$$$

 Pinguinii Adelie au un ritual de curtare care este considerat unul dintre cele mai umane din regnul animal. Masculii caută pe plajă cea mai perfectă, netedă și rotundă pietricică pe care o pot găsi. Odată găsită, o aduc femelei alese și o depun la picioarele ei, ca o cerere în căsătorie. Dacă femela ridică piatra și o pune în cuib, înseamnă că a acceptat „propunerea”. Aceste pietre sunt moneda lor forte; uneori, pinguinii sustrag pietrele vecinilor, ceea ce duce la certuri zgomotoase, dovedind că și în Antarctica, „imobiliarele” și inelele de logodnă sunt motiv de conflict.

Importanța acestor pietricele depășește simplul romantism; ele sunt o necesitate inginerească vitală pentru supraviețuirea speciei. Pinguinii Adelie își construiesc cuiburile pe țărmurile stâncoase ale Antarcticii, unde gheața și zăpada se topesc periodic. Dacă ouăle ar fi depuse direct pe sol, ar risca să fie scufundate în apa rece de topire, ceea ce ar ucide embrionul. Platforma de pietre ridică ouăle cu câțiva centimetri deasupra pericolului, funcționând ca un sistem de drenaj care menține viitorii pui uscați și calzi.

Competiția pentru resurse a dezvoltat la acești pinguini o inteligență socială remarcabilă, dar și un comportament de „hoț” oportunist. Cercetătorii au observat adesea cum un mascul așteaptă ca vecinul său să plece după hrană sau să fie distras, pentru a se furișa rapid, a lua o piatră din cuibul acestuia și a o muta în al său. Dacă este prins asupra faptului, situația degenerează în strigăte și ciupituri, dar fără violență letală, fiind mai degrabă o dispută teritorială zgomotoasă.

Un aspect fascinant, documentat de cercetătoarea Fiona Hunter, este comportamentul tranzacțional al unor femele. În cazurile în care pietrele sunt extrem de rare, unele femele se îndepărtează de partenerul lor oficial și se apropie de masculi singuri care au stocuri bogate de pietre. După o scurtă interacțiune, care poate include împerecherea, femela ia o piatră și o duce la cuibul partenerului ei real. Este unul dintre puținele exemple din natură în care resursele materiale sunt schimbate direct pentru favoruri biologice.

Procesul de selecție al pietrei nu este deloc aleatoriu. Pinguinii preferă pietrele de o anumită dimensiune, care pot fi prinse ușor în cioc, dar care nu sunt atât de mici încât să fie înghițite sau pierdute. O piatră prea colțuroasă ar putea fi inconfortabilă pentru părintele care clocește, așa că netezimea este un criteriu de calitate. Masculii pot parcurge distanțe considerabile pentru a găsi „bijuteria” perfectă, efortul depus fiind un indicator al calității lor genetice și al capacității de a fi un tată bun.

Construcția cuibului este un efort continuu care durează pe tot parcursul perioadei de incubație. Chiar și după ce ouăle au fost depuse, părinții continuă să aducă pietre pentru a consolida structura și a o proteja de vânt. Cuibul are forma unui bol, iar pinguinii își folosesc picioarele și abdomenul pentru a aranja pietrele într-o formă care să se muleze perfect pe corpul lor, asigurând transferul optim de căldură către ouă.

Fidelitatea la pinguinii Adelie este sezonieră, dar extrem de puternică pe durata creșterii puilor. Odată formată perechea prin ritualul pietrei, cei doi rămân împreună pentru a împărți responsabilitățile. În timp ce unul stă pe cuib pentru a proteja ouăle de prădători precum păsările Skua, celălalt merge în ocean să se hrănească. Recunoașterea partenerului în colonia aglomerată, care poate număra zeci de mii de indivizi, se face printr-o vocalizare unică, un sunet specific pe care doar perechea îl identifică.

Schimbările climatice au crescut valoarea acestor pietre în ultimii ani. Deoarece temperaturile în peninsula antarctică au crescut, zăpada se topește mai rapid și mai imprevizibil, creând șuvoaie de apă care pot inunda coloniile. Pinguinii care reușesc să construiască turnuri de pietre mai înalte au rate de succes reproductiv mult mai mari. Astfel, „averea” în pietre a devenit direct proporțională cu șansa de a avea urmași vii.

Există și cazuri amuzante de eroare în acest ritual. Tinerii masculi, lipsiți de experiență, pot aduce uneori bucăți de gheață în loc de pietre. Deși intenția este bună, gheața se topește rapid, lăsând cuibul ud și femela nemulțumită. Învățarea diferenței dintre un obiect durabil și unul efemer este o lecție dură pe care adolescenții pinguini o învață prin refuzul repetat al partenerelor.

În esență, micul pinguin Adelie ne arată că gesturile simbolice susținute de pragmatism sunt universale. Ceea ce pentru noi pare o scenă comică cu o pasăre care cară o piatră în cioc, este de fapt o manifestare complexă a grijii, a planificării și a instinctului de conservare. Într-un mediu ostil și înghețat, o simplă piatră oferită la momentul potrivit devine fundația vieții și a continuității.