$$$

 Baldwin al IV-lea al Ierusalimului, Regele lepros

M-am născut în anul 1161, fiu al regelui Amalric I al Ierusalimului și al Agnesei de Courtenay. De la bun început, destinul meu nu a fost unul comod: Regatul Ierusalimului era o fortăreață creștină fragilă, înconjurată de puteri musulmane consolidate, iar fiecare rege trebuia să fie mai mult strateg decât simbol.

Copil fiind, am aflat că sunt diferit. Nu simțeam durerea așa cum o simțeau alți copii. Profesorul meu, William de Tir, a observat că îmi răneam mâinile fără să reacționez. Diagnosticul a venit curând: lepră. O boală care, în Evul Mediu, nu însemna doar degradare fizică, ci și stigmat social, izolare, rușine.

Și totuși, în 1174, la doar 13 ani, am devenit rege.

 Am condus personal armate, am negociat alianțe, am decis când să atac și când să mă retrag. Cea mai cunoscută victorie a mea rămâne bătălia de la Montgisard (1177), unde, deși bolnav și cu forțe inferioare numeric, l-am învins pe Saladin. Aceasta nu a fost o minune, ci rezultatul disciplinei militare și al surprizei tactice.

Saladin nu m-a considerat niciodată un adversar ridicol. Dimpotrivă, mă trata ca pe un lider real, nu ca pe un copil infirm.

Mult timp am fost capabil să merg, să lupt, să călăresc. Abia în ultimii ani boala m-a desfigurat grav: orbire parțială, pierderea degetelor, infecții repetate.

Nu eram „un mort care mergea”. Eram un om bolnav care continua să conducă.

Nu m-am căsătorit niciodată.

Unii au sugerat că boala mea m-ar fi făcut impotent sau incapabil de relații intime. Istoric, nu există dovezi clare pentru asta. Mai probabil este că boala și contextul politic făceau o căsătorie riscantă din punct de vedere dinastic: orice copil ar fi putut moșteni boala sau slăbiciunea politică asociată ei.

Am fost însă profund implicat în căsătoriile surorii mele, Sibylla, pentru că de ele depindea succesiunea regatului. Aici, greșelile nu au lipsit: Guy de Lusignan, ales ca soț pentru Sibylla, s-a dovedit un conducător slab. L-am marginalizat politic.

Unii m-au transformat într-un fel de sfânt războinic. Fals. Nu am fost un om blând sau mistic. Am fost pragmatic, dur când a fost nevoie, preocupat de stabilitatea regatului mai mult decât de gloria personală. Nu există dovezi că aș fi avut viziuni religioase sau că mi-aș fi considerat boala o „cruce divină”. Aceasta este o interpretare modernă, emoțională, nu medievală.

Am murit în 1185, la 24 de ani.

După moartea mea, Regatul Ierusalimului a intrat într-o spirală de decizii proaste și rivalități care au dus, în doar câțiva ani, la pierderea Ierusalimului în fața lui Saladin (1187). Nu este o coincidență. Cât am trăit, echilibrul a fost menținut.

Nu am fost „regele condamnat”, ci regele care a refuzat să fie redus la boala sa. Nu am fost un erou romantic, ci un lider lucid într-o lume violentă. Boala m-a limitat, dar nu m-a definit.

Dacă ceva merită reținut despre mine, nu este lepră, ci faptul că, într-o epocă în care un om bolnav era aruncat la marginea societății, eu am rămas în centrul puterii și al istoriei.

#istorie #Ierusalim #regi #cultura