$$$

 Răscolitorii credinței vechi

În anul 1978, geologii sovietici au descoperit în inima taigalei siberiene familia Lîkov – adepți ai vechii orânduieli religioase, care încă din anii 1930 trăiau într-o izolare desăvârșită, fugind din calea prigoanei. Această familie, alcătuită din patriarhul Karp Lîkov și cei patru copii ai săi, își ducea traiul în sălbăticie, rupând orice legătură cu lumea din afară — o revelație cutremurătoare pentru geologii ce explorau acele întinderi neumblate.

Cercetătorii, survolând zona cu elicopterul, au zărit un gard luminat — semn vădit al prezenței umane într-un loc unde nimeni nu s-ar fi așteptat să afle suflet viu.

Distanța până la cel mai apropiat oraș era de 250 de kilometri, iar ideea găsirii unor oameni acolo părea de neconceput.

Geologii, sub conducerea Galinei Pismenskaia, au pregătit daruri și arme, apoi au încercat să stabilească legătura cu locuitorii modestei colibe.

Capul familiei, Karp Osipovici Lîkov, ajuns la venerabila vârstă de 77 de ani, își pierduse soția, Aculina, încă din 1961.

Alături de el trăiau copiii săi — Savin, Natalia, Dmitri și Agafia. Cei mai tineri nu văzuseră niciodată alți oameni, iar cei mai vârstnici uitaseră cum arată viața în lume.

Vorba odraslelor, născute și crescute în pădure, era stâlcită, iar glasurile lor semănau cu un „murmur înăbușit și prelung”.

Întâlnirea cu oamenii de știință a stârnit în sufletele lor o spaimă vecină cu extazul. La început refuzau hrana și celelalte daruri, bolborosind: „Nouă nu ni se cade!”.

Treptat însă, familia s-a obișnuit cu noii cunoscuți, privindu-i cu uimire și curiozitate, descoperind minunile tehnicii pe care anii singurătății îi lipsiseră să le vadă.