&&&

 Bulă și Ștrulă lucrau de zor pe un șantier de construcții din Capitală. Ziua era lungă, căldura mare, iar cheful de muncă lipsea cu desăvârșire. La un moment dat, Bulă lasă mistria din mână, se șterge de sudoare și îi șoptește complice lui Ștrulă:

— Băi Ștrulă, eu nu mai pot, îmi iau zi liberă astăzi. O să mă prefac că am înnebunit de la căldură, fii atent aici!

Zis și făcut. Bulă se urcă agil pe schele, ajunge sus pe căpriori, se agață cu picioarele de o grindă și se lasă să atârne cu capul în jos, legănându-se ușor. Începe să lumineze din ochi și urlă cât îl țin plămânii:

— Sunt un bec! Sunt un bec! Luminez șantierul!

Ștrulă se uită la el cu gura căscată. În secunda următoare apare șeful de șantier, care, văzând spectacolul grotesc, își pune mâinile în cap și strigă isteric:

— Bulă, dă-te jos imediat și du-te acasă, băiatu' meu! Ai înnebunit de tot, ești periculos pentru echipă!

Bulă, cu un zâmbet interior, coboară tacticos, își ia haina și părăsește fericit șantierul. Imediat, Ștrulă lasă și el uneltele jos și începe să-și strângă calm sculele în trusă, pregătindu-se de plecare.

Șeful de șantier îl vede și îl oprește nervos:

— Păi și tu unde crezi că pleci, Ștrulă?! Treci înapoi la treabă!

La care Ștrulă se uită la el profund jignit și îi răspunde:

— Șefu', ai înnebunit? Cum să mai lucrez? Păi eu nu pot să muncesc pe întunericu l ăsta fără bec!