$$$

 MEMORIE CULTURALA - PETRE ŢUŢEA

Petre Ţuţea – cel auto-intitulat “Român absolut”, unul dintre cei mai mari gânditori creştini de la noi, propovăduitor al valorilor spiritual-creştine şi al iubirii faţă de neamul românesc, supranumit “Socrate al românilor”, eseist, filosof, economist, s-a născut la Boteni (Muscel), la 6 octombrie 1902, şi s-a stins la 3 decembrie 1991, în timpul unui interviu realizat în spitalul unde era internat, la Bucureşti.

Nu există o biografie în totalitate certă a lui Petre Ţuţea, însuşi gânditorul afirmând într-un interviu:

„... nu mă interesează trecutul meu, pe care îl detest. N-am nimic comun cu mine în trecut.”

Cu toate acestea, au fost adunate mai multe informaţii despre care se ştie sau se presupune a fi adevărate în ceea ce priveşte viaţa lui Petre Ţuţea.

Legenda spune că ar fi rămas orfan de tată la 9 ani, a ajuns copil de trupă într-o unitate militară din Câmpulung, de aici fiind trimis la Liceul „Neagoe Basarab” din oraş, apoi urmând cursul superior la Liceul „Gheorghe Bariţiu” din Cluj.

În realitate, tatăl său, preotul Petre Bădescu, ar fi murit când Ţuţea avea 22 de ani. Nu ar fi fost copil de trupă, la Câmpulung nu exista în 1913 un liceu, ci doar un gimnaziu „Dinicu Golescu” (la care a urmat cursul inferior), şi nici la Cluj nu era un liceu românesc în 1917.

Perioada 1917 – 1920 şi-o petrece în satul natal, după care s-a înscris în clasa a V-a la Liceul “Gh. Bariţiu” din Cluj, unde promovează ultimii doi ani într-unul singur.

După bacalaureat se înscrie la Facultatea de Drept şi îşi ia licenţa în 1926, după care susţine teza de doctorat – despre contenciosul administrativ – în 1929.

Între martie 1933 – decembrie 1934, a lucrat la Agenţia economică din Berlin, ca angajat (referent) al Ministerului Industriei şi Comerţului.

Funcţia maximă pe care a deţinut-o a fost Director de studii.

Din 1935 este atras de Mişcarea Legionară şi, după instaurarea guvernării legionare, în 1940, devine membru cu drepturi depline.

După evenimentele din ianuarie 1941 – “Rebeliunea legionară”, a fost închis, pentru o scurtă perioadă, în Lagărul de la Târgu Jiu.

După eliberare, îşi reia serviciul, dar rămâne în atenţia Siguranţei.

O notă informa asupra faptului că Ţuţea desfăşura, în 1943, “o vie activitate legionară”, se fac cercetări şi se constată că acuzaţia era falsă.

După 23 august 1944 a avut contacte sporadice cu membrii de frunte ai Mişcării Legionare.

La 12 aprilie 1948, a fost arestat şi încarcerat la Rahova, dar nicio acuzaţie nefiind reală, este trimis la închisoarea Jilava, până la 23 aprilie 1949.

De aici este dus la închisoarea Ocnele Mari, iar în noiembrie 1950 este internat – oficial - în lagăr, pentru 24 de luni, “pentru activitate legionară”, fiind eliberat cu o întârziere, abia la 29 mai 1953.

La 22 decembrie 1956 a fost arestat pentru “delictul de agitaţie” şi întemniţat la Aiud.

În închisoare, este implicat într-un alt proces, fiind acuzat, la 14 iunie 1959, că ar fi constituit o “grupare contrarevoluţionară, purtând discuţii legate de trecutul organizaţiei legionare în scopul menţinerii moralului legionar”, şi condamnat la “18 ani de muncă silnică şi 8 ani degradare civică”, recursul fiind respins.

A executat pedeapsa la Aiud, fiind graţiat la 1 august 1964, prin Decretul nr. 411 / 1964, dar în permanenţă urmărit de Securitate, până la Revoluţia din decembrie 1989.

