$$$

 Urzica a fost „bumbacul săracului” și a îmbrăcat armate întregi. În Primul Război Mondial, când Germania a rămas fără bumbac din cauza blocadei, a recurs la fibrele de urzică pentru a face uniforme soldaților. Tulpina urzicii conține o fibră extrem de rezistentă, goală pe interior (ceea ce o face un bun izolator termic), care este mai fină decât bumbacul și mai caldă decât inul. Astăzi, industria modei sustenabile redescoperă urzica ca o țesătură de lux, uitând că străbunicii noștri făceau cămăși din ea de nevoie.

Procesul de extragere a fibrelor este similar cu cel al inului sau cânepii, dar necesită o atenție sporită. Tulpinile sunt recoltate când planta ajunge la maturitate, sunt lăsate la „topit” în apă pentru a dizolva substanțele lipicioase (pectina) care țin fibrele unite, apoi sunt uscate și zdrobite mecanic. Această muncă manuală intensivă a fost principalul motiv pentru care urzica a pierdut competiția istorică în fața bumbacului, care putea fi prelucrat mult mai ușor și rapid cu mașinării industriale.

Calitatea țesăturii rezultate este surprinzătoare pentru cineva care asociază urzica doar cu senzația de arsură. Odată prelucrată, fibra devine mătăsoasă și capătă un luciu natural aparte. Mai mult, spre deosebire de alte materiale care se degradează și devin aspre prin spălări repetate, pânza de urzică devine mai moale și mai plăcută la atingere cu trecerea timpului, comportându-se similar cu pielea de calitate.

Structura goală pe interior a fibrei este un miracol de inginerie naturală. Aerul captiv în canalul central funcționează ca un tampon termic. Iarna, acest strat de aer reține căldura corpului, menținând purtătorul la o temperatură confortabilă. Vara, structura poroasă permite o ventilație excelentă și o evaporare rapidă a umidității, prevenind transpirația excesivă, ceea ce o face ideală pentru orice climat.

Pe lângă avantajele fizice, urzica are proprietăți chimice benefice. Planta este natural rezistentă la dăunători și boli, ceea ce înseamnă că fibra finală păstrează caracteristici antibacteriene și antifungice. Hainele din urzică sunt hipoalergenice și nu permit dezvoltarea mirosurilor neplăcute la fel de repede ca materialele sintetice sau chiar bumbacul, fiind o alegere excelentă pentru persoanele cu piele sensibilă.

Din perspectivă ecologică, cultivarea urzicii este mult superioară bumbacului. Bumbacul este o cultură "însetată" și necesită cantități uriașe de pesticide. Urzica, în schimb, crește spontan pe soluri sărace, la margini de pădure sau pe terenuri necultivate, fără a avea nevoie de irigații artificiale sau chimicale. Ea contribuie la regenerarea solului și susține biodiversitatea, oferind un habitat crucial pentru numeroase specii de fluturi.

În tradiția populară românească, fibra de urzică nu era folosită doar pentru haine, ci și pentru unelte gospodărești durabile. Pescarii își împleteau plasele din fire de urzică deoarece acestea nu putrezeau ușor în apă, având o rezistență superioară la umezeală. De asemenea, sacii pentru depozitarea cerealelor erau făcuți din acest material, permițând boabelor să respire și prevenind apariția mucegaiului.

O varietate specifică, numită urzica de Himalaya (Allo), crește la altitudini mari și produce fibre și mai lungi și mai rezistente. În Nepal, recoltarea și țeserea acestor fibre este o tradiție seculară care asigură venitul comunităților montane izolate. Astăzi, această variantă exotică este exportată către casele de modă din Europa și Japonia, fiind transformată în șaluri și vestimentație de lux, vândută la prețuri considerabile.

Utilizarea modernă a urzicii implică adesea amestecuri cu alte fibre naturale. Combinată cu lâna, urzica oferă finețe și reduce senzația de mâncărime a lânii, iar în amestec cu mătasea, adaugă structură și durabilitate. Aceste materiale hibride sunt vârful de lance al cercetării textile actuale, care încearcă să elimine microplasticele provenite din hainele sintetice care poluează oceanele.

Astfel, revenirea la urzică nu este un pas înapoi, ci o reevaluare inteligentă a resurselor. Ceea ce a fost odată etichetat drept materialul săracului a devenit acum un simbol al responsabilității și al rafinamentului. Este o lecție despre cum natura oferă soluții tehnice complete chiar sub ochii noștri, în plantele pe care adesea le considerăm doar niște buruieni sâcâitoare.