$$$

 ERORILE LOGICE

1) Ce este o eroare logică?

O eroare logică este un argument care are o raționament eronat, ceea ce îl face diferit de un argument subiectiv sau de unul care poate fi infirmat cu fapte. Erorile logice au existat probabil încă de la începutul limbajului, dar au fost recunoscute și catalogate pentru prima dată în Nyāya-Sūtras, un text de filozofie hindusă scris între secolul al VI-lea î.Hr. și secolul al II-lea d.Hr. Textul, atribuit lui Akṣ apāda Gautama, a identificat cinci moduri în care un argument ar putea fi eronat din punct de vedere logic.

Aristotel, un filosof grec, a scris despre erorile logice și a identificat treisprezece erori în lucrarea sa „Refutări sofistice”. El a clasificat aceste erori în două tipuri: verbale și materiale. Erorile verbale sunt erori de limbaj, în timp ce erorile materiale se bazează pe raționament eronat. Înțelegerea noastră despre erorile logice provine și de la cercetători mai târziu, precum Richard Whately și Francis Bacon.

Erorile logice sunt frecvente în dezbaterile informale și în retorică, în special pe rețelele de socializare. Cu toate acestea, ele pot apărea și în scrierile academice și profesionale, cum ar fi eseurile argumentative și scrierile persuasive. Nici măcar scrierile expozitive nu sunt imune la erorile logice.

Erorile logice pot apărea la oricine, indiferent de vârstă, opinii politice, sex, rasă, religie sau subcultură. Aceste greșeli de raționament sunt rezultatul erorilor umane și chiar și persoanele inteligente pot fi susceptibile la ele. Adesea, aceste erori sunt făcute neintenționat din cauza lipsei de gândire critică, dar există cazuri în care sunt folosite intenționat pentru a-i manipula pe alții. Pentru a evita erorile logice în scrierile tale, este important să te informezi despre ele și să fii capabil să le recunoști. Acest lucru îți va permite să le observi cu ușurință atunci când editezi prima schiță, permițând o revizuire mai bună.

2) Tipuri de erori logice

Ad hominem:

O eroare ad hominem este un tip de argument care încearcă să submineze poziția unui adversar atacând caracteristicile sau trecutul său personal, în loc să abordeze problema logic. De exemplu, a spune că Katherine nu este o candidată potrivită pentru funcția de primar pentru că nu a crescut în oraș este un exemplu al acestei erori. 

Hering fals:

Introducerea unui punct irelevant, cum ar fi menționarea Zânei Măseluțe, pentru a distrage atenția de la subiectul discutat se numește o falsă deviere.

Omul de paie:

Un argument de tip „omul de paie” este atunci când cineva respinge o versiune distorsionată sau exagerată a punctului de vedere opus, în loc să abordeze argumentul real. De exemplu, dacă Erin consideră că eliminarea imediată a tuturor materialelor plastice este necesară pentru a combate schimbările climatice, un argument de tip „omul de paie” ar putea fi acela de a argumenta împotriva ideii de interzicere completă a materialelor plastice, fără a face nicio referire la argumentul real al lui Erin.

Echivoc:

Echivocul este un mod de a vorbi care îi derutează sau îi induce în eroare pe ceilalți prin utilizarea unor cuvinte cu înțelesuri multiple sau prin formularea neclare. De exemplu, într-o afirmație precum „Am un plan clar pentru bugetul campusului care ia în considerare fiecare dolar cheltuit, dar adversarul meu vrea doar să cheltuiască bani pe proiecte de interes special”, vorbitorul ar putea încerca să sugereze că planul adversarului său este prost, fără a o spune direct.

Pantă alunecoasă:

O eroare a pantei alunecoase apare atunci când cineva afirmă că o serie specifică de evenimente se va întâmpla ca urmare a unui punct de plecare, fără a oferi nicio dovadă care să susțină acest lanț de evenimente. De exemplu, dacă îi permitem lui Bijal să-și aducă câinele de serviciu la restaurantul nostru, atunci și alții ar putea dori să-și aducă câinii. În cele din urmă, restaurantul se va umple de câini și nimeni nu va mai dori să mănânce acolo.

