$$$

 Alexandru era singurul din clasă care nu mergea în excursie până când profesorul și-a dat seama că 150 de lei din salariul lui pot schimba viața unui copil.

E joi dimineața în clasa a șaptea de la Școala Generală din Mizil, iar entuziasmul pentru excursia de sâmbătă la Sinaia umple sala de clasă. Toți copiii vorbesc despre ce vor lua cu ei, unde vor mânca, ce suveniruri își vor cumpăra. Toți, în afară de Alexandru, care stă în ultima bancă și privește pe fereastră, prefăcându-se că nu aude conversația.

"Domnule profesor, mai putem să ne înscriem?", întreabă cineva. "Poate vine și Alexandru!"

Mihai Georgescu se uită spre băiatul din ultima bancă. Știe situația familiei - mama lucrează cu ziua la curățenie, tatăl e plecat în Italia de doi ani și nu mai trimite bani, iar cei 150 de lei pentru excursie reprezintă aproape jumătate din ceea ce câștigă mama într-o lună.

"Alexandru, vrei să vii cu noi la Castelul Peleș?", întreabă profesorul.

Băiatul ridică privirea și zâmbește forțat: "Nu, domnule profesor. Nu-mi place să merg în excursii. Prefer să stau acasă."

Mihai știe că minte. L-a văzut în ochii lui săptămâna trecută, când a anunțat excursia, cum i s-au aprins pentru o clipă, apoi s-au stins când a auzit prețul. Alexandru e unul dintre cei mai buni elevi din clasă, pasionat de istorie, care știe pe dinafară toate poveștile despre castelele României. Pentru el, excursia asta ar fi ca un vis împlinit.

Doar profesorii care au lucrat ani întregi în școli de stat știu că uneori cea mai mare lecție pe care o poți da nu e din manual, ci prin gesturi care arată că educația nu trebuie să depindă de grosimea portofelului părinților.

La ora de masă, Mihai intră în cancelarie și verifică lista cu cei înscriși pentru excursie. 28 de copii din 29. Lipsește doar numele lui Alexandru. Scoate portofelul și numără banii - salariul de profesor, 2.400 lei, din care deja plătise rata la bancă, facturile, cumpărăturile. Îi mai rămăseseră 400 lei pentru restul lunii. Din ăștia, 150 ar merge pentru Alexandru.

"Îți faci rău singur", îi spune colega de la română când îi povestește planul. "Copilul ăla nu e responsabilitatea ta. Ai și tu familie, ai și tu cheltuieli."

"Am", răspunde Mihai. "Dar pot să trăiesc o lună cu 250 de lei în loc de 400. El nu poate să trăiască cu regretul că nu a văzut niciodată un castel adevărat."

A doua zi, Mihai îl cheamă pe Alexandru după ore. "Ascultă, am vorbit cu agenția de turism. Au o promoție specială pentru elevii cu rezultate foarte bune la istorie. Excursia e gratuită pentru tine."

Ochii băiatului se luminează. "Serios, domnule profesor? Chiar pot să vin?"

"Sigur. Dar să rămână între noi, să nu se supere ceilalți că nu au primit și ei reducerea."

Nu există nicio promoție. Există doar un profesor care și-a dat seama că 150 de lei din propriul salariu pot schimba viața unui copil mai mult decât orice lecție din manual.

Sâmbăta, în autobuz, Alexandru stă lângă geamul și privește peisajul cu ochii mari. Îi pune întrebări profesorului despre tot ce vede, citește cu voce tare din ghidul de călătorie, notează pe o hârtie numele tuturor localităților prin care trec. Pentru prima dată în viața lui, iese din județul Prahova.

La Castelul Peleș, în timp ce ceilalți copii fac selfie-uri și se plictisesc după primul sfert de oră, Alexandru ascultă cu atenție fiecare explicație a ghidului. Pune întrebări inteligente, recunoaște stilurile arhitecturale pe care le învățase din cărți, se oprește îndelung în fața fiecărei camere.

"Profesore", îi șoptește în Sala de Arme, "nu pot să cred că sunt aici cu adevărat. Pare ca în filmele acelea cu regi și regine."

În acel moment, Mihai știe că cei 150 de lei au fost cea mai bună investiție din viața lui. Pentru că în ochii copilului acela vede ceva mai prețios decât orice sumă de bani: dorința de a descoperi, de a învăța, de a visa mai departe de limitele impuse de sărăcie.

La întoarcere, în autobuz, Alexandru adoarme cu capul sprijinit de geam, cu ghidul de călătorie strâns la piept. Profesorul îl privește și își amintește de propriul său copilăria, când familia nu-și permitea excursii, când muzeele și castelele existau doar în cărți și pe la televizor.

Luni dimineața, Alexandru vine la școală cu o compunere de trei pagini despre excursie. "A fost cea mai frumoasă zi din viața mea", scrie în final. "Acum știu că vreau să devin ghid turistic sau istoric, ca să pot povesti și altor oameni despre frumusețile țării noastre."

Mihai citește compunerea cu ochii umezi. Știe că gestul lui nu a fost doar despre o excursie. A fost despre a oferi unui copil șansa să-și descopere pasiunea, să-și lărgească orizonturile, să înțeleagă că visurile nu sunt limitate de circumstanțele în care te-ai născut.

Două săptămâni mai târziu, Alexandru vine la el cu o hartă a României pe care a marcat toate castelele și muzeele pe care vrea să le viziteze. "Domnule profesor, mama a spus că poate anul viitor mergem împreună la Castelul Bran. A început să strângă bani special pentru asta."

Pentru că acea excursie nu doar că i-a schimbat lui Alexandru perspectiva asupra lumii, ci i-a arătat și mamei lui că educația și cultura merit sacrificii. Că visurile copilului ei nu sunt naive, ci posibile.

La sfârșitul anului școlar, când Alexandru ia premiul I la olimpiada județeană de istorie, Mihai stă în sală și se gândește că cei 150 de lei plătiți din propriul salariu au fost cea mai mică investiție cu cel mai mare randament din cariera lui de profesor.

Pentru că uneori, tot ce are nevoie un copil pentru a-și schimba destinul e un adult care crede în el suficient de mult încât să-și sacrifice puțin din propriul confort pentru visurile lui. Și că cel mai frumos cadou pe care îl poți face unui elev nu e o notă mare, ci șansa de a descoperi că lumea e mai mare și mai frumoasă decât își imagina vreodată.