$$$

 Dacă ai luat vreodată o monedă în mână și ai simțit acel miros specific metalic, ai trăit o iluzie olfactivă. Metalul în sine nu are miros (gândește-te că nu miroși nimic dacă ții în mână o furculiță de inox curată). Mirosul acela de „bani” este creat de o reacție chimică rapidă între uleiurile de pe pielea ta și atomii de cupru sau fier din monedă. Practic, metalul descompune transpirația ta, creând un compus numit 1-octen-3-ona. Ceea ce miroși nu este banul, ci propria ta piele care reacționează chimic la atingerea metalului.

Această reacție fascinantă are loc aproape instantaneu. În momentul în care degetele tale, care sunt acoperite în mod natural de un strat fin de sebum și transpirație acidă, ating suprafața de cupru sau alamă, ionii metalici intră în acțiune. Ei funcționează ca un catalizator puternic, accelerând descompunerea uleiurilor pielii. În mod specific, ionii de metal cauzează oxidarea rapidă a lipidelor, un proces care în mod normal ar dura mult timp, dar care în prezența cuprului se întâmplă în câteva secunde.

Compusul rezultat, 1-octen-3-ona, este o cetonă cu un miros extrem de potent. Nasul uman a evoluat să fie incredibil de sensibil la această substanță specifică. Suntem capabili să o detectăm în concentrații infime, chiar și atunci când este extrem de diluată. Oamenii de știință compară această sensibilitate cu capacitatea de a simți o singură picătură de parfum într-un bazin olimpic, ceea ce explică de ce chiar și o atingere scurtă a unei monede lasă un miros persistent pe mâini.

Acest fenomen explică și de ce bijuteriile de calitate sau tacâmurile nu au miros. Aurul și argintul pur sunt metale mult mai puțin reactive din punct de vedere chimic și nu oxidează lipidele de pe piele în același mod agresiv. De asemenea, oțelul inoxidabil are un strat protector de oxid de crom care blochează interacțiunea dintre fier și piele. Fără acești ioni liberi de fier sau cupru care să declanșeze reacția, pielea rămâne intactă chimic și nu se generează niciun miros.

Un detaliu interesant este legătura dintre acest miros și sânge. Multă lume descrie mirosul sângelui ca fiind „metalic”. Motivul este exact același: sângele conține fier (în hemoglobină). Când sângele ajunge pe piele, fierul reacționează cu aceleași grăsimi cutanate, producând compuși volatili similari cu cei generați de monede. Practic, mirosul „de fier” este, în realitate, tot mirosul reacției pielii noastre la contactul cu mineralul.

Pentru ca această „magie” olfactivă să aibă loc, este nevoie de umiditate și aciditate. Dacă ai spăla o monedă extrem de bine, ai usca-o și ai atinge-o cu mănuși sterile sau cu o pensetă, nu ai simți absolut nimic. Reacția este dependentă în totalitate de "ingredientele" biologice pe care le aduce corpul uman la întâlnire. Moneda este doar scânteia, dar combustibilul este furnizat de glandele tale sudoripare.

Cercetătorul care a elucidat acest mister este Dietmar Glindemann, care a publicat un studiu celebru în 2006. Până la el, se credea că mirosul vine de la oxidarea metalului în sine sau de la bacteriile de pe bani. Glindemann a captat vaporii emanați de pielea care atingea fierul și i-a analizat prin cromatografie, demonstrând definitiv că sursa mirosului este organică (umană), nu minerală (metalică), schimbând percepția asupra modului în care interacționăm cu obiectele anorganice.

Mirosul rezultat este adesea descris de chimiști ca având o notă „de ciuperci” sau de „mucegai” atunci când este izolat în laborator. Totuși, în combinație cu alte substanțe volatile de pe piele, creierul nostru îl interpretează ca fiind „metalic”. Este o asociere învățată: pentru că simțim acest miros doar când atingem metale, creierul a etichetat mirosul ca aparținând obiectului, nu reacției chimice de pe suprafața corpului.

Această descoperire are implicații și în alte domenii, cum ar fi tratarea apei. Uneori, apa de la robinet poate avea un gust sau miros metalic. De multe ori, acest lucru nu înseamnă că apa este plină de rugină, ci că o cantitate mică de fier din țevi reacționează cu saliva sau cu lipidele din gură, creând aceeași iluzie senzorială direct în cavitatea bucală. Este un exemplu perfect despre cum chimia invizibilă ne modelează percepția asupra calității vieții.

În concluzie, data viitoare când numeri restul de la magazin, amintește-ți că ești un laborator chimic umblător. Monedele sunt inerte și inodore până în secunda în care interacționează cu tine. Mirosul specific nu este o proprietate a banilor, ci rezultatul unei colaborări intime între biologie și metalurgie, o dovadă că suntem mult mai conectați chimic cu mediul înconjurător decât ne dăm seama.