$$$

 Răbdarea – o povară primejdioasă.

„Îndurați puțin. Tăceți. Faceți după cum doresc ei – de ce să iscați ceartă?” – da, pare firesc și corect. Certurile, într-adevăr, nu aduc nimic bun. Poți chiar muri, dar să te cerți nu se cuvine. Căci cearta e lucru rău. Și totuși, orice adaptare, scria înțeleptul Freud, nu e altceva decât o mică moarte.

De fiecare dată când suntem siliți să îndurăm ceva ce contravine reperelor și valorilor noastre lăuntrice, o parte din ființa noastră se stinge. Se petrece o moarte psihologică măruntă, dar dureroasă.

Iar formula este limpede: mai întâi moartea psihologică, apoi cea socială, în cele din urmă cea biologică. Emoțiile nu dispar nicăieri, ele rămân în adâncul nostru și ne otrăvesc, chiar dacă zâmbim și întreținem conversații politicoase cu un om ale cărui idei, fapte și cuvinte ne sunt cu totul străine și potrivnice.

Și iată-ne, nevoiți să stăm alături de tavă și șervețel, să zâmbim slugarnic și să dăm aprobator din cap, doar în speranța unor bacșișuri. Bacșișuri îndoielnice, de fapt – echivalentul absenței unei certe. Și ocazia de a părea un om agreabil în ochii cuiva profund neplăcut. Alt câștig nu există, de obicei. Iar prețul este cumplit.

Fiecare concesie – o mică moarte. Poate că moare un neuron din creier, poate se veștejește o fărâmă din suflet, dar e limpede: a te adapta mereu, a surâde forțat și a rămâne în poziția de lacheu lângă masă, așteptând porunci – e primejdios și vătămător.

Diplomația e altceva. Ea este știința de a construi, de pe picior de egalitate, relații din care izvorăște folos reciproc și pace păstrată. Dar adaptarea și răbdarea slugarnică sunt lucruri otrăvitoare. Nu trebuie să facem ceea ce ei doresc, dacă noi nu avem trebuință de asta. Și nici să tăcem, dacă răspunsul este datorat.

Viața este mai prețioasă, să știți. Sănătatea nu se cumpără cu bacșișuri. Și nu la capriciile unor semeți egocentrici trebuie să ne adaptăm, ci la viață însăși. Ca să putem supraviețui, trăi și dărui celorlalți roadele muncii noastre.

A.V. Kirianova