuri ale ieșirii din trena stalinismului cultural, Comuna de aur, volum “girat” în fața proletcultismului epocii de criticul „deschiderilor veluroase”, Paul Georgescu. Apoi, “decada de aur” a volumelor sale de versuri cuprinde:

• Vis planetar (1962),

• Răsfrângeri (1966),

• Monada (1968),

• Odihnă în țipăt (1969),

• Șah orb (1970),

• Madona din dud (1973),

• Unicorn în oglindă (1975),

• Poeme (1981),

• Dialog la mal (1985),

• Euridice și umbra (1988),

• Chemarea numelui (1995),

• Ochii tăcerii (1996) etc.

Eseistul se remarcă prin “Paradoxul semnelor”(1996); iar tâlmăcitorul din limba franceză, prin traducerea unor vestite lucrări semnate de Mircea Eliade – Istoria credințelor și ideilor religioase, vol. I, II, III, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981, 1986 și, respectiv, 1988; Dicționar al religiilor (de M. Eliade și Ioan P. Culianu), București, Ed. Humanitas, 1993; etc.

Al. Piru observa la Cezar Baltag «un stil tot mai oracular; și-a încifrat sensurile și a ajuns la un ermetism greu traductibil, chiar dacă ascunzând realmente un sens. ...Ermetismului din Odihnă în țipăt îi corespunde în Madona din dud (1973) o poezie ludică, joc de ritmuri și rime cu formule din folclorul copiilor sau procedee magice, termeni de astrologie și diverse arte divinatorii.» (PPRC, 63).

Trecând în revistă judecățile critice despre opera poetică a lui Gezar Baltag, criticul / istoricul literar Ion Pachia Tatomirescu ne mai încredințează: «Numeroși alți critici / istorici literari, abordând poezia lui Cezar Baltag, au mai remarcat: apolinicul / solaritatea versului, o anume geometrizare a logosului, din unghiuri neîntâlnite la Ion Barbu, chiar un „spectacol grațios-liric“, un „controlat“ narcisism, spațializarea eului (cf. PPg, 126 sqq.), îndeosebi, în volumul din 1966, Răsfîn flacăra drumului“, “de nuntă“, “în memoria soarelui“, “de umbră“, “cu spini“, “de dragoste“, “de solstițiu“, “de fulger înnoptat“, “de arbore lacom“ etc.), spațializarea eului fiind specifică întregii generații a resurecției, chiar o “maximă expansiune a eului“, o anume “somptuozitate“, o anume „epurare a concretului“, cerebralizarea / rafinarea pitorescului folcloric, dar și o anume “destindere ludic-folclorică“, “resuscitarea miturilor“, agresarea eului (cf. Odihnă în țipăt), “nervalianul soare negru“ – “substanțialitatea“ / „materialitatea“ Logosului, a universului (cf. ISct, 47), sentimentul dominând tiranic, până la “fragmentarea“ timpului (cf. SSra, I, 215) etc.» (TGrp, 411).

De la versurile “luptei cu inerția“, din volumele Comuna de aur (1960) și Vis planetar (1962), Cezar Baltag a evoluat spre un ermetism oracular, rezultat din dinamitarea paradoxurilor mitosofiei autohtone și universale, spre a le extrage “monadele“, conjugându-le la moduri lirice, rafinându-le, ca în volumele: Răsfrângeri (1966), Monada (1968).

Iarbă de uitare 

-Cezar Baltag

A căzut steaua.

Mi-am strâns cenușa sub cap și am chemat

somnul.

Și am visat că se făcea un dulce și un amar,

și am visat că se făcea o vreme fluidă,

și am visat o balanță

care cântărea zile și nopți

și o femeie care torcea norii.

Era un râs pestriț în păsări și pești.

Și bătrâna secerătoare

îmi legăna viața

într-un leagăn de gresie.

Pământul

era

ca pământul,

bun de născut și murit.

Unde și unde, o vamă, unde și unde,

un deal.

Aici apă, dincolo noapte, mai încolo

mosorul pustiului.

Râsul dezleagă snopii, plânsul îl treieră,

lumina își caută ziua,

cenușa întârzie.

2

Vreau o floare de uitat lumea,

o iarbă de visat cuvintele din lacrima

orbului.

Scară albastră pentru zodii,

foc înfrunzit

urcând o clorofilă roșie

în setea cuvântului.