În timpul vieţii nu a văzut lumina tiparului nicio carte semnată de Petre Ţuţea, dar, după moartea sa, scrierile şi interviurile sale au început să circule tot mai mult.

Prin Decizia nr. 4 / 19 ianuarie 1998, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare împotriva sentinţei din 1956 şi a deciziei penale din 1959 – ca o primă măsură reparatorie faţă de marele gânditor.

A dus o viaţă modestă, trăind până la sfârşitul zilelor într-o garsonieră din Capitală, ajutat doar de câţiva prieteni, care-i obţinuseră un mic ajutor bănesc şi mâncare de la Casa Scriitorilor.

A fost înmormântat în satul natal, trupul neînsufleţit fiind dus la cimitir cu un car tras de vaci.

Dintre scrierile sale, amintim:

- Eseuri filosofice: “Bătrâneţea şi alte texte filosofice”, “Reflecţii religioase asupra cunoaşterii”, 0Philosophia perennis”, “Nelinişti metafizice”, “Filosofia nuanţelor”, “Scrieri filosofice” (2 volume), “Fragmente”;

- Dialoguri: “Între Dumnezeu şi neamul meu”, 0322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea”, “Ultimele dialoguri cu Petre Ţuţea”;

- Scrieri monografice: “Mircea Eliade”, “Aurel-Dragoş Munteanu”;

- Scrieri cu caracter economic şi politic: “Manifestul revoluţiei naţionale” (în colaborare), “Ieftinirea vieţii”, “Reforma naţională şi cooperare”, “Anarhie şi disciplina forţei”;

- Proiecte: „Proiectul de tratat – Eros”, “Problemele sau Cartea întrebărilor”, “Sistemele sau Cartea întregurilor logice, autonom – matematice, paralele cu întreguri ontice”, „Lumea ca teatru. Teatrul seminar”, “Omul. Tratat de antropologie creştină”.

Citate Petre Tutea:

“Se zice că Petre Țuțea a fost întrebat de gardianul său: cum e posibil ca un om atât de deștept ca profesorul Țuțea să creadă în Dumnezeu?

Și Petre Țuțea i-a răspuns - “Din orgoliu."

Și gardianul zice, interzis: “Cum adică, din orgoliu?"

“Sunt atât de mândru, încât nu-mi vine să cred că-s făcut din maimuță!"

"Treisprezece ani de închisoare... Aveam doar o hăinuță de pușcăriaș. Ne dădeau o zeamă chioară și mămăligă friptă. M-au bătut... M-au arestat acasă. Nici nu țin minte anul... Când m-au anchetat, am leșinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost dupa aceea la Jilava, la Ocnele Mari și pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor.”

“Am avut mereu lașitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase... Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozități"

“Datul cu părerea şi aflatul în treabă sunt preocupări de bază la noi."

"Când va dispărea ultimul țăran din lume; la toate popoarele, vreau să spun; va dispărea și ultimul din specia om. Și atunci or să apară maimuțe cu haine. Țăranul este omul absolut".

Un sfânt poate fi şi analfabet, dar e superior unui geniu, fiindcă ideea de sfinţenie e legată de ideea de minune. Un sfânt poate face o minune. Geniul face isprăvi, nu minuni. Lumea, acum e ancorată în cultul genialităţii ca slăvire a progresului în afară. Atât. Or, cu cât suntem mai avansaţi, mecanic şi material, cu atât suntem mai departe de esenţa reală a lumii, de sfinţenie."

" Libertatea omului e partea divină din el. "

       

“Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.”

“Si cred că cea mai mare bogăție a omului este aceea de a avea pe cineva alături care să-i spună "Bună dimineața" sau "Noapte bună", care să îi ofere o îmbrățișare când este trist și să aibe un cuvânt de întărire... Aceasta este bogăția unui om!”

“Cand vezi cirezile de imbecili, devine suportabilă însingurarea.”

“Trebuie să ne golim de preaplinul Eu, ca să mai intre în noi un pic de Dumnezeu”.