$$$

 Am observat că farmacistu de gardă de la Spitalul Colentina, cu program oficial 22:00-06:00, avea lumina aprinsă în farmacie până la opt dimineața în fiecare zi, și când am întrebat asistentele de ce rămâne peste program, mi-au spus "Doamna Rodica nu pleacă niciodată până nu verifică personal că fiecare pacient internat peste noapte și-a primit medicamentele corecte, chiar dacă asta înseamnă să controleze prescription-urile a două sute de pacienți una câte una după ce tura ei oficială s-a terminat", și atunci am aflat că această farmacistă de cincizeci și șase de ani petrecea două ore în plus în fiecare dimineață, neplătite, verificând ce prescrisese medicul de gardă versus ce livrase efectiv farmacia, pentru că "în 2003 un pacient a murit din cauza unei greșeli de medicație pe timpul gărzii mele și am jurat atunci că nu se va mai întâmpla niciodată cât timp eu lucrez aici".

Lucrez ca medic rezident în chirurgie la Spitalul Colentina din București și în ultimele opt luni am făcut numeroase gărzi de noapte. În timpul acestor gărzi, am observat un pattern ciudat legat de farmacia spitalului.

Farmacia de gardă funcționează oficial 22:00-06:00. O singură farmacistă pe tură, responsabilă pentru eliberarea medicamentelor pentru toate secțiile spitalului - urgențe, terapie intensivă, chirurgie, interne, pediatrie. Aproximativ 400 de paturi, nopți când pot fi 50-80 de internări noi plus pacienții deja existenți.

Farmacista de gardă se numește Rodica Mihăilescu, cincizeci și șase de ani, lucrează la Colentina de treizeci și doi de ani. În toate garzile mele, am observat-o urmând același ritual - la ora șase dimineața, când tura ei oficială se termină, nu pleacă. Rămâne. Lumina în farmacie rămâne aprinsă până la opt, opt și jumătate.

Inițial am crezut că face ore suplimentare plătite. Dar când am întrebat o asistentă, mi-a spus: "Nu, nu e plătită pentru timpul ăla. Doamna Rodica verifică. Verifică tot."

"Verifică ce?"

"Medicamentele. Toate prescription-urile de noapte. Toate livrările făcute. Se asigură că ce a prescris medicul de gardă corespunde cu ce am dat noi efectiv pacientului. Fiecare pastilă, fiecare fiola, fiecare doză."

Am fost confuz. "Dar nu e asta treaba asistentelor? Să verifice medicația?"

"Ba da. Dar doamna Rodica verifică după noi. E al doilea nivel de control. Unofficial. O face singură, voluntar, două ore în fiecare dimineață după ce tura ei s-a terminat."

Într-o dimineață de martie, după o gardă grea cu trei urgențe chirurgicale, am rămas în spital să completez documentația. La ora șapte și jumătate am trecut pe lângă farmacie. Lumina aprinsă. Ușa întredeschisă. Am intrat.

Rodica stătea la biroul ei înconjurată de stive de foi - fișe de prescripție medicală, registre de eliberare medicamente, liste de pacienti. Avea ochelari pe nas, creion în mână, calculator deschis cu baza de date a pacienților. Compara sistematic - prescripție versus eliberare versus administrare.

"Bună dimineața, doamnă Rodica", am salutat-o. "Tura dvs. nu s-a terminat la șase?"

A ridicat privirea. Arată obosită - 8 ore de gardă în picioare plus încă 90 minute verificând.

"Ba da. Acum fac verificarea finală."

"Verificarea finală?"

"Mă asigur că nu am făcut greșeli. Că niciunul dintre medicii de gardă nu a prescris greșit. Că asistentele nu au administrat greșit. Că pacienții au primit exact ce trebuiau să primească."

"Dar asta nu e... nu e prea mult? Să verifici manual toate medicamentele?"

A scos ochelarii. M-a privit direct. "Acum douăzeci și unu de ani, în septembrie 2003, un pacient a murit în garda mea din cauza unei greșeli de medicație. De atunci verific. În fiecare gardă. Fără excepție."

M-am așezat. "Ce s-a întâmplat?"

