Se apropie sărbătorile de iarnă. Și, deși nu mai sunt de mult timp un copil decât în suflet, știu că trebuie să vii cu cadouri.
Momentan știu că te numești Moș Nicolae. Și ar trebui să vii pe furiș, în toiul nopții, să lași câteva cadouri in ghetuțele lăsate pe hol, la intrarea în casă. Preferi să o faci discret, fără să te vadă nimeni, fără să te audă nimeni... Fără să te simtă nimeni în nici un fel posibil. Și asta pentru că știi că un bine se face pur și simplu fără să spui la nimeni altcineva.
A trecut ceva timp de când nu am mai primit un cadou: destul de mulți ani. Și atunci știu că te-au îndrumat șefii mei cum și ce să aduci, chiar dacă era doar o agendă și un pix. Au fost bune și acelea; încă le mai am pe undeva, au fost doar două sau trei. Au fost bune în ideea că va veni o vreme când va fi trebuit să îmi organizez cumva propria-mi viață. Căci cu timpul te-ai făcut că uiți să-mi faci o bucurie de sărbători, chiar dacă sufletul meu de copil își dorea o atenție cât de mică. Să fie ceva, chiar simbolic, dar să fie un cadou, chiar neîmpachetat și fără funda de rigoare.
A trecut ceva timp și cred că ar trebui să te gândești că aștept încă din tot sufletul meu de copil să-mi aduci ceva. Poate tot o agendă și un pix ca pe vremuri. Sunt simbolice, nu costă mult și sunt utile pentru a-mi organiza viața; sunt suficiente pentru conturarea unor planuri de lucru, de activitate, pe o durată mai scurtă sau mai lungă.
Sau... Știi că nu mă omor după cafea. Dar că sunt băutoare înveterată de ceai. Și ai putea să-mi aduci un dispozitiv pentru infuzarea frunzelor uscate de ceai pentru a prepara băutura preferată. Și ce poate fi mai plăcut într-o zi dar mai ales într-o seară lungă de iarnă să pot sta cu cana de ceai fierbinte și tare pe masă și să mă cufund într-un hobby, fie că este lectura unei cărți sau vizionarea serialelor preferate.
Sau ... Cine știe? Poate că într-o zi mă ia cu dor de ducă și mi-ar prinde bine o trusă de călătorie: rucsac, busolă, binoclu sau lunetă și un jurnal de călătorie în care să-mi consemnez toate peripețiile și să le împărtășesc celorlalți sau să le păstrez o vreme doar pentru mine. Și știi de ce? Pentru că părinții mei, pe care i-aș mai fi vrut alături, au fost la fel de pasionați de călătorii și mi-au transmis aceeași pasiune și mie.
De idei de cadouri știi că nu duci lipsă. Și nici de cadourile propriu zise. Bani să ai că le poți cumpăra de oriunde, cu dedicație specială sau fără, așa... pur și simplu. Și chiar dacă tu, Moș Nicolae, nu le poți duce, poate fratele tău, Moș Crăciun, le poate duce în sania sa trasă de renii lui năzdrăvani care zboară peste tot in lumea asta mare, ducând cadourile mult așteptate tuturor copiilor și mai ales tuturor celor cu suflet de copil care încă mai cred în minunile basmelor.
Și știi ceva, Moș Nicolae? Te mai rog câteva lucruri.
În primul rând nu-i uita pe toți colegii mei, de acum și de altădată. Cu siguranță și ei își așteaptă cadourile care nu au mai venit de mult timp. Și cu siguranță ai puterea să pătrunzi in gândurile lor și să afli tot ce și-ar dori pentru ei și pentru toți cei dragi lor. În primul rând adu-le multă sănătate și putere de muncă pentru a rezista mai departe la toate provocările vieții. Plus multă pace în suflet și multe gânduri bune.
În al doilea rând, la fel de important, nu-i uita pe șefii mei de acum și de odinioară. Cu siguranță nu mi-au vrut decât binele, tot binele din lume. Adu-le și lor toate cadourile pe care ar fi vrut să le primească, dar mai ales adu-le cadourile pe care ar fi vrut să le dăruiască tuturor angajaților, fie ei colegi sau mai ales subordonați. Cu siguranță că le vor folosi cândva în viață. Și adu-le totodată multe gânduri bune și multă putere de muncă pentru a-și putea desfășura în continuare activitatea.
Mi-e dor de voi, dragi moși: mi-e dor de tine, Moș Nicolae, mi-e dor de tine, Moș Crăciun. Îmi amintesc că în copilărie îmi aduceați multe, foarte multe cărți de povești. Cărți pe care le-am iubit atât de mult încât, chiar după mulți ani după ce am rămas fără ele, le-am căutat și mi le-am luat înapoi pe toate câte le-am găsit. Asta pentru că am iubit atât de mult poveștile încât le citesc și acum cu tot atâta plăcere ca și altădată. Dar și pentru că am crezut că poveștile trebuie să rămână în continuare mereu doar in cărți și să avem siguranța că vor rămâne doar acolo și nu ne vom trăi viețile de zi cu zi de parcă ar fi doar o poveste de nerealizat.
Articol scris pentru SuperBlog 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu