£££

 Când oamenii vorbeau cu albinele

Se spune că odinioară, atunci când cineva murea, albinele trebuiau anunțate, nu din superstiție, ci din respect, ca un gest delicat și sacru, asemenea unui salut șoptit către însăși inima lumii, pentru că se credea că, dacă nu li se spunea ce s-a întâmplat, albinele puteau înceta să mai facă miere, puteau părăsi stupul sau chiar să moară de durere.

În satele Europei și ale Americii, între secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, albinele nu erau privite ca simple insecte, ci ca membri ai familiei, prezențe tăcute și misterioase, legate profund de destinul oamenilor, iar atunci când în casă avea loc un eveniment important, o naștere, o nuntă sau o moarte, cineva se apropia de stup cu pași liniștiți, bătea ușor cu degetele și le vorbea, uneori acoperind stupul cu un voal negru, în semn de doliu, pentru că albinele trebuiau să fie părtașe la durere așa cum erau și la bucurie.

Era o credință veche, dar și un act de iubire, o legătură străveche poate născută din miturile celtice, unde se spunea că albinele pot călători între lumi, purtând mesaje între cei vii și cei morți, iar o albină care se învârtea în aer după o înmormântare era văzută ca un suflet care își lua rămas-bun, dansând pentru ultima oară printre cei dragi.

Dar albinele nu erau chemate doar la plâns, ci și la sărbătoare, pentru că la nunți li se oferea o bucățică de prăjitură, câteva picături de vin, un gest mic prin care oamenii le invitau să împartă bucuria, iar a le onora era o formă de a cere binecuvântare, miere dulce, recolte bogate și pace în gospodărie.

Astăzi, într-o lume care a pierdut legătura cu respirația pământului, această tradiție a rămas ca un ecou blând, o amintire a unui timp în care fiecare ființă vie era considerată demnă de atenție, iar fiecare gest putea deveni o punte între văzut și nevăzut.

Anunțarea albinelor era, de fapt, un mod de a spune: și voi faceți parte din tot ceea ce suntem, iar poate că în acea șoaptă simplă se ascundea secretul adevăratei armonii, pentru că în aripile lor mici și vibrante trăiește încă, tăcut, misterul vieții, al morții și al a tot ceea ce continuă să danseze între ele, cu o delicatețe infinită.

Morală:

Adevărata armonie se naște atunci când omul nu se simte stăpân al lumii, ci parte din ea.

#albine

#traditiivechi

#armonie

#legaturanescrisa

#respectpentruviata

#intelepciunestraveche

#soaptelepamantului