Generalizare pripită:

O generalizare pripită este o afirmație făcută pe baza unor dovezi limitate, mai degrabă decât pe baza unei cercetări amănunțite. Este important să se ia în considerare cantitatea adecvată de cercetare necesară pentru o anumită problemă sau afirmație. De exemplu, afirmația „Probabil sunt alergic la ceva din pizza” se bazează pe experiența vorbitorului de a simți greață după ce a mâncat pizza de la Georgio's de două ori, mai degrabă decât pe efectuarea unor cercetări mai ample pe această temă.

Apel la autoritate:

Un apel la autoritate are loc atunci când vorbitorul folosește expertiza percepută a unei figuri autoritare pentru a-și susține afirmația, chiar dacă acea expertiză nu este relevantă sau exagerată. De exemplu, citarea unui blog de fitness ca dovadă a motivului pentru care ar trebui să renunți la consumul de cafea pentru a fi sănătos.

Falsă dilemă:

O falsă dilemă prezintă doar două opțiuni într-o situație și ignoră potențialul altor opțiuni. De exemplu, a spune „Dacă nu-mi susții decizia, nu mi-ai fost niciodată prieten cu adevărat” prezintă opțiunile de a susține decizia sau de a nu-mi fi prieten, fără a recunoaște alte posibilități.

Eroarea generală a trenului:

Eroarea populară a stării de fapt implică afirmația că o acțiune este corectă pur și simplu pentru că este populară. De exemplu, cineva ar putea argumenta că așteptarea până în ultimul moment pentru a scrie o lucrare este acceptabilă, deoarece mulți oameni fac asta.

Apel la ignoranță:

Un apel la ignoranță are loc atunci când o persoană afirmă că ceva trebuie să fie adevărat sau fals pur și simplu pentru că nu s-a dovedit contrariul. Aceasta se numește și eroarea sarcinii probei. De exemplu, o persoană poate susține că trebuie să existe zâne în podul ei pentru că nu s-a dovedit că nu există zâne acolo.

Argument circular:

Un argument circular este un tip de raționament care repetă aceeași idee atât ca punct de plecare, cât și ca rezultat final, fără a oferi dovezi sau explicații noi. De exemplu, afirmația „Ardeii sunt cea mai ușor de cultivat legumă, deoarece cred că ardeii sunt cea mai ușor de cultivat legumă” este un argument circular, deoarece pur și simplu repetă ideea inițială fără a oferi dovezi sau justificări suplimentare.

Eroarea costurilor irecuperabile:

Eroarea costului irecuperabil apare atunci când cineva continuă o acțiune datorită timpului sau banilor investiți deja în aceasta, chiar dacă nu se bucură de ea. De exemplu, cineva continuă să citească o carte pentru că a cumpărat-o, chiar dacă nu este plăcută.

Apel la milă:

Apelul la milă este o tehnică persuasivă care încearcă să determine pe cineva să fie de acord cu tine, făcându-l să se compătimească pentru tine. De exemplu, ai putea spune ceva de genul: „Știu că trebuia să fiu la timp la interviu, dar am dormit prea mult și m-am simțit foarte prost, apoi stresul întârzierii mi-a îngreunat concentrarea asupra condusului până aici.”

Eroare cauzală:

O eroare cauzală este o presupunere falsă conform căreia există o legătură între două lucruri, fără dovezi care să o susțină. De exemplu, convingerea că consumul de înghețată duce la o probabilitate crescută de atacuri de rechini este o eroare cauzală, deoarece nu există dovezi că cele două sunt legate.