A inspirat adânc. "Pacient bărbat, șaizeci și trei ani, internat pentru insuficiență cardiacă. Medicul de gardă - tânăr, rezident ca tine - a prescris digoxină 0,25 mg. Doza corectă. Eu am eliberat digoxină 0,25 mg din farmacie. Corect. Dar asistenta care a administrat - obosită după douăsprezece ore de tură - a citit greșit eticheta. A administrat 2,5 mg. De zece ori mai mult."

"Supradoză."

"Supradoză masivă. Pacientul a făcut stop cardiac la două ore după administrare. Nu am putut să îl resuscităm. A murit la ora patru dimineața."

"Dar nu a fost vina dvs. Asistenta a greșit doza."

"Legal, nu. Ancheta internă a stabilit - vină asistentă. Ea a fost sancționată, suspendată două luni. Eu am fost exonerată. Dar moral? Eu am eliberat medicamentul. Eu sunt ultima linie de apărare între greșeală și pacient. Dacă aș fi verificat mai atent ce face asistenta, dacă aș fi avut sistem de control mai bun, poate omul ăla ar fi trăit."

"Și de atunci verificați tot?"

"Tot. În fiecare gardă. Iau toate prescripțiile de noapte - de obicei 80-120 de prescripții. Le compar cu registrul meu de eliberări. Apoi sun la fiecare secție și verific cu asistenta șefă de tură - ce au administrat efectiv. Dacă găsesc discrepanță - oricare discrepanță - investighez imediat."

"Cât timp durează asta?"

"Depinde de noapte. Noapte liniștită - o oră și jumătate. Noapte aglomerată - trei ore. Medie - două ore pe gardă."

"De câte ori pe săptămână aveți gardă?"

"Patru gărzi pe lună. Deci opt ore pe lună verificare nepplătită. Nouăzeci și șase ore pe an. De douăzeci și unu de ani - aproximativ două mii de ore."

Am calculat rapid. "Două mii de ore... asta e aproape un an întreg de muncă full-time."

"Da. Dar în acele două mii de ore, am găsit și corectat două sute treizeci și șapte greșeli de medicație. Unele minore - doză ușor greșită, moment de administrare incorect. Altele majore - medicament complet greșit, doză potențial letală, interacțiune periculoasă între medicamente."

"Două sute treizeci și șapte greșeli în douăzeci și unu de ani?"

"Da. Aproximativ unsprezece greșeli pe an. Mai puțin de una pe lună. Dar fiecare greșeală corectată e potențial o viață salvată. Sau minimum o complicație evitată."

Am fost impresionat. "Și raportați greșelile?"

"Nu oficial. Dacă raportez oficial, oamenii sunt sancționați - asistente pierd salarii, medici primesc avertismente. Sistemul devine punitiv. Oamenii încep să ascundă greșelile. În loc să raportez, corectez discret. Sun la secție, spun «Am observat că pacientul X a primit medicamentul Y dar prescripția zicea Z. Puteți verifica?» Ei verifică, realizează greșeala, corectează înainte să devină problemă. Nimeni sancționat, pacient protejat."

"Dar asta înseamnă că dvs. practic lucrați gratis două ore pe gardă ca să acoperiți greșelile altora."

A zâmbit trist. "Nu le acoper. Le corectez. Diferență mare. Și nu fac asta pentru alții. Fac pentru pacienți. Și pentru mine - ca să pot dormi știind că am făcut tot ce puteam."

În săptămânile următoare, am observat-o mai atent. Am asistat la ritualul ei. La ora șase dimineața, când farmacista de zi sosește, Rodica îi predă tura oficială. Apoi se retrage la biroul ei mic din spate și începe verificarea.

Prima oră - comparare prescripții versus eliberări. Ia fiecare fișă de prescripție din noapte. O compară cu intrările ei în registrul de eliberări. Verifică - medicament corect? Doză corectă? Cantitate corectă? Moment de administrare corect?

A doua oră - verificare administrare. Sună la fiecare secție. Discută cu asistenta șefă. "La dvs. la secție, pacientul Ionescu Ion a primit azitromicină 500mg ieri la ora 22:00?" Confirmă. Trece mai departe. Uneori, răspunsul e "Nu, am dat la ora 23:00 pentru că era la investigații la 22:00." Rodica notează discrepanța. Acceptabilă - justificare validă. Alteori răspunsul e "Stați să verific... hmm, păi aici scrie eritromicină nu azitromicină." Alarmă. Greșeală. Rodica investighează imediat.

