miercuri, 21 ianuarie 2026

,###

 DREPTUL LA NEUITARE…20 ianuarie – Biserica Ortodoxă face astăzi pomenirea Sf. Cuvios Eftimie cel Mare, prilej de aducere aminte și de cinstire a memoriei vrednicului de pomenire Arhiepiscopul Romanului și Bacăului - EFTIMIE „cel bun” (1914-2014).

Astăzi, la Catedrala Arhiepiscopală de la Roman s-a făcut pomenirea ÎPS Părinte EFTIMIE, evocându-se viața și lucrarea sa misionar - pastorală, dar și caritabilă, care l-au așezat întru nemurire. 

Recunoscător fiind și eu, pentru harul preoției primit prin „punerea mâinilor” sale, apoi pentru hirotesia ca protoiereu și multele binefaceri pe care le-am primit încă din anii de Seminar de la Bunul Vlădică, mă alătur cu rugăciunea mea și cu gânduri de pioasă amintire. 

Fără îndoială cel pe care îl pomenim astazi a fost un OM providențial, care a trăit un secol, o viață lungă închinată lui Hristos și semenilor, reușind să fie același pentru toți și unic pentru fiecare. EFTIMIE cel BUN!

Sunt rare cazurile în care numele unui ierarh intră în istorie însoțit de un cognomen, cu accentul pe însușirea lui de căpătâi, cum avem pe Grigorie Dascălul (+1834), învățatul mitropolit al Ungrovlahiei.

Arhiepiscopul EFTIMIE nu și-a luat de la sine acest apelativ, ci obștea și poporul l-au numit „cel Bun” pentru faptele și calitățile sale.

 Un titlu de noblețe spiritual ce nu l-a avut în istoria noastră decât voievodul Alexandru al Mușatei (cel Bun), ctitorul Episcopiei Romanului. Bunătatea sa a fost un dar aparte, pe care l-a cultivat toată viața, imitând pe Hristos cel plin de milă și nesfârșită bunătate față de toți. De la dânsul putem învăța un lucru important, acela că oamenii, chiar dacă sunt efemeri prin această lume, se pot înveșnici prin faptele lor!

Rugăm pe Milostivul Dumnezeu să-i răsplătească bunătatea, așezând sufletul său în latura celor drepți, acolo unde florile nu se ofilesc niciodată...

Veșnică să fie pomenirea lui din neam în neam și amintirea lui din veac în veac!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu