luni, 21 aprilie 2025

$$$

 

.GELU , GLAD, ȘI MENUMORUT


   Monumentul Voievozilor Glad, Gelu și Menumorut.

Grup statuar în ronde – boss realizat de PAVEL MERCEA in anul 1996 și a fost dispus în Parcul comunei MACEA,  în faţa Căminului cultural din Macea.


Monumentul, voievozilor Glad, Gelu și Menumorut creaţie a sculptorului bucureştean Pavel Mercea, originar din Macea, a fost dezvelit la 1 septembrie 1996. S-a marcat în felul acesta, împlinirea unui mileniu de la luptele acestor voievozi, din Banat, Crişana şi Transilvania, împotriva expansiunii maghiare din a doua jumătate a secolului al X-lea, menționate în cronica lui Anonymus.


Sunt înfăţişați întregi, alăturaţi, unul lângă altul. Capul împodobit cu plete le este acoperit cu însemnul regalităţii, coroana deschisă, asemeni domnitorilor români din evul mediu. Ţinuta este militară, încadrată în epocă, fiind înveşmântaţi, cu platoşe, cizme înalte şi apărătoare la încheieturile membrelor. Umerii sunt supradimensionaţi, cu scurte pelerine ornamentale, astfel că  prin întreaga ţinută, cei trei oşteni medievali emană forţă şi demnitate. Chiar dacă sunt într-o poziţie relaxată, robusteţea personajelor impune, iar privirea pătrunzătoare degajă hotărâre.  


Glad, primul personaj într-o citire de la stânga spre dreapta, stăpânea teritoriul de azi al Banatului, între Mureş şi Dunăre, cu reşedinţa la Cuvin (Keve). La începutul celui de al doilea mileniu, s-a opus campaniilor de cucerire a ungurilor, cu o armată formată din români, bulgari şi pecenegi, dar a fost învins şi silit să accepte suzeranitatea maghiară. Platoşa războinică îi este ornată cu un cap de lup închis într-un medalion. Gâtul puternic, urechile mici și gura imensă, amintește de stindardul dac, vestitul balaur cu chip canid draco. Cu ambele mâini, voievodul ţine un imens scut triunghiular întărit cu nituri, care se sprijină pe vârf la picioarele sale. Convexitatea exterioară a cestei arme este marcată cu o cruce, semn al creştinătăţii.


Personajul din mijloc este Gelu, care avea, sub autoritate suverană, Podişul Transilvaniei, de la poalele Meseşului şi izvoarele Someşului, cu centrul probabil la Dăbâca lângă Cluj. A fost învins de oştile ungureşti şi omorât în luptă. Acesta este prezentat în relaxare, cu palma dreaptă peste cea stângă, acoperind printr-un gest de ocrotire mânerul spadei  cu două tăişuri. Teribila armă ofensivă  susţinută cu ambele mâini este în poziţie vericală cu vârful în jos.


Cel de al treilea personaj este Menumorut, conducătorul formaţiunii statale româneşti de tip feudal din Crişana, care-şi avea capitala în Biharea, în apropiere de Oradea. A avut aceeaşi soartă tragică. După ce a organizat o dârză rezistenţă împotriva expansiunii maghiare, după lupte grele, este de asemenea înfrânt iar voievodatul distrus. Iconografic este expus sub forma unui personaj bărbos, cu pieptul acoperit de un medalion rotund, simplu, neornat, în chip de scut. Postat pe ambele picioare larg desfăcute şi apărate de cizme ale căror carâmb este răsfrânt sub genunchi, Menumorut pare de neclintit. El ţine cu ambele mâini, în poziţie orizontală, o spadă scurtă cu două tăişuri, scoasă din teacă.


Postamentul supraînălţat, cu trei trepte, cuprinde în partea superioară o mică platformă, peste care se ridică soclul de formă cubică,  cu o înălţime de 250 cm. Acesta se termină  pe toate laturile sale cu un brâu decorativ ce sugerază crenelurile unei cetăţi medievale. Pe faţa sa anterioară, soclul este incizat cu textul: Slavă veşnică strămoşilor noştri / voievozii / Glad, Gelu şi Menumorut” iar jos, la bază: Solum patriae sacrum est, adică: Pământul patriei este sfânt. Pe fațada secundară au fost incizate câteva informații despre lucrare, și anume: În anul 1996 s-a ridicat / acest monument prin voința și puterea / sufletească a fiilor acestei localități / Crețu Gheorghe profesor / Mercea Pavel sculptor / Covaci Pavel prof. Director / Ivan Livius consilier / Mădărăsan Ioan economist / Curtuțiu Mircea profesor / Șiclovan Cornel inginer / Mercea Ioan primar / Crișan Pavel consilier / Achim Ioan învățător /  Aurel Ardelean / Fericean Vălean / Cinah Dumitru.


