***

 SONETO DEL AMOR INSOMNE

(Sonetos del amor oscuro)

Federico García Lorca

Noche arriba los dos con luna llena,

yo me puse a llorar y tú reías.

Tu desdén era un dios, las quejas mías

momentos y palomas en cadena.

Noche abajo los dos. Cristal de pena,

llorabas tú por hondas lejanías.

Mi dolor era un grupo de agonías

sobre tu débil corazón de arena.

La aurora nos unió sobre la cama,

las bocas puestas sobre el chorro helado

de una sangre sin fin que se derrama.

Y el sol entró por el balcón cerrado

y el coral de la vida abrió su rama

sobre mi corazón amortajado.

Traducere -Cornelia Cristea 

SONETUL IUBIRII INSOMNIACE 

(Sonete de romantism întunecat)

Federico García Lorca

Înnoptând amândoi cu luna plină,

am început să plâng și tu râdeai.

Disprețul tău era un zeu, jelaniile mele

momente și porumbei înlănțuiți.

Noaptea deasupra noastră. Cristalul milei,

tu plângeai după îndepărtări cufundate.

Durerea mea era o formație de agonii

pe inima ta plăpândă de nisip.

Zorii ne-au unit pe pat,

gurile puse pe pârâul înghețat

de sânge nesfârșit care se varsă.

Și soarele a pătruns prin balconul închis

iar coralul vieți i și-a prins podoaba 

pe inima mea învăluită.