Apel la ipocrizie:

O eroare de tip „tu quoque”, numită și apel la ipocrizie, apare atunci când cineva respinge o afirmație criticând persoana care a făcut afirmația, în loc să abordeze afirmația în sine. De exemplu, dacă cineva spune „Nu ai suficientă experiență pentru a fi noul lider”, iar cealaltă persoană răspunde cu „Nici tu”, acesta este un exemplu de eroare de tip „tu quoque”.

3) Simbolismul logicii:

Logica simbolică este o metodă de exprimare a ideilor logice folosind simboluri și variabile în loc de limbaj natural, cum ar fi limba engleză, pentru a face sensul mai precis. Expresiile logice sunt afirmații care pot fi fie adevărate, fie false, spre deosebire de întrebări sau comenzi care nu au valoare de adevăr. De exemplu, afirmația „Toate paharele de apă conțin 0,2% lacrimi de dinozaur” poate fi fie adevărată, fie falsă și nu trebuie să știm care dintre ele este pentru a înțelege că are valoare de adevăr.

Logica propozițională implică luarea de afirmații simple și combinarea lor pentru a crea afirmații mai complexe. Aceste afirmații simple, cunoscute și sub denumirea de propoziții, pot fi considerate elementele constitutive ale logicii propoziționale. Propozițiile simple sunt afirmații complete care nu pot fi descompuse în continuare fără a li se schimba sensul. De exemplu, „John și Charles sunt frați” nu poate fi descompusă în afirmații mai mici fără a-i modifica sensul. Cu toate acestea, „John și Charles lucrează cu sârguință” poate fi descompusă în două afirmații separate fără a-i schimba sensul. De obicei, literele majuscule (de obicei cele de la începutul alfabetului) sunt folosite ca abrevieri pentru afirmații specifice. De exemplu, „John și Charles sunt frați” ar putea fi reprezentat ca B, iar „John și Charles lucrează cu sârguință” ar putea fi reprezentat ca J și C.

Logica propozițională are două componente: propoziții și operatori pe propoziții. Propozițiile sunt ca niște piese individuale dintr-un set de jucării, în timp ce operatorii sunt ca conectorii care le unesc. Folosind tot mai mulți operatori, putem crea structuri mai complexe. Atunci când evaluăm o afirmație, singurul lucru pe care trebuie să-l știm este definiția operatorului și valoarea de adevăr a propozițiilor utilizate.

4) Principalii gânditori ai logicii

Studiul logicii are o istorie lungă, care datează din India și Grecia Antică. În India Antică, „Nasadiya Sukta” din Rig Veda conținea diviziuni logice care au fost ulterior formalizate ca cele patru cercuri ale catuskoti. Școala Nyaya de filozofie indiană se baza pe „Nyaya Sutra” ale lui Aksapada Gautama, iar metoda sa de inferență se baza pe un sistem logic care implică inducție și deducție.

În Grecia Antică, atât Platon, cât și Aristotel considerau logica ca fiind studiul argumentării și al corectitudinii acesteia. Aristotel a scris șase lucrări despre logică, cunoscute sub numele de „Organon”, și a introdus principiile legii terțiului exclus și ale legii non-contradicției. Adepții săi, peripateticii, i-au rafinat și mai mult lucrările despre logică. În Evul Mediu, logica aristotelică era studiată ca parte a triviumului, alături de gramatica și retorica.

Filosofia islamică a contribuit, de asemenea, la dezvoltarea logicii moderne, în special la dezvoltarea logicii avicenniene. În secolul al XVIII-lea, Immanuel Kant a susținut că logica ar trebui văzută ca știința judecății și că inferențele valide ale logicii decurg din caracteristicile structurale ale judecăților.

Totuși, în secolul al XX-lea, lucrările lui Gottlob Frege, Alfred North Whitehead și Bertrand Russell asupra logicii simbolice au contestat afirmația lui Kant și au extins domeniul de aplicare al logicii pentru a include logica clasică ca o parte minoră în cadrul unui calcul matematic care se ocupă de relațiile dintre simboluri.