£__

 

Azi a fost „ziua obișnuită de miercuri” la birou... adică ziua în care eu am decis că e timpul să terminăm ce-am început.

Englezii încă se mai vindecau după seria piftie → sarmale → păpănași (da, săptămâna trecută i-am prins încercând să prăjească păpănași în air-fryer și au blocat tot etajul cu fum de brânză topită și gem ars).

Azi am intrat relaxat la 9:03 dimineața, cu o geantă frigorifică mare cât un sicriu mic.

Pe birou scria cu marker: „George’s Lunch – DO NOT TOUCH OR IT WILL TOUCH BACK”.

La 12:30 deschid frigiderul și scot tava de salată de boeuf.

Nu era una mică. Era aia de 8 kg pe care a făcut-o mama special „pentru băiatul de la Londra”.

Straturi ca la tortul de nuntă, maioneză cât să ungi un bloc întreg, murături tăiate la milimetru, decorată cu trandafiri din morcov și castraveți.

Îi chem pe toți în bucătărie ca la apel:

— Come on, lads, normal Wednesday lunch. Nothing special.

Englezii intră încet, cu frică în ochi, ca soldații în tranșee.

Tom (primul care vorbește mereu când nu trebuie):

— Mate… is that… the potato thing again?

(— Amice… asta e… chestia aia cu cartofi iar?)

Eu:

— Salată de boeuf. Versiunea de zi obișnuită. Nu e sărbătoare, doar miercuri.

Deschid capacul. Mirosul lovește ca un tren de marfă: maioneză grasă, carne fiartă, murături, țelină, tot ce înseamnă copilărie românească.

Sarah începe să respire pe gură:

— I can taste my childhood trauma through my nose…

(— Îmi simt trauma copilăriei prin nas…)

Dave (ăla slab care a supraviețuit țuicii):

— It smells like someone hugged a fridge for 40 years.

(— Miroase ca și cum cineva a îmbrățișat un frigider 40 de ani.)

Managerul intră ultimul, cu masca pe față (da, și-a cumpărat mască anti-gaz de pe Amazon după sarmale).

Se uită la tavă și zice cu voce tremurândă:

— George… what’s the white sauce on top?

(— George… ce-i sosul ăla alb de deasupra?)

Eu senin:

— Maioneză de casă, boss. 100% ouă, ulei și dragoste românească.

Managerul, care evident n-a auzit în viață de maioneză fără ketchup, face greșeala fatală:

Scoate din buzunar un tub de Heinz Ketchup și începe să stropească salata ca și cum ar fi cartofi prăjiți.

TOȚI englezii îngheață.

Eu îngheț.

Timpul îngheață.

Eu, șoptit:

— Boss… what the hell are you doing…

(— Boss… ce naiba faci…)

El, mândru nevoie mare:

— I love mayo-ketchup mix! It’s my secret sauce at home!

(— Ador maioneză cu ketchup! E sosul meu secret acasă!)

În secunda aia toți românii invizibili din tavă au început să plângă.

Tom:

— He just… murdered it. He murdered the sacred potato salad…

(— Tocmai… a ucis-o. A ucis salata sfântă de cartofi…)

Sarah:

— I feel physical pain right now.

(— Simt durere fizică acum.)

Eu încerc să salvez ce se mai poate:

— Boss, în România dacă faci asta te exmatriculează din familie.

Managerul gustă mândru cu furculița:

— Hmm… needs more ketchup!

(— Hmm… mai trebuie ketchup!)

În momentul ăla Dave a leșinat dramatic pe podea.

Eu am luat tava, am acoperit-o la loc și am anunțat:

— Gata, show over. Salata a murit cu onoare. Nu mai mâncăm azi.

Englezii au început să strige în cor:

— Bring it back! We’ll protect it!

(— Adu-o înapoi! O protejăm noi!)

Prea târziu. Am pus tava înapoi în geanta frigorifică și am scris pe ea cu marker:

„R.I.P.

Cauza decesului: ketchup englezesc

Data: miercuri obișnuită”

Acum stau toți triști în bucătărie și mă imploră să aduc mâine altă tavă „fără intervenții britanice”.

Pe frigider a apărut un afiș nou:

URGENT NEW RULE:

Ketchup is BANNED within 5 meters of any Romanian dish.

Violation = immediate deportation to Nando’s.

Iar managerul umblă acum cu tubul de ketchup în buzunar și șoptește singur:

— But… it’s just sauce…

#salataDeBoeufTrauma #ketchupGate #maionezaSacra

#engleziNecivilizati #miercuriNeagra #romanianFoodProtectionProgram

#mayoOnly #managerulNuMaiAreDreptDeSos #MafiAprovesRage

#dailylife #sales #deal