Am asistat la o astfel de situație. Pacient prescris cu un antibiotic. Administrat alt antibiotic. Greșeală de citire - etichetele similare. Rodica a identificat-o la ora 7:30 dimineața. A sunat imediat la secție. "Opriți eritromicina pacientului X. Prescripția era azitromicină. Verificați dacă are reacție alergică. Raportați imediat orice simptom."

Pacientul - fără reacție adversă. Dar dacă Rodica nu verifica? Dacă greșeala continua și următoarea doză? Potențial problemă serioasă.

"Câte greșeli găsiți într-o lună tipică?", am întrebat-o.

"Aproximativ una. Uneori zero. Uneori două-trei. Depinde de cât de aglomerată e noaptea. Nopți cu multe urgențe - medici obosiți, asistente stresate - mai multe greșeli. Nopți liniștite - puține sau zero greșeli."

"Și colegii dvs. farmacisti? Ceilalți de gardă? Fac aceeași verificare?"

A tăcut. "Nu. Sunt singura."

"De ce?"

"Pentru că eu sunt singura care a văzut un pacient murind din cauza unei greșeli pe care aș fi putut-o preveni. Ceilalți nu au trecut prin asta. Pentru ei, munca se termină la ora șase când predau tura. Pentru mine, munca se termină când știu că toți pacienții din noaptea aia sunt în siguranță."

În iunie, conducerea spitalului a încercat să oficializeze sistemul ei. Au propus - "Doamna Rodica, vrem să implementăm protocolul dvs. de verificare ca politică oficială. Toate farmacistele de gardă vor face verificarea finală. Și vă plătim orele suplimentare - două ore pe gardă."

Rodica a refuzat plata. "Nu vreau bani pentru asta. Dacă devine plătit, devine obligație. Dacă devine obligație, oamenii o fac mecanic, fără atenție reală. Vreau să rămână voluntar - doar pentru farmacisti care chiar vor să verifice, nu pentru cei care vor ore plătite în plus."

Dar a acceptat ca sistemul să fie recomandat. Acum e în ghidul intern al spitalului - "Farmacist de gardă încurajat să efectueze verificare finală voluntară a medicației administrate în tură."

Doi alți farmacisti au adoptat practica. Nu constant ca Rodica - poate o dată pe săptămână în loc de fiecare gardă. Dar e un început.

În august, am avut caz dramatic. Pacient tânăr, douăzeci și opt ani, accident de motocicletă, traumatisme multiple, chirurgie de urgență. Post-operator, prescris morfină pentru durere - 10 mg la 6 ore. Doza standard.

La ora trei dimineața, asistenta administratrice doza. Dar în graba nopții, citește greșit. Administrează 100 mg. Supradoză de zece ori.

Pacientul face depresie respiratorie la cincisprezece minute. Saturație oxigen scade. Alarmă. Echipa de resuscitare intervine. Administrează naloxonă - antidot pentru morfină. Pacient stabilizat. Supraviețuiește.

La ora șapte dimineața, Rodica face verificarea ei de rutină. Descoperă discrepanța - prescris 10 mg, administrat 100 mg. Alarmă imediată. Sună la terapie intensivă.

"Știu deja", îi spune medicul de gardă. "Am avut resuscitare la trei și jumătate. Supradoză morfină. Pacientul e stabil acum."

Rodica e devastată. "Trebuia să verific mai devreme. Trebuia să am sistem care verifică în timpul turei, nu după."

"Nu era vina dvs.", îi spun. "Nu puteați ști."

"Dar putea să moară. Ca în 2003. Același tip de greșeală. Supradoză. Și eu tot verificând după fapt, nu previnin înainte."

Incidentul o traumatizează. Timp de două săptămâni, vine la fiecare două ore în timpul gărzii - nu doar la final - verifică toate administrările recente. Perturbă somul ei, sănătatea ei. Colegii îngrijorați.

În final, discuție cu șeful secției farmacie. "Rodica, nu poți salva pe toți. Nu poți preveni fiecare greșeală. Sistemul dvs. de verificare e excelent. Dar e post-factum, nu real-time. Pentru prevenție real-time, avem nevoie de sistem electronic integrat - prescripție digitală, verificare automată, alertă instant la discrepanță. Nu poți face asta manual singură."