Monumentalitatea grupului statuar este impresionantă mai ales prin fineţea execuţiei şi robusteţea liniilor sale.  La aceasta se adaugă dimensiunea personajelor sale de 250-260 cm, astfel că întreaga sculptură de mare echilibru se ridică la 510 cm deasupra solului. Ea degajă multă linişte învitând privitorii la meditaţie asupra devenirii noastre.

de Horia Truță

$$$

 Destinul trist al Tatianei Stepa. 11 ani a lucrat în mina Lupeni


Tatiana Stepa s-a nascut pe 21 aprilie 1963, la Lupeni. A cântat folk timp de 27 de ani. Ca să supraviețuiască, a lucrat în mină în Valea Jiului. Și-a crescut singură copilul și și-a îngrijit părinţii, grav bolnavi, cu o dăruire de sfântă. Deși grav bolnavă, a cântat pe scenă, la Vama Veche, cu o săptămână înainte de a muri.

Cântăreața de folk Tatiana Stepa a plecat dintre noi la 7 august 2009. Avea doar 46 de ani. A fost un copil din popor: o fată de mineri din Valea Jiului. Tatiana este unul din cei trei copii ai familiei Stepa. Mama ei a fost slugă de la 10 ani, iar tatăl a fost copil de regiment. Au fugit în Valea Jiului ca să scape de sărăcie. Cei doi frați au fost și ei mineri.

Tatiana Stepa povestea în interviuri mai vechi că avea puține jucării și o trotinetă pentru toți copii familiei. A fost înconjurată de muzică, din prima zi a vieţii: părinţii ei s-au cunoscut cântând şi, dacă n-au avut bani mulţi, au avut grijă ca cei mici să se simtă speciali. La grădiniță, a cântat pentru prima dată pe o scenă, apoi a făcut cursuri de balet, vioară și pian. A făcut Liceul de Arhitectură din București când s-a întâlnit cu muzica folk.

Tatiana Stepa a cântat pe scena Cenaclului Flacăra

În anii ʼ80, Cenaclul Flacăra condus de poetul Adrian Păunescu avea un succes uriaș, în special în rândul tinerilor, iar Tatiana Stepa a urcat pe scena ridicată pe stadionul din Făgăraș, în septembrie 1982. A cântat atunci ”Și-am să-mi fac o doină”, care a fost foarte bine primită de cei 30.000 de spectatori. A rămas în componența Cenaclului până în 1985, când acesta a fost interzis.

Până la desfiinţarea Cenaclului, în 1985, Tatiana Stepa a fost prezentă în circa 1.000 de spectacole.

Ca să supraviețuiască, Tatiana Stepa a lucrat vreme de 11 ani în mina Lupeni, apoi ca tehnoredactor de carte. Povestea că Adrian Păunescu ”i-a ordonat” să învețe tehnoredactarea computerizată, ceea ce i-a fost de mare folos.

Cenaclul ”Totuși Iubirea” a fost înfiinţat în 1990, tot de către Adrian Păunescu. Şi spectacolele, şi membrii cenaclului s-au urnit cu greu, după pauza impusă de 5 ani. Primul mare succes al Tatianei Stepa a venit în 1994, cu un cântec scris împreună cu Adrian Păunescu, «Copaci fără pădure», fără îndoială, cel mai iubit cântec al cântăreței.

Tatiana Stepa s-a căsătorit foarte tânără și a divorțat când băiatul ei, Cătălin, avea mai puțin de un an. Ca să poată cânta prin țară cu Cenaclul Flacăra, copilul a crescut în casa bunicilor. Cătălin Stepa, i-a moștenit talentul mamei și cântă muzică folk.

Părinții și un frate a murit, iar Tatiana Stepa spunea că, în ciuda faptului că și ea este foarte bolnavă, a trebuit să supravieţuiască, pentru a putea să-i înmormânteze omeneşte pe toţi. 

”Mă simt un om binecuvântat. Cred că viaţa mea a fost şi este frumoasă. Câtă vreme există în viaţa mea muzică şi poezie, rugăciune şi iertare, copii care se joacă, Dumnezeu şi Marea Neagră, prieteni şi iubire, credinţă şi uitare, restul nu contează. Am trăit miracole pentru care nu ştiu ce am făcut ca să le merit. Am cu­noscut oameni lângă care nici nu visam să stau. Am iubit şi am fost iubită. Am făcut greşeli. Am avut slăbiciuni. Unele lucruri le-am făcut prea devreme, altele prea târziu. Am cântat, am creat, am su­fe­rit, am fost fericită, am luptat, am plâns, m-am bucurat. Am trăit!”, spunea Tatiana Stepa cu puțin timp înainte de a muri.

