$$$

 M-am născut în anul 1373, în familia Angevinilor, una dintre cele mai influente dinastii ale Europei medievale. Numele meu este Hedviga de Anjou, cunoscută în Polonia drept Jadwiga, iar viața mea nu a fost niciodată una obișnuită, nici măcar pentru standardele regale. Destinul meu a fost decis înainte ca eu să pot înțelege ce înseamnă puterea, căsătoria sau libertatea.

La doar patru ani am fost logodită politic, parte a unui joc de alianțe între marile case europene. Copilăria mea nu mi-a aparținut niciodată, pentru că în lumea mea copiii nu erau persoane, ci garanții ale tratatelor.

Am fost crescută între curți regale, educată să fiu demnă, tăcută și utilă intereselor dinastice. Nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să fiu fericită. Mi s-a cerut doar să fiu necesară.

În anul 1384, la Cracovia, am fost încoronată nu ca regină, ci ca „rege al Poloniei”. Nu a fost o greșeală de formulare, ci o declarație politică deliberată: eu conduceam în nume propriu, nu printr-un bărbat. Pentru Europa medievală, ideea unei fete copil devenită „rege” era aproape o provocare la adresa ordinii firești.

Oficial, am fost logodită cu Wilhelm de Habsburg, un tânăr despre care cronicile spun că l-aș fi iubit cu adevărat. Există chiar o bârfă istorică persistentă potrivit căreia aș fi încercat să fug cu el sau să forțez consumarea căsătoriei pentru a o face imposibil de anulat. Istoria nu poate dovedi acest lucru cu certitudine, dar faptul că am opus rezistență despărțirii de el este documentat.

Adevărul politic a fost însă mai puternic decât inima mea. Am fost obligată să renunț la Wilhelm și să mă căsătoresc cu Jogaila, Marele Duce al Lituaniei, un bărbat mult mai în vârstă decât mine și păgân la acea vreme. Prin această căsătorie s-a creat Uniunea Polono-Lituaniană, una dintre cele mai puternice structuri politice ale Europei Centrale. Se spune că am plâns zile întregi înainte de această căsătorie, nu pentru că nu înțelegeam politica, ci pentru că înțelegeam prea bine ce pierdeam.

Deși foarte tânără, nu am fost o simplă marionetă. Am sprijinit educația, cultura, reînființarea Universității din Cracovia, traducerea textelor religioase în limba poporului, spitalele și ajutorarea săracilor. Contemporanii mei spuneau că eram mai înțeleaptă decât vârsta mea, iar detractorii afirmau că eram prea influențabilă. Adevărul, ca de obicei, stă undeva între aceste extreme.

Am murit în 1399, la doar 25 de ani, la scurt timp după ce am născut o fiică ce nu a supraviețuit. Tragedia a transformat rapid imaginea mea din conducător politic într-o figură aproape mistică. Secole mai târziu, am fost canonizată de Biserica Catolică drept Sfânta Jadwiga a Poloniei.

Sunt adesea prezentată ca o sfântă blândă și supusă, dar realitatea istorică este mai complexă. Am fost o femeie conștientă de puterea mea, am negociat dur, am impus decizii majore într-o lume dominată de bărbați, iar viața mea a fost mai degrabă politică decât romantică, oricât ar fi încercat posteritatea să o transforme într-o poveste pioasă.

Nu am lăsat un imperiu personal, dar am lăsat o Europă Centrală schimbată, o uniune care a durat peste patru secole și un model rar de femeie conducător în Evul Mediu. Am fost copil, rege, soție, sfântă. Dar, înainte de toate, am fost o piesă conștientă într-un joc istoric nemilos.

#FemeiInIstorie #IstorieEuropeana #RegiSiRegine

#EvulMediu #IstorieAdevarata

#PutereFeminină