$$$

 Friedrich Wilhelm I al Prusiei (1688–1740), supranumit „Regele Soldat”, a fost unul dintre cei mai atipici și duri monarhi ai Europei secolului al XVIII-lea. Nu a rămas în istorie prin palate sau baluri fastuoase, ci prin obsesia pentru disciplina militară și, mai ales, pentru soldații neobișnuit de înalți.

A domnit între 1713 și 1740 și a transformat Prusia într-un stat militarizat până la extrem. În centrul acestui proiect se afla regimentul său favorit: Regimentul Grenadierilor Uriași din Potsdam (Potsdamer Riesengarde), compus exclusiv din bărbați de peste 1,88 m – o înălțime rară pentru epocă.

Friedrich Wilhelm nu căuta doar forță militară. Era fascinat personal de statura impunătoare, pe care o asocia cu autoritatea, intimidarea și prestigiul regal. Își cheltuia o parte uriașă din buget pentru a aduna soldați înalți din întreaga Europă: germani, scandinavi, olandezi, chiar africani și ruși.

Unii erau atrași prin salarii foarte mari, alții erau primiți ca daruri diplomatice de la alți suverani, inclusiv de la Petru cel Mare al Rusiei.

Friedrich Wilhelm I a încurajat și, în unele cazuri, a forțat căsătoriile între soldații săi foarte înalți și femei neobișnuit de înalte din Prusia. Scopul lui declarat era să obțină copii înalți pentru viitoarele generații de soldați ai regimentului din Potsdam.

Soldații înalți din regiment primeau permisiune specială de căsătorie, locuințe și stimulente financiare doar dacă se căsătoreau cu femei considerate suficient de înalte și aprobate de autorități.

În unele cazuri, femeile erau selectate special pentru statură. Familiile lor puteau fi presate de autorități locale să accepte căsătoria. Refuzul putea atrage sancțiuni sociale sau economice, precum pierderea unor privilegii, locuri de muncă sau protecție administrativă.

În jurul obsesiei sale pentru soldații înalți au circulat și zvonuri, potrivit cărora unii bărbați ar fi fost trași pe rastel pentru a fi făcuți mai înalți.

Friedrich Wilhelm I a avut un comportament viølent, umilitor și abúzîv față de fiul său, prințul moștenitor Frederic, viitorul Frederic cel Mare.

Sursele istorice confirmă că îl bătea regulat cu bastonul, îl insulta în public, numindu-l „fată”, „degenerat”, „rușinea mea”, și îl umilea constant pentru că îi plăceau muzica, flautul, filosofia și literatura franceză. Îi distrugea instrumentele muzicale și cărțile și îl obliga să asiste la exëcuțiï ca „lecție de bărbăție”. Îl ținea sub supraveghere strictă, aproape ca pe un prizonier, controlându-i corespondența, prieteniile și fiecare mișcare.

 În 1730, Frederic a încercat să fugă din Prusia împreună cu prietenul său apropiat, ofițerul Hans Hermann von Katte. Tentativa a fost descoperită. Friedrich Wilhelm I și-a arestat propriul fiu, l-a judecat într-o curte marțială și a cerut inițial condamnarea lui la moarte pentru trădare. Sub presiune diplomatică, nu și-a exëcutåt fiul, dar l-a obligat să asiste la dëcapitárea lui von Katte, chiar sub fereastra celulei sale, și l-a ținut luni de zile în detenție severă, izolat și umilit.

Istoricii sunt de acord că această relație l-a marcat profund pe Frederic. I-a indus frică cronică de autoritate, tendință spre disimulare și cinism, rigiditate emoțională și dificultăți serioase în relații intime. Christopher Clark (Iron Kingdom) și Timothy Blanning (Frederick the Great) descriu această relație drept una dintre cele mai toxice relații părinte, copil din istoria monarhiilor europene.