A cântat pe 31 iulie 2009, la Vama Veche, iar o săptămâna mai târziu, pe 7 august, trupul ei obosit s-a prăbușit din pricina cancerului de col uterin.

$$$

 

„Papa inimilor simple”


În amintirea Sfântului Părinte Francisc (1936–2025)


Azi, în lumina blândă a celei de-a doua zile de Paște, când lumea încă mai poartă în suflet vestea Învierii, Papa Francisc a fost chemat Acasă. S-a stins la ora 7:35 dimineața, în liniște, în credință, în slujire – așa cum a și trăit.


A plecat dintre noi cel care a fost mai mult decât un Suveran Pontif. A fost glasul celor tăcuți. A fost mâna întinsă către cei căzuți. A fost zâmbetul cald al unui Tată care nu judecă, ci îmbrățișează.


Născut în Buenos Aires, în 1936, Jorge Mario Bergoglio a fost fiul unor oameni simpli – o mamă casnică și un tată ce lucra la căile ferate. A crescut într-o familie cu cinci copii, purtând în sânge rădăcini piemonteze și în inimă, mai târziu, chemarea spre Dumnezeu.


A studiat chimia și a devenit tehnician, dar sufletul lui știa că adevărata alchimie nu e între elemente, ci între oameni. A intrat în seminar în 1958, a urmat Compania lui Isus, a predat literatură și psihologie, apoi a pășit în taina preoției, fiind sfințit în 1969.


A fost profesor, rector, duhovnic, provincial, și, mereu, om între oameni. În 1992 a devenit episcop auxiliar, iar din 1998, arhiepiscop de Buenos Aires. În 2001, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit cardinal. Și în 2013, într-un Conclav care a schimbat istoria, el a fost ales papă – primul din America Latină, primul iezuit, primul Francisc.


Numele l-a ales nu pentru fast, ci pentru semnificație. Francisc, asemenea sfântului din Assisi – cel care a iubit sărăcia, pacea, smerenia și toate făpturile lui Dumnezeu.


Timp de 12 ani, Papa Francisc a fost o inimă deschisă pentru lume. A militat pentru pace, pentru mediu, pentru drepturile celor uitați. A vorbit despre iubire cu putere, despre iertare cu blândețe, despre Biserică nu ca ziduri, ci ca adăpost.


Și-a păstrat modestia până la capăt. A renunțat la titluri, dar a păstrat esențialul: Episcop al Romei. A stat aproape de oameni, și-a dorit o Biserică care iese în stradă, care nu se teme de greșeală, ci doar de indiferență.


În ultimii ani, trupul i-a fost tot mai slăbit. A suferit de mai multe ori, dar niciodată nu s-a plâns. În februarie 2025, a fost internat cu dublă pneumonie, dar a continuat să își ducă misiunea până în ultima zi. Ieri, a fost prezent la slujba de Paște. Astăzi, și-a încheiat călătoria pământească.


A murit cum a trăit: cu seninătate, cu credință, cu iubire.


Nu a fost un papă al dogmelor stricte, ci al inimilor fragile. Nu a fost un conducător, ci un frate. Nu a vorbit despre putere, ci despre milă. Ne-a învățat că adevărata sfințenie nu e în perfecțiune, ci în curajul de a iubi.


Astăzi, lumea e mai tăcută. Clopotele bat altfel. Rugăciunile se înalță mai pline de dor. Dar în mijlocul lacrimilor, rămâne speranța: Papa Francisc s-a întors Acasă, în lumină, acolo unde a știut că-l așteaptă, de când era copil, o Iubire fără margini.


Mulțumim, Sfinte Părinte.

Pentru blândețea ta. Pentru curajul tău. Pentru tot ce-ai fost și rămâi.


Odihnește-te în pace !

$$$

 


Ouăle Fabergé – miracolul Învierii în inima istoriei


Într-o Rusie imperială, unde luxul se împletea cu tradiția, oul — simbol al Paștelui și al vieții renăscute — a fost înălțat la rang de artă. Așa au apărut ouăle Fabergé, create cu măiestrie pentru țarii Romanov, nu doar ca daruri, ci ca mărturii vii ale credinței, speranței și rafinamentului unei epoci apuse.


Primul ou, dăruit de țarul Alexandru al III-lea soției sale, Maria Feodorovna, ascundea în interior o mică surpriză: o găină de aur, care la rândul ei ascundea o coroană. Era mai mult decât o bijuterie. Era un semn al iubirii și al Învierii — o promisiune că dincolo de suferință și tăcere, renașterea este posibilă.


