$$$

 Inițial, stelele Michelin oferite restaurantelor nu aveau legătură cu gastronomia fină, ci cu o strategie de marketing genială, menită să rezolve o problemă comercială a anului 1900. În acea perioadă, în toată Franța existau mai puțin de 3.000 de automobile. Mașina era o curiozitate pentru cei bogați, drumurile erau proaste, iar benzinăriile inexistente, combustibilul se cumpăra de la farmacie.

Frații Andre și Edouard Michelin, care dețineau o fabrică de anvelope, se confruntau cu o piață minusculă. Anvelopele lor erau durabile, iar clienții nu aveau motive să le schimbe des pentru că pur și simplu nu conduceau suficient de mult. Cei doi frați au realizat că, pentru a-și crește vânzările, nu trebuie să vândă doar cauciuc, ci să vândă ideea de călătorie. Trebuiau să scoată oamenii din case și să-i pună pe drumuri, să-i facă să parcurgă distanțe lungi pentru a uza banda de rulare a anvelopelor.

Așa a apărut prima ediție a „Ghidului Michelin”, o cărticică roșie oferită gratuit șoferilor. Conținutul era pur utilitar: hărți rutiere, instrucțiuni despre cum să schimbi o roată, locații ale mecanicilor și ale farmaciilor care vindeau benzină. Pentru a încuraja turismul auto, au adăugat o listă cu hoteluri și locuri unde se putea mânca bine în provincie. Logica era că, dacă șoferul știe că la 200 de kilometri distanță există o mâncare delicioasă și un pat curat, va fi tentat să facă drumul. Mai mulți kilometri parcurși însemnau anvelope tocite mai repede, deci profit pentru companie.

Pe măsură ce ghidul a câștigat popularitate, secțiunea de restaurante a devenit cea mai citită. Frații Michelin au angajat „clienți falși” pentru a evalua localurile. În 1926 au introdus sistemul de stele, iar în 1931 au definitivat clasificarea de 1, 2 și 3 stele. Semnificația lor originală era strict legată de șofat, nu de artă culinară.

O stea însemna că e „un restaurant foarte bun în categoria sa și merită să te oprești dacă ești deja pe acel drum”.

Două stele: „bucătărie excelentă, merită o abatere de la drum”, merită să consumi benzină și să te abați de la traseu.

Trei stele însemnau că este o „bucătărie excepțională, merită o călătorie specială”, un drum lung, exclusiv pentru a mânca acolo, uzând anvelopele la maximum.

Cea mai înaltă distincție din lumea gastronomiei a fost creată inițial ca un instrument pentru a-i face pe oameni să ardă combustibil și să tocească cauciucurile, transformând șofatul dintr-o necesitate într-o aventură culinară. Deși astăzi ghidul este o instituție independentă, el rămâne fidel misiunii fondatorilor: să pună oamenii în mișcare.