£££

 Pietrele de sub șinele de tren nu sunt puse acolo întâmplător. 

Ele au colțuri ascuțite dintr-un motiv vital. Aceste pietre se numesc balast. Nu se folosesc pietre de râu, care sunt rotunjite, deoarece sub vibrațiile trenurilor s-ar rostogoli și ar permite șinelor să se deplaseze, crescând riscul de deraieri grave. Balastul este alcătuit din piatră spartă mecanic, special aleasă pentru muchiile sale tăioase. Când trenul trece, pietrele se „încleștează” una în alta, formând o structură extrem de stabilă, aproape la fel de rigidă ca betonul. În același timp, spațiile dintre ele permit apei de ploaie să se scurgă rapid, prevenind acumularea apei și menținând linia ferată sigură și stabilă.

Funcția principală a acestui strat de piatră este distribuirea uniformă a greutății colosale a garniturilor feroviare. Traverselor, fie ele din lemn sau beton, li se aplică o presiune imensă în momentul trecerii roților, care poate ajunge la zeci de tone pe osie. Fără balast, solul de dedesubt ar putea ceda local sub această încărcătură concentrată, creând denivelări periculoase. Pietrele colțuroase preiau această sarcină și o disipează pe o suprafață mult mai largă a terasamentului, protejând astfel integritatea solului de bază.

Drenajul apei este esențial pentru siguranța transportului feroviar, iar balastul joacă rolul unui filtru natural extrem de eficient. Dacă apa ar bălti sub șine, aceasta ar înmuia pământul, transformându-l într-un noroi instabil care nu ar mai putea susține greutatea trenului. Structura poroasă a stratului de piatră spartă permite precipitațiilor să treacă rapid prin el, menținând traversele uscate și prevenind putrezirea celor din lemn sau eroziunea prematură a celor din beton armat.

Un alt rol crucial al acestor pietre este împiedicarea creșterii vegetației direct pe calea ferată. Plantele și buruienile, prin rădăcinile lor puternice, ar putea destabiliza solul de sub șine, modificând geometria liniei și creând instabilitate. Stratul gros de piatră creează un mediu ostil, uscat și lipsit de nutrienți pentru germinarea semințelor, asigurând faptul că linia rămâne liberă de obstacole vegetale care ar putea afecta vizibilitatea sau aderența roților.

Materialul din care este produs balastul nu este ales la întâmplare, ci trebuie să fie o rocă extrem de dură, cum ar fi granitul, bazaltul sau cuarțitul. Rocile mai moi, precum calcarul, s-ar măcina rapid sub acțiunea constantă a frecării și greutății, transformându-se în praf fin. Acest praf ar colmata spațiile dintre pietre, blocând drenajul și transformând întregul pat de balast într-o masă compactă și ineficientă, similară cimentului ud, care și-ar pierde elasticitatea.

Balastul are și misiunea de a contracara forțele laterale și longitudinale care acționează asupra șinelor. Din cauza dilatării și contracției termice a metalului, șinele au tendința de a se mișca sau de a se deforma în zilele caniculare sau geroase. Masa mare și frecarea ridicată dintre pietrele colțuroase blochează traversele într-o poziție fixă, prevenind fenomenul de „flambaj” al șinelor, care ar putea arunca trenul de pe linie în lipsa unei susțineri solide.

Absorbția vibrațiilor este un beneficiu secundar, dar important pentru confortul pasagerilor și longevitatea infrastructurii. Când un tren rulează cu viteză, se generează unde de șoc puternice care se transmit spre sol. Natura elastică a patului de balast amortizează aceste șocuri mecanice, reducând zgomotul și uzura componentelor metalice ale trenului. Fără această pernă de piatră, călătoria ar fi mult mai zgomotoasă și mai rigidă, simțindu-se fiecare imperfecțiune a șinei.

În timp, din cauza traficului intens, balastul se poate deplasa sau se poate tasa, rotunjindu-și colțurile, ceea ce necesită lucrări de întreținere periodice numite „buraj”. Utilaje speciale ridică ușor șinele și traversele, rearanjând și compactând pietrele dedesubt pentru a restabili nivelul corect al liniei. Această operațiune asigură că geometria căii ferate rămâne perfectă, permițând trenurilor să circule cu viteza proiectată în condiții de deplină siguranță.

Deși balastul tradițional este soluția dominantă la nivel global, există și tehnologii moderne care îl elimină, numite „cale fără balast” sau „slab track”. Acestea folosesc plăci de beton armat continuu pentru a susține șinele și sunt utilizate frecvent la liniile de mare viteză sau în tuneluri, unde întreținerea este dificilă. Totuși, costurile de construcție pentru aceste sisteme sunt mult mai ridicate, motiv pentru care piatra spartă rămâne standardul economic și practic pentru majoritatea rețelelor feroviare.

În concluzie, acele mormane de pietre gri pe care le vedem în gări sunt o componentă inginerească de o importanță critică. Ele reprezintă fundația flexibilă a întregului sistem de transport feroviar, o soluție simplă, dar genială, care a rezistat testului timpului de aproape două secole. Fără colțurile ascuțite ale acestor roci dure, transportul pe calea ferată așa cum îl știm astăzi ar fi imposibil de realizat la scara și siguranța actuală.