$$_

 În ianuarie 1978, un incendiu masiv la Rafinăria Petromidia din Năvodari a necesitat mobilizarea a 340 de pompieri din toată țara, care au luptat 18 ore continuu împotriva flăcărilor de 50 de metri înălțime, la minus 18 grade, în condiții în care apa din furtunuri îngheța instant, echipamentul de protecție se transforma în armură de gheață pe corpurile lor, iar fiecare minut de expunere la căldura extremă urmat de frig polar risca hipotermia sau arsurile, transformând stingerea incendiului într-o luptă simultană pe două fronturi: focul și gerul.

Rafinăria Petromidia din Năvodari era una dintre cele mai mari rafinării din România. Capacitate de procesare: 5 milioane tone petrol anual. Sute de rezervoare cu produse petroliere. Instalații complexe întinse pe kilometri. O structură vitală pentru economia țării.

Pe 23 ianuarie 1978, la ora 14:20, un rezervor cu benzină A-95 a explodat. Cauza nu a fost niciodată complet clarificată - probabil o scânteie statică combinată cu vapori de benzină la concentrație explozivă. Dar cauza nu conta în acel moment. Conta focul.

Rezervorul de 10.000 metri cubi a devenit o torță uriașă. Flăcările s-au ridicat la 50 de metri înălțime. În 10 minute, focul s-a extins la două rezervoare adiacente. Apoi la trei. În 30 de minute, nouă rezervoare ardeau simultan, amenințând să transforme întreaga rafinărie într-un infern.

Echipa de pompieri a rafinăriei, 40 de oameni cu 8 autospeciale, au intervenit imediat. Dar au realizat rapid că sunt depășiți. Focul era prea mare, prea intens, prea răspândit. Au chemat ajutor.

La Constanța, la București, la Ploiești, alarma a fost dată. Toate unitățile de pompieri disponibile mobilizate. În 4 ore, 340 de pompieri cu 60 de autospeciale au ajuns la Năvodari. Cea mai mare mobilizare de pompieri din istoria României până atunci.

Comandantul operațiunii, maior Vasile Dinu, 52 de ani, veteran al mai multor incendii majore, a evaluat situația. Nouă rezervoare ardeau deja. Alte douăzeci în raza de pericol, care puteau lua foc oricând din radiația termică. Dacă flăcările ajung la secțiunea de cracare catalitică, explozia va fi catastrofală.

Strategia era simplă dar brutală: răcește rezervoarele care nu ard încă, pentru a preveni extinderea. Apoi stinge focurile unul câte unul, începând cu cele mai periculoase. Operațiune estimată: minimum 12-15 ore de luptă continuă.

Dar existau două probleme masive. Prima: temperatura exterioară minus 18 grade, cu vânt de 40 km/h. A doua: temperatură la suprafața rezervoarelor în flăcări peste 800 de grade. Diferență termică de peste 800 de grade în câțiva metri distanță.

Pompierii au început atacul la ora 18:00, când se întuneca deja. Douăzeci de autospeciale au format un cordon în jurul rezervoarelor în flăcări. Au început să pompeze apă masiv - 200 de tone pe minut din toate furtunurile combinate.

Sergent Ion Păun, 32 de ani, pompier de 10 ani, era la furtunul principal pe rezervorul nr. 7. Presiune maximă, 8 atmosfere, debit 400 litri pe minut. Jetul de apă lovea flăcările cu forță suficientă să răstoarne un om.

Dar după 30 de secunde de jet continuu, Ion a realizat problema. Apa care atingea rezervorul fierbinte se transforma instant în abur. Dar apa care cădea pe sol, pe echipament, pe hainele pompierilor, îngheța instant la minus 18 grade.

În 5 minute de lucru, costumul lui de protecție era acoperit cu un strat de gheață. Furtunul era rigid de gheață. Mănușile înghețate pe mâini. Cizma dreapta, mai aproape de rezervor, fierbinte de la radiație. Cizma stângă, înghețată solid. Experimentă simultan arsura și degerătura.

Comandantul Dinu a văzut problema imediat. A ordonat rotația rapidă: fiecare echipă lucrează 10 minute, apoi se retrage pentru dezghețare și încălzire. Rotație continuă pentru a preveni hipotermia sau arsurile severe.

Au improvizat un punct de dezghețare. Trei autospeciale cu motoare diesel pornite, capotele ridicate, lăsând căldură motorului să radieze. Pompierii veneau de la incendiu, stăteau 2 minute lângă motoarele calde pentru a-și dezgheța echipamentul, apoi înapoi la foc.

Dar procesul era epuizant. Căldura extremă timp de 10 minute, frigul polar 2 minute, apoi din nou căldura extremă. Corpul uman nu e făcut pentru astfel de variații termice. După 3 cicluri, mulți pompieri aveau greață, amețeală, senzație de leșin.

Plutonier Gheorghe Marin, 38 de ani, a leșinat după al patrulea ciclu. A fost dus la ambulanță. Hipotermie moderată combinată cu deshidratare severă (transpirație excesivă de la căldură, fără timp de rehidratare). Diagnosticul medicului: "Corpul său a suferit echivalentul termic al unei zile în deșert urmate de o noapte în Arctic, de patru ori în două ore."

În jurul orei 21:00, după 3 ore de luptă, primul rezervor a fost stins. Flăcările s-au stins complet, doar fumul negru ridicându-se încă. Succes parțial, dar operațiunea era departe de finalizare. Mai erau opt rezervoare în flăcări.

