£££

 Când viitorul Rege Carol I a înnoptat prima dată într-un sat românesc, i s-a servit mămăligă. Neștiind ce este, a crezut că e o budincă fină de aur și a mâncat-o cu plăcere. Ulterior a aflat că e mâncarea țăranilor săraci.

Sosirea lui Carol I în România, în luna mai a anului 1866, a fost marcată de o călătorie lungă, obositoare și plină de peripeții. Viitorul rege călătorea incognito, sub un nume fals, pentru a evita conflictele politice cu Imperiul Austriac. Traseul l-a purtat prin sate sărace, pe drumuri nepietruite, oferindu-i un prim contact brutal, dar autentic, cu realitatea țării pe care urma să o conducă.

Într-una dintre primele nopți petrecute pe pământ românesc, înainte de a ajunge la București, Carol a înnoptat la o casă țărănească modestă. Gazdele, onorate de oaspete dar rușinate de sărăcia lor, i-au pus pe masă singurul lucru pe care îl aveau din belșug: o mămăligă aburindă, proaspăt răsturnată din ceaun, alături de brânză.

Tânărul ofițer german, obișnuit cu rafinamentele culinare ale occidentului, nu mai văzuse niciodată un astfel de preparat. Văzând culoarea galbenă, intensă și textura fină, Carol a crezut că i se servește un desert sofisticat, o „budincă de aur” pregătită special pentru el. A gustat-o și a fost extrem de plăcut surprins de gustul ei.

Legenda spune că, după ce a mâncat cu poftă, a întrebat cum se numește acest preparat nobil. Când i s-a explicat că este doar făină de porumb fiartă și că reprezintă mâncarea de bază a țăranului român sărac, care adesea nu își permitea pâine, Carol nu a fost dezamăgit. Dimpotrivă, reacția sa a demonstrat caracterul său auster și respectul pentru popor.

El a continuat să consume mămăligă pe tot parcursul domniei sale de 48 de ani. Se spune că la Castelul Peleș, chiar și în timpul banchetelor oficiale, Regele cerea uneori bucătarilor să îi pregătească mămăligă cu brânză și ou, spre surprinderea diplomaților străini. Pentru el, „budinca de aur” a rămas un simbol al simplității și al legăturii sale cu România.