$$$

 În 1885 când Constantin Esarcu a lansat loteria "Dați un leu pentru Ateneu" mulți au râs - cine ar dona pentru o sală de concerte când țara avea nevoie de școli și drumuri?

500.000 de bilete la un leu bucata. Asta era planul lui Constantin Esarcu pentru a strânge banii necesari construirii unui palat al culturii în București. Loteria națională autorizată prin decizia 5859 din 30 aprilie 1885 părea o nebunie. Dar în octombrie 1885 Esarcu scria entuziasmat: "Țara întreagă răspunde cu simpatie la apelul ce am făcut și participă cu bunăvoință neobișnuită la loteria organizată."

Ideea Ateneului Român se născuse în 1865 când un grup de intelectuali - Constantin Esarcu, V.A. Urechia, Nicolae Kretzulescu, Alexandru Odobescu - au înființat Societatea Culturală "Ateneul Român". Toți visau un "edificiu care va fi închinat în exclusivitate artei și științei." Iar arhitectura trebuia să corespundă acestei destinații monumentale.

În 1884 un decret guvernamental autoriza Primăria București să cedeze Societății un teren în spatele Grădinii Episcopiei. Locul aparținuse familiei Văcărești iar Societatea Ecvestră îl folosise pentru a turna fundația unui manej cu grajduri pentru școala de călăreți. Mulți contemporani au criticat amplasamentul. "Prea departe de centrul orașului foarte greu de ajuns mai cu seamă iarna" scria presa. În 1886 Bucureștiul avea doar 200.000 de locuitori iar locul ales părea la margine.

Dar Constantin Esarcu era hotărât. Voia ca "edificiul destinat artei și științei să fie monumental." Donația lui Scarlat Rosetti de 200.000 lei-aur nu era suficientă. De aceea loteria națională. De aceea apelul simplu dar eficient: "Dați un leu pentru Ateneu!"

Fraza a devenit fenomen național. O lecție de unitate și trezire a conștiinței naționale. Biletele s-au vândut în toată țara. În final au fost strânși peste 500.000 de lei de aur care împreună cu donațiile au dus la 836.000 lei-aur - suma totală a construcției.

La 26 octombrie 1886 a fost pusă piatra de temelie. Charles Garnier autorul Operei din Paris recomandase arhitectul francez Albert Galleron pentru proiect. Galleron mai construise în București Palatul Băncii Naționale între 1880-1885. Pentru Ateneu a conceput planurile astfel încât să folosească fundația deja turnată a manejului. De aici forma circulară perfectă pentru o sală de concerte.

Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelega cu adevărat ce însemna să construiești un palat al culturii în 1886 când majoritatea românilor abia știau carte.

Galleron a fost asistat de o comisie tehnică formată din cei mai mari arhitecți și ingineri români ai epocii: Grigore Cerchez, Alexandru Orăscu, Ion Mincu, I.N. Socolescu. Toți avuseseră studiile la Paris și împărtășeau concepții artistice comune cu autorul proiectului. Au lucrat pe vechile fundații rezultând un corp central circular.

Construcția s-a făcut în două etape. Prima între 1886-1889 când s-a ridicat corpul principal și cupola. A doua între 1893-1897 când s-a construit anexa din spatele Ateneului. Sistemul constructiv se bazează pe zidărie portantă de cărămidă. Cupola are structură metalică realizată de firma specializată din Beuchtel. Contractul cu această firmă s-a încheiat la 9 februarie 1887. Proiectant era I. Schwalbach care a supervizat montajul început în iunie 1887 și terminat după șase luni.

Alexandru Odobescu a descris plastic în 1888: "Acoperișurile au fost încheiate numai din fier și zinc și foarte nimerit s-au potrivit în măiastra lor urseală ca să rabde și gerul iernii și arșița verii. Junele arhitect diriginte mi-a comunicat curioasa informație că între cele 30 de grade de căldură din iulie trecut când s-a așezat învelitoarea domului și cele 28 de grade sub zero de acum vreo lună - în nemaipomenita preumblare a mercurului termometric pe un spațiu de 58 de grade - fierăria Ateneului s-a dilatat numai cu 12 cm."

Cupola centrală acoperită cu zinc se termină cu un coronament ornamental din care răsare tripodul. Acesta amintește de o capodoperă a arhitecturii grecești - monumentul choragic al lui Lysicrat denumit și "felinarul lui Demostene" simbolizând premiul ce se acorda învingătorilor eleni din luptele poetice de oratorie și artistice.

Pe 14 februarie 1888 la ora 8:30 seara ciclul de conferințe anuale s-a deschis în noul local. O sală mică de la parter căci sala cea mare nu era încă terminată în interior. Alexandru Odobescu a marcat inaugurarea printr-o conferință. Construcția s-a finalizat în 1889.

Te-ai întrebat vreodată cum arăta să construiești în 16 luni un palat ca Ateneul Român? Organizare tehnică impecabilă specialiști români pregătiți la Paris muncitori calificați și viziunea clară a unui scop comun: să ai unde să îți asculți muzica.

La 26 martie 1889 Regele Carol I și toți membrii fondatori ai Societății "Ateneul Român" au semnat un "Act de mulțumire" pentru Constantin Esarcu. Documentul s-a înscris pe două plăci de marmură de 2,75 pe 3 metri fixate în rotonda Ateneului. În anii 1950 regimul comunist le-a înlăturat brutal. Au fost descoperite în 2014 într-un subsol al Ateneului în mare parte deteriorate.

La 5 martie 1889 orchestra filarmonică dirijată de Eduard Wachman a susținut primul concert în sala mare terminată. În anii următori arhitectul Leonida Negrescu a finalizat cele două aripi cu două nivele aflate în stânga și dreapta intrării principale inclusiv scara monumentală din rotonda de la parter.

Stilul arhitecturii este neoclasic cu ornamente și detalii specifice sfârșitului de secol XIX francez. Fațada dinspre vest are ca element principal porticul cu cele opt coloane ionice înalte de 12 metri identice în dimensiuni cu cele ale Erechteionului din Atena. Frontonul triunghiular sprijinit pe acestea amintește de vechile temple ale antichității. La baza frontonului se află inscripția "Ateneul Român."

Sub peristil se află cinci medalioane în mozaic care îi reprezintă pe cinci mari domnitori: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, regele Carol I, Vasile Lupu și Matei Basarab. Cupola aflată în spatele frontonului este dominantă prin mărimea sa. Înălțimea totală a edificiului este de 41 de metri iar diametrul de 29,16 metri. Înălțimea cupolei este de 13 metri.

În interior sala de concerte circulară are un diametru de 30 de metri și o capacitate de 794 de locuri în stal și în loji dispuse în amfiteatru. Patru scări monumentale în spirală din marmură de Carrara formează balcoane la etajul intermediar și fac legătura cu sala de concerte. Marele hol circular de la intrare este înconjurat de 12 coloane dorice care susțin sala de concerte.

Încă de la inaugurare Alexandru Odobescu a declarat: "N-ar fi o adevărată minune a artei picturale feeria de scene din istoria națională cu care dorim a vedea acoperită friza ce înconjoară sala circulară a viitorului nostru ateneu?" Câțiva ani după pe peretele circular al Ateneului s-a scris cu litere aurite: "Loc rezervat marei fresce ce va reprezenta fazele principale ale istoriei românilor."

În 1901 pictorul Ștefan Popescu a prezentat prima ofertă pentru înfăptuirea acestei opere. Oferta i-a fost refuzată. Suma necesară cel puțin 80.000 de lei părea enormă când întregul edificiu costase 836.000 de lei. Spațiul a rămas gol timp de 32 de ani.

În 1933 pictorul Costin Petrescu din Pitești a înaintat proiectul său: 25 de scene reprezentative din istoria României realizate "al fresco" - pe tencuială proaspătă - cu ajutorul studenților săi de la Școala de Belle Arte. Timpul relativ scurt de execuție și cheltuielile de doar 2.298.644 lei au făcut ca proiectul să fie acceptat. S-a reluat campania "Dați un leu pentru Ateneu!"

Gheorghe Adamescu vicepreședintele Ateneului declara în sprijinul pictorului: "S-a mai întâmplat că acest pictor era fiul unui vestit meșter din generația celor care mai păstrau încă taina vechilor zugrăveli pe verde adică pe tencuială proaspătă cu care sunt împodobite atâtea biserici și mânăstiri în țara noastră învingând prin trăinicia lor vitregia veacurilor."

Pe 11 septembrie 1933 la 45 de ani de la inaugurarea Sălii Mari au început lucrările. Executarea a durat cinci ani. În acest timp Costin Petrescu a făcut călătorii de studiu în Italia Franța Germania și Statele Unite. L-a consultat pe istoricul Nicolae Iorga cu privire la componența scenelor. A cercetat surse istorice și documente de arhivă pentru a reda exact detaliile istorice.