Problema era că pe măsură ce pompierii stingeau rezervoare, gheața se acumula peste tot. Solul în jurul incendiului devenise o patinoar. Furtunurile erau rigide de gheață, imposibil de manevrat. Autospecialele erau acoperite de un strat gros de gheață, unele cu radiatoarele înghețate.

Au fost nevoiți să aducă utilaje pentru îndepărtarea gheții. Buldozere care spărgeau gheața de pe sol. Muncitori cu ciocane care spărgeau gheață de pe furtunuri. Mecanici care încălzeau radiatoarele autospecialelor cu lămpi cu gaz pentru a le dezgheța.

La miezul nopții, după 6 ore de luptă, patru rezervoare erau stinse. Dar pompierii erau la limita epuizării. Mulți aveau degerături la mâini și picioare. Alții aveau arsuri de gradul 1 pe față de la radiația termică. Toți erau deshidratați, epuizați, funcționând pe adrenalină pură.

Comandantul Dinu a cerut întăriri. Din Brașov, din Craiova, au mai venit echipe. La ora 2 noaptea, erau 400 de pompieri la fața locului. Rotația a devenit mai eficientă - echipele se schimbau la fiecare 8 minute în loc de 10.

Maior Alexandru Popescu, 45 de ani, șef de echipă din București, a coordonat atacul pe rezervorul nr. 3, cel mai periculos. Acesta era aproape de secțiunea de cracare. Dacă nu e stins rapid, poate cauza explozie secundară.

A folosit tactică diferită. În loc de jet frontal, au poziționat 6 furtunuri în cerc, atacând rezervorul din toate părțile simultan. Presiune redusă pe fiecare furtun, dar volum total mai mare. Metoda a funcționat. După 40 de minute de apă continuă, flăcările au scăzut, apoi s-au stins.

Dar costul era mare. Din cei 24 de pompieri care au lucrat la acel rezervor, 8 au fost transportați la spital. Cinci cu arsuri de gradul 2 pe față și mâini. Trei cu hipotermie severă. Unul cu ambele - arsuri și hipotermie simultan, o combinație pe care medicii nu o văzuseră până atunci.

La ora 5 dimineața, după 11 ore de luptă, șapte rezervoare erau stinse. Mai rămăseseră două, dar acestea erau cele mai mari și mai periculoase. Comandantul Dinu a luat decizia de a aștepta până la răsărit. În lumina zilei, coordonarea va fi mai bună.

La ora 7, când soarele răsărea, atacul final a început. Toate resursele concentrate pe ultimele două rezervoare. Cincizeci de furtunuri, 300 de tone de apă pe minut. Un potop artificial îndreptat spre flăcări.

Sergent Ion Păun, care fusese la primul furtun când incendiul începuse, era din nou acolo. Al șaptelea sau optulea ciclu de lucru, nu mai număra. Costumul său era o sculptură de gheață cu pompier înăuntru. Barba îi era înghețată solid. Genele acoperite de cristale de gheață. Dar ținea furtunul ferm, direcționând jetul spre flăcări.

La ora 10, primul dintre ultimele două rezervoare a fost stins. La ora 12, ultimul. După 18 ore de luptă neîntreruptă, incendiul era complet stins. Nouă rezervoare salvate prin răcire. Nouă rezervoare arse dar stinse. Zero propagare către secțiunea critică. Rafinăria salvată.

Bilanțul uman: 340 de pompieri mobilizați. Șaizeci și trei transportați la spital. Patruzeci și doi cu degerături de diferite grade. Douăzeci și unu cu arsuri de la radiație termică. Doi în stare critică cu arsuri severe și hipotermie combinată. Dar toți au supraviețuit.

Bilanțul material: nouă rezervoare distruse complet, 90.000 de tone de produse petroliere pierdute. Daune estimate la 150 milioane de lei. Dar rafinăria a fost salvată. Fără intervenția eroică, pagubele ar fi fost de 10 ori mai mari.

După operațiune, mulți pompieri au avut nevoie de săptămâni de recuperare. Combinația de expunere la căldură extremă și frig polar, repetată zeci de ori, a cauzat daune pe termen lung. Unii au dezvoltat probleme circulatorii cronice. Alții, sensibilitate extremă la temperatură.

Ion Păun, sergentul care a stat la furtun 8 cicluri, a pierdut trei degete de la piciorul stâng din cauza degerăturilor severe. A primit pensie de invaliditate. Dar când i s-a întrebat dacă regretă, a spus: "Am făcut ce trebuia făcut. Rafinăria a fost salvată. Pentru asta suntem pompieri."

Astăzi, când rafinăriile au sisteme automate de stingere, când echipamentul de protecție include termoregulare, când protocoalele interzic expunerea simultană la extreme termice, este aproape imposibil să înțelegi că în ianuarie 1978, 340 de pompieri au luptat 18 ore împotriva unui incendiu masiv în condiții în care experimentau simultan arsuri de la căldură și degerături de la frig, transformându-se în statui de gheață în timp ce stingeau flăcări de 50 de metri, rotind la fiecare 10 minute pentru a supraviețui schimburilor termice care ar fi ucis pe oricine expus continuu.

Pentru că în ianuarie 1978, când Petromidia ardea și România risca să piardă 20% din capacitatea de rafinare, pompierii nu au calculat riscul personal. Au intrat în infern înghețat, au dus corpurile la limita rezistenței biologice, au transformat lupta cu focul într-o luptă dublă contra focului și contra gerului, și au rezistat până când ultimul rezervor a fost stins, demonstrând că adevăratul eroism înseamnă să continui când corpul tău urlă să te oprești.