$$$

 Domnule, nu știu cum sunt alții, dar uite că dacă se duc la crâșmă, vin de acolo cu idei care nu doar că îi fac celebri pe plan mondial, ba îi mai și umplu de bani. Eu, sincer, singura idee coerentă de business pe care am analizat-o la cârciumă a fost să o punem de un proiect de antreprenoriat, recte să strângem bani și să facem telecabină la Călărași, pe malul Dunării. 

Nu faceți ochii mari, că se vede că nu aveți fler în afaceri. În business trebuie tot timpul să gândești în perspectivă și să fii cu un pas în fața concurenței. Ia gândiți-vă, ai făcut telecabina, vine meteoritul, puf!, lovește Terra, se schimbă formele de relief (deci câmpia nu se poate face decât munte), iar a doua zi nu trebuie decât să ieși cu scăunelul, măsuța și să tai bilete. Timp să ai, numai să numeri roabele de bani aduși acasă!!! Nici Elveția nu are Dunăre la poalele muntelui... deci, succes garantat. Încă așteptăm investitori.

Mă rog, am mai avut o idee acum vreo săptămână, că ieșisem cu marketinga la o bere (am dus copilul la bunici, ca să bea și părinții ceva). Și m-a lovit. Ideea. Pac! „Nevastă, te siliconăm! Adio musca fără țețe! Până când o viață amară și-un trai nefericit? Îți dublează ăia leafa la muncă, știm toți că așa funcționează, într-un an ne scoatem investiția și intrăm pe profit. Artă și precizie”. Partea nasoală a fost când am calculat cât ne costă și am văzut că nu avem bani decât de un sân. A ieșit cu disensiuni, nici nu știu de ce, că sânii oricum vin din fabrică pe mărimi diferite, nu se prinde nimeni. Dar am rezolvat-o până la urmă căci, băiat deștept, am refăcut calculele și ne-a ieșit că ne ajung banii să-i punem o cocoașă. E șincron, elegant, plus că e și original. Mă rog, a rămas că mai analizăm, că deja marketinga iar băgase o privire din aia zici că-i sabia laser a lui Darth Vader, posibil de la berea aia de o băuse. 

Dar să nu deviem, că avem și alte cestiuni serioase de analizat. Despre Daniel Foe ați auzit? Ei, dacă nu ați auzit de el, atunci poate de Daniel Defoe ați auzit, că sunt unul și același. Foe îl chema pe el, dar a vrut la un momental să pară mai fensi, așa că a băgat o chestie din asta aristocratică în nume: Daniel De Foe, DeFoe, Defoe. Ați prins-o? Își falsificase și arborele ginecologic, să pară că e de neam nobil, vă explic imediat de ce.

Ei, băiatul n-ai fi zis că e vreun geniu. Mai degrabă un găinar cu ghinion pe el cât China. Până când alții de abia terminau de învățat tabla înmulțirii, Daniel al nostru falimentase mai multe afaceri decât ar fi reușit trei guverne Ciolacu la un loc. De aia a și vrut să pară aristocrat, că poate îi merge mai bine. S-a apucat și de scris, ocazie care i-a adus niște ani de pușcărie, căci criticii nu au apreciat manuscrisul. S-a angajat și ca spion, ziarist pârlit dar, peste toate, singura chestie la care chiar performa cu brio era să bată cârciumile. Cu preferință pe alea din porturi, căci acolo se strângea cea mai pestriță și mai dubioasă clientelă.

Dar, vedeți voi? Daniel Defoe avea un plan. Omul era mai complex decât părea la prima vedere. De fapt, era mai complex ca un manual de instrucțiuni de la IKEA. Iar el urmărea să afle povești de la marinarii întorși de peste mări și țări. Ăla era internetul vremii. Mai avea și el ce da la ziar. Ei, și într-o bună zi a auzit un sociopat cu grave probleme psihice, perorând despre cum fusese el abandonat pe o insulă. Pe individul ăsta îl chema Alexander Selkirk.

Era scoțian, fugise din Scoția după ce fusese acuzat de expunere indecentă într-o biserică (oook), se angajase ca băiat bun la toate pe prima corabie și aia a fost. Așa a ajuns marinar cu acte în regulă, dar și spaima cârciumilor, a colegilor și, mai ales, a șefilor direcți. De ce? Am spus-o. Omul era un sociopat, era extrem de agresiv și ți-ar fi luat gâtul chiar și pentru niște pufuleți. Așa a și ajuns pe insula aia, căci a vrut să o pună de răzmeriță, s-a luat de gât cu căpitanul, doar ca să se trezească singur, că nu se băga nimeni la revolta lui.

Ok, a ajuns pe insulă, unde a stat 4 ani și 4 luni, nu 28 cum a scris Defoe. Ca un exemplu, a notat în jurnal cum prindea capre, cum le rupea picioarele ca să nu fugă, apoi pe unele le ținea pentru hrană, iar pe altele le cresta la urechi, ca să știe să nu le mănânce. You do the math, ce făcea el cu alea crestate! Niciun Vineri, nici picior de cabinali, nada. Nicio corabie eșuată din care să se aprovizioneze, nici prea mare dor de casă (a spus mereu că aia a fost cea mai frumoasă perioadă din toată existența sa). Ca să nu o lungim, omul a fost recuperat, a ajuns acasă, a început să bată cârciumile, acolo unde și-a spus povestea pentru câteva pahare de alcool, iar jurnalul l-a vândut pe o sumă ceva mai consistentă. Cumpărător, Defoe.

Așa s-a născut povestea lui Robinson Crusoe. Și nu un roman, ci trei. Voi, ca mai toată lumea, ați avut acces doar la primul. Ăla care a făcut înconjurul planetei și a devenit unul dintre cele mai traduse, mai republicate și mai bine vândute romane ever. Mult romanțat, cu imaginea vajnicului colonist englez, gata să înfrunte stihiile și să civilizeze sălbaticii. În realitate, era un bolnav psihic, bașca zoofil, care nici măcar pe el nu s-a putut civiliza. Aia e, ne pare rău să vă distrugem visele. O dovadă clară că, uneori, în spatele unei mari opere de artă se ascunde un antreprenor viclean care știe că realitatea e bună, dar ficțiunea vinde mult mai bine.

#MicaDoză #CulturăGenerală #DanielDefoe #RobinsonCrusoe #AlexanderSelkirk #roman #idee #cârciumă