$$$

 Ida Wood a parcurs un drum uimitor, de la o copilă născută într-o familie sărmană la deținătoarea unei averi fabuloase. A dobândit faima unei femei calculate și înțelepte, însă banii nu i-au adus fericirea. A trecut printr-o viață grea și neobișnuită, marcată de un văl de instabilitate mintală ce avea să se transforme în nebunie. Ida Wood a devenit o legendă sumbră a Statelor Unite, deși începuturile ei păreau atât de promițătoare.

Copila dintr-o familie lipsită de orice mijloace

Fetița pe nume Ellen Welsh — adevăratul nume al Idei Wood — a venit pe lume în anul 1838. Părinții săi erau imigranți irlandezi săraci. Din păcate, despre anii ei de copilărie se știe foarte puțin, în principal din relatările contemporanilor săi. Copila creștea frumoasă și isteață, visa la călătorii și tânjea după o viață într-un oraș mare. Încă din fragedă pruncie, Ida era convinsă că destinul îi pregătește realizări mărețe — iar timpul avea să-i dea dreptate.

La vârsta de nouăsprezece ani, Ellen hotărî să-și părăsească locul natal și să se mute în orașul viselor — New York. Considerând că drumul spre înălțimi trebuie să înceapă din cercurile mondene, își plăsmui o nouă identitate: se prezenta drept Ida Mayfield, fiica unui magnat al zahărului, Henry Mayfield.

În acea epocă, fabricarea unei legende personale era mult mai lesnicioasă decât astăzi, iar Ida era atât de sigură pe sine, încât nimeni din jur nu puse la îndoială veridicitatea poveștii sale.

„Moștenitoarea” unei averi fabuloase se integră rapid în înalta societate newyorkeză. Fu primită cu brațele deschise, fiind considerată una dintre cele mai promițătoare mirese ale orașului. Mulți bărbați încercau să-i cucerească inima, însă pretențiile și standardele ei erau prea ridicate. Asta până când Ida Mayfield auzi de Benjamin Wood, proprietarul unei companii de navigație și al ziarului New York Daily News. Faptul că acesta avea deja o soție legitimă nu o tulbură câtuși de puțin — își dorea bogăția și era hotărâtă să o obțină. În primăvara anului 1857, îi trimise milionarului o scrisoare care avea să-i schimbe destinul.

A doua femeie a milionarului

În scrisoare, Ida mărturisea că sosise de curând la New York și că știe despre relația lui actuală. Se descria drept tânără, atrăgătoare și inteligentă. Îi propunea o legătură intimă atât timp cât acesta ar găsi-o plăcută, invitându-l să-i răspundă dacă interesul îi era trezit.

Îndrăzneala ei îl uluise pe Wood. Așa cum sperase tânăra, acesta îi propuse o întâlnire, iar la prima vedere ea îl fermecă de-a dreptul. Între ei se înfiripă o legătură secretă ce dură aproape un deceniu. În timpul acestei relații li se născu o fiică, botezată Emma. Totuși, împrejurările sarcinii erau învăluite în mister: nimeni nu o văzuse însărcinată, iar locul nașterii rămase necunoscut. Lipsa de informații dădu naștere celor mai felurite zvonuri în societate cu privire la copilul lor.

Însă Ida nu dădea nicio atenție zvonurilor. Avea un scop clar și îl urmărea cu pași liniștiți, dar neabătuți. Voia să se mărite cu Wood — iar curând își atinse țelul. Soția acestuia, singurul obstacol în calea iubirii lor, muri, iar drumul către averea milionarului se deschise larg.

Soția unui milionar

La scurt timp după decesul soției lui Benjamin, Ida deveni doamna Wood. Ceremonia avu loc într-unul dintre cele mai luxoase hoteluri ale „Mărului de Aur”, iar lista invitaților era alcătuită exclusiv din persoane de rang înalt.

Ea îi preluă numele și începu viața la care visase încă din copilărie.

După căsătorie, cei doi se mutară în apartamentele opulente ale milionarului, situate într-un cartier select al New Yorkului.

Ida se împrietenise cu numeroși reprezentanți ai înaltei societăți, printre care Abraham Lincoln și prințul de Wales.

Soția milionarului deveni o prezență constantă la fastuoase baluri mondene și petreceri luxoase, fiind adesea invitată și la întâlniri politice importante.