Fresca lată de 3 metri și lungă de 70 de metri se desfășoară deasupra lojilor de jur împrejurul tamburului cupolei cu excepția locului unde se află scena. Este alcătuită din 25 de scene: Împăratul Traian intră în Dacia, Legionarii romani colonizează Dacia, Formarea poporului daco-roman, Straja romană, Invazia barbarilor, Începuturile poporului român, Statornicirea, Descălecarea, Statul militar, Statul administrativ, Cruciada românească, Ștefan cel Mare, Epoca de pace și credință, Mihai Viteazul, Începuturile culturii românești, Horia Cloșca și Crișan, 1821 - Revoluția lui Tudor Vladimirescu, Muntenia și Moldova sub turci, Al.I. Cuza - Împroprietărirea țăranilor, Anul 1859 - Unirea Principatelor, Carol I - Războiul de Independență, Războiul întregirii naționale 1916-1918, Ferdinand I Întregitorul - România Mare.

Fresca a fost inaugurată în seara zilei de 26 mai 1939. Era cea mai mare operă de artă ca întindere din România. Personajele sunt redate în straie regale populare sau bisericești. Armele domnitorilor și ale soldaților sunt pictate cu precizie istorică. Pe lângă marile figuri de bărbați apar și personaje feminine: Doamna Despina Elena Cuza reginele Elisabeta și Maria.

În 1940 Ion Antonescu i-a cerut lui Costin Petrescu să-l elimine din frescă pe fostul rege Carol al II-lea devenit indezirabil. În locul fostului rege Petrescu a pictat alegoria țărăncilor reprezentând provinciile României Mari reunite: Vechiul Regat Transilvania Basarabia și Bucovina.

În perioada 21-23 februarie 1948 în clădirea Ateneului a avut loc Congresul de unificare a PCR cu PSD. În pregătirea congresului fresca pictată de Costin Petrescu a fost acoperită cu catifea roșie pentru a ascunde rolul monarhiei în istoria României. A stat ascunsă privirilor aproape două decenii din 1948 până în 1966. Abia în 1966-1967 în timpul lucrărilor de introducere a aerului condiționat a fost îndepărtată catifeaua roșie.

În aprilie-mai 1944 avioanele Aliate conduse de americani și britanici au bombardat București. Pe lângă obiective strategice au fost atacate și obiective civile. Teatrul Național de pe Calea Victoriei a fost complet distrus. Ateneul a fost serios afectat. Ulterior reconstrucția a fost finanțată printr-o nouă colectă publică reluând tradiția "Dați un leu pentru Ateneu."

La 29 decembrie 1919 în sala mare a Ateneului s-a întrunit cea dintâi Cameră a Deputaților a României Mari care a ratificat unirea Basarabiei Bucovinei și Transilvaniei cu România - momentul istoric care avusese loc la 1 decembrie 1918.

În 1935 la inițiativa lui George Enescu au fost strânse fonduri pentru construcția orgii de concert amplasată în fundalul scenei. Orga a fost construită de firma E.F. Walcker & Co. Ludwigsburg Württemberg și a fost inaugurată la 22 aprilie 1939 printr-un concert susținut de Franz Schütz directorul Hochschule für Musik din Viena.

Ateneul Român a găzduit prima ediție a Festivalului Internațional "George Enescu" care s-a desfășurat între 4 și 22 septembrie 1958. După 1958 clădirea a devenit sediul Filarmonicii de Stat "George Enescu."

În perioada 2000-2004 Ateneul a fost consolidat și restaurat de arhitecta Raluca Nicoara și inginerul Dragoș Badea. A fost redeschis în 2005 cu ocazia ediției a XVII-a a Festivalului Internațional George Enescu. Costurile de 9 milioane euro au fost contribuite în părți egale de guvern și de Council of Europe Development Bank.

Pe 17 aprilie 2024 Comisia Europeană a acordat Ateneului Român Marca patrimoniului european pentru rolul semnificativ jucat în istoria și cultura Europei. Este o distincție care se acordă la finalul unui concurs desfășurat o dată la doi ani monumentelor și siturilor pentru rolul lor esențial în istoria și cultura europeană.

Astăzi când intri în Ateneul Român și ridici privirea spre Marea Frescă e aproape imposibil să nu te gândești la visul lui Constantin Esarcu din 1865. La cei 500.000 de români care au donat câte un leu pentru ca țara lor să aibă un palat al culturii. La muncitorii care au construit în 16 luni o bijuterie arhitecturală. La Costin Petrescu care a pictat cinci ani pe schele la 16 metri înălțime pentru a ne lăsa 70 de metri de istorie în culori.

Pentru că în 1885 când mulți au râs de loteria "Dați un leu pentru Ateneu" nu știau că peste câțiva ani Ateneul Român va deveni simbolul București ului. Iar apelul simplu al lui Constantin Esarcu va rămâne cea mai frumoasă poveste despre cum un popor își construiește propriul templu al culturii - un leu odată.