$$$

 Trupul femeii în ochii bărbatului.

Toate femeile doresc să fie frumoase, pentru a fi iubite de bărbați. Este firesc. Neclar rămâne doar de ce unele, visând la o iubire sinceră, pornesc de la înșelăciune.

Văd femei, tinere și mature, fiecare frumoasă în felul său, cu o notă aparte. Le văd cum nu își acceptă farmecul firesc și tânjesc să devină „și mai bune”, înțelegând frumusețea într-un mod ciudat și distorsionat. Își înfoaie coafurile, își acoperă chipurile cu straturi de culori, își dezvelesc picioarele, jefuind astfel frumusețea dăruită de natură și devenind șterse sub machiajul strident, uniforme, asemenea unor păpuși fără chip la concursurile Miss Univers, atrăgând la rândul lor aceiași „Keni” anonimi, pentru o scurtă și seacă joacă matrimonială, doar pentru a sfârși, ca de obicei, dezamăgite.

Nu aștepta un prinț de la Univers dacă nu poți fi o prințesă fără să trișezi.

Dacă te străduiești până la epuizare să pari un fotomodel — vei atrage un narcisist aidoma ție; dacă îți ridici fusta prea sus — vei agăța un pofticios unsuros; dacă mergi în club, pe „piața de carne” — te vei negocia ieftin cu un vânător de o noapte; dacă te dai drept mai tânără — vei sfârși crescând un băiat neajuns bărbat; dacă vei încerca să manipulezi — vei întâlni un șiret sau un nevolnic asemenea, iar apoi vei plânge din nou în pernă că „nu mai există bărbați adevărați”.

Nu trișa, și lumea nu va răspunde cu ironie.

Înșelăciunea este un cuvânt prea aspru — în spatele ei se ascunde doar frica de a părea nevrednică. Iată darul meu: femei urâte nu există. Eu nu am întâlnit. Există doar femei care se străduiesc cu tot dinadinsul să ne convingă de contrariul. „Sunt urâtă, așa că privește-mi buzele colorate, genele alungite, decolteul adâncit și coapsa dezvelită. Nu mai am nimic altceva — așa că toată atenția pe ecran: reclama e strălucitoare, dar în spatele ei nu e decât praf și cabluri.”

Interesul meu pentru o femeie nu izvorăște din chipul ei. Dorința mea nu crește din forma trupului ei, cu atât mai puțin din dezgolirea lui. Aceasta nu mă intrigă, nu mă cheamă, e nelalocul ei. Adevărata atracție se naște mult mai adânc — din lumina lăuntrică, a cărei sursă pare să palpite undeva în adâncul pântecului feminin.

Bărbatul se îndrăgostește de natura femeii, iar chipul și trupul ei trezesc admirația abia după aceea.

Poeții care cântă talia subțire, buzele pline și genele lungi nu fac decât să descrie reflexul acelei lumini pe trupul femeii. Bărbatul îndrăgostit le va slăvi deopotrivă și suplețea și rotunjimea, și el însuși se va mira cum se nărui întregul lui edificiu fragil de idealuri goale: „Iată, eram convins că nu e pe gustul meu.”

Cea mai frumoasă femeie pentru mine este cea însărcinată. Pentru ea, exteriorul nu mai are însemnătate — gândurile îi sunt îndreptate spre copilul dinăuntru, întreaga ei viață curge către interior. Își ascultă trupul, își mângâie pântecele, pășește încet, cu o gingășie stângace, atât de duioasă. Ea conștientizează darul și strălucește de feminitate. Bărbații se schimbă la chip când văd o femeie însărcinată — devin mai puternici, mai nobili. Se vede. Și este nespus de frumos.

Partea mea preferată din trupul femeii este abdomenul. Moale, ușor rotunjit, o colină tainică ce ascunde comori fără număr. Acolo începe femeia, acolo sălășluiește forța ei, magnetismul ei. Nu întâmplător atâtea practici feminine sunt legate de eliberarea tensiunilor din pântece, de dansul rotirilor lui, de respirația adâncă în el…

Femeia matură creează polaritate și atrage energia masculină matură.

Noi, bărbații, nu percepem frumusețea doar cu privirea. Ar fi prea sărăcăcios. Noi citim fiecare gest: rotirea capului, felul de a merge, cum își așază genunchii când stă, timbrul vocii. Simțim grația. Iar grația nu se copiază, nu se cumpără, nu se învață de la modele ce au ajuns doar la o teatralitate bine exersată, nu la grație. Grația este unică și aparține fiecărei femei, însă poate fi încuiată sub un abdomen încordat, sub convingeri amare.

Stau într-o cafenea și privesc femeile din jur. Zeci și zeci de chipuri drăguțe, stângace, îmbrăcate cu gust sau fără, machiate și nemachiate, cu voci subțiri sau profunde. E doar o cafenea, toate stau cu prietenele și cu o ceașcă de cappuccino. Sunt firești; în Berlin, în general, femeile nu sunt prea afectate în gesturi. Îmi opresc privirea asupra oricăreia, estompez contururile, privesc dincolo de aparență, de manieră, de rolul jucat. Și atunci apare ea: femeia frumoasă. Încep să-i simt atracția, unicitatea, gingășia și adâncimea. Și înțeleg: văzând astfel, poți iubi pe oricare dintre ele. Cu cât se ascund mai puțin, cu atât sunt mai lesne de iubit.

Femeii îi este mai ușor decât bărbatului — nu trebuie să devină nimic anume. E suficient să fie. Și este deja întreagă, deplină, frumoasă. Bărbații par simpli, dar numai la început — ne lăsăm atrași de ceea ce vedem, dar prețuim cu totul altceva. Oricum vom găsi, vom recunoaște, vom descifra frumusețea voastră, dacă nu ne rătăciți privirea. Pentru fiecare frumusețe există un admirator iubitor, un poet, un prinț — cum doriți. Nu e nevoie să fie afișată, exagerată, răstălmăcită. E destul să fie.

Alexandr Baranov