Cum să te îmbogățești fiind măritată cu un milionar

Căsnicia cu Benjamin avea însă și aspecte mai puțin plăcute. Acesta era cunoscut în oraș drept un jucător pasionat de jocuri de noroc; într-o singură noapte, sume uriașe puteau dispărea din buzunarul său. Această risipă o neliniștea profund pe Ida, care nu intenționa nicidecum să-și piardă statutul și bogăția. Drept urmare, găsi o soluție ingenioasă pentru a-și proteja finanțele: de fiecare dată când soțul se întorcea din cazinou după o pierdere, era obligat să-i plătească o „amendă” echivalentă cu suma pierdută; iar dacă avea noroc și câștiga, jumătate din câștig îi revenea ei.

Astfel, Ida reuși să-și clădească propria avere. Pentru patima lui, Benjamin o despăgubea nu doar în numerar, ci și prin bijuterii scumpe, titluri de valoare și chiar proprietăți. Când, în anul 1900, își dădu ultima suflare, aproape că nu mai deținea nimic — întreg patrimoniul era deja în mâinile soției sale.

După moartea soțului, Ida începu să se bucure din plin de viața unei adevărate milionară. Preluă conducerea ziarului defunctului său soț, își petrecea timpul călătorind, frecventând petreceri somptuoase și făcând donații generoase pentru opere caritabile. Și așa a continuat până când bogăția începu să-i zdruncine echilibrul psihic.

Nebunie născută din avuție

Ida începu să aibă senzația că averea i se scurge printre degete cu o viteză alarmantă. Crescută în sărăcie, era cuprinsă de o teamă cumplită de a pierde tot ceea ce dobândise. Astfel, decise să ia măsuri. Vându ziarul soțului decedat, apoi întreaga sa avere imobiliară.

Cuprinsă de paranoia, milionara se mută împreună cu sora sa, Mary, și cu fiica Emma într-un hotel ieftin, Herald Square. În camera închiriată nu aduseră doar lucrurile personale, ci și toate economiile lor — valize și lăzi pline cu bancnote. Ida nu avea încredere în bănci și voia să-și țină averea permanent la îndemână.

Era stăpânită de o frică obsesivă că ar putea rămâne fără bani ori că cineva i-ar putea fura bogăția. Se baricadă în cameră și rupse orice contact cu lumea exterioară. Nici cameristelor nu le permitea să facă curățenie, iar mâncarea le era lăsată la ușă.

Această existență claustrată dură mai bine de douăzeci de ani. Abia în 1931, când sora ei se îmbolnăvi grav, Ida fu nevoită să iasă din încăpere pentru a cere ajutor.

Ceea ce personalul hotelului și medicii găsiră îi lăsă fără cuvinte. În camera milionarăi domneau mizeria și dezordinea; peste tot se aflau resturi de mâncare și gunoaie. Ida, fiica și sora ei arătau ca niște oameni ai străzii. Printre dărăpănăturile din cameră se aflau însă valizele pline cu bani, iar Ida tremura de teamă că cineva ar putea pune mâna pe ele.

După ce străinii au văzut în ce condiții trăia Ida Wood și în ce stare se afla ea însăși, zvonurile despre nebunia ei s-au răspândit fulgerător. Au existat chiar tentative de a o interna cu forța într-un azil psihiatric. Însă Ida își apăru cu înverșunare dreptul de a rămâne în camera modestului hotel și, în cele din urmă, reuși să-l păstreze.

Viața Idei Wood se încheie în anul 1932, la venerabila vârstă de 93 de ani. Medicii care i-au examinat trupul au rămas stupefiați: la o înălțime de 170 de centimetri, nu cântărea mai mult de 30 de kilograme. Cameristele mărturisiră că se hrănea doar cu lapte proaspăt, ouă prăjite și, uneori, pește crud.

Moartea Idei Wood scoase la iveală amănunte neașteptate din biografia ei. Grație documentelor descoperite în cameră, îi fu dezvăluită adevărata identitate. Se află totodată că Emma, care murise cu puțin timp înaintea ei, nu-i fusese fiică, ci sora mai mică. Se știe că averea Idei a fost împărțită între rudele îndepărtate.

Povestea milionarăi nebune care s-a încuiat într-o cameră ieftină de hotel de teama de a-și pierde bogăția a devenit o legendă urbană. Oamenii și-o povestesc unii altora, adăugând mereu noi amănunte. Se spune chiar că o parte din avere a fost îngropată odată cu Ida Wood — semn că, până și după moarte, și-a păstrat comoara alături.