$$$

 Iarna anului 1942 a fost una dintre cele mai aspre din istoria României, marcată de un val de ger extrem care a atins apogeul în jurul datei de 25 ianuarie 1942. Atunci s-a înregistrat recordul absolut de temperatură minimă din România, −38,5°C la Bod (lângă Brașov), iar în București (stația Băneasa) s-a consemnat −32,2°C, cea mai scăzută temperatură măsurată vreodată în Capitală. Această scădere dramatică a temperaturii a fost cauzată de pătrunderea unei mase de aer polar continental, extrem de rece și uscat, venită dinspre nord-estul continentului, care s-a staționat deasupra Bazinului Carpatic.

Fenomenul meteorologic care a favorizat aceste valori extreme la Bod este cunoscut sub numele de inversiune termică. Localitatea Bod este situată într-o depresiune intramontană, Țara Bârsei, care funcționează ca o „căldare” naturală. Aerul rece, având o densitate mai mare decât cel cald, a coborât de pe versanții munților și s-a acumulat în partea cea mai de jos a depresiunii. Lipsa vântului și cerul senin din acea noapte au permis căldurii solului să radieze în spațiu, răcind și mai mult aerul deja înghețat captiv la sol.

Înregistrarea de la Bod nu a fost o eroare de instrument, ci a fost validată riguros de specialiști. Observatorul meteorologic din localitate funcționa în incinta Fabricii de Zahăr și a Postului de Emisie Radio Bod. Meteorologul de serviciu a notat cu stupoare cum mercurul termometrelor cobora vertiginos, depășind gradațiile obișnuite. Acuratețea măsurătorii a confirmat că microclimatul depresiunilor Carpaților de Curbură poate genera condiții similare cu cele din Siberia.

În București, gerul de -32,2°C a avut un impact devastator asupra infrastructurii urbane, care nu era proiectată pentru astfel de extreme. Conductele de apă au înghețat în pământ la adâncimi considerabile, lăsând cartiere întregi fără apă potabilă. Țevile de fontă plesneau din cauza dilatării apei la îngheț, iar tramvaiele circulau cu mare dificultate, cablurile electrice fiind rigide și acoperite de chiciură groasă, provocând scântei și întreruperi de curent.

Combustibilul pentru încălzire a devenit rapid cea mai prețioasă resursă. În acea perioadă critică, stocurile de lemne și cărbune s-au epuizat rapid, iar transportul lor spre orașe era blocat de condițiile meteo. Oamenii au fost nevoiți să ardă mobilier vechi sau garduri pentru a menține o temperatură suportabilă în locuințe. Pereții caselor, neizolați termic la standardele de azi, formau igrasie și gheață pe interior, transformând dormitoarele în camere frigorifice.

Efectele asupra naturii au fost vizibile și sonore. În pădurile din jurul Brașovului și al Bucureștiului se auzeau sunete asemănătoare unor pocnituri puternice. Acesta era fenomenul de „gelivură” sau crăparea arborilor din cauza înghețului. Seva din trunchiurile copacilor îngheța și își mărea volumul, exercitând o presiune internă atât de mare încât despica lemnul pe verticală, mulți copaci seculari fiind compromiși în acea singură noapte.

Transportul feroviar, vital pentru aprovizionarea țării, a suferit perturbări majore. Locomotivele cu abur, tehnologia dominantă a vremii, întâmpinau probleme tehnice neobișnuite. Apa din tendere (vagoanele cu rezerve de apă și cărbune) îngheța bocnă, iar mecanismele de ungere nu mai funcționau, uleiul devenind vâscos. Mecanicii de locomotivă făceau eforturi supraomenești pentru a menține presiunea în cazane și pentru a debloca liniile ferate contractate de frig.

Fauna sălbatică a fost decimată de acest episod de ger năprasnic. Păsările cădeau din copaci în timpul zborului, iar animalele mici nu își puteau găsi hrană sub stratul de zăpadă înghețată. Chiar și lupii sau urșii, obișnuiți cu clima aspră, s-au apropiat periculos de mult de așezările umane în căutare de adăpost și resturi menajere, forțați de instinctul de supraviețuire să încalce teritoriul oamenilor.

Comparativ cu alte ierni celebre, precum cea din 1954 care s-a remarcat prin cantitatea de zăpadă, iarna din 1942 a rămas în istorie prin intensitatea frigului. A fost un „ger uscat”, fără ninsori abundente în momentul minimelor termice, ceea ce a făcut ca senzația de frig să fie și mai tăioasă. Lipsa stratului protector de nori a permis temperaturilor să scadă necontrolat pe timpul nopții, pământul fiind expus direct răcirii radiative.

Astăzi, valoarea de −38,5°C de la Bod rămâne neegalată în registrele Administrației Naționale de Meteorologie. Deși au mai existat ierni grele, precum cele din 1985 sau 2012, niciuna nu a reușit să coboare termometrele atât de mult. Această dată de 25 ianuarie 1942 servește drept punct de referință absolut pentru climatologia României, o dovadă a extremelor pe care natura le poate atinge la latitudinea noastră temperată.