Astăzi, ouăle Fabergé nu mai sunt doar comori regale. Sunt simboluri ale unui Paște trăit cu noblețe, ale unui timp în care credința se împletea cu frumusețea, iar darurile purtau în ele povești.


În spatele fiecărui email, safir sau petală de porțelan, se ascunde același adevăr tainic: că viața învinge moartea, că lumina biruie întunericul, și că, uneori, cea mai simplă formă — oul — poate ascunde cele mai profunde taine.

$$$

 Christos a înviat...


Şi-au tremurat stăpânii lumii 

La glasul blândului profet 

Şi-un dusman au văzut în fiul Dulgherului din Nazaret!


El n-a venit să răzvrătească 

Nu vrea pieirea nimănui; 

Descult,pe jos, colinda lumea 

Şi mulţi hulesc în urma lui.


Şi mulţi cu pietre îl alungă 

Şi râd de el ca de-un smintit:

lisus zâmbeşte tuturora-

Atotputernic şi smerit!


El orbilor le da lumina, 

Şi muţilor le dă cuvânt, 

Pe cei infirmi îi întăreşte, 

Pe morţi îi scoală din mormânt.


Şi tuturor de o potrivă. 

Imparte darul lui ceresc-

Şi celor care cred într-însul, 

Şi celor ce-l batjocoresc.


Urască-l cei fără de lege.. 

Ce-i pasă lui de ura lor? 

El a venit s-aducă pacea 

Şi înfrăţirea tuturor.


Din toată lumea asupriții

În jurul lui s-au grămădit 

Și-n vijeliile de patimi 

La glasul lui au amuțit:


Fiţi blânzi cu cei ce vă insultă, 

lertaţi pe cei ce vă lovesc,

lubiți pe cei ce-n contra voastră 

Cu vrăjmășie se pornesc"...


Cât bine,câtă fericire, 

Și câtă dragoste-ai adus! 

Şi oamenii drept răsplătire 

Pe cruce-ntre tâlhari te-au pus.


Au râs și te-au scuipat în faţă 

Din spini cununa ți-au făcut, 

Şi în deşarta lor trufie 

Stăpâni desuprā-ţi s-au crezut...


Aduceti piatra cea mai mare Mormântul să-i acoperiţi 

Chemaţi sutaşii cei mai ageri, 

Şi străjí de noapte rânduiţi..


S-au veselit necredincioşii 

C-au pus luminii stăvilar, 

Dar ea s-a întărit în focul 

Durerilor de la Calvar,


Şi valurile-i neoprite 

Peste pamant se împânzesc, 

Ducând dreptate și iubire 

Şi pace-n neamul omenesc.


Voi toţi,ce-aţi plâns în întuneric 

Şi nimeni nu v-a mângâiat,

Din lunga voastră-ngenunchere Sculaţi... Christos a Inviat!


              ✍️Alexandru Vlahută

$$$

 "Se spune că există un loc în care pacea este infinită.

 Se spune că acolo liniștea te îmbrățișează și îți protejează esența.

 Se spune că cerul este turcoaz și totul miroase a iasomie proaspătă.

 Se spune că atunci când ești acolo, dacă închizi ochii vântul îți dă toate răspunsurile.

 Se spune că oamenii suferă uneori pentru că tânjesc să fie acolo, mai ales când zgomotul mintii îi face confuzi.

 Dar ceea ce nu se spune este că acel loc pe care îl căutăm de obicei afară este înăuntru nostru.

 Da, în tine și în mine.

 Restul sunt decoruri frumoase..."


 Natalia Lewitan

$$3

 Unii si alții


Unii vor iubire, alţii vor putere,

Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,

Unii casă mare şi maşină nouă,

Alţii doar o umbră unde să nu-i plouă,

Unii să audă, alţii să vorbească,

Unii doar o clipă cerul să privească,

Unii o moşie mare şi bogată,

Unii-ar vrea o mamă, alţii-ar vrea un tată,

Unii haine scumpe şi pantofi mai mulţi,

Alţii vor picioare şi-ar umbla desculţi,

Unii vor un munte, alţii vor o mare,

Unii doar să aibă cele necesare,

Unii vor avere, faimă, bogăţii,

Alţii sănătate pentru-ai lor copii,

Unii vor să aibă propriul răsărit,

Alţii doar să uite ceea ce-au iubit...


Pelerini prin lume între nu şi da,

Fiecare suflet are rana sa!

Nu tot cel ce râde este fericit,

Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit!


Luptă pentru tine, uşurează-ţi chinul,

Iar de nu se poate, să-ţi accepţi destinul;

Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu:

Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!


Licuța Pantia

$$$

 9 mai1502: Lucia Stan  , CRISTOFOR COLUMB părăsea Spania pentru cea de-a patra şi ultima sa călătorie către „Lumea Nouă". Anterior, în...