Rodica acceptă limitele. Dar nu renunță la verificare. Continuă ritualul. Dar învață să accepte că perfecțiunea e imposibilă.

Anul trecut, spitalul a implementat sistem electronic parțial - prescripții digitale, cod bare pe medicamente, scanare la administrare. Reduce greșelile cu aproximativ 60%. Rodica e fericită - "Tehnologia face ce eu făceam manual. Mai bine, mai rapid, mai sigur."

Dar tot verifică. Pentru că sistemul electronic e doar pentru secțiile modernizate. Jumătate din spital încă lucrează pe hârtie. Și chiar pentru secțiile electronice, Rodica verifică ocazional - "Tehnologia greșește și ea. Cineva trebuie să verifice verificatorul."

Acum, la cincizeci și șase de ani, după treizeci și doi de ani în spital și douăzeci și unu de ani verificând manual, Rodica continuă. Patru gărzi pe lună. Opt ore verificare nepplătită pe lună. În fiecare gardă, același ritual - ora șase, tura oficială se termină, dar ea rămâne. Două ore de comparații, telefoane, verificări.

"Când vă pensionați?", am întrebat-o. "Cine preia verificarea?"

"Peste patru ani. La șaizeci. Sper că până atunci sistemul electronic e implementat complet. Dacă nu... am vorbit cu doi farmacisti tineri. Le-am explicat de ce contează. Unul a acceptat să continue tradiția. Nu în fiecare gardă ca mine, dar regulat. E ceva."

"Nu vi-e teamă că munca dvs. nu va fi continuată?"

"Ba da. Dar nu pot controla asta. Pot doar să arăt exemplu și să sper că alții văd valoarea. Douăzeci și unu de ani, două sute treizeci și șapte greșeli găsite și corectate. Dacă doar jumătate erau potențial letale - asta înseamnă peste o sută de vieți potențial salvate. Pentru mine, merită două mii de ore voluntar."

Luna trecută, pacient vârstnic, operat cardiac, recuperare bună. La externare, vine la farmacie să ia medicamentele pentru acasă. Recunoaște pe Rodica.

"Dvs. sunteți farmacista care a sunat la secție în noaptea după operația mea și a spus să verifice medicația mea?"

Rodica se uită confuză. "Când ați fost operat?"

"Acum trei săptămâni. Prima noapte post-operator. Mi-a spus asistenta - farmacia a sunat, era problemă cu un medicament prescris, au schimbat la altul. Nu am înțeles ce anume, eram confuz de la anestezie. Dar asistenta părea îngrijorată, spunea că a fost aproape..."

Rodica verifică registrul. Găsește cazul. Pacient prescris cu anticoagulant incompatibil cu alt medicament pe care îl lua deja. Risc de hemoragie severă. Ea identificase interacțiunea la verificarea de dimineață. Sunase imediat. Medicul schimbase prescripția. Evitată complicație majoră.

"Nu era nimic", spune Rodica. "Doar verificare de rutină."

Pacientul ia mâna ei. "Pentru dvs. era rutină. Pentru mine era viață. Medicul mi-a explicat mai târziu - dacă aș fi luat ambele medicamente, risc serios de hemoragie internă. Dvs. m-ați salvat. Mulțumesc."

Rodica plânge după ce pacientul pleacă. Plânge pentru că asta e de ce face. Pentru momentele astea. Pentru că verificarea ei obsesivă, neobligătorie, neplătită, făcută de ea singură timp de douăzeci și unu de ani, salvează vieți pe care nimeni altcineva nu știe că erau în pericol.

Și în fiecare dimineață, când ceilalți farmacisti pleacă acasă la ora șase după tura de noapte, Rodica rămâne. Deschide registrele. Ia prescripțiile. Începe verificarea. Pentru că în septembrie 2003 un om a murit iar ea nu a prevenit-o, și a jurat că nu se va mai întâmpla. Și în douăzeci și unu de ani nu s-a mai întâmplat. Și va continua să nu se întâmple cât timp ea poate sta două ore în plus și verifica fiecare linie, fiecare doză, fiecare prescripție, transformând obsesia ei în plasă de siguranță pentru sute de pacienți care nu vor ști niciodată cât de aproape au fost de greșeală fatală.

Imagine și poveste generate cu ajutorul AI, inspirate din evenimente reale.