$$$

 Femeia care a murit de două ori

În anul 1705, o femeie irlandeză pe nume Margorie McCat a fost declarată moartă în urma unei febre puternice și îngropată în grabă, așa cum se obișnuia în acea vreme, din teama răspândirii bolilor, iar graba aceea avea să devină elementul central al unei povești care avea să bântuie generații întregi.

Margorie a fost așezată în mormânt purtând un inel extrem de valoros, pe care soțul ei, John, medic de profesie, nu reușise să-l scoată deoarece degetul îi era grav umflat, iar acest detaliu a transformat mormântul proaspăt într-o țintă tentantă pentru jefuitorii de cadavre, o practică trist de răspândită în acea perioadă. În aceeași seară, înainte ca pământul să se fi așezat complet, profanatorii au început să sape, iar când au constatat că inelul nu putea fi scos, au decis să-i taie degetul.

În clipa în care sângele a curs, Margorie s-a trezit brusc din starea de comă, s-a ridicat și a țipat, iar ce s-a întâmplat cu hoții nu este cunoscut cu certitudine, deși una dintre versiuni spune că au fugit îngroziți și nu s-au mai întors niciodată la această „meserie”.

Margorie, rănită dar vie, a reușit să iasă din mormânt și să meargă până acasă, unde John a auzit bătăi în ușă și ar fi spus, cu jumătate de glas, că dacă soția lui ar fi fost în viață, ar fi jurat că ea se află afară. Când a deschis ușa și a văzut-o pe Margorie stând în fața lui, îmbrăcată în hainele de înmormântare, însângerată, dar vie, a căzut la pământ, răpus de șoc, și a murit pe loc, fiind îngropat chiar în mormântul pregătit inițial pentru ea.

Margorie s-a recăsătorit mai târziu, a avut mai mulți copii și, când a murit cu adevărat, mulți ani după acel episod, a fost înmormântată în Cimitirul Shankill din Lurgan, Irlanda, unde piatra ei funerară poartă o inscripție simplă și tulburătoare: „A trăit o dată, a fost îngropată de două ori”.

Povești precum cea a lui Margorie sunt adesea invocate pentru a explica de ce, în trecut, familiile legau o sfoară de degetul celor considerați morți, sfoară conectată la un clopoțel aflat deasupra mormântului, astfel încât, dacă persoana s-ar fi trezit și ar fi mișcat mâna, clopotul să sune, de unde și expresia „salvat de clopot”. Aceeași teamă a dus la apariția paznicilor de cimitir, care patrulau printre morminte ascultând eventuale semne de viață, dar și la obiceiul de a aștepta trei zile înainte de înhumare, perioadă cunoscută drept priveghi, timp în care familia și apropiații vegheau trupul pentru a se asigura că moartea era reală și definitivă.

Morală:

Graba, frica și lipsa cunoașterii au făcut ca, de-a lungul istoriei, linia dintre viață și moarte să fie uneori periculos de subțire, iar adevărata tragedie nu a fost doar moartea, ci cât de ușor putea fi ea greșit înțeleasă.

#istorie #povestiadevarate #frica #moarteaparenta #mister #Irlanda #destineuitate