$$$

 În analele istoriei poștale americane, anul 1916 marchează un moment amuzant și ingenios, provocat de ambiția unui om care a decis să testeze limitele sistemului.

William H. Coltharp, un om de afaceri din orașul Vernal, statul Utah, dorea să construiască o clădire impunătoare pentru Banca Vernal, care să reflecte prosperitatea comunității. Problema majoră era geografia. Vernal era o localitate izolată în Bazinul Uintah, înconjurată de munți, iar cea mai apropiată fabrică de cărămidă de calitate se afla în Salt Lake City, la o distanță considerabilă de aproximativ 200 de kilometri în linie dreaptă, dar mult mai mult pe drumurile șerpuite și neasfaltate ale vremii.

Coltharp a făcut calculele pentru transportul materialelor necesare: costul transportului clasic, cu vagoane de marfă trase de cai sau catâri, era exorbitant, ridicându-se la 15 cenți pe livră, o sumă care ar fi dublat sau triplat bugetul construcției. Refuzând să renunțe la proiect sau să folosească materiale de calitate mai slabă, bancherul a început să studieze cu atenție regulamentele Poștei Americane, care tocmai introdusese serviciul de coletărie ieftin pentru a ajuta zonele rurale. A descoperit că tarifele poștale pentru colete erau mult mai mici decât cele ale transportatorilor privați de marfă.

Regulamentul impunea totuși o restricție majoră: greutatea maximă a unui pachet nu trebuia să depășească 50 de livre, adică aproximativ 22,6 kilograme. Coltharp nu a văzut aici un obstacol, ci o provocare logistică.

A plasat o comandă pentru 80.000 de cărămizi roșii la compania Salt Lake Pressed Brick. În loc să le încarce pe toate într-un tren de marfă, muncitorii au început să împacheteze cărămizile în cutii individuale, fiecare cântărind puțin sub limita admisă de poștă. Astfel a început cel mai ciudat transport din istoria Vestului Sălbatic.

Zilnic, tone de cărămizi ambalate ca pachete poștale plecau din Salt Lake City spre Vernal. Traseul era un coșmar pentru lucrătorii poștali. Pachetele mergeau cu trenul până în Mack, Colorado, apoi erau transferate pe o cale ferată cu ecartament îngust până în Watson, Utah, iar de acolo erau încărcate în căruțe și camioane primitive pentru ultimii 100 de kilometri până la Vernal.

Poștașii locali au fost copleșiți. Depozitele erau blocate de mii de cutii grele, iar vehiculele poștei cedau sub greutatea materialelor de construcție. Se spune că întregul sistem poștal din Utah a fost la un pas de colaps din cauza ambiției lui Coltharp.

În total, au fost expediate peste 37 de tone de cărămidă prin poștă. Când vestea a ajuns la Washington, șeful Poștei, Albert Burleson a fost scandalizat de abuzul asupra sistemului. El a emis imediat un ordin de modificare a regulamentului.

Prea târziu, deoarece cărămizile ajunseseră deja la destinație. Banca a fost finalizată cu succes și la un preț mult redus. Clădirea există și astăzi în Vernal, găzduind o sucursală a Zions Bank, și este cunoscută localnicilor drept Banca trimisă prin poștă, un monument al ingeniozității care a învins birocrația.