$$$

 Dacă ați văzut voi serialul „Cernobîl” de pe HBO (bun rău filmul, să îl vizionați dacă nu ați făcut-o până acum) vă amintiți o scenă în care minerii din Tula, aduși la Cernobîl ca să sape pe sub reactor ca să nu ajungă drăciile alea radioactive în pânza freatică și să nu calamiteze Europa pe vreo 50.000 de ani... ei bine, lucrau în pielea goală. Și zice la un moment dat șeful lor, când e chestionat, că „lucrăm așa cum lucrau și bunicii noștri”. Ei, iaca un indiciu despre ce vom vorbi azi. Apropo, băieții care au scris scenariul filmului chiar și-au făcut temele de documentare.

În caz că nu știați, adesea, minerii din trecut (și asta înseamnă până pe la jumătatea secolului al XX-lea), lucrau în pielea goală. Acum, dacă vă gândiți că o pălărie sau o cămașă pe tine face diferența când îți cade tavanul în cap, greșiți amarnic. Numai că oamenii ăia, vai de viața lor, lucrau așa de nevoie. Vedeți voi? Cu cât sapi mai adânc în interiorul scoarței terestre, cu atât e mai cald. De aia, în minele adânci, temperaturile ajung și la peste 40-50 de grade. Cică crește temperatura cu 3 grade la fiecare sută de metri în adâncime. La peșteri e altă manevră. Că alea nu sunt neapărat în adâncime, iar ele păstrează o temperatură constantă, mai ales dacă e și ventilație. 

Spre exemplu, o temperatură medie în peșteră ar fi de circa 8-10-12 grade. Vara te ia cu frisoane. Dar ia gândiți-vă voi cum era să intri la 10 grade, în plină eră glaciară, când afară erau ca la fro -40. Este că era paradisul? Dacă mai scăpai și-un pârț, mai creștea temperatura cu un grad-două, și stăteai ca boierul, împreună cu tot tribul care nu degerase până acolo. Și în ordinea asta de idei, să nu îi dai un cap în gură ursului de peșteră, că voia același spațiu locativ? Vedeți? Totul ține de percepție. Și voi cârâiți la minus 6 grade afară, și plus 10 în casă. Mai sunteți și cârcotași. Dacă mai trăia bietul om de Neanderthal, sigur vă zicea câteva de la obraz. Dar în fine, nu vreau să mă enervez azi pe voi, așa că să revenim la mineri.

Ziceam că lucrau nud din mai multe considerente. Primo, șocul termic. Să stai pe căldura aia infernală, să mai și muncești într-un tunel cu înălțimea de maxim juma de metru, apoi să mai ai și hainele pe organism, crăpa inima în tine mai rapid decât dacă l-ai fi văzut pe Georgescu președinte. Secundo, ia imaginați-vă cum curgeau năplăielile pe bieții oameni. Acum adăugați praful. Că era de cărbune, de sulf, de ce-o fi fost, nici nu mai contează. Acum băgați în ecuație și frecarea cu hainele. Este că ieșeai de acolo fără trei rânduri de piele, infectat tot? Ei, în pielea goală evitai cât de cât neajunsul ăsta. Terțio... stăteai să speli hainele zilnic, că veneai cu ele negre ca dracu`?

Uite de aia, atât bărbații, cât și femeile, lucrau nud. Este adevărat, nu era o regulă generală. Unii bărbați purtau un fel de chiloți, iar unele femei stăteau doar topless, dar există destule cazuri menționate în care nu purtau nimic. Tot adevărat este că asta nu era singura meserie în care erai obligat să stai în pielea goală. Dar clar era cea mai nasoală. De aici și expresia „e frumoasă ca munca-n mină”. Expresie pe care o puteți folosi în ce context vreți voi, noi nu am zis nimic de madam Șoșoacă.

Am făcut și niște săpături, apropo de tema discuției de azi, și am găsit un „docoment” din Anglia anului 1842, „docoment” care a fost citit în Parlamentul britanic. Și zicea așa: „aceste fete, unele cu vârste nu mai mari de 14 ani, lucrau dezbrăcate la 50 de yarzi distanță de oricine altcineva, lângă un bărbat care lucrează gol sau aproape gol. Nu se poate presupune decât că, acolo unde o asemenea oportunitate este constant prezentă, viciile sexuale sunt frecvente. Adăugați la aceasta relațiile libere și locurile de întâlnire de la puț sau de la stâlpul de descărcare, unde sunt aduse vagonetele, și luați în considerare limbajul cu care urechea tânără se obișnuiește, absența instruirii religioase și vârsta fragedă la care începe coruperea morală, și veți avea înaintea dumneavoastră, în minele de cărbune unde sunt angajate femei, imaginea unei adevărate pepiniere de viciu juvenil, pe care cu greu o veți putea egala deasupra pământului”. You do the math, cam ce era în minele astea. Și stați liniștiți, că e doar vârful aisbergului. La ce-am citit pe tema asta... nu vreți să știți.

Și, cum spuneam, treaba asta cu mineritul în pielea goală a continuat în unele părți ale lumii până pe la jumătatea secolului al XX-lea, atunci când au început să fie implementate metode mai moderne de ventilație, de siguranță, de protecție. De asta v-am și atașat o poză dintr-o mină de sulf din Sicilia, din 1930. Să vă convingeți. Că iar îmi aduc aminte ce cârcotași sunteți și ce pretenții aveți.

PS - Dacă nu ați făcut-o până acum, vă recomand să lecturați romanul „Ce verde era valea mea” al galezului Richard Llewellyn, ca să vedeți ce însemna viața de miner în vremurile alea. 

#MicaDoză #CulturăGenerală #mină #mine r